„În mintea strâmbă și lucrul se strâmbă” (Arsenie Boca).
Părintele Profesor dr. Mihail-Simion Săsăujan dă replică trebuitoare, fermă și severă (în „Lumina”, 25 mai) unei pseudo-istorii a Bisericii ortodoxe, colaj de afirmații nejustificate. Dezinvolt-ostil, cercetătorul austriac al Estului, Oliver Jens Schmitt (în continuare, O.J.S. - n.r.), le spune românilor, la ei acasă, ce primitivi, necredincioși și păcătoși sunt, sub pretext că le spune adevărul. Nu corector, ci demolant. Părintele Bisericii Albe nu-l cruță deloc pe autor. Încă din titlul volumului își dă seama ce va să vină: relația biserică stat trebuie tăiată. Cum sună titlul? Așa: Biserica de stat sau Biserica în stat (1918-2023), Ed. Humanitas. An curent? Da. Sunt acolo două pagini și jumătate despre fapte bisericești din 2023, O.J.S. dovedindu-se un clarvăzător, privind în vreo bilă de cristal ce-o să se mai întâmple din primăvară până-n toamnă și-n iarnă, la vreme de război. Domnul Schmitt și-a lansat cartea la Cluj, în 10 mai, la București, în librăria din Cișmigiu, în 11 mai. Documentare?
Zero. Onestitate? Nici atâta. Insulte? Destule. Chit că, dacă insulți, te insulți.
Cu ochi rău, deformând ce crede că vede, O.J.S. acuză și condamnă, crezându-se irefutabil în argumente. Nu este. Directorul Editurii „Humanitas”, garantul său, îl prezintă obiectiv la superlativ. Ba este excesiv de subiectiv, prea îndârjit în strădania de a denigra ortodoxia, pentru a putea fi obiectiv. Jignitor și agresiv, da.
Dar ale cui sunt ideile multlăudate, cum că Biserica Ortodoxă compromite democrația, evoluția democratică a societății? Că B.O.R. ar încuraja „fascismul clerical”, filetismul (idolatrizarea națiunii, adicătelea)? Cum ale cui? Ale self-elitei care își dorește, de luștri mulți încoace, ruperea legăturii dintre națiune și credință, iar cei care nu văd nimic rău în relaționarea bisericii cu puterea de stat sunt etichetați „niște prostovani pripiți spre verdicte necugetate”, tradiționaliști radicali, antiocci, xenofobi, antisemiți, legionaroizi. Câte exemple să mai dau de naționaliști adversari ai ideologiei fasciste ori legionare?
Ce Biserică nu relaționează cu puterea de stat? întreabă parohul Bisericii Albe, găsind discursul lui O.J.S. „năucitor și degradant” pentru un istoric, fie el profesor la Institutul de Istorie Est-Europeană (din cadrul Facultății de Istorie și Studii Culturale a Universității din Viena, titular al Academiei Austriece de Științe). Eu găsesc de-a dreptul josnică acuza adusă de academicul vienez Președintelui Academiei Române, Prof. dr.Ioan-Aurel Pop, care ar da „semnale antisemite”. Când, cum, are dovezi? Dacă n-are, asta sună a calomnie și O.J.S. devine culpabil. Motivarea sa: „probabil, un trecut legat de securitate”. Da, e adevărat, legătura există : Ioan-Aurel Pop a refuzat categoric să semneze infamul Angajament. Lui Lucian Boia i s-a părut „o idee bună”, cum a și mărturisit. Idee bună, profitabilă a părut și altora eiusem farinae, nu și președintelui Academiei Române.
Pentru ca documentarea să fie „fără cusur”, O.J.S. a avut două ajutoare de la Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei și al treilea de la Institutul „Wiesel”. Cartea e gândită direct în românește, fiind fără traducător. Cele din 2017, 2018, 2021, scrise în germană, sunt traduse. Cum se vede treaba, a progresat în toate, mai ales în denigrare întru demolare a B.O.R. Bănescu, purtătorul de cuvinte, tace taciturn. Nu și Pr. Mihail-Simion Săsăujan, nu și anglista Lidia Vianu, nu și președintele Academiei, Prof. Ioan-Aurel Pop.
Întreb încă o dată: ce-i rău-rău-rău în legătura națiune-credință? Și de ce n-ar trebui corelate biserica și națiunea? Spune Pr. Dumitru Stăniloae: „Națiunile sunt, după cuprinsul lor, eterne în Dumnezeu”. Ținta predilectă a cercetătorului obiectiv O.J.S. este chiar Pr. Stăniloae, pisc al teologiei ortodoxe. Marele profesor de dogmatică, om „îndumnezeit”, văzător de Lumină, a fost naționalist-ortodoxist? Și ce-i rău-rău-rău în asta? A fi atașat originii, locului nașterii nu înseamnă că ești xenofob. Un argument de întreagă evidență aduce parohul Bisericii Albe din capitala României: cine dacă nu Părintele Stăniloae a demisionat, după zece ani de muncă, din postul de rector al Academiei Teologice din Sibiu, ca opozant la regimul ideologizant al lui Groz(e)a? Mitropolitul Nicolae Bălan i-a acceptat demisia din 1946. Pr. Stăniloae a făcut alegerea, de neegalat în demnitate, cu consecințe grave în biografia sa. N-a vrut să slujească puterea: nici pe cea de extremă dreaptă, nici pe cea comunistă. Iar O.J.S. nu-și reprimă disprețul față de starea de jertfă. Mai mult încă: îl „înfierează” pe Patriarhul Daniel, ca victimă colaterală, al cărui duhovnic a fost chiar Pr. Dumitru Stăniloae.
Dar câte nu știe, dar scrie O.J.S. despre Nichifor Crainic, alt „dezechilibrat” religios, utilizând „concepte învechite ale istoriei naționale”. Și a cui istorie trebuie comentată? A Imperiului Habsburgic, devenit la 1867 Imperiul Austro-Ungar? Să le-o spună românilor ardeleni, a căror identitate nu era tolerată, ci supusă ștergerii. Nu știi istorie, nu vezi confuzia voită a lui O.J.S. între Imperiul Habsburgic și „Regatul Ungariei”, cum formulează cercetătorul secolelor '18 și juma din '19. Iată de ce elevii sunt educați să fie dezinteresați de istoria proprie: ca să fie mai ușor falsificată, schimonosită. Ca să le fie rușine de ea.
Cartea lui O.J.S. începe cu 1918 („anul pe care Dumnezeu l-a dăruit românilor”, cum spune istoricul Ioan Avram Mureșan). Dar anul Marii Uniri a fost pregătit de Biserică.Și-i de-a dreptul penibil să nu recunoști că martirii Unirii au umplut cerul, după ce jandarmii cu pene le-au vârât tricolorul în gât și-n burta femeilor însărcinate.Tuturor martirilor credinței, preoți și laici, O.J.S. le face o nedreptate grozavă. Bănescu tace taciturn.
Destructurarea identității e mai periculoasă decât destructurarea economiei capitaliste, dorită de marxiști. Și se urmărește de două-trei decenii postsocialiste. Încearcă asta cei care au profitat de „epoca de aur”, dar și cei crescuți analfabeți funcționali la patriotism, după manuale alternative, unde eroi ilustrativi sunt... Esca și Tătulici.
Dacă tot se află în situația de a cerceta, îi ofer lui O.J.S. o citațiune din Ion Papuc (Sfârșitul lumii și alte recenzii, Ed. Eikon,Buc. 2020): „Identitatea ca specie este mai presus de individualitate pentru că o presupune și și-o include”. A pierde adevăratul sine, identitatea, înseamnă pierderea comunității identitare. Și-i greu de supraviețuit în afara ei, a comunității identitare.
Or fi având brucanii și soroșii putere și bani s-o facă, nu și adevăr. Ethosul nu-i alienant, cum cred experții în „defectologia” românilor. Nici Biserica ortodoxă. O fi în bibliografia lui O.J.S. sociologul și etnograful Ernest Bernea, măcar cu Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român ? Ar fi înțeles, poate, că-i minunat să-l iubești pe Dumnezeu ca țăranul român, pentru mine, sarea pământului și n-ar mai fi fost mânat de atâta ostilitate față de principiile lui creștine.Țăranul se roagă simplu,concis, curat, așteaptă încrezător parusia. Trage pleoapele peste ochii celui plecat,dar lumânarea rîmâne aprinsă, ca să vadă calea spre cerul de peste cer. În deceniile tulburi ale începutului de secol, când violența crește și crește, e vreme de iubire de Dumnezeu. Chiar dacă se găsește mereu cineva care să-ți spună că ești „Reac”(ționar) și te somează să sfârșești cu lamentările pentru biserică, icoană, sat, familie creștină, apartenență confesională.
Da, Părintele Mihail are dreptate: O.J.S. habar n-are ce mai scrie de la o pagină la alta. Ba că România e „stat vasal aflat în orbita lui Putin”, ba că „rămânem țară eurostrategică a nimănui”. Însă B.O.R. e discreditată constant. E rău-rău-rău că s-au folosit bani publici pentru Catedrala Mântuirii. E rău-rău-rău că în manifestările de la Putna (august 2021), la 150 de ani de la Serbarea din 1871, au răsunat „tonuri iredentiste” contra Ucrainei, în discursul tânărului istoric Silvian-Emanuel Man. Când asta? Când a exclamat „România este, încă, vie!”, pesemne. Dar cum se comportă Zelenski cu românii care nu vorbesc românește, după el, ci moldovenește? Știe O.J.S. cât de veche e „simpatia mănăstirilor național ortodoxe” (ca Putna) pentru Rusia ocupantă? Nici n-o să vrea s-o știe dacă vede roșu când aude cuvântul național. Cât privește „naționaliștii izolaționiști” care ar fi românii, Mircea Eliade, în Trepte pentru Mircea Vulcănescu, Chicago, noiembrie, 1967, inserează o scrisoare a filosofului identității, trimisă exilatului, undeva între 1936 și '40: „eu cred că dacă ar năvăli alte neamuri și s-ar așeza aici, la noi, după câteva secole ar deveni și ei români”.
Românul îl cuprinde pe celălalt cu înțelegere, cu îngăduință, cu bunătate. Unor străini nu le-a trebuit mult timp să aparțină acestei națiuni.Știți un grec mai român decât Caragiale, un evreu mai român decât Steinhardt, un slav mai român decât Nichita Stănescu? Și asta pentru că nu ne-au considerat un popor retardat, au înțeles „dimensiunea românească a existenței”, ca să trimit din nou la Vulcănescu, al cărui destin cumplit de tragic se suprapune celui al țării ocupate de bolșevici.Simbolic. Mircea Vulcănescu a avut parte de moarte christică, ridicându-se la cer din groapa comună a închisorii Aiud. Groapa robilor.Iar negarea cea mai urâtă a românității a fost împinsă la maximum de cei care îl discreditează, desenându-i cu inconștiență și cu vopsea roșie o svastică pe un bust amărât, dintr-un colț de București.
Asta s-a mai putut face în țara ocupată de Stalin: să se ude pământul cu lacrimi. Contra denigrării poporului (popor, ce cuvânt caduc, n'așa!) OJS ar trebui să citească și Glasuri din bolgie de Sorin Lavric (Ed. Ideea Europeană, 2018), care spune îndestul- numai să vrei să auzi- despre martirii Bisericii ortodoxe, care n-ar exista după cercetătorul austriac. Soarta ingrată a Bisericii greco-catolice n-a provocat-o Biserica ortodoxă, ci Stalin. Și nu Biserica ortodoxă a interzis Biserica greco-catolică în 1948. A făcut-o ocupantul sovietic. Martiri mulți au amândouă, deopotrivă.
Închei : tentativa de distrugere a bisericii lui Dumnezeu nu va reuși. El e peste tot și intervine mereu când trebuie, cum ne asigură mințile cele mai luminate, și din Apus, și din Răsărit, avându-L la temelia ființei. Le cred.