„Dacă am o mie de idei şi doar una se dovedeşte a fi bună, sunt mulţumit.” (Alfred Nobel)

Menţiune: comentariul care urmează se doreşte a modera „avântul revoluţionar” al celor care ridică osanale exagerate şi enunţă elogii de dragul elogiilor, fără o recunoaştere reală a valorilor. Asemănarea dintre Cruella, personajul din filmul de desene animate al lui Walt Disney, „101 dalmaţieni” şi subiectul în cauză este absolut întâmplătoare, aspectul exterior al celor două personaje neavând nici o legătură cu premiul Nobel - 2009.

Când vor fi recunoscuţi şi respectaţi, geniile şi merituoşii, iar impostorii vor fi aşezaţi la locul cuvenit? Autoarea unei pretinse cronici de carte, s-o numim aici „O.B.” merită „felicitări” pentru performanţa lecturării (aşa rezultă din comentariu) inepţiei premiat-contestatei autoare a Atemschaukel, Hanser Verlag, München, 2009, în limba română Leagănul respiraţiei, Humanitas Fiction (traducere din germană), Bucureşti, 2010, pe care o etichetează: „capodoperă“, „operă unică”, „operă de artă, care nu are egal în literatura europeană actuală”, „Leagănul respiraţiei, un mare roman al supravieţuirii [...] carte de o adâncă frumuseţe şi de un impresionant adevăr psihologic, în care simţul rafinat al limbajului poetic şi arta sugestiei se întâlnesc cu o excepţională capacitate de evocare. De altfel, cum autoarea însăşi mărturiseşte, consistenţa şi dinamismul stilistic al scrierilor sale în general se sprijină şi pe marile resurse ale bilingvismului (germană-română).”, după care, în virtutea «bilingvismului german-român», doamna „O.B.” nu uită să prezinte un citat în limba franceză. Neplăcut surprins, am citit textul la care mă refer într-o prestigioasă revistă din străinătate iar prestaţia autoarei are un iz cam „expirat”. Pe de altă parte, mulţimea superlativelor înşirate, presupun că l-au făcut invidios şi pe şeful U.S.R., iar marii scriitori-romancieri contemporani s-au ruşinat, ascunzându-se de lume. Dacă Aleksandr Soljenițîn nu ar fi plecat „dincolo” cu un an înaintea decernării premiilor din 2009, ar fi rămas şi el mut de uimire. Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Marin Preda, apar ca nişte pigmei puşi alături de relativ proaspăta premiată, disidenta de profesie de după ’89 (pentru „înainte” există cam multe controverse)... Punând faţă în faţă romanul document al scriitorului George Voica „Prizonierii infernului” şi „Leagănul respiraţiei” comparându-le, incontestabil, primul ar merita „Nobelul” pentru literatură, „leagănului respiraţiei” cuvenindu-i-se felicitări pentru că a reuşit să fie editat. „Nobel-urile” sau „Oscar-urile” nu mai constituie astăzi simboluri ale geniului, ale competenţei, ale profesionalismului, ci premii acordate la ordin, pe criterii conjuncturale, stabilite de mai marii sforari ai planetei... Asemenea lui - să-l numim „B.O.” - care a primit „Nobelul” pentru Pace, după ce ordonase trimiterea de noi efective militare americane în Afganistan, nici Cruella nu poate convinge pe cineva că a meritat Premiul Nobel pentru Literatură (cam aşa s-a exprimat şi preşedintele unei uniuni scriitoriceşti într-un dialog provincial, imediat după ce lista premiaţilor a fost făcută publică), şi mai ales banii ce-l însoţesc. Şi totuşi, se mai găsesc adulatori septuagenari, „doctori” în literatură, ce-i drept cam frustraţi de ignorarea de către contemporani pe parcursul deceniilor, dispuşi să ridice osanale necuvenite.

„O.B.”, autoarea elogiului cu pretenţii de cronică literară a fost cuprinsă de o „construcţie narativă punctuală, din acest cortegiu de momente-etalon [...] ca urmare, decodarea este nu doar verbală, ci şi de tip vizual, ca în artele spaţiale cuvântul pare a se ascunde îndărătul obiectului, iar mesajul verbal îndărătul imaginii, acuitatea analizelor psihologice abisale, sinceritatea şi fineţea unor observaţii de amănunt sunt profund emoţionante. [...] Leo Auberg – (nume german predestinat, n.a.) - devine subordonatul lopeţii de inimă [...] Personajele şi întâmplările dramatice ale cărţii completează un şir lung de alte personaje şi întâmplări, aparţinând altor meleaguri şi altor cărţi ale acestei scriitoare.

Asemenea Leagănului respiraţiei, ele vorbesc, toate, despre fiinţa umană pusă în contact cu istoria”... (ce legătură o fi având Cruella cu istoria? n.a.). Extaziată de scriitura premiatei, de romanele căreia nu prea auzise omenirea până în toamna lui 2009, doamna „O.B.” (nu pot numi critic literar pe cineva care scrie o listă cu laude gratuite) păstrează pentru finalul pretinsei cronici, ridicarea în slăvi a contestatei premiate, nu de alta, ca să lase impresie bună (crede dânsa n.a.): „Acum era momentul când Karli şi cu mine ne trânteam în nisip şi ascultam atent cum nisipul se scurge pe lângă noi. Între cer şi nisip cicatricea ierbii se întindea ca axă nulă. Timpul, tăcut, şi neted, de jur împrejur un licăr microscopic. [...] Evadare în poziţie culcat, asta era. Roteam privirea în jur: mă cărăbănisem furişându-mă pe sub orizont fără pericol şi consecinţe. Nisipul îmi proptea de jos spatele şi cerul trăgea în sus către sine chipul meu. Curând cerul devenea orb, iar ochii mei trăgeau cerul jos spre ei, globii ochilor şi sinusul mi se umpleau de cer, erau deplin şi neclintit albaşri. Acoperit de cer cum eram, nimeni nu ştia unde sunt”. (Citatul este reprodus ad-literam). Exemplu clasic de compunere liberă scrisă de un adolescent, şcolar în clasa a şasea la şcoala generală, nu de un titular al premiului Nobel pentru literatură şi selecţionată dintre „perlele” elevilor.

Nu sunt o fire violentă, dar amintindu-mi de argumentul care l-a făcut bogat pe Alfred Nobel, mai că aş aduna câţiva nobelişti fără merite împreună cu adulatorii lor, le-aş aşeza un calup din invenţia titularului la picioare, aş aprinde fitilul şi aş aştepta să se facă dreptate...