Presiunea evenimentelor de după declanşarea ofensivei sovietice din 20 august şi refuzul repetat al lui Maniu de a prelua conducerea guvernului, a făcut ca în seara de 23 august 1944 să se hotărască constituirea unui guvern de militari şi tehnicieni sub egida politică a B.N.D., prezidat de un general. Cele patru partide ale coaliţiei erau reprezentate în guvern prin câte un ministru fără portofoliu. Tot în cadrul întâlnirilor din luna august, au fost rezolvate problemele legate de pregătirea de ordin politic a loviturii. Concret, de comun acord, reprezentanţii B.N.D. şi ai palatului regal au întocmit şi dezbătut documentele ce trebuiau date publicităţii, imediat după răsturnarea guvernului antonescian; o proclamaţie a regelui către ţară, o declaraţie a noului guvern, primele decrete-legi, cele privind amnistierea şi eliberarea din lagăre şi închisori a deţinuţilor politici, antifascişti. Concomitent, din însărcinarea B.N.D.., un grup de ofiţeri şi generali din anturajul regelui Mihai, împreună cu Emil Bodnăraş, au pregătit şi elaborat un minuţios plan militar, care la momentul declanşării loviturii în seara zilei de 23 august 1944, s-a dovedit viabil.

Sunt de acum bine cunoscute ultimele contacte (întâlniri) ale forţelor angajate în lovitura de stat coordonate de regele Mihai. Istoriografia momentului 23 august le-a abordat şi analizat în cele mai mici detalii. Pentru importanţa lor, reamintim doar consfătuirile din noaptea de 20-21 august şi cea din noaptea de 22-23 august. Aflat la Sinaia, în 20 august, regele este înştiinţat telefonic despre evenimentele politice şi militare survenite (cel mai important fiind declanşarea ofensivei sovietice în Moldova). El s-a decis să-şi întrerupă week-end-ul şi să vină la Bucureşti, însoţit de generalul Gh. Mihail, colonelul Emilian Ionescu şi Mircea Ioaniţiu.[1]În noaptea de 20/21 august, regele a organizat o reuniune secretă, la care au fost chemaţi: C.Sănătescu, Iuliu Maniu, C.I.C. Brătianu, L.Pătrăşcanu, C.Titel-Petrescu, generalul A. Aldea, Grigore Niculescu-Buzeşti, colonelul D. Dămăceanu, Ioan Macsonyi Stârcea şi colonelul Emilian Ionescu. După sublinierea prof. Gheorghe Buzatu, problema principală analizată a fost situaţia nou creată privind declanşarea loviturii de stat în condiţiile ofensivei sovietice şi plecării lui Antonescu pe front.

După înaintarea armatelor ruseşti pe teritoriul naţional, în noaptea de 21 august, la Palatul Regal din Bucureşti, s-a desfăşurat o nouă reuniune secretă. Fără prezenţa lui C.Titel-Petrescu, Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu, care nu au fost chemaţi, cei prezenţi, în frunte cu regele, au stabilit în unanimitate momentul răsturnării guvernului antonescian, reconfirmând data acceptată: 26 august 1944. De remarcat că, în funcţie de programul Mareşalului, nu a fost exclusă devansarea declanşării acţiunii, optându-se pentru ziua de 24 august.

Şi în sfârşit, o altă întâlnire a complotiştilor s-a consumat la Palatul Regal în noaptea de 22-23 august.[2]  Au participat aceiaşi reprezentanţi ai B.N.D., ai palatului şi ai armatei. Aici s-a hotărât ca audienţa Mareşalului la rege să se desfăşoare cel mai târziu la 26 august, iar cel mai devreme la 24 august. În cazul în care Antonescu afirma că nu intenţiona să facă armistiţiul, urma să fie demis şi înlocuit. Totodată, se mai stabilea că, cel târziu la 23 august, ora prânzului, să se comunice regelui componenţa noului guvern aprobat de cele patru partide ale B.N.D.

Ultima întâlnire conspirativă, la care au participat Iuliu Maniu, Lucreţiu Pătrăşcanu, C.Titel-Petrescu şi C. Agiu, s-a desfăşurat chiar în dimineaţa zilei de 23 august. Maniu s-a eschivat şi de această dată în privinţa preluării preşedinţiei guvernului. El a afirmat din nou că era mai bine ca armistiţiul să fie făcut de Antonescu. Întrebat de C. Agiu, reprezentantul P.C., dacă primeşte să preia conducerea guvernului care se formează, după două ore de discuţii, liderul P.N.Ţ. a spus că cel mai bine ar fi „să-l lăsăm pe Antonescu să se descurce el”, iar că el nu poate da un răspuns fără a se consulta cu C.I.C. Brătianu.[3] Maniu l-a vizitat apoi, într-adevăr, pe C.I.C. Brăianu împreună cu C. Titel-Petrescu, reafirmându-şi însă poziţia că Antonescu ar trebui să încheie armistiţiul. Legat de acest subiect al responsabilităţii lui Antonescu privind încheierea armistiţiului, s-au desfăşurat şi ultimele contacte dintre putere (Ion şi Mihai Antonescu) şi opoziţie, regele Mihai, Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu) chiar în zilele de 22 şi 23 august. La 22 august 1944, Mihai Antonescu a avut o întrevedere cu regele Mihai, abordând problema armistiţiului şi a ultimelor demersuri pe lângă aliaţi şi, de asemenea, cu ministrul Italiei la Bucureşti, R. Bova Scoppa, căruia i-a împărtăşit ideea că „totul era pierdut”. În aceeaşi zi, spre prânz, Mihai Antonescu a primit la Preşedinţia Consiliului de Miniştri pe Ion Mihalache, discutând tot problema armistiţiului. Ei au plecat apoi împreună la Snagov, unde trebuia să vină Mareşalul de pe front pentru a continua discuţiile.

Relatări ulterioare precizează că între Mareşal (încă reprezentant al puterii politice în ziua de 23 august până la ora arestării) şi Iuliu Maniu (lider al opoziţiei) se stabilise înţelegerea ca România să încheie neîntârziat armistiţiul, Ion Antonescu fiind acela care, potrivit voinţei exprimate de Iuliu Maniu şi C.I.C.Brătianu, urma să realizeze acest obiectiv.[4] În acest sens, Gh. I. Brătianu scria mai târziu că în după amiaza zilei de 22 august 1944, la Bucureşti, acordul era complet între delegaţii opoziţiei reprezentat de marile partide politice, ca responsabilitatea iniţierii şi semnării armistiţiului cu Naţiunile Unite să cadă pe seama Mareşalului.

Într-o pauză a şedinţei Consiliului de Miniştri de la Snagov din cursul zilei de 23 august, s-a consumat ultimul aspect al comunicării putere-opoziţie. Gh. Brătianu, însărcinat de Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu, l-a contactat pe Mareşal, insistând conform instrucţiunilor primite, să-l convingă să semneze armistiţiul. Sunt nenumărate ipoteze puse în discuţie şi pe marginea acestei întrevederi. Cert este că nu a avut o finalizare favorabilă, atâta timp cât Gh. Brătianu, care se angajase ferm că-i va duce Mareşalului o scrisoare de garanţie semnată de cei doi lideri ai opoziţiei - Iuliu Maniu şi C.I.C.Brătianu -, până la ora 15.00, nu s-a ţinut de cuvânt. Coroborate, această lipsă de fermitate a opoziţiei cu evenimentele ce se derulau cu repeziciune (avem în vedere intenţia Mareşalului de a se reîntoarce pe front în aceeaşi zi), l-au determinat pe rege ca de comun acord cu complotiştii din armată şi cei din anturajul său, să devanseze data arestării guvernului antonescian de la 26 la 23 august 1944.

Evenimentele din după amiaza şi seara de 23 august 1944 sunt amplu analizate în istoriografia contemporană şi nu fac obiectul studiului nostru. Mareşalul s-a prezentat la Palat şi i-a expus regelui situaţia de pe front şi proiectul lui pentru ieşirea României din război după care, conform planului de acţiune al B.N.D., regele a ordonat arestarea acestuia împreună cu Mihai Antonescu şi alţi reprezentanţi ai guvernului, ce-i însoţeau sau au fost chemaţi în mod special la palat. După arestarea Antoneştilor, regele Mihai l-a numit pe generalul Constantin Sănătescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar la orele 22.00, a citit la radio Proclamaţia către ţară, prin care se cerea trupelor române să înceteze lupta, România acceptând condiţiile de armistiţiu oferite de Puterile Aliate (U.R.S.S.).

În după amiaza zilei, generalul Sănătescu şi-a constituit noul guvern format din reprezentanţi ai armatei şi ai B.N.D., asigurând lui Iuliu Maniu, C.I.C. Dinu Brătianu, C-tin Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu, funcţiile de miniştrii fără portofoliu. Totodată a fost elaborată o declaraţie a guvernului cuprinzând obiectivele politicii interne şi externe ale României în noua conjunctură, ca urmare a întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste şi alinierii la Coaliţia Naţiunilor Unite .

Astfel, se încheia după aproape patru ani (6 septembrie 1940 - 23 august 1944) regimul politic antonescian atât de controversat în istoria noastră contemporană. Catastrofa României însă abia începea. În anii următori, țara a fost transformată în „colonie rusească”, trupele sovietice din Armata Roșie rămânând pe teritoriul național și impunând cu sprijinul consilierilor sovietici și a cozilor de topor din P.C.R. venite de la Moscova pe tancurile rusești, instaurarea regimului totalitar comunist cu toate consecințele sale nefaste pentru aproape 50 de ani.