„Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu ştie sa citească, ci cel care nu ştie să înţeleaga”. (Alvin Toffler)

Este inadmisibil, condamnabil chiar să arunci în stradă resturile menajere sau să-ţi expui lenjeria intimă în public, ca şi cum ar fi un gest firesc! De ce nu mai sesizăm grotescul? Ne-am obişnuit prea mult cu el. Ne-am obişnuit cu gunoiul, cu cerşetorii, cu jaful naţional, cu vânzarea pământului ţării, cu trădarea de ţară, cu „show”-urile păcătoase şi anexele siliconate, cu câinii comunitari, cu politicienii avizi de putere - aproape toţi un fel de gunoaie -, cu limbajul agresiv... Toate s-au insinuat în peisaj. Nu le mai observăm, nu ne mai deranjează. Privim sticla televizoarelor şi, parcă, doritori de acumularea unui plus de energie negativă, absorbim noile veşti despre: accidente, crime, malpraxis, cruzimi, minciuni, manipulări, hoţii şi plagiate, „privatizări” şi „inginerii” cămătăreşti ale bancherilor, trafic cu organe... Ei, bine, toate astea mă fac să-i dau dreptate regretatului Grigore Moisil: „Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil!”. Au dovedit-o cu prisosinţă toţi cei care, căţărându-se pe scara puterii, au avut acces la tastele pupitrului de comandă al Neamului. România trebuie să-şi apere demnitatea faţă de actele iresponsabile ale parveniţilor, altfel va rămâne, pentru multe generaţii, la periferia sau chiar dincolo de periferia continentului.

Liderii U.D.M.R., posesori ai cel puţin unei duble cetăţenii (română, maghiară, dar şi altele) au fost trambulinaţi de către partidul premierului - nu al românilor - din nou, în fotolii guvernamentale, cu încălcarea flagrantă a prevederii articolului citat. Optând şi pentru o altă cetăţenie, ei şi-au pierdut - sine die - dreptul de a participa la actul guvernării României, rămânându-le numai dreptul de a deţine funcţii în administraţiile publice locale. De la şeful statului - „pretin” cu premierul ţării vecine şi pretine - nu mă aştept la dreptate! Va recidiva în mai vechile şi actualele aranjamente dăunătoare ţării, al cărei vremelnic „Number 1” este. Dar să nu facem procese de intenţie. Vom trăi şi, deşi aş dori să fiu profet mincinos, vom vedea... că am dreptate, fiindcă politica este soră bună cu cea mai veche meserie din lume.

„O conducere în trei nu funcţionează decât atunci când unul din membri este bolnav şi altul e în concediu”. (H. van Loon)

În concluzie, P.S.D. s-a făcut - din nou! - frate cu dracuʼ, trădând interesele românilor şi ale Statului Naţional Român! Aşa ceva nu se petrece nici măcar într-o colonie. Răspunsul la întrebarea shakespeareană „Ce-i de făcut?” este unul singur: refrenul Imnului Naţional al Franţei, „La Marseillaise”: „Aux armes citoyens!”, însoţit în acelaşi context dureros, de strigătul Imnului Naţional al României: „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte/ În care te-adânciră barbarii de tirani!”

O pată urâtă pe blazonul „Stars and Stripes”.

S.U.A. a fost frecvent citată ca fiind cea mai democrată ţară de pe planetă, despre democraţia americană curgând tone de cerneală. O fi fost, dar mă îndoiesc că ar mai fi şi astăzi. În hăţişurile acestei democraţii au apărut fisuri şi se pare că, însuşi actualului şef al administraţiei americane i se contestă dreptul de a fi chiriaş legal al Casei Albe. Una dintre clauzele obligatorii pentru funcţia de preşedinte al S.U.A. este şi prezentarea unui certificat plauzibil din care să rezulte că acesta s-a născut pe pământ american. „În aprilie 2011, după multe insistenţe din partea publicului, Loretta Fuddy, la vremea respectivă nou-numită în funcţia de director al Departamentului Sănătăţii din Hawaii (statul unde se spune că s-ar fi născut Obama) a produs o copie după un certificat de naştere al lui Barack Obama (un fals grosolan - n.r.), care să dovedească faptul că acesta ar fi fost născut în Hawaii”.[2] Recent, într-un articol publicat pe site-ul „American Thinke’r, profesorul de criminologie Jason Kissner, de la California State University în Fresno, a făcut publice noi dezvăluiri despre identitatea lui Barack Obama (sau lipsa acesteia), care pun sub serioase semne de întrebare legitimitatea deţinerii titlului de „cel mai puternic om al planetei” de către Barack Obama.[3] După cum se ştie, acesta nu a reuşit nici până în prezent să prezinte un certificat de naştere valabil. În dezvăluirile lui Jason Kissner se aminteşte, printre altele, şi de legătura dintre preşedintele Obama, liderul sectei indoneziene Subud, Muhammad Subuh Sumohadiwidjojo, Loretta Fuddy (fabricanta copiei certificatului fals) şi mama preşedintelui S.U.A., Stanley Ann Durham. Înţelepciunea poporului român grăieşte: „până nu faci foc, nu iese fum!”, aşa că, oricare ar fi realitatea, noile dezvăluiri aduc o pată urâtă pe blazonul „Stars and Stripes”.

N.W.O. în acţiune. Sevastopol, „Cuiul lui Pepelea”.

Citându-l pe inegalabilul Nicolae Iorga, „Istoria se răzbună, repetându-se!” Acţiunea „EuroMaidan” de la Kiev, copie la indigo (cu păstrarea raportului timp-dimensiune) a scenariului decembrist din România anului 1989, a demonstrat că încet, dar sigur, Noua Ordine Mondială (N.W.O.) face jocurile planetei. Mişa, ursul sovietic şi-a zburlit părul şi, deşi nu are dreptate, cam are! Cum? Urmăriţi, vă rog, un exerciţiu de imaginaţie uşor exagerat: ipotetic, Rusia şi-a paraşutat desantul în Mexic şi în Panama, a adus în apropierea coastelor S.U.A. câteva nave de război, a trimis „în croazieră” un submarin Typhoon şi două-trei submarine din clasa Borei, acompaniate de portavionul „Amiral Kuzneţov”, iar cu trupele aerto-purtate, infiltrate printre „protestatari” a construit un „Maidan” la Mexico City. Cum credeţi că ar reacţiona „Salonul oval”?

Mă găsesc în postura deloc confortabilă de a discerne între statutul moral şi cel pragmatic al situaţiei create lângă graniţa României. În condiţiile celui de-Al Doilea Război Rece, în care se află omenirea - Rusia şi S.U.A., secondate de NATO & U.E., fiind protagoniştii -, Ucraina prezintă o primejdioasă instabilitate în regiune, consecinţele răsfrângându-se în mod direct asupra ţării noastre. În decembrie 1994, Ucraina, Rusia, S.U.A. şi Marea Britanie au semnat Memorandumul de la Budapesta, în care ţările semnatare s-au angajat ca niciuna dintre ele să nu folosească constrângeri de ordin economic sau militar pentru a subordona Ucraina.[4] La prima vedere, Rusia nu este îndreptăţită să exercite presiuni militare asupra peninsulei Crimeea, dar ce te faci cu baza militară - acceptată de bună voie de către Ucraina, cu ani în urmă? Rusia (care are acces limitat la Marea Baltică şi la Marea Neagră) îşi are cantonată o parte din flota sa la Sevastopol, în Crimeea, deci Ucraina nu poate adera la N.A.T.O., atâta vreme cât găzduieşte o bază militară a unui stat non-membru N.A.T.O. pe teritoriul propriu. Abordată din alt unghi, faptul că peninsula Crimeea este o republica autonomă a Ucrainei, aflată pe coasta nordică a Mării Negre, constituie o problemă serioasă ce nu poate fi ignorată. Trecută de-a lungul istoriei de la Rusia la Ucraina (ca şi o parte a Basarabiei), populaţia, predominant rusă, doreşte întoarcerea la Rusia. Un referendum în aceste condiţii va încurca ţesăturile S.U.A. şi ale Occidentului, cât despre U.E., mai putem comenta. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut şi a primit aprobarea în unanimitate, a camerei superioare a Parlamentului de la Moscova, pentru o intervenţie militară în Crimeea. Între timp, Rusia a executat o demonstraţie de forţă: „Forţele strategice aeriene au lansat racheta balistică RS-12M Topol din sudul regiunii Astrahan, situată la Marea Caspică, iar focosul a lovit ţinta, un teren de testare din Kazahstan”.[5] Nici că se putea o oportunitate mai favorabilă!Pentru a atenua impactul, Pentagonul a transmis că S.U.A. erau la curent cu testarea rachetei balistice de către Rusia, adăugând că această lansare era programată cu mult înaintea evenimentelor recente din Crimeea. Pe de altă parte, preşedintele interimar al Ucrainei a ordonat Armatei Ucrainene să intre în stare de alertă, avertizând că posibilele intervenţii ale Rusiei vor duce la război.

„Niciodată nu se minte atât de mult ca înaintea unor alegeri, în timpul unui război sau după o vânătoare”. (Clemenceau)

Secretarul de stat american John Kerry a avertizat Rusia că, „acţiunile sale vor avea «repercusiuni foarte serioase», inclusiv sancţiuni ce o vor izola din punct de vedere economic” (Reuters). „Este un act incredibil de agresiune. [...] Rusia violează suveranitatea Ucrainei şi obligaţiile sale internaţionale” (C.B.S.). „Nu te comporţi în secolul al XXI-lea după moda secolului al XIX-lea, invadând o altă ţară”, a mai spus John Kerry. Să te-apuce râsul, nu alta! Păi, mister Kerry, cum fuse treaba cu Irakul, cu Iugoslavia, cu Libia, cu Siria... Filosofia matale n-a fost valabilă şi pentru ele? Ori priveşti prin cealaltă parte a binoclului, ori şi-a băgat împieliţatul coada! Ce se întâmplă în Ucraina face parte dintr-un scenariu la scară planetară, iar culisele abundă în acţiuni ale serviciilor speciale. Dincolo de cele menţionate până aici, există numeroase alte „subterane” ale cazului EuroMaidan - Ucraina.

Coincidenţe (?)

Nimic nu-i întâmplător! După cum spunea celebrul diplomat francez, Charles Maurice de Talleyrand: „Politica este arta de a face posibil ceea ce este necesar.” Mărul otrăvit al S.U.A., cum este numită Victoria Jane Nuland, reprezentant al Departamentului Statelor Unite, în calitatea sa de ad­junc­t pentru afaceri europene şi eurasiatice al Secretarului de Stat ame­rican John Kerry, nu este deloc străină de ceea ce se întâmplă dincolo de gardul României. Vizita ei în luna ianuarie, în Europa şi în ţara noastră are conexiuni directe atât cu Ucraina, cât şi cu vizita Preşedintelui României (însoţit de şefii unor servicii speciale), în aceeaşi lună, în Israel, iar declaraţia şefului statului: „Vom da înapoi evreilor ce le-au luat comuniştii!”, se plasează pe fondul tensionării relaţiilor dintre Turcia şi Israel, dar şi de multe altele. Cele mai puternice familii evreieşti din S.U.A. sunt inter­co­nec­tate între ele, iar Victoria Nuland este membră a uneia dinte aceste familii, componentă a „guvernului permanent” al Statelor Unite. În acest sens, unii comentatori avizaţi afirmă că nu contează cu adevărat cine câştigă alegerile prezidenţiale în S.U.A., cineva din familia Kagan-Nuland tot va figura în noua guvernare. Sub-secretara de stat Victo­ria Nuland, purtătoarea de cuvânt al Externelor De­par­ta­men­tului de Stat, în timpul mandatului lui Hillary Clinton (tot evreică), a venit în România în perioada 10-11 ianuarie 2014, când s-a în­tâlnit cu preşedintele Traian Băsescu şi cu ministrul de ex­terne Titus Corlăţean. Însoţite de aerele de superioritate pe care i le oferea poziţia, ordinele pe linie sio­nis­­tă, transmise oficialilor din România de către subsecretara de stat Nuland,  s-au oglindit perfect şi în prestaţia pre­şedintelui Traian Băsescu în timpul vizitei inopinate - dar oficiale - în Israel, tot din luna ianuarie.

„Coana Joiţica de Washington” vrea să scoată castanele din foc, cu mâna românilor

Venirea la putere a Iuliei Timoşenko nu este de bun augur pentru românii din Ucraina

Despre „blonda” Iulia Timoşenko, românii nu ştiu prea multe: tatăl, Vladimir Abramovici Grighian, rus de origine evreiască, născut în Basarabia, a făcut parte din Armata Roşie. Bunicul ei, Abram Kelmanovici Kapitelman, a fost director al şcolii publice evreieşti din orăşelul Sniatin, arborele continuând pe aceeaşi linie. Iulia Timoşenko face parte din „Clanul Dnipropetrovsk”, alături de Victor Pinciuk, ginerele lui Kucima, un personaj malefic, putred de bogat şi deloc străin de cazul canalulului Bâstroe, care a prejudiciat România. Se pare că Iulia Timoşenko ar fi cea mai bogată persoană din Ucraina, o oligarhă implicată în numeroase „inginerii financiare”, inclusiv în „dispariţii” comandate. A fost de două ori premier al Ucrainei, a distrus compania ucraineană „Naftogaz”, în beneficiul „Gazprom”, iar în cazul „negocierilor” cu Rusia, a elaborat condiţii extrem de dezavantajoase pentru ucraineni, alegându-se în schimb cu un comision substanţial din partea Kremlinului. Nu este de mirare că preşedintele de atunci, Iuşcenko a demis-o pentru corupţie. După cum observaţi, nu doar la noi se trage cu „tunurile”. Maidanul de la Kiev a fost un prilej nesperat pentru ca „blonda” să fie scăpată din colivie.

„România [...], stat întemeiat pe primatul românesc, în toate domeniile. În România trebuie să fie puşi în valoare mai întâi românii, ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Singura politică ce trebuie să o facem este aceea a iubirii de Neam şi a apărării drepturilor lui sfinte, prin muncă, prin cinste, prin blândeţe, prin conştiinţă şi, mai ales, prin exemplul vostru în toate şi faţă de toţi.” (Mareşal Ion Antonescu)

În ceea ce ne priveşte, deşi relaţiile dintre România şi Ucraina nu sunt prea amicale, România s-a comportat - cu mici excepţii - foarte „echilibrat” în „dosarul ucrainean”, în situaţia creată Ucrainei fiindu-i aproape imposibil să poată refuza participarea României la negocieri. Graniţa de peste 600 de km dintre cele două ţări constituie un argument serios pentru implicarea profundă a diplomaţiei româneşti în apărarea intereselor românilor abandonaţi aproape total de ţara mamă, iar oportunitatea momentului oferă României şansa rarissimă de a reclama oficial nulitatea efectelor anexei secrete a Pactului Molotov-Ribbentrop, semnat la 23 august 1939, - încă valabil. Să nu uităm nici că blestematul tratat româno-ucrainean semnat de fostul Preşedinte al României, Emil Constantinescu şi de fostul Ministru al Afacerilor Externe, Adrian Severin (ambii de aceeaşi origine cu a Iuliei Timoşenko şi a doamnei Nuland) a fost un supliment gratuit şi dăunătorpentru România. Cei doi ar trebui deferiţi justiţiei şi judecaţi pentru trădare de ţară. Executând orbeşte ba ordinele Washingtonului, ba ale Bruxelles-ului, oficialii români fac un deserviciu românilor din teritoriile româneşti ocupate prin forţă de Uniunea Sovietică şi cedate Ucrainei. Venirea la putere a „blondei” nu este de bun augur pentru românii din ţara vecină, fapt ce s-a şi putut constata deja. A rata prilejul de implicare a României ar fi un act condamnabil, iar Nistrul va rămâne, pentru mult timp, o frontieră de război a urmaşilor lui Petru I. În acestă privinţă, După întâlnirea liderilor europeni, se pare că şeful statului român şi-a umflat plămânii cu aere de Bruxelles şi, uitând că România nu e Rusia, a pus carul înaintea boilor şi interesele Occidentului înaintea celor ale României: „Cerem Rusiei să înceapă imediat negocierile cu Guvernul Ucrainiei pentru a se obţine rezultate înainte de următorul Consiliu European care va avea loc peste două săptămâni!”.

Există şi o Ucraină „anti-sionistă”.

Incontestabil, în Ucraina există şi o serioasă şi veche problemă evreiască. Nu cu multă vreme în urmă, în 2004, oligarhii, marii magnaţi evrei, au finanţat, împre­u­nă cu George Sörös, „revoluţia portocalie”, acţiune în care a fost implicată direct şi Iulia Timoşenko. Pe de altă parte, pe scena politică ucraineană se află şi partide naţionaliste precum „Svoboda”, care sunt, în egală măsură, atât anti-moscovite, cât şi anti-evreieşti, fapt care nu poate fi ignorat, sens în care afirmaţia co-pre­şe­din­telui „Parlamentului European Evreiesc, Joel Rubinfeld este revelatoare: „Svoboda a ridicat capacul de canalizare al anti-semi­tis­mu­lui în Ucraina, iar acesta dă să iasă”. Ar fi încă multe de spus, dar spaţiul nu permite.

„România prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu!” (Gheorghe Buzatu).

Desigur, Rusiei nu-i surâde un război la scară mare, dar nici nu vrea să renunţe la controlul asupra Ucrainei şi, firesc, nu-i convine accesul Vestului în coasta sa. De altfel, o accentuare a tensionării relaţiilor cu Rusia nu este tocmai agreată nici de actuala administraţie americană, iar mesajul Ţarului Putin adresat Occidentului a fost foarte desluşit: dacă vreţi să ne scoateţi din Ucraina şi Crimeea, va trebui să mergeţi la război. Sunteti pregătiţi să vă trimiteti copiii să moară pentru Crimeea? Noi, ruşii, suntem!...

Rusia îi va apăra pe ruşii dinafara Rusiei, iar Kievul a priceput că o alternativă nedorită ar pune-o în situaţia de a pierdeo parte sau toate teritoriile din est, dar şi ieşirea la mare. Pentru moment, situaţia este confuză, un fel de pace la temperaturi sub 0°C. Niciunul dintre combatanţi nu cochetează cu nechibzuinţa de a trece dincolo de linia ce marchează un fel de „no mans land” şi nici Ucraina, nici Rusia nu doresc implicarea în dispută a altor parteneri. U.E. - scoasă jenant şi cu obrazul cam şifonat de pe scena evenimentelor post Maidan - este împinsă din spate de Germania. Marioneta Rompuy se agită să recupereze terenul pierdut şi face presiuni pentru ca guvernul interimar al Ucrainei să semneze acordul cu U.E. înainte de alegerile din luna mai. Fără echivoc, situaţia este mai mult decât volatilă şi, temporar, Ucraina pluteşte pe o banchiză în derivă, între Est şi Vest. Îi va fi extrem de dificil de găsit soluţia optimă, astfel încât să poată împăca şi capra şi varza, fără a fi ruptă în două. În ultimele zile se pare că preocuparea trecătoare pentru aplanarea conflictului a lăsat loc escaladării tensiunii, atât SUA cât şi Rusia arătându-şi muşchii. Negocierile s-au blocat. Rusia nu cedează în ceea ce priveste peninsula Crimeea. Armata S.U.A. a trims 12 avioane de lupta de tip F-16 în Polonia şi 6 avioane de tip F-15 în Lituania. O puzderie de personaje ale scenei internaţionale şi-au declarat intenţia de a „vizita"  Ucraina. Tare doresc ca zeul Marte să nu-şi anunţe şi el vizita, pentru că, aşa cum spunea profesorul Buzatu: „România este prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu!”

Cum rămâne cu demnitatea naţională?

Revenind la „oile noastre”, domn Ministru al Afacerilor Externe a prezentat încă o temenea  Înaltei Porţi de la Washington, dar şi o consolare pentru U.E. (practica metodei cu fundul în două luntrii este caracteristică diplomaţiei româneşti postdecembriste), la reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale U.E., de la Bruxelles. Şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, a condamnat - cu mânie proletară - „încălcarea prin acţiuni militare, de către Federaţia Rusă, a legislaţiei internaţionale şi a subliniat necesitatea ca aceasta să respecte prevederile Cartei O.N.U. şi principiile O.S.C.E., care constituie fundamentul păcii si stabilităţii în Europa.” A uitat însă - ca de obicei - să denunţe în acelaşi cadru, nedreptatea comisă recent de către noile autorităţi post-Euro-Maidan ale Ucrainei, împotriva limbii române, interzicând utilizarea ei în administraţiile locale, ca limbă regională. „Curat-murdar, coane Titus!” Cum rămâne cu demnitatea naţională şi cu apărarea intereselor „românilor de pretutindeni”? De fapt, noi cu cine „votăm”?

Bibliografie web: