Gata cu abatoarele în America! Fermierii lor vor cădea de-a berbeleacul de pe trambulina noii ere a cărnii artificiale. N-au fost de acord cu instalarea micro-reactoarelor nucleare pe teritoriul SUA, ştiind ce riscuri îi pîndesc (şi-au găsit proştii în România), dar, mîncători profesionişti de burgeri cum sînt, au pus botul la carnea de laborator şi-au dat undă verde pentru două companii producătoare de carne artificială, respectiv, Upside Foods şi Good Meat, care, potrivit Reuters, îşi vor vinde carnea crescută în cuve de oţel, din celule stem prelevate de la animale pe piaţa americană, autorizaţi fiind de Departamentul american pentru Agricultură. Carnea produsă de cele două companii va fi etichetată în galantare ca „pui cultivat în celule”. SUA devine a doua ţară din lume, după Singapore, care permite vînzarea cu amănuntul a cărnii crescute în laborator. Cine mai ştie, probabil, în viitor, din celule stem umane sau „extratereștre”.
În acest moment, UE pregăteşte un cadru legal, astfel încît, să poată pune la vînzare carne artificială cu gust de pui. Mîin-poimîine o vom vedea pe Ursula în Parlamentul European savurînd demonstrativ o fleică de nu se ştie ce, că doar, „reclama e sufletul comerţului”, nu? Dar şi a îndobitocirii în masă. Nu va dura mult şi România, graţie slugilor preaplecate cu mintea, actualul şef al statului şi regnul vertebratelor guvernamentale, va fi a treia ţară care va importa carne artificială. Cele două companii au nevoie de noi pieţe de desfacere, iar slugi mai sigure şi obediente ca în România nu vor găsi prea uşor pe meridiane. Guvernul de la Bucureşti se va împrumuta tot din SUA, cu dobînzi astronomice şi va contracta, din „grijă” pentru popor, în avans, tone de carne artificială. La fel cum a procedat Arafat, „Comandantul acţiunii” cu izoletele invizibile azi. La fel cum a procedat sinistrul Cîțu cu vaccinurile în anii trecuți și Rafila, recent. Doar nu dau din banii lor. La fel cum a făcut Iohannis cu sicriele zburătoare şi tehnica de război, cumpărată în avans de la americani pe sume exorbitante, care va ajunge la noi la Paştele Cailor. Doar România e „partenerul strategic” al SUA, căruia îi umblă mereu în buzunare, în special în buzunarul de la spate. Acest prim pas al erei cărnii artificiale va conduce spre interzicerea creşterii animalelor în ferme (slugoii autohtoni au interzis deja creşterea mai multor porci în gospodării), va conduce spre uciderea în masă a animalelor.
Aşa-zisele „gripe aviare” şi „peste porcine” au ucis în România milioane de exemplare, a fost ordin pe unitate. Cel mai recent caz, în aprilie 2023, în Timiş au fost exterminaţi peste 14.000 de porci ale unei companii, dar şi ai localnicilor. La ferma din Cenei, Timiş, din 17.900 de porci, peste 14.000 au fost ucişi. În luna ianuarie a acestui an, aproximativ o cincime dintre curcanii României, peste 220.000 au fost exterminaţi, după ce o gripă aviară venită prin „corespondenţă” de la Bruxelles a fost declarată oficial la fermele celui mai mare crescător din ţară, aflate la Codlea, Braşov. Exterminarea impusă dictatorial şi fără cercetare veterinară corectă a stării animalelor crescute în ferme nu e doar cea mai sadică şi eficace metodă de eliminare a concurenţei, este şi modalitatea creării condiţiilor pentru piaţa „cărnii” artificiale. Simplu! Bagi aviara şi pesta porcină în curtea românului, piaţa externă cîştigă teren, iar cea internă, dependentă de ce va să vină. Inteligenţă artificială, carne artificială, femei de plastic gonflata şi tatuate, orez de plastic, haine de plastic, roboţi umanoizi, greieri în farfurie, făină de muşte, gîndaci copţi, falsa încălzire globală, pandemii artificiale, vaccinuri ucigaşe, poponari şi lesbiene, oraşe-ţarcuri de 15 minute, slugi preaplecate globaliştilor la conducerea statelor, sărăcire şi îndobitocire programată a tinerei generaţii, catastrofe declanşate împotriva naturii, fenomenul LGBT+, războiul împotriva Bisericii, împotriva familiei, neomarxismul cultural, toate au ca scop controlul total şi reducerea populaţiei planetare.
Miliardarul Bill Gates a fost primul care a susţinut consumul cărnii artificiale. Acesta a cerut statelor bogate ale lumii să treacă la consumul de carne de vită sintetică pentru (fals afirmă acesta) a reduce emisiile de gaze cu efect de seră care determină schimbările climatice globale. Nu-i tocmai potrivit ce zic, știu că nedreptăţesc bovinele comparîndu-le cu un monstru, dar, referindu-mă la B.G., cred că „bou la bou trage!”. Minciuna încălzirii globale din cauza animalelor este îmbrobodită şi dezbrobodită de „experţii” în climatologie şi încălzire mintală care şi-au autodăruit doctorate „a la Ciucă” şi false socluri pe naivitatea noastră. Tot acest psihopat schizofrenic a fost văzut într-un video pe youtube cum că ar bea apă din toaletă, transformată cu o tehnologie performantă în apă potabilă. Nu ştim ce preţioase sînt zăcămintele din noi, din moment ce Bill Gates a finanţat Laboratorul de Robotica Bristol din Anglia care a dezvoltat o tehnologie de conversie a urinei în electricitate.
Bill Gates a investit în peste zece companii din lume din domeniul cărnii artificiale. Potrivit „Cell Based Tech”, în lume sînt în acest moment 35 de companii, aflate în diferite stadii de dezvoltare, care vor produce carne cultivată în laborator. Zece în SUA, cinci în Israel, restul, răspîndite pe glob, în India, Europa şi America de Sud. Nebunii planetei au în minte tot felul de coşmaruri pentru omenire, dar un lucru este cert: cercetătorii cu mintea întreagă spun că această carne artificială nu va salva planeta. Un studiu recent arată că producerea acestei cărni este de 25 de ori mai poluantă, dar despre starea viitoare a sănătăţii celor care o vor consuma, discreţie totală. Oare, degeaba or fi incendiat olandezii în 2022 supermarketul lui Bill Gates de pe teritoriul lor unde se vindea carne artificială?
Dincolo de orice dorinţă a psihopaților mondialişti, care se cred „dumnezeii planetei”, cîteva probleme greu de rezolvat bat la uşă. Ce se va întîmpla cu agricultura axată pe creşterea animalelor? Dar cu industria de îngrăşăminte şi chimicale pentru agricultură? Cu locurile de muncă din aceste domenii? Sînt întrebări la care nu există studii concludente. Răspunsurile, însă, sînt lesne de ghicit. Dar cu roiurile de insecte speciale ale aceluiaşi B.G. care nu vor putea fi controlate și care urmează să altereze-otrăvească plantaţiile agricole şi lanurile de cereale? Cu astfel de politici mondiale, în viitorul apropiat vom umple pajiştile ocupate de vite pînă acum şi vom consuma iarbă şi scoarţă de copac!
Aranjament grafic – I.M.