În Anno Domini 2014 s-au împlinit o sută de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. Cu această ocazie, s-a vorbit şi scris mult, despre începutul lui printr-un pretext si terminarea cu o altă împărţire a lumii, adevărata cauză a războiului. Am scris şi eu într-un volum, „Anotimpuri Istorice", editat de scriitorul Virgil Raţiu la „Aletheia" din Bistriţa, România. Neavând nici un calificativ de istorie, afară doar că o citesc de peste tot, am căutat să scriu cât mai documentat despre acest război cumplit, în care şi bunicii mei au fost combatanţi. Am răsfoit istorii, am citit articole de specialitate şi recitit „Războiul de Întregirea Neamului" scris şi editat de Mircea Vulcănescu în 1938. Eu am ediţia „Coresi 1985", primită din partea filantropului şi editorului Exilului Românesc, Nicolae Constantinescu, care publica şi răspândea de la Freiburg, Germania, cărţile care în România erau interzise. Mircea Vulcănescu, eseist şi profesor, scriitor şi filosof, a scris despre întregirea Neamului, prin voinţa de unire, prin dăruirea şi jertfa românilor, un volum istoric antologic, de nivel academic, demonstrând cunoaştere realităţilor istorice şi politice pe care le-a interpretat şi redat corect. În 1948 a fost condamnat de regimul comunist în cadrul odiosului „proces de distrugerea intelectualităţii naţionale" şi omorât în închisoare. Acum‚ în „post-comunism", în loc să fie reabilitat, pentru patriotismul şi aportul la cultura românească, este proscris din dispoziţiile I.N.S.H.R.-E.W. Mai mult, prin nelegea 217/2015, intelectualii români care îl preţuiesc şi-l fac cunoscut ca mare personalitate naţională pot fi pedepsiţi cu închisoare.
Pentru mine, cititor liber, cu drepturi de conştiinţă şi opinie asigurate de Constituţie şi de United Nations Universal Declaration of Human Rights - 1948, istoria lui Mircea Vulcănescu a fost esenţială în bibliografia a ceea ce am scris în „Anotimpuri Istorice" şi o recomand tuturor interesaţilor de adevăr istoric. Precizând, în acelaşi timp, că istoria autentică este un trecut real, stabilit odată pentru totdeauna, prin reluarea și transmiterea ei autentică nu este un plagiat. Nu se acceptă formele rescrise de învingători sau prescrierea autenticităţii ei de către potentaţii zilei. La polul opus, istoriei de reîntregirea neamului a marelui cărturar român, am citit şi „Primul Război Mondial" editura la Humanitas, 2014 şi scrisă de „istoricul cu pedigriu", Lucian Boia. Este de-a dreptul josnic cum distorsionează şi falsifică adevărul istoric pentru interesele lui meschine. Cum, şi de data aceasta, confecţionează o istorie denaturată, cu tendinţe anti-româneşti, pe placul iredentiştilor unguri din ţară şi străinătate. Această afirmaţie o Susţin afirmaţia după această lectură, ca şi după cea anterioră din „De ce este România altfel". Pentru mine, simplu cititor, Lucian Boia este un pseudo-istoric amărât şi nu mă interesează, istoricii să se intereseze şi să-i judece scrisele. Ceea ce mă alarmează însă, după aceste lecturi, este ideea că le predă şi pretinde studenţilor săi de la Bucureşti, tineri cu puţine cunoştinţe reale despre Ardealul românesc, deci uşor de manipulat, inducându-le complexul de inferioritate faţă de alte naţiuni, în special faţă de unguri, cei care, după Boia, ne sunt superiori din toate punctele de vedere şi cărora le-am fi datori, pentru că, pur şi simplu, pe nedrept, le-am răpit Ardealul!
Nu i-aş fi citit „Primul Război Mondial" dacă nu citeam, în „Jurnalul Literar" din Iunie 2015, comentariul doctorului Zeno Milea la articolul unui oarecare Dini G. Jonas, pe care ungurul l-a publicat în „22-G.D.S." şi-i trage lui Boia un laudaţio în toată regula, făcându-l „reputat istoric" pentru că le cântă în strună, de ani de zile, ceardaşuri iredentiste! Mă mir cum de între timp nu l-au şi maghiarizat pe Boia, fiindcă accentul se pune şi era uşor din Boia să-l facă Paprika. Am vrut să aflu mai mult şi am cumpărat cartea lui Boia, ce astfel devine proprietatea mea şi am dreptul să fac ce vreau cu ea, să o citesc, să o comentez, inclusiv să o iau de martoră în vreun proces. După lectură afirm că este o filadă pseudo-istorică, slabă şi şchioapă, ce nu trece peste nivelul lucrărilor celor ce dau examen de admitere la o facultatea de istorie şi-s slabi pregătiţi. Capitolul patru este intitulat: „România: atât de mult noroc". Da, se întâmplă să mai aibă şi ţările noroc, după atâta nedreptate şi supunere în imperiile în care au fost înglobate cu forţa. Mă gândesc şi cât noroc a avut şi Ungaria în 1686, când austriecii au eliberat-o de sub turci, sub care era paşalâc otoman de 160 de ani. Eliberarea le-a venit pe tavă din partea austrecilor, ei, ungurii nu au dat nici un tribut de sânge! Apropo, domnule „reputat istoric", cu cât sânge a plătit România norocul ei? Vă lua un rând să scrieţi că pe lângă cei 220.000 de militari combatanţi morţi în acel război au fost pierderi până la 800.000 de români[1], sau nu vă plac istoricii români corecţi? În schimb aţi scris că: „interpretarea românească a Primului Război Mondial se înscrie într-o întreagă mitologie"! Dar ceea ce aţi scris, în ce se înscrie? Nu este o adevărată fantezie vorbind de nedreptăţile făcute Ungariei asupra Ardealului? Trecem la pag 67 unde scrieţi: „A declara în acel moment război Austro-Ungariei şi, implicit, Germaniei înseamnă cel puţin o imprudenţă". Pardon, domnule „reputat", imprudenţa este în capul dumneavoastră, falsificând istoria vă faceţi de râsul confraţilor, care deja s-au împărţit în trei; unii care refuză să vă recunoască istoric, alţii se întreabă în ce stare de sănătate vă aflaţi şi ultimii se întreabă cât vă e de mare onorariul. Eu, cititorul, va întreb de ce aţi omis „Ultimatum al Antantei: acum or niciodată"? De ce aţi omis „Convenţia Militară dintre România şi Antantă", inclusiv articolul 4 din ea? Pe cât sunteţi de reputat pentru Dini G. Jonas şi iredentiştii pe care-i apărați cu devotament, pe atât sunteţi de neînsemnat printre istorici. Lăsaţi pe „implicit", România a declarat război numai Austo-Ungariei la Viena, printr-o declaraţie de război, dorind eliberarea majorităţii româneşti asuprite în dualismul imperial! A doua zi Germania, de la sine putere, a declarat război României. Citiţi.
Lăsaţi ambiguităţile şi nu ne daţi în cap, tot timpul, cu „naivitatea mitologiei româneşti" din acele vremuri, fiindcă din slugărnicie îndărătnică modificaţi adevăratul cadru istoric, social, demografic în favoarea ungurilor şi le plângeţi pe umăr până şi-n secolul al XXI-lea cu Trianonul. A trecut aproape un secol de atunci, a mai fost un război mondial şi un tratat de pace, Paris 1947, putem să-l numim „al II-lea Trianon", în care Ardealul a rămas ceea ce este: pământ românesc. Apoi, la intrarea în Uniunea Europeană Ungaria a semnat că nu are pretenţii teritoriale la vecini - „al III-lea Trianon", după care a urmat intrarea Ungariei în N.A.T.O. semnând „al IV-lea Trianon". La Conferinţa de la Lisabona din 2008, „alt Trianon"! Și tot aşa de un secol, guvernele Ungariei semnează tratat după tratat, dar tot revizioniști și revanșarzi au rămas. Detestabili ipocriți: semnează la masa tratativelor Trianon după Trianon şi apoi merg la masa cu palincă şi gulaş, unde strigă ca românii-s împuţiţi înapoiaţi şi o să le-au luat Ardealul! Nişte obsedaţi, dar măcar să aibă respect faţă de ungurii simpli, corecţi cu care trăim în pace în Ardeal, să nu le mai plăsmuiască himere cu Nem! Nem! Soha!, după câte aţi semnat. Nu-i mai amăgiţi, sunt minoritari cu drepturi cetăţeneşti egale în România, plus nişte privilegii ca bonus politic!
Capitolul „Dreptatea şi nedreptatea de la Versailles", îl recomand insistent românilor de astăzi, fiind partea ce ne arată cât de departe poate merge Boia, cu josnicia sa de avocat, falsificând grosolan adevărul despre Actul Unirii Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Trebuie citit, veți afla cum pledează, în Anul 2015, Boia Ardealul în favoarea Ungariei, sperând absurd că poate întoarce roata Istoriei! Iredentiştii unguri au avut mult mai mari avocaţi în trecut, i-au plătit şi au pierdut! Acum, caută alții și găsesc amatori de retribuții abjecte precum Boia, care și de data aceasta a fost aspru contestat de autoritatea adevăraților istorici români.
Grafica - Ion Măldărescu
----------------------------------------
[1] vezi Istoria României, compendiu coordonat de Ioan Aurel Pop şi Ioan Bolovan.