Modelul globalizării impetuoase în limba lui Shakespeare, dar după tipicul editorialelor din „New York Times", chiar dacă se prezintă adversar al hegemonismului lingvistic și adept al multiculturalismului, se impune covărșitor și pe ogorul literelor. Și totuși, în arealul rămas „al tuturor", prezența factorului european, atâta cât mai este el, rămâne unul de prima strălucire. Iar canonul culturii europene, instituit în Grecia antică, s-a înscris pe apogeul traiectoriei sale istorice prin cultură franceză, care a rămas până acum (dar pentru cât timp oare?) la aceeași nobilă altitudine. Discret, dar parcă - și prin acest fapt - cu atât mai bogat în înțelesuri a fost, la cea de-a două mare sărbătoare a cărțîi din anul abia încheiat, momentul francez/româno-francez/european prilejuit de lansarea a două cărți ale poetei, prozatoarei și eseistei Elisabeta Isanos. Cărți care, ar zice istoricii mai vechi, sunt atingătoare de cultura Franței, dar și de legăturile și interferențele de lungă durata și nu o dată hotărâtoare pentru istoria românilor.

Cele două apariții editoriale prezentate public la „Gaudeamus 2017" sunt cartea de poeme bilingve (în română și franceză) „Împărăția/L'Empire" și antologia - tot bilingvă - de poezie franceză clasică și contemporană „Les poemes de la mer/Poemele mării". Două cărți prin care se exprimă atașamentul românilor față de o țară și un popor cu care avem o zestre spirituală comună și cu care suntem mai nou și aliați, și „parteneri strategici", și parteneri economici, însă în raport cu care politicul, de ambele părți, nu a găsit, cel puțin până acum, formulă prin care să atingă înălțimea și puritatea sentimentului colectiv.

„Împărăția/L'Empire" recurge parcă, spre exprimare, nu la lira bardului singuratic ci la orgă virtuozului care face față unei uriașe orchestre simfonice, prin diversitatea modalităților poetice la care apelează (ritm, rimă, vers alb, vers liber, proză poetică) și prin amploarea tematicii (jurnal personal, viață și moarte, amintiri din copilărie, părinți, iubire și pace, trudă creației, marile sărbători creștine, marine, poezie de notație etc.). Versuri memorabile? Iată, aici, doar câteva: „...nimănui nu i se potrivește sfârșitul... poezia o vezi când zboară desculță... se vrea topită-n pace orice armă... și nici poezia nu mai are răbdare... spune-mi : ce zi e ?/E azi mereu/niciodată altă... Nu el era vinovat/că părea așa de frumoasă/veranda...".

În celălalt volum, „Poemele marii", selectate din mari poeți francezi care au creat de-a lungul a jumătate de mileniu, sunt o întreprindere artistică provocatoare, temerară și incitantă, pentru că în ea se află cuprinse deopotrivă poezii celebre traduse anterior de mari poeți sau talmacitori români, dar și altele, nu mai puțîn emblematice, care-și găsesc pentru prima oară veșmânt liric în românește. Spiritul Franței se exprimă și prin propensiunea istorică spre călătorii și descoperiri, chiar dacă astăzi efectele perverse ale istoriei (și politicii) îi face pe francezi să se regăsească în primul rând în ei înșiși, pentru a se regăși astfel în Franța profundă.

Prin cele două cărți bilingve, Elisabeta Isanos își află un loc binemeritat în pleiadă de nume prestigioase ale beneficelor confluențe literare româno-franceze, care s-au perindat neîntrerupt în istorie de la nebulosii Pierre Ronsard și Antioh Cantemir până la Ionesco și Cioran.

Grafica - I.M.