Din peisajul prezentului, unde normalitatea este extrem de fragilă, intru din nou nepoftită în salonul uriaş al politicii şi securităţii, în mijlocul pacienţilor arhicunoscuţi, unde iţele şi iţarii se încurcă periodic în acelaşi mod, printre reţelele create de ei pentru războiul informaţional. Linia întîi a trepăduşilor din serviciile secrete, care au făcut din România cîmpul lor tactic şi, care îi au la mînă pe mulţi din slugoii statului paralel de-a lungul timpului s-au distrat cu România, au dat foc, au stins, au încercuit, au încătuşat chiar nevinovaţi. Cucuvelei mov nu i-au pus foc în cuib pentru deparazitare, fiind ordin direct din afară. În cea mai neagră perioadă din istoria postdecembristă, perioada basisto-iohannistă (nu că ceilalţi doi „escu” ar fi fost mai breji), serviciile secrete în complicitate cu şefa DNA au şantajat oameni politici, ca să numească, potrivit intereselor ordonate şefi ai instituţiilor statului. Pe 3 iulie, Eduard Hellvig şi-a anunţat demisia din funcţia de şef SRI, motivul fiind unul ascuns, deocamdată. De-a lungul mandatului, Hellvig a făcut politică cot la cot cu Iohannis în PNL. Drept răsplată pentru ascultare, Hellvig a fost decorat de către tovarăşul Iohannis cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor. Spectacol de circ prezidenţial, din moment ce niciunul dintre cei doi tovarăşi nu prea se prăpădesc după România. Ei doar i-au furat „Stelele”.

Nici prea titrat, nici cu o profesie la bază (un curs de cîţiva ani, trei parcă, la o universitate discretă precum funcţia, plus nişte cursuri politice de vară, din postura de şomer de lux la vremea aceea, Eduard Hellvig a făcut un salt acrobatic, aterizînd în fruntea SRI. Dacă sistemul de învăţămînt produce semianalfabeţi cu diplome de alfabeţi, de unde să scoatem oficiali de calitate? La conducerea României s-a rotit perpetuu acelaşi profil de politician care şi-a dat nădragii jos la comandă sau şi-a ridicat generos fusta (după caz sau după nou instauratele reguli LGBT+), cu plecăciune şi smerenie, în faţa „valorilor” occidentale! Pe Hellvig l-a căutat norocul pe acasă, cînd a fost numit  la conducerea SRI, avînd în vedere că în 2009, absolvent-bursier Sörös al unor cursuri speciale, a solicitat acordarea de ajutor de şomaj din partea statului român, pentru că nu şi-a putut găsi un loc de muncă, a declarat la vremea aceea demisiona(n)tul. Păi, cred şi eu! Cum să-şi găsească loc de muncă în baza unei şcoli polisoroşiste?

Regia aceasta nu va mai funcţiona prea mult timp. Poporul nu poate fi sabotat la nesfîrşit! Numărul servitorilor din servicii trebuie redus la jumătate. România nu-şi poate permite luxul unei concurenţe cu C.I.A. sau F.S.B., privind numărul de angajaţi, aceştia consumînd bani serioşi de la buget, în timp ce sănătatea şi educaţia trăiesc de pe o zi pe alta. De ce ar avea nevoie România de atîţia servitori  ai altora care să spună mereu „yes” în schimbul unor salarii consistente, cînd soarta României este tranşată în spatele uşilor închise de nedreptele şi întortocheatele politici Washington-Bruxell & Co?

În 33 de ani de la lovitura de stat, SRI a avut la conducere cinci şefi numiţi politic, care au demisionat de „drag” înainte sau după alegerile prezidenţiale sau în urma unor scandaluri răsunătoare. Pomelnicul viilor şi adormiţilor întru SRI începe cu Virgil Măgureanu, el însuşi fost ofiţer al Securităţii, primul „demisionar” la 25 aprilie 1997, care a condus SRI timp de 7 ani, perioadă zguduită de mari scandaluri de corupţie, cu suspiciuni asupra serviciului şi chiar a  unor membri ai acestuia. Amintim despre dosarele cu petrol şi tutun din anii ’90. În 1977, după demisia lui Măgureanu, Emil Constantinescu, preşedintele de atunci, îl numeşte pe parlamentarul Costin Georgescu la şefia SRI,  plecat la ceruri, cu cîteva săptămîni în urmă. Acesta a rămas cunoscut pentru modul în care s-a opus deconspirării foştilor ofiţeri SRI. După ce alegerile au adus la putere PDSR, Costin Georgescu a demisionat. I-a urmat la conducerea SRI, în 2001, Alexandru Radu Timofte, senator social-democrat, însă în 2006, dispariţia lui Omar Hayssam, implicat în răpirea din Irak a trei jurnalişti români, l-a făcut pe Radu Timofte să demisioneze „de drag”.

„Demisia” lui Timofte, îl propulsează pe  Florian Coldea,  ca interimar-şef la conducerea SRI, pînă în octombrie a aceluiaşi an, cînd George Maior este pus cu surle şi trîmbiţe pe tronul pricinos. Acesta a rămas cunoscut pentru declaraţia sa de la B1tv, cum că  „în presă sînt ofiţeri acoperiţi, ca în orice stat democratic, însă numele lor nu va fi dezvăluit niciodată”. Şefia lui Maior a fost marcată de cele mai multe anchete penale şi, deşi, Băsescu era preşedinte, fratele său Mircea, şi Elena Udrea au fost arestaţi atunci. A fost vremea  cînd unii  „baroni” de fier au fost arestaţi şi condamnaţi. Demisia lui Maior a venit după mutarea lui Iohannis în gazdă la Cotroceni, în 2015. Astfel, avea să vină din nou Florian Coldea ca interimar la conducerea SRI. La vremea aceea RTV a  vorbit despre un grup infracţional din interiorul SRI, care şantaja, chefuia şi profita, Coldea nefiind străin de afacerea cu produse farmaceutice, produse petroliere, foloase Asesoft. Coldea a rămas cunoscut pentru  legăturile sale cu sistemul judiciar, dar şi cu Cucuveaua mov..

Demisia lui Maior, îl aduce în prim plan, pe fotoliul sus-pomeniţilor pe împricinatul Eduard Helvig, care a afirmat public că instituţia SRI este bîntuită de fantoma Securităţii comuniste. Acesta a dereticat puţin prin SRI, desfiinţînd prin programul „Regio” serviciile judeţene ale SRI, înfiinţînd o axă de comandă mai rapidă. În concluzie, nu trebuie să ne mai facem probleme. De la Băsescu încoace, SRI & STS au preluat pe umerii lor zdraveni simulata democraţie internă, astfel că la alegeri, vom sta liniştiţi iar,  pentru că se ocupă aceste instituţii de numărarea voturilor şi de cel care trebuie să cîştige. Un lucru este limpede: Protocoale SRI-Justiţie au fost vii, sunt vii, iar artizanul infestării instituţiilor statului cu sindromul SRI rămîne Băsescu! Schiorul a luat în primire pîrtia  şi manşa sistemului pe care o foloseşte în funcţie de poruncile Înaltelor porţi sau chiar în interese personal. Doar nu credeţi că Iohannis ar fi un înger trimis să cureţe grajdurile corupţiei, bordelul politicii româneşti şi tarlalele de sparanghel nemţesc prin feisbuc. El a fost pus pe oliţă la Cotroceni cu prea multele-i slăbiciuni, incompatibile cu înalta funcţie în stat. I s-a ordonat să nu se amestece în scandalul Udrea-Serviciile secrete şi ca să-şi umple timpul în mod plăcut, a colidat lumea de la Nord la Sud, dela Est la Vest,  a schiat, a decorat, chiar dușmani ai României, a pedalat, a frecventat săptămînal naveta Bucureşti-Sibiu la nevastă, a  ascultat toate poruncile din cască şi ghinion, a eşuat lamentabil în propriile neputinţe. La fel ca Robinette Biden. Aşadar, cine conduce România? E cumva vizibilă musca de pe căciula serviciilor? Să ne spună Regele Charles, cel care are fantezii erotice cu Transilvania noastră, comisionar în cazul de faţă -  de ce a vrut musai să-l vadă pe Helvig cînd a pus piciorul din nou în România, după încoronare? I-o fi adus firmanul de mazilire?

Aranjament grafic – I.M.