În lucrarea „A writer at war, Vasily Grossman, A soviet journalist with the Red Army 1941-1945", editată şi tradusă de Antony Beenor şi Liuba Vinogradova, editura Vintage, 2005, pe baza notiţelor rămase şi a articolelor din ziarul armatei sovietice, „Krasnaya Zvezda", la pag. 192, referitor la bătălia de la Stalingrad, descrie ce a văzut:

„Trupele române, îmbrăcate în uniforme maro şi căciuli din blană de oaie, nu aveau echipament modern, tunuri antitanc etc. Curând (după 23 august 1944 - n.r.) ei au lăsat jos armele şi au strigat « Antonescu kaput », dar aceasta desigur că nu i-a salvat. Mii de prizonieri cu mâinile goale au fost impuşcaţi, iar drumurile îngheţate erau pline de rămăşiţele armatei învinse." (Vasili Grossman)

Ehrenburg şi Grossman, amândoi evrei ucrainieni, au scris împreună cartea „The Black Book" (Carte Neagră), iar al doilea a depus mărturie şi la Tribunalul de la Nürnberg sub forma unui articol referitor la lagărul de la Treblinka unde a intrat odată cu Armata Roşie; probabil erau şi prieteni, totuşi total diferiţi în caracter. Nu am citit descrierea Odesei făcută de Ehrenburg după aruncarea în aer a clădirii în care se afla Comandamentul Militar Român. În toată literatura holocaustului, inspirată de propaganda sovietică, se face mare caz de represaliile care au urmat. Cât au fost de reale aceste represalii şi la ce dimensiuni? Altminteri, orice armată, inclusiv cea a Israelului de azi, în situaţii de acest gen recurge la represalii disproporţionate, având toată acoperirea morală şi juridică.

Vasili Grossman, în calitate de corespondent de război, a intrat în Odesa odată cu trupele sovietice. Iată descrierea din notiţele sale din timpul războiului, pag. 266: „Odesa a fost în sfârşit securizată în 10 aprilie 1944. Garnizoana ei a fost formată, în principal, de Armata a 3-a română. Regimul de ocupaţie a Ukrainei de sud-vest sub români a fost aproape plăcut (gentle, în engleză) în comparaţie cu tratamentul german al populaţiei."

Ziua după capturarea Odesei

„Portul este gol. Norişori de fum. [...] Inscripţii la intrarea în cantinele româneşti « Intrarea interzisă germanilor ». Prima şedinţă a OBCOM (Comitetul regional al Partidului comunist) Odesa... Secretarul OBCOM m-a invitat să particip. [...] Se găseau acolo multe alimente, zahăr, prăjituri, făină. Gazdele ofereau acestea nu atât din politeţe cât mai ales ca să arate regretele românilor pentru ce au lăsat. [...] Darea de seama a secretarului OBCOM: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executaţi. Ei au fost duşi acolo de poliţia ucrainiană. Şeful poliţiei din Domanevka a ucis el însuşi 12.000 de oameni. În noembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuţiile în masă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Şeful poliţiei din Domanevka şi opt din cei mai apropiaţi colaboratori au fost arestaţi de români, duşi la Tiraspol şi trimişi în judecată. Crime a făcut şi procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odesa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze. Aceasta se numea pentru el « să mergem la împuşcat ». Ei ucideau oamenii în grupuri separate [...]. Până a fost publicat ordinul lui Antonescu, doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka şi patruzeci de copii care se aflau în creşă. Numărul total al evreilor din Odesa executaţi în Domanevka a fost aproape 90.000. Cei care au supravieţuit au primit ajutor de la Comitetele evreieşti din România."

„... ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor."

Binenţeles că asemenea însemnări nu au apărut şi nu puteau apărea în ziarul armatei. Este şi meritul celor care au tradus şi publicat notiţele lui Grossman, Antony Beevor şi Liuba Vinogradova, că nu le-au „trecut cu vederea" şi le-au publicat aşa cum au fost scrise, chiar dacă nu sunt pe placul autorilor şi falşilor martori care au pus în cârca românilor tot ce s-a întâmplat in Transnistria. Iată că secretarul de partid comunist din Odesa, la câteva zile după retragerea românilor nu are nimic de reproşat românilor, nu ştie nimic de „grozăviile" făcute la cucerirea Odesei. De ce? Simplu: pentru că acele grozăvii au fost inventate la ani mulţi după 1944. Aşa se explică şi de ce Tribunalul Poporului din Odesa l-a găsit nevinovat pe guvernatorul Alexianu, singurul guvernator pe care sovieticii nu l-au condamnat la moarte după război: niciun localnic, trăitor sub guvernarea lui George Alexianu, nu a avut ceva de reclamat în faţa tribunalului împotriva felului cum George Alexianu a administrat regiunea. Tot Grossman explică în notiţele sale de ce au fost atât de porniţi ucrainienii împotriva evreilor, astfel la pag. VIII aflăm: „În 1932, zece ani după războiul civil, campania dusă de Stalin împotriva culacilor (a chiaburilor) şi pentru colectivizarea forţată a agriculturii a provocat o mare foamete si moartea a şapte milioane de oameni. [...] Agenţii stalinişti au răspândit zvonul că evreii au fost de vină pentru această foamete. Acest factor ar putea explica mai târziu entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor." Nici de data aceasta nu apare implicarea românilor în acţiunile ucrainienilor. Desigur că sovieticilor nu le convenea să se afle despre ce au făcut ucrainienii, în fond Ucraina făcea parte din U.R.S.S., aşa că le-a convenit ca totul să fie pus pe seama germanilor şi a românilor, un rol important în montarea acestui neadevăr avându-l Ilya Ehrenburg.