21 WPC, Moscova, 2014Abstract: There are some events in people's lives that cannot be described with the intensity with which they are being experienced and can be reproduced in all the complexity of the events.. One such event is the participation, along with several other Romanian specialists at the 21 th World Petroleum CongressMoscow from 15,th to 20,th June 2014, which gave me the chance, for the second time in life, to feel the pulse of one of the energy sectors of the utmost importance for the development and functioning of modern society: oil gas sector.
 
Sunt unele evenimente din viața oamenilor care nu pot fi descrise cu intensitatea cu care sunt trăite și nici redate în toată complexitatea derulării. Un astfel de eveniment este participarea, alături de alți câțiva specialiști români, la cel de-al XXI-lea Congres Mondial al Petrolului, desfășurat în perioada 15-20 iunie 2014 la Moscova, care mi-a oferit șansa, pentru a doua oară în viață, de a lua pulsul unuia dintre sectoarele energetice de maximă importanță pentru dezvoltarea și funcționarea societății moderne: sectorul petro-gazier/gazeifer.
 
Moscova, o verigă lipsă în bagajul meu cognitiv
 
La vârsta mea, nu mai cred în minuni și nici lucruri care să mă surprindă Când am primit invitația de a participa împreună cu alți specialiști români la cel de-al XXI-lea Congres Mondial al Petrolului de la Moscova (15-19 iunie 2014), recunosc că vestea a egalat în intensitate alte importante repere din viata mea: admiterea la liceu, bac-ul, facultatea, licențierea, căsătoria, copii, „loviluția”, obținerea titltlui de doctor, de profesor, editarea cărților, nepoții etc, etc. Îmi doream să văd capitala imperiului de la răsărit (era o verigă lipsă în bagajul meu cognitiv...) înca din anii 1975, dar și să pătrund în cercul informal al unora dintre cei mai importanți reprezentanți ai lumii energetice mondiale. În vacanța studențească din vara anului 1979, o întâmplare fericită mi-a oferit șansa de a participa la București, la cel de-al X-lea Congres Mondial al Petrolului, o grandioasă manifestare marca P.C.R., pe suportul unei Românii Socialiste în expansiune... Așadar, plecarea la Moscova a fost făcută cu avionul prin „spațiul amintirilor” legate de tot ce m-a legat de viața de petrolist, de la muncitor sondor la inginer, apoi ofițer de contraspionaj economic în domeniu și în final, profesor. Am făcut acest mic preambul pentru a înțelege mai bine cele ce vor fi prezentate mai jos...
Metrourile curate și elegant oameni obișnuiți, îmbrăcați modest, citind cărți și reviste, veseli, calmi, normali, fără excese vocale sau atitudinale, fără cerșetori, fără mâzgălituri grafitty, pe pereții clădirilor
 
Am plecat din Bucuresti pe 14 iunie, pe o vreme splendidă, în jurul orelor 14:30 și după cca două ore eram pe giganticul aeroport Sheremetievo, întâmpinați de o ploaie scurta de vară și un curcubeu optimist, după ce survolasem magnifica periferie moscovită. Ca militar rezervist am realizat poziția strategică de excepție a capitalei ruse, veritabil bastion de apărare în fața armatelor inamice, înconjurată de păduri, mlaștini și o salbă de lacuri, râulețe și canale, zona marcată de modernismul liniilor de comunicație (navale, rutiere și de căi ferate), dar și a unor vile sau cartiere de vile de o eleganță comparabilă cu cele de pe Coasta de Azur, Elveția sau Anglia. Drumul de la aeroport până la hotelul Izmailovo Gamma Delta, de cca 45 km, efectuat în mare parte pe o autostradă cu patru benzi de circulație, pe sens, a străbătut cartierele periferice destul de îngrijite și a evidențiat numeroasele șantiere de construcții, inclusiv a unor noi tronsoane de autostrăzi. Am observat atunci, dar și în timpul celor șase zile de deplasări cât și la revenirea spre aeroport, sute de macarale și mii de utilaje în funcțiune. Metrourile curate și elegante care circulau prin stațiile moscovite cu viteze amețitoare, transportau zilnic, milioane de oameni: unii către și de la muncă, alții în vizită, ca turiști. Oameni obișnuiți, îmbrăcați modest, citind cărți și reviste, inclusiv în format electronic, veseli, calmi, normali, fără excese vocale sau atitudinale, fără cerșetori sau arhicunoscutele mâzgălituri (grafitty) nereuşite, pe pereții cladirilor...
 
Lucrările World Petroleum Council
 
Duminică, 15 iunie 2014. În eleganta și maiestoasa sală de conferințe a hotelului Metropol, situat în apropierea Kremlinului și a Teatrului Mare, s-au desfășurat lucrările World Petroleum Council, ocazie în care i-am întâlnit pe președintele în exercițiu, domnul dr. Renato Bertrani director executiv la Barra Energia Brasilia, pe viitorul președinte, domnul dr. Joszef Toth de la MOL Ungaria, pe președinții și membrii delegațiilor din S.U.A., R. P. Chineză, Turcia, Brazilia, Norvegia, Marea Britanie, Canada, India, Iran, Kuwait, Olanda, Germania, Arabia Saudită, Spania, Franța, Austria, Uruguai, Venezuela, Vietnam, România și, bineînțeles, ai țării gazdă, Rusia. După parcurgerea pașilor tehnici (prezentarea rapoartelor de către președinte și vicepreședinți), au urmat luările de cuvânt unde, în fraze precise, reprezentanții delegațiilor marilor companii petroliere ale lumii au subliniat progresele tehnice, tehnologice, legislative dar și preocupările pentru protejarea mediului și direcțiile de acțiune pentru dezvoltarea energiilor nepoluante, a asigurării unui acces echitabil a tuturor statelor la surse de energie în vederea unei vieți mai bune. Nu au lipsit, evident, trimiteri la calitatea condițiilor de muncă ale petroliștilor dar și despre cheltuieli și profit. Concluzia a fost aceea că noile tehnologii și un management flexibil vor permite încă, ani buni (câteva decenii), supremația hidrocarburilor pe piața energetică. În final, s-a trecut la alegerea noului președinte care va coordona activitatea Comitetului/ Consiliului Mondial al Petrolului până în 2017 când, la Istambul, va avea loc al XXII-lea Congres al Petrolului. Desi functia putea fi obtinuta cu usurinta de un roman, conditia fiind aceea ca viitorul presedinte sa organizeze cel putin trei intalniri ale membrilor Comitetului/Consiliului intr-un interval de 3 ani, votul a fost dat domnului dr. Joszej Thoth, Ungaria. Prima zi a lucrărilor s-a încheiat cu reuniunea de la Kremlin, unde prim-vicepremierul Rusiei însoțit de înalți demnitari și oameni de știință, a transmis mesajul președintelui Vladimir Putin, fiind urmată de un dineu oficial cu program artistic oferit de actorii Teatrului Mare, unii dintre aceștia reprezentând personaje reper ale Rusiei: Lenin, Stalin, Hrusciov, Brejnev etc. Puțini participanți au rezistat tentației de a nu se fotografia cu „sosiile” acestora.
 
România, prima ţară producătoare de petrol din lume! Un stand sărăcăcios, organizat timid
 
Luni, 16 iunie. S-a deschis oficial Expoziția Congresului Mondial al Petrolului la un complex expozițional de mari dimensiuni unde, câteva sute de firme de pe toate continentele lumii și-au etalat realizările și potențialul tehnic și tehnologic. Un adevărat regal de știință, tehnică, informații, o excelentă ocazie deLa standul României promovare a imaginii firmelor și statelor de dezvoltare a relațiilor contractuale. Din păcate, pentru România, lucrurile au stat cu mult sub așteptări! Un stand sărăcăcios, organizat timid pe o latură puțin circulabilă, unde trebuia să faci eforturi pentru a înțelege că este vorba de România, prima ţară producătoare de petrol din lume! Câțiva reprezentanți ai O.M.V. au făcut tot posibilul să promoveze cu rezultate maxime imaginea firmei care se prezenta drept continuatoarea tradițiilor României în domeniul petro-gazeifer. Nici încercarea timidă a reprezentanților ambasadei României la Moscova de a face publicitate prin aducerea renumitei sportive Sandra Izbașa, nu cred că a avut vreun efect. M-am simțit, ca și alți români prezenți acolo, jignit și umilit de ignoranța autorităților și a celor responsabili de promovarea imaginii României în lume. Dacă alții ar fi avut o moștenire istorică precum România în domeniul petrolier, vă asigur că nu ar fi scăpat ocazia de a arăta întregii lumi si a reaminti ce a însemnat industria românească în procesul de naștere și dezvoltare a unuia dintre cele mai importante sectoare energetice, fără de care dezvoltarea actuală a omenirii, nu ar fi fost posibilă.
 
 
Aș fi amplasat standul „România”, chiar la intrarea în Expoziție și aș fi negociat la sânge cu rușii, costul.
 
Modalitatea de organizare a standului României a fost prost gândită, de parcă cineva, dinadins, ar vrea ca despre gloria și importanța petrolului românesc, să nu se mai vorbeasca! Nu am văzut la stand decât un pliant cu lucruri puțin importante despre evoluția industriei petroliere românești, cea care a făcut istorie pe toate meridianele lumii, specialiștii români, de la sondor la inginer fiind cei mai apreciați în cei 157 de ani de existență, utilajul, tehnica și tehnologia fiind exportate pe toate continentele. La stand erau și alte mărunțișuri, nesemnificative dar care sigur au costat ceva. Dacă mi-ar fi fost în putință, aș fi regizat cam așa prezența României la Congresul Mondial al Petrolului, Moscova, iunie 2014:
- Aș fi amplasat standul „România”, chiar la intrarea în Expoziție și aș fi negociat la sânge cu rușii, costul. Pe un ecran de mari dimensiuni aș fi făcut să ruleze la nesfârșit un film cu momentele reper din industria petrolieră (de la anunțul oficial din 1857 - când România a fost înregistrată ca prima ţară cu o producţie de ţiţei de 275 de tone, menţionat în „The Science of Petroleum”, la „hecna cu cal”, „forajul rotativ” brevetat de genialul inginer Ion Basgan, care a însemnat pasul decisiv în revoluționarea domeniului, sapele cu role și diamante neegalate ca performanțe, prevenitoarele de erupție pentru presiuni înalte, instalațiile de foraj care au bătut recordurile mondiale de adâncime și au „suflat” medaliile de aur concurenților americani și ruși, platformele de foraj marin sau cercetările specialiștilor români, recunoscute zeci de ani, etc, etc...);
- Ministerul de resort să fi impus firmelor precum Romgaz, Transgaz, Conpet, Petrom (ca partener, nu ca slugă accidentală și vremelnică a O.M.V. Austria) prezența cu machete și proiecte de cooperare internațională și să fi „invitat” firmele particulare precum PETROSTAR S.A.-Ploiești, CONFIND S.A.-Câmpina, DAFORA-Mediaș etc., să-și prezinte potențialul tehnic, tehnologic și științific;
- Un loc special, în cadrul standului ar fi trebuit să-l aibă Universitatea de „Petrol și Gaze”, care are deocamdată, capacitatea de a pregăti specialiști de marcă în domeniul petrol și gaze. Câteva sute de exemplare ale recentei excelente cărți „Istoria Petrolului Românesc” coordonată de prof. univ. dr. ing. N. N. Antonescu, eminent rector si rector onorific al U.P.G. și ale altor cărți reper în domeniu ar fi putut fi distribuite și ar fi eclipsat cartea domnului Vaghit Alekperov, „Istoria Petrolului în Rusia”. Am aflat ca la Congresul Mondial al Petrolului au participat şi doi profesori de la U.P.G. Ploieşti (pe care nu i-am întâlnit) şi care au „uitat” acasa posterul cu prezentarea U.P.G.. Mai bine uitau sa se urce in avion!
- Aș fi ales 5-7 studenți sau elevi castigatori ai Olimpiadelor Internationale, vorbitori de engleză, franceză, rusă, germană, chineză, arabă etc., i-aș fi îmbrăcat în costume naționale reprezentative românești, instruiți să ofere mostre de țuică/palincă și vinuri românești, în sticle personalizate cu tricolorul românesc. Totodată, aş fi lansat provocarea ca primii zece câştigători ai olimpiadelor internaţionale cât şi primii zece studenţi cu medii de „10”, din toate universităţile ţării, de stat sau private, vor reprezenta România la urmâtorul Congres Mondial al Petrolului sau la activităţi mondiale similare.
- Aș fi impus celor trimiși acolo, să fie permanent prezenți pe parcursul celor trei zile și să prezinte rapoate de activitate la revenirea în țară, pe baza cărora să se facă analize pertinente. Am înțeles din discuțiile cu câțiva colegi că, la multe dintre congresele anterioare, unii delegați, au preferat excursii în junglă/deşert, vizite în locuri exotice și au fost mai puțin preocupați de îndeplinirea obligațiilor de serviciu, deși statul făcuse unele eforturi financiare.
În calitate cetățean român și european, plătitor de taxe și impozite, la zi, solicit premierului României, ministrului de externe și cel al energiei, să reevaluaze participarea pe viitor, a reprezentanților români la astfel de evenimente pentru o promovare corectă și eficientă a imaginii României în lume.
 
Unde apărea calitatea de profesor asociat la U.P.G. Ploiești, discuțiile deveneau palpitante
 
Congres Moscova 15-20.06.2014-art-emisPe parcursul celor trei zile ale expoziției, l-am însoțit, împreună cu liceanul Vlăduț Neculae și domnul Adelin Năftănăilă, director al S.C. ANDAVA Group - Ploiești, pe domnul dr. ing. Pandele Neculae de la O.M.V.-PETROM, care a promovat proiectul de mentoring „Job Aplication”, destinat tinerilor petroliști din întreaga lume. A fost prezentat un poster portabil, cu mesaje ale unor tineri dar și a două personalități din România: domnul academician Ionel Haiduc, fost președinte al Academiei Române și domnul Ovidiu Tender, C.E.O. Tender Group. Am făcut sute de fotografii cu reprezentanții delegațiilor prezente, iar la schimbul de cărți de vizită unde apărea calitatea de profesor asociat la U.P.G. Ploiești, discuțiile deveneau palpitante. Cu mare prietenie și căldură ne-au întâmpinat reprezentanții firmelor din Algeria, Irak, Vietnam, China, Guineea, Venezuela, Turcia, care aveau în staff persoane cu studii de licență și doctorale în România, la U.P.G. Ploiești dar și în alte centre universitare: București, Timișoara, Brasov, Cluj. Discuții interesante au avut loc cu reprezentanții marilor firme Gazprom, Lukoil, Chevron, Exxon Mobil, Conoco, Tenariss (unde l-am întâlnit pe prahoveanul Sorin Bucur, din Câmpina), G.D.F. SUEZ, TOTAL, care au avut prezentări cu totul excepționale: filme demonstrative, machete funcționale, pliante, etc. După amiaza zilei de 16 iunie a fost destinată onorării invitației domnului dr. Achihito Tembo, președintele delegației japoneze care a organizat în sala de protocol a elegantului hotel NATIONAL (vizavi de Kremlin), o masă festivă în prezența Excelenței Sale, ambasadorul Japoniei la Moscova, la care au participat cca 200 de invitați de marcă.
           
Marti, 17 iunie. Vizitarea standurilor Expoziției apoi vizitarea Moscovei.
Miercuri dimineață am făcut un tur al Moscovei, iar după-amiază, până târziu, am participat la Festivalul Tinerilor Petroliști în Ismaylovo Kremlin Vodka Museum, despre care ar trebui să scriu un alt articol. O primire de excepție, cu luptători și străjeri, un meniu de o mare diversitate (vițel la proțap, nenumarate gustări tradiționale rusești, fripturi asortate...), flancate de o duzină de băuturi fine și vinuri servite după pofte de ospătari din Republica Moldova. A urmat un spectacol dat de actorii de la „Balșoi Teatr”, cu balet, lupte, cântece, jocuri, întreceri. O serie de ateliere manufacturiere de fabricat monede, potcoave, țesături, sculpturi, fotografii, au funcționat până după miezul nopții. Șampania și vinurile au optimizat socializarea dintre cei prezenţi.
Joi, ultima zi a Expoziției, a fost la fel de interesantă. După amiază, am vizitat celebra
Vineri, 20 iunie: Ne-am îmbarcat spre București, având în buzunar invitația Turciei de a participa la următorul Congres Mondial al Petrolului, Istambul 2017. Participarea la acest congres este încă o experiență interesantă pe care am trăit-o în facscinanta lume a petroliștilor.
Grafica - Ion Măldărescu