Referinţe bio-bibliografice

Preasfinţitul Părinte Emilian Nica Lovişteanul - Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului s-a născut la 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, judeţul Vaslui, din părinţii Costache şi Tasia. A absolvit Şcoala Generală nr. 2 cu clasele I - VIII între anii 1978 - 1986 şi prima treaptă de liceu între anii 1986-1988 la Şcoala nr. 1 din localitatea Berezeni, apoi între anii 1990-1995 a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal - „Mitropolit Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, obţinând Diploma de Bacalaureat şi Atestatul Teologic. În luna septembrie anul 1996, a fost admis la Facultatea de Litere şi Teologie, specializarea Teologie - Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius" - Constanţa, pe care a absolvit-o în anul 2000, susţinând lucrarea de licenţă la catedra de Teologie Dogmatică Ortodoxă cu titlul: „Omul zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu". În perioada anilor 2000-2002, a urmat cursurile de Masterat, specializarea istorie veche-medievală, la Facultatea de Istorie din cadrul aceleiaşi Universităţi, pe care le-a absolvit în luna februarie anul 2002, cu lucrarea de dizertaţie „Locul Sfintei Mănăstiri Neamţ în spiritualitatea românească a secolelor al XIV-XVI-lea". Din anul 2003 până în anul 2008 a urmat cursurile de doctorat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi, la specializarea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, unde a pregătit teza cu titlul: Mitropolia Moldovei şi Sucevei: Arhiepiscopia Iaşilor în prima jumătate a secolului al XX-lea (1900-1948), sub îndrumarea Domnului Acad. Prof. Univ. Dr. Emilian Popescu, primind titlul de Doctor în Teologie.

Cu binecuvantarea Înaltpreasfințitului Părinte Daniel Ciobotea - Mitropolitul, de atunci, al Moldovei și Bucovinei, în anul 2005 a pariticipat la un stagiu de perfecţionare a limbii engleze și de cercetare la „Comunitty of The Resurrection" - Mirfield şi la cursurile de teologie din cadrul Colegiului Teologic „The Resurrection", afiliat la Universitatea Leeds, Marea Britanie. Cât privește viața monahală, la 1 septembrie 1989, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ unde a fost închinoviat, iar la 15 februarie 1991 a fost tuns în monahism primind numele de Emilian. A fost hirotonit în treapta sacerdotală de ierodiacon la 16 martie 1991 de către P.S. Părinte Gherasim Cocoșel Putneanul - Episcopul Vicar, de pie memorie, al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, în cea sacramentală de ieromonah la 1 ianuarie 1995 de către P.S. Părinte Calinic Botoșăneanul - Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar la 20 august 1998 a primit hirotesia în protosinghel (20 august 1998) și apoi arhimandrit la 29 februarie, anul 2004 conferite de către I.P.S. Părinte Daniel Ciobotea - Mitropolitul de atunci al Moldovei și Bucovinei şi actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Între anii 1990-1998 și-a desfăşurat activitatea în cadrul Tipografiei mitropolitane „Trinitas" de la Mănăstirea Neamţ, iar din anul 1988 şi până în anul 2001 a avut ascultarea de eclesiarh al mănăstirii. Din anul 2001 a fost transferat pe postul de Referent la Centrul Eparhial - Iaşi, iar din anul 2002 în cel de asistent suplinitor (spiritual) al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi, devenid asistent titular în anul 2004 și apoi lector universitar în anul 2009. În Ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 29 octombrie 2009, Părintele Arhimandrit Dr. Emilian Nica a fost ales în demnitatea de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului cu titulatura de Lovișteanul, iar în data de 14 noiembrie a fost hirotonit întru arhiereu, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ier. Nicolae" din municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea[1]. Pe lângă activitatea sa didactică, a desfăşurat şi desfăşoară o bogată activitate misionar-pastorală, precum şi ştiinţifică, concretizată în cărţi, studii şi articole. Participă, constand şi activ, la numeroase congrese, conferinţe şi simpozioane, precum şi la diferite în¬tru¬niri şi colocvii ştiinţifice, naţionale şi in¬ter¬naţionale. În cei aproape şapte ani de misiune arhierească, ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţia Sa a desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară, realizând numeroase vizite canonice şi pastorale, a târnosit şi binecuvântat zeci de biserici, săvârşind, slujind în fiecare duminică şi sărbătoare, hirotonind şi hirotesind zeci de preoţi[2].

Scurtă prezentare a cărţii „Înfăptuirea misiunii bisericești în parohie și mănăstire", Craiova, Editura Mitropolia Olteniei, 2015

Revenind la prezentarea lucrării de faţă, vom reţine, în câteva cuvinte, că a vorbi acum despre Biserică şi în Biserică - despre rolul şi importanţa Ei, mai cu seamă în vremurile acestea, postmoderne, observ şi constat că am ajuns la multe definiţii ce i se dau Bisericii, cu alte cuvinte am ajuns la o teoretizare, la o nuanţare a detaliilor. Nu ştiu, în schimb, în ce măsură, împlinim în practică cunoştinţele teoretice pe care le cunoaştem despre Biserică şi dacă le împlinim în Biserică - acolo unde le este locul şi rostul! Şi din cauza acestei stări de fapt există o tensiune: între real şi ireal, între istorie şi Împărăţia Lui Dumnezeu. Sau, mai concret, între idealul creştin: care este viaţa în Iisus Hristos şi viaţa pământească pe care o ducem cu toţii. Rezolvarea acestei antinomii, contradicţii nu implică numai acţiunea umană ci şi divină. Prin el, omul, a realizat prea puţin în planul sensului şi a destinului său. Când singur vrea să se autodivinizeze, să se facă înger de fapt el ajunge fiară. După Slăvita Sa Înviere, Mântuitorul nostrum Iisus Hristos se arată ucenicilor şi le spune: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi puţin mai târziu: „Şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului". (Matei 28, 19-20). Expresia „toate" arată natura şi porunca misiunii. Misiunea se realizează pe baza scripturii şi a tradiţiei liturgice şi patristice, căci Iisus Hristos Însuşi a zis: „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul" (Ioan 16,13). Conştiinţa misiunii trebuie lărgită, iar misiunea Bisericii nu a înţeles alegerea ca supremaţie. Aceasta este misiunea Bisericii, marele mister: ea împacă totul şi ceea ce este pe orizontal şi pe vertical. Misiunea sa este a chemării, a slujirii şi împăcării. Referinţe speciale avem la Sf. Ap. Şi Ev. Matei - cap.10 şi Luca – cap. 9 din ele rezultă legătura indisolubilă dintre evanghelizare şi slujire, Biserica făcând prezentă, ca activitate mântuitoare, prezenţa Lui Iisus Hristos în lume şi în Istorie.

Pe lângă Sfintele Taine (căci astfel avem legătura cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos), trebuie să se înţeleagă că acest trup al Bisericii este şi organizat după concepţia paulină, din Epistola către Efeseni. Altfel spus, Ortodoxia şi Biserica Romano - Catolică au o înţelegere bisericească, eclesială, a credinţei, deci obiectivă, ca realizare şi plenitudine a Lui Iisus Hristos. De aceea, denominaţiunile creştine, ereziile istorice înţeleg individualist credinţa. Se uită, sau nu se înţelege că Biserica poate fi contestată nu numai secularistic (sociologic, ideologic ateist) ci din interiorul ei, de natură creştină. Biserica şi Iisus Hristos sunt o unitate indisolubilă. Istoria misiunii se identifică cu istoria Bisericii. Istoria ei este relaţia Lui Dumnezeu cu semenii şi invers. Neavând o istorie a misiunii, nu ai o istorie a Bisericii, şi atunci, eşti doar o simplă adunare, un grup de oameni, o apariţie meteoritică, stelară pe scena istoriei şi a teologiei. Trebuie să iei aminte, la fel şi noi! Relaţia umanităţii cu Dumnezeu se înţelege ca realitate istorico-teandrică şi sinergetică. Dar mărturisirea în istorie este incomodă pentru societatea bazată pe minciună, înşelăciune şi violenţă. A mărturisi pe Dumnezeu înseamnă a declara război pe viaţă şi pe moarte cu diavolul, a nu mărturisi înseamnă a avea pace cu acesta.

Dacă în perioada persecuţiilor, creştinismul era prigonit fiind în afara societăţii, astăzi se constată o ieşire acesteia din creştinism spre puncte centrifuge ale autoumanizării. Vocea profetică a Bisericii se aude în istorie, căci nu se concepe, ca propovăduind adevărul să nu mustri păcatul. Glasul ei este aidoma cuvintelor scripturii: „Iată Eu stau la uşă şi bat". Chemarea ei se îndreaptă către toţi, şi face acest lucru din ziua Cincizecimii, prin vicisitudinile istoriei. Glasul ei străbate veacurile, căci mărturisirea credinţei creştine îi aparţine doar Ei, în acest fel ajungându-se la o relaţie simfonică dintre Biserica luptătoare şi cea triumfătoare. Cu alte cuvinte, „Înfăptuirea misiunii bisericești în parohie și mănăstire" este titlul celei mai noi apariţii la Editura „Mitropolia Olteniei", fiind semnată de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul - Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, din anul 2009. Altfel spus, lucrarea Preasfinţiei Sale dezvoltă, din perspectiva slujirii sale episcopale și a activității sale didactice, cercetarea aprofundată a unor teme de teologie pastorală și de reflecție științifică, carte alcătuită, scrisă şi publicată în anul 2015 - an declarat oficial de către Biserica Ortodoxă Română drept anul misiunii în parohiile şi mănăstirile noastre. Fiind o apariţie valoroasă din punct de vedere pastoral - misionar, volumul de faţă al Preasfinţitul Părinte Dr. Emilian Lovişteanul - între altele (şi) cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, reprezintă o veritabilă expresie a modului în care comunitățile religioase din parohie și mănăstire, din țară sau din străinătate au căpătat, prin experiența rugăciunii și slujirii semenilor, „o altă dimensiune în fața lumii, a timpului, a veșniciei și a lui Dumnezeu Care le cuprinde pe toate".

În altă ordine de idei, istoria parohiilor și a mănăstirilor poate fi privită, pe de o parte, din perspectiva cronicilor, a modului în care a fost fixată în istoria terestră, din prezentarea aspectelor ce țin de manifestarea vocației creatoare a slujitorilor Bisericii care au contribuit la dezvoltarea artei, a implicării acestora în activitatea didactică și socială. Ca rezultat al cercetării istorice amintim capitolele „Parohia în istoria și spiritualitatea creștină - ortodoxă românească", „Misiunea parohiei prin activități social - filantropice și educaționale" și „Patriarhul Nicodim și învățământul seminarial nemțean". Ceea ce oferă însă o perspectivă autentică istoriografiei bisericești rămâne experiența împărtășirii harului în viața omului în mod personal, dar și comunitar. De aceea, subliniază Preasfinţitul Părinte Episcop Emilian: „Pe parcursul celor zece capitole, am creionat drumul persoanei umane de la cunoaștere (a lui Dumnezeu, a Bisericii și a lucrării ei) la împlinire prin comuniune, de la fapte la înveșnicire, atât în viața parohiei, cât și în cea a mănăstirii". Cunoașterea, ca rezultat al modului în care S-a revelat Sfânta Treime, ca experiență duhovnicească sau intelectuală, primită în diferite etape și împrejurări ale vieții, este tema centrală a primului capitol, „Cunoașterea teologică în practica misiunii bisericești". Parcurgându-l, descoperim că „în pelerinajul vieții pământești, Dumnezeu și omul se caută reciproc, întâlnindu-se în Taină".

Un rol important în realizarea acestei întâlniri îl conferă Preasfinția Sa paternității duhovnicești „ca dar și putere primită de la Iisus Hristos, Care are nevoie de un vas curat, de o persoană vrednică pentru ca harul să lucreze spre folosul fiilor duhovnicești". „Misiunea preotului este să transforme parohia și să-i ajute pe enoriași în înnoire spirituală, în transfigurare în lumini și sfinți ai Bisericii", fapt pentru care reafirmă importanța slujirii liturgice și a misiunii sociale a preotului, într-o permanentă creștere duhovnicească a sa și a fiilor săi duhovnicești. Dezvoltată în jurul bisericii parohiale sau mănăstirești, comunitatea, ecleziastică, religioasă devine „loc de mărturisire a Evangheliei de către clerici și credincioși, în tot timpul și cu toată ființa, cu credință puternică și dragoste nefățarnică". Comunitatea devine „parohia între misiune și înveșnicire", sau „parohia - loc de mărturisire, comuniune și împărtășire din Sfintele Taine ale Bisericii". Societatea actuală însă este marcată, prin mass-media și publicitate, de forța limbajului care propune un consumism feroce și o serie de valori cu totul străine de Ortodoxie. Paradoxal, epoca nu este una a comuniunii, ci una a „comunicării", „socializării" în ireal, ce determină de fapt criza socială care, la rândul ei, „este determinată de alte crize: economică, militară, politică, criza familiei".

Preasfințitul Părinte Dr. Episcop Emilian Lovişteanu ne propune, prin tema „Omul între criza socială și criza spirituală", „să reflectăm [...] la câteva aspecte privitoare la confruntarea omului contemporan cu criza socială, generatoare, responsabilă și influențată și ea de o pronunțată criză spirituală", identificând ca remediu al acesteia deschiderea persoanei umane spre o comunicare reală în jurul unor teme de reflecție care prezintă experiența sănătoasă a comunității creștin - ortodoxe și autentic românești, precum și implicarea reală în viața și misiunea parohiilor și a mănăstirilor. În cadrul comunității religioase, constatând că „de-a lungul veacurilor a funcționat o armonie", comuniunea se realizează deopotrivă din virtuțile celor care participă la aceasta dar și din manifestări ale vieții curente care descoperă „duhul Ortodoxiei" prin comportamentul clericilor și mirenilor. Așezând preotul ca model de slujire și comportament pentru parohieni, Preasfinția Sa ne încredințează că „prin săvârșirea Sfintei Liturghii, a Sfintelor Slujbe, prin predică și cuvânt de învățătură, prin activități liturgice, cultural - educaționale și social - filantropice, preotul poate face din parohie un loc de mărturisire a Cuvântului lui Dumnezeu, o familie în comuniune de dragoste și un altar în care enoriașii să se împărtășească din Tainele Bisericii".

Următorul capitol al lucrării prezintă experiența implicării Bisericii Ortodoxe Române în dezvoltarea culturii românești, în conturarea și păstrarea identității naționale prin implicarea în realizarea unității statale, de păstrătoare a unității credinței ortodoxe - expresia unității Bisericii - care se manifestă prin unitatea ei în dogme, în cultul și în lucrarea ierarhiei săvârșitoare a tainelor și propovăduitoare a credinței în prezența lucrătoare a Domnului nostru Iisus Hristos în Biserică, indiferent de provocările atee sau secularizante cu care se confruntă. Clerici și mireni au mărturisit în temnițe, așezându-L „pe Iisus Hristos în centrul vieții omenești și al societății, demonstrând că Biserica este o forță spirituală pe care nu o pot îngenunchea, chiar dacă se încearcă reducerea la tăcere a slujitorilor ei". În capitolul „Misiunea parohiei în contextul schimbărilor sociale de astăzi" sunt prezentate aspecte privitoare la pastorația românilor ortodocși din străinătate, pas¬torația persoanelor bolnave, a celor dependente de alcool, de droguri, precum și a familiilor dezbinate. „Misiunea mănăstirii într-o societate românească în schimbare" descrie parohia și mănăstirea nu ca entități izolate una de cealaltă, ci într-o comuniune foarte strânsă, „sub aspectul activităților misionar pastorale și sociale". „Credincioșii merg la mănăstiri, nu ca turiști, ci ca pelerini, ca oameni care caută dimensiunea cerească a vieții lor pământești", iar monahii, „cu toate că s-au retras din lume pentru rugăciune, liniște și desăvârșire, totuși ei învață mulțimile de oameni ce vin la mănăstire, le slujesc și se roagă pentru sănătatea și mântuirea lor". Pentru a sublinia comuniunea credincioșilor de enorie cu maicile și călugării din mănăstiri, Preasfinţitul Părinte Episcop Vicar Dr. Emilian Lovişteanul prezintă chipurile duhovnicești ale marilor duhovnici, păstrați în conștiința neamului ca oameni ai sfințeniei, dar și lucrarea misionară a mănăstirilor care, în cadrul centrelor și așezămintelor pastorale construite în apropierea vetrelor de sihăstrie, organizează activități și tabere pentru copii și tineri, întâlniri cu teme duhovnicești, susțin activitățile sociale din spitale, penitenciare. Prin toate aceste exemple, suntem încredințați că „monahismul românesc cu resursele sale poate ajuta în continuare societatea românească în evoluția ei spirituală, de slujire a lui Dumnezeu și a oamenilor".

Câteva concluzii

În concluzie, „parcursul istoric al parohiei dept comunitate creștină și al mănăstirii ca o comunitate monahală valorifică Jertfa de pe Cruce și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, precum și prezența Sfântului Duh în Biserică. [...] Calea omului către Dumnezeu începe din parohie și se finalizează în Biserică, iar cultivarea virtuților teologice - credința, dragostea și nădejdea - dă sens existenței frumoase și pline de dor pentru viață"[3]. În încheierea acestei scurte, dar sincere şi smerite prezentări, voi susţine, în deplin accord cu Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, că demersul misionar al Bisericii trebuie să cuprindă conceptul potrivit căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăşluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Iisus Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine - acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului - ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică." Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu - Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii! Prin urmare, volumul de față încearcă să sintetizeze câteva trăsături definitorii ale postmodernității, ca o necesitate a contextualizării corecte a misiunii Bisericii Ortodoxe.

Lipsită de pretenția de a fi exhaustivă, (lucru, de altfel, imposibil), cartea aceasta se doreşte a fi un ghid folositor mai bunei înțelegeri a provocărilor postmodernismului şi consecinţelor acestuia, cum ar fi desacralizarea şi secularizarea, ca și a modurilor în care Biserica le poate gestiona, converti sau depăşi. Stadiul societății actuale, cu toate coordonatele sale definitorii, nu poate surprinde Biserica, ea însăși chemată să-și deschidă mesajul către oameni, atât ca indivizi, cât și ca grup social. De aceea, Biserica trebuie să folosească toate strategiile misionare adaptate vectorului postmodern de exprimare existențială, spre a defini acel nou tip de umanism, destinat zilei de mâine, despre care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirmă că „trebuie să redescopere legătura profundă dintre libertate și sfințenie". Iar Preasfinţitului Părinte Episcop Vicar Emilian Lovişteanu, pe care doresc să-l felicit, în mod deosebit, (şi) pentru această frumoasă, rodnică, binevenită şi binecuvântată lucrare, îi doresc să aibă parte, în continuare, de multă putere de muncă, precum şi deosebite realizări, de alese împliniri spirituale şi sporite roade duhovniceşti, în câmpul pastoral - misionar al Bisericii noastre!
-----------------------------------------
[1] Cf. Ion Măldărescu - http://www.art-emis.ro/personalitati/157-ps-emilian-lovisteanul-episcop-vicar-al-arhiepiscopiei-ramnicului.html - 21.11.2010/29.01.2016
[2] Cf. http://ziarullumina.ro/ps-emilian-lovisteanul-a-implinit-42-de-ani-88803.html - 13.02.2014/29.01.2016
[3] Cf. Pr. Constantin Olaru - http://ziarullumina.ro/Infaptuirea-misiunii-bisericesti-in-parohie-si-manastire-108946.html - 29.01.2016