Trăind în exil în Occident din 1925 - în urma aventurii cu Elena Lupescu, aventură folosită de prim-ministrul I.I.C. Brătianu pentru a-l înlătura de la succesiunea la Tron -, prinţul Carol aspira, după moartea tatălui său, Ferdinand, în 1927, să vină pe Tronul României, detronându-şi fiul minor, Mihai. Pentru a-şi atinge scopul a încercat o mulţime de metode, unele imorale, altele de-a dreptul aventuriste, şi nu s-a dat înlături chiar de la trădarea intereselor României. Dovedea astfel, din nou, că pune mai presus de interesele României, propriile interese, aşa cum făcuse în 1918, 1919, 1925, când renunţase la funcţia de moştenitor al Tronului, prima dată chiar dezertând din Armata Română. În 1928, Carol s-a gândit - sub inspiraţia Camarilei ce începuse a se forma în jurul său, alcătuită din Elena Lupescu şi o serie întreagă de aventurieri, dezertori din Armata Română sau hoţi condamnaţi la închisoare în România, dar şi din unii diplomaţi, toţi cu aspiraţii materiale într-o viitoare Domnie - să se folosească de Adunarea Populară din 6 mai 1928, convocată de P.N.Ţ. la Alba-Iulia cu scop electoral, pentru a da o lovitură de Stat. Carol urma să vină în Ţară cu un avion, călătoria începând în Marea Britanie. Trebuia să aterizeze la Alba-Iulia şi, cu sprijinul mulţimii de acolo, să ajungă a se încorona la Bucureşti. Unul dintre cei mai mari escroci din anturajul lui Carol - Barbu Ionescu (Leibovici, Moritz, Marcel), condamnat pentru furt în România, fugit în Occident, unde ajunsese industriaş în Belgia - a organizat aventura, care nu putea reuşi decât cu sprijinul Guvernului Ungariei. În schimbul acestuia, Carol a promis o rectificare de graniţă în favoarea Ungariei. Târgul antiromânesc putea fi un precedent pentru dărâmarea întregului Sistem Versaillez, de aceea, presa occidentală l-a demascat şi l-a incriminat. Iar autorităţile de la Londra au interzis zborul lui Carol cu avionul şi i-au cerut imperativ să părăsească Marea Britanie.

La început a văzut pericolul presa britanică, alertată şi de faptul că aventura carlisto-maghiară urma să pornească din Anglia. „Morning Post" scria că prinţul „şi-a pierdut complet reputaţia. Oricare ar fi împrejurările acestei afaceri, e sigur că instigatorii sunt unguri, fără simpatie pentru România. Chestiunea revizuirii Tratatului de la Trianon ar contraria vederile oricărui partid politic din România"[1]. „Times" sublinia şi el greşeala majoră a lui Carol, încercarea de a veni pe Tron cu sprijinul Ungariei, căreia i-a făcut promisiunea de a-i ceda din teritoriul României[2]. S-a alertat şi presa din Cehoslovacia - „Prager Press" dăduse ştirea la 9 mai 1928. Considera că în spatele „afacerii" era „mâna lui Rothermere", lordul britanic susţinător al revizionismului maghiar. La Londra, s-a tipărit, în câteva mii de exemplare, o proclamaţie a lui Carol către Poporul Român, numită Manifestul de la Gadstone, care exemplare urmau să fie aruncate din avion peste Adunarea de la Alba-Iulia, pentru a anunţa sosirea, din cer, a prinţului. În condiţiile tehnice de atunci, un zbor neîntrerupt din Anglia la Alba-Iulia era imposibil. De aceea, s-a ales o escală la Budapesta. Aceasta şi-a dat acordul, pentru că acţiunea se încadra în politica sa revizionistă. Un emisar al lui Carol, britanicul Dutley Heathcote, va încheia cu Guvernul Ungariei un acord secret. Acordul a fost descoperit. Şi, fapt neobişnuit dar indicând gravitatea situaţiei, în condamnarea aventurii lui Carol şi a implicării Ungariei, s-a antrenat însuşi Regele Marii Britanii, George al V-lea. Într-o întrevedere cu Eduard Beneş, ministrul cehoslovac de Externe, aflat în vizită la Londra, Regele îl critica pe Carol: „Este condamnabil! Deşi îmi este rudă, îmi pare bine că Guvernul meu a fost foarte ferm şi l-a invitat să părăsească Marea Britanie fără întârziere". Reprezentantul diplomatic al Ungariei la Londra a fost chemat la Ministerul de Externe britanic, unde „i s-a tras o bună săpuneală pentru amestecul în aventură" - se scria în raportul trimis la Bucureşti de D.N. Ciotori, secretar al Legaţiei României la Londra. Pe tema respectivă, a fost şi un episod în Parlamentul Marii Britanii. Pe 8 mai 1928, în Camera Comunelor, ministrul secretar de stat la Interne, William Hicks, a fost chemat să răspundă unei întrebări privind tentativa lui Carol[3]. Comentând agitaţia produsă, ziarul „Daily Expres", din 14 mai 1928, scria: „Rezultă clar că ungurii au avut cunoştinţă de cele ce se pregăteau la Londra şi că [...], acordaseră binevoitorul lor concurs".

În Franţa, ziarele salutau poziţia autorităţilor britanice, faptul că Guvernul Baldwin nu înţelegea să încurajeze pe cei care doreau să revizuiască Tratatul de la Trianon. Totodată, se sublinia unitatea de vederi a partidelor româneşti în respingerea revizionismului şi îndepărtarea lui Carol de interesul naţional românesc. Cel mai cunoscut dintre ziariştii francezi ai momentului, Partinax, scria în „L'Intransigent": „Faptul de a-l vedea (pe Carol) pactizând cu ungurii, în vederea unei restaurări, îl compromite în ochii tuturor patrioţilor români". În acelaşi ziar, Jacques Ancel eticheta acţiunea lui Carol ca o trădare[4]. În România, trădarea lui Carol, gata să accepte politica revizionistă a Ungariei, a produs în opinia publică o reacţie ostilă majoră. A fost una din rarele situaţii când partidele politice s-au situat de aceeaşi parte. A fost un moment când toate partidele româneşti legale s-au dovedit a fi antirevizioniste. Carol a negat mereu existenţa înţelegerii sale cu Ungaria. Însă, un exemplar al acesteia a fost descoperit de Siguranţă acasă la Barbu Ionescu, cel care, pentru a-l încheia, fusese şi el la Budapesta în 1928, iar după urcarea pe Tron a lui Carol, îl şantaja cu publicarea lui (Şeful Siguranţei, care descoperise documentul ce-l incrimina pe Rege, în 1934, Ştefan Bugeţianu, îi va raporta evenimentul lui Ion Antonescu, în 1941[5]. Aşadar, trădarea prinţului Carol, viitorul Rege Carol al II-lea, este pe deplin dovedită. Pentru a ajunge pe Tron, el acceptase să ciuntească teritoriul Ţării. Trădarea din 1928 va fi completată cu laşitatea din 1940, părăsirea fără luptă a unei treimi din teritoriul României.

Fragment din Petre Ţurlea, Români şi unguri 1918-1940, volumul 1 (sub tipar).
---------------------------------------
[1] articol preluat în „Universul", din 11 mai 1928.
[2] Times, ,numărul din 17 mai 1928.
[3] ANIC, fond Casa Regală, Carol Caraiman, dosar 4/1928, vol. II, f. 1-2.
[4] „Curentul", 13 mai 1928.
[5] Petre Ţurlea, Carol al II-lea şi Iuliu Maniu, p. 14-17.