Maria Diana Popescu, art-emisPrea mult partizanat şi răsfăţ, prea mulţi adulatori şi apostoli s-au ivit dintr-un foc în jurul preşedintelui ales! Prea mulţi călăi şi săbii scoase pentru cel învins! Salvatorul prezentat cu asupra de măsură fără de păcat, cavalerul dreptei venit de la Sibiu pe cal un alb, iar celălalt, adversar declarat al dictaturii băsesciene, transformat de presă în diavolul corupţiei pesediste. Drept este, cu destule şi grele păcate adunate în raniţă, pentru care va da socoteală. Însă, atît dreapta cît şi stînga sînt mîncate de corupţie. Pînă la proba contrarie, lăsaţi-mă să mă îndoiesc de prea multele bune intenţii ale Preşedintelui validat. E dreptul meu la îndoială şi lehamite născut şi dezvoltat de-a lungul celor 25 de ani de mizerie, deşi în sinea mea sper ca zicala, aceeaşi Mărie cu pălărie săsească să nu se confirme prea uşor. Ponderea alegătorilor care au pus ştampila pe Iohannis au fost dintre cei care l-au votat pe Băsescu, mulţi dintre susţinătorii din turul doi au fost pînă acum la Putere şi-au lăsat pîrjol în urmă în aproape toate regiunile Ţării. Nu sînt înregimentă politic, nu fac decît politica poporului român şi nu pot avea neobrăzarea să preamăresc pe unul sau pe altul în detrimentul celor mulţi. La fel ca predecesorul Traian Băsescu, Iohannis a dat un prim fault Constituţiei, afirmînd public că P.N.L. trebuie să preia Puterea. Declaraţia hazardată a fost făcută înaintea validării în funcţia de preşedinte, înaintea depunerii jurămîntului de credinţă pentru Ţară. Ce va urma după, vom vedea! Nici nu fusese validat de Curtea Constituțională a României că a început cu ameninţări la adresa şi stabilitatea actualului guvern, dorind schimbarea majorităţii parlamentare.
 
Extratereştrii cu bube şi pete negre
 
Să ne amintim de declaraţia lui Klaus Iohannis dinaintea alegerilor prezidenţiale: „În condiţiile în care bătălia pentru Cotroceni se va da între mine şi premierul în funcţie, câştigarea de către mine a alegerilor prezidenţiale echivalează inclusiv cu o sancţiune a primului-ministru. Prezidenţialele reprezintă o nouă relegitimare şi o reaşezare a scenei politice. Dacă cetăţenii consideră că proiectul meu pentru România este mai potrivit decât cel al domnului Ponta, atunci Alianţa Creştin-Liberală va avea toată legitimitatea să formeze în jurul său o nouă majoritate parlamentară care, prin moţiune de cenzură, să dea jos Guvernul Ponta”. Să nu scăpăm din vedere faptul că în P.N.L., respectiv A.C.L., îşi fac veacul sau sînt aciuaţi prin traseism politic vaşnici corupţi printre care Videanu, Blaga, Berceanu-Bercovici, Blejnar, Predoiu, şi prin extensie, Macovei, Udrea, Anastatse, Boagiu, şi alţi extratereştri dalmaţieni cu pete negre şi bube-n cap, iar Iohannis va avea de plătit datorii susţinătorilor din campanie, cum e tradiţia în politica românească. Implicarea sa în politica alianţei care l-a propulsat nu-i prea ortodoxă. Nici n-are cum să fie, luînd în calcul orientarea sa religioasă, dar, indiferent de religie şi origine etnică preşedintele ales trebuie să fie în primul rînd român în toate acţiunile sale, să respecte cetăţeanul, statul de drept şi separaţia puterilor în stat. Deocamdată proaspătul validat, dar neinvestit, a lansat ca şi ceilalţi preşedinţi politica „logous legeis”. Nu trebui să ne dorim să fim nemţi, americani, ruşi sau chinezi. Trebuie să rămînem români! Români, şi la noi acasă, şi în lume, fără a fi dispreţuiţi, discriminaţi şi nedreptăţiţi, tocmai din pricina celor pe care tot noi, cetăţenii României, i-am cocoţat în funcţii importante. Românii din afara graniţelor se vor întoarce în Ţară atunci cînd statul român le va oferi locuri de muncă retribuite cu 2000 de euro lunar, ca afară, altfel, cu salariile actuale de 250 de euro îşi vor falimenta familiile, îşi vor amaneta viitorul copiilor, vor muri de foame, iar dragostea pentru Iohannis se va stinge ca un chibrit a cărui flacără a ajuns la capăt şi a ars degetele care l-au aprins.
 
Complici la propria sentinţă
 
În scrisoarea de felicitare, Hollande îi strecoară lui Klaus Iohannis un mesaj tematic sau mai degrabă o sarcină de neevitat. Spune Holland: „În ţările noastre, ca şi în alte state membre ale Uniunii Europene, concetăţenii noştri aşteaptă să dăm un nou avânt proiectului european. Împreună cu dumneavoastră, îmi doresc să construim o Europă mai prosperă, mai corectă şi mai puternică, capabilă, în momentele în care se confruntă în vecinătatea sa cu diferite crize, să răspândească valorile sale caracteristice, şi anume democraţia şi respectul statului de drept.” Vedeţi şi dumneavoastră, proiectul european este prioritar, nicidecum identitatea şi prosperitatea României ca ţară europeană, ceea ce mă face să subscriu afirmaţiei unui fost ministru de externe al României, fost europarlamentar, acuzat de corupţie. Jenant să citez un astfel de personaj, dar de această dată afirmaţiile sale sînt dureros de adevărate: „După câteva decenii trăite cel puţin cu iluzia că se află într-o lume a solidarităţii şi armoniei, România îşi reia locul geo-politic tradiţional la punctul de ciocnire dintre interesele marilor actori globali. Raportarea României la aceştia dar şi raportarea lor la ea ridică probleme de o imensă complexitate şi periculozitate. În acest context cel puţin două lucruri îmi sunt clare:
1. nimeni nu ignora România;      
2. nimeni nu doreşte România.
Aceste doua teze, doar aparent paradoxale, se conciliază în următoarele enunţuri alternative:
- nimeni nu vrea România ca partener, dar toţi o vor ca satelit;
- nimeni nu vrea să se coordoneze cu ea, dar toţi vor să li se subordoneze;
- nimeni nu o vrea independentă, toţi o vor colonie;
- nimeni nu o acceptă drept membru al familiei sale, dar nimeni nu doreşte ca ea să devina membru al altei familii”[1].
Păcat că declaraţia apare abia acum, şi aparţine unui om politic acuzat de corupţie. Dar, adevărurile nu trebuie ignorate, indiferent din ce parte vin. Ar fi fost mult mai util dacă era enunţată în plenul Parlamentului European, în perioada cînd acesta activa ca membru al acestei structuri europene din partea României. Extremistul Nigel Farage s-a pus în unghii împotriva Uniunii şi a avut cîştig de cauză pentru ai lui. În diplomaţie, momentul contează!
 
Aşadar, la pomul lăudat s-au dus dintr-o dată prea mulţi cu sacul! Aşa a fost întotdeauna la noi, altfel spus, mai uşor cu laudele pe scări. Preşedintele validat a preferat să fie prezent la Bucureşti, la o banală lansare de carte a Alinei Mungiu Pippidi, în loc să fie prezent, cum ar fi fost normal, la Sibiul păstorit pînă mai ieri în calitate de primar de însăşi domnia sa, unde avusese loc, pe aceleaşi coordonate de timp, un tragic accident aviatic, soldat cu opt morţi şi doii răniţi. Citîndul pe istoricul Cristian Troncotă, putem spune fără rezerve: „O gafă monumentală!". În rest, să vedem mai întîi faptele! De vorbe şi promisiuni mari, e plin podul românilor. Nu de alta, dar şi drumul spre Iad este pavat cu intenţii bune, iar atîta vreme cît cetăţenii României, exploataţi şi la capătul puterilor, acceptă să fie conduşi de nemerituoşi, devin complici la propria sentinţă.
--------------------------------------------