În contextul în care în istoriografia universală contemporană se observă, cum s-a remarcat[54], un interes excepţional pentru epoca conflagraţiei mondiale din 1939-1945, reflectat printr-o producţie de cărţi şi materiale enormă, nemaicunoscută altcândva pentru vreo altă problemă a trecutului[55], „Antonescu Hitler, Stalin" reprezintă, după cum este lesne de bănuit, un studiu deopotrivă biografic şi monografic, cu accent pe rolul şi locul României antonesciene implicată în războiul general şi total. Departe de-a fi un studiu complet, ci mai degrabă un stadiu către obiectivul respectiv, Antonescu, Hitler, Stalin nu a putut ignora, totuşi, „modelele" care au marcat evoluţia istoriografiei generale după 1945, în care frecvenţa biografiilor de toate genurile (speciale, paralele, generale) se dovedeşte cu totul remarcabilă, mai ales că beneficiază şi de un interes aparte din partea cititorului. Nu mai insistăm, fiind de-acum prea bine cunoscut exemplul lui Plutarh, inspiratul autor al clasicelor Vieţi paralele reunind biografiile a 46 de personalităţi ale Greciei şi Romei antice şi care, de-a lungul secolelor, au încântat generaţie după generaţie, inclusiv pe unii dintre marii istorici ai lumii. În perioada dintre cele două războaie mondiale (1919-1939), nu întâmplător, considerăm, pieţele europeană şi americană ale cărţii au fost literalmente inundate de o multitudine de biografii consacrate marilor figuri ale scenei istorice din toate timpurile, dar cu deosebire acelora care aveau să se „remarce" în războiul din 1939-1945[56]. Că era o întâmplare sau o premoniţie, tot ce era posibil, dar cert lucru este preţuirea de care s-au bucurat, la noi şi în alte părţi, Emil Ludwig cu Genii şi caractere (Iaşi, 1929) şi Conducătorii Europei (Bucureşti, f.a., ediţia originală 1934); Jacques Bainville cu Les dictateurs (Paris, 1935); Sterie Diamandi cu Galeria oamenilor politici (diverse ediţii) şi Eroii revoluţiei ruse. Lenin, Trotski, Stalin (Bucureşti, f.a.); N. N. Matheescu cu U.R.S.S. Istoricul revoluţiei ruseşti. Lenin-Trotzchy-Stalin. Planul cincinal (Bucureşti, 1934); Dr. Ygrec cu Revoluţia rusă. Rasputin, Ţarina, Lenin (Bucureşti, f.a.); „Petre Ghiaţă cu Dictatorii" (Bucureşti, 1938); Th. Martinescu-Asău cu Lenin- Mussolini-Mustafa Kema (Bucureşti, f.a.); Lev Troţki cu Stalin (Biografia politică) (diverse ediţii); Curzio Malaparte cu Tehnica loviturii de stat (ed. originală - Paris, 1931); Konrad Heiden cu Adolf Hitler (diverse ediţii); J. Arraras cu Le général Franco - Paris, 1937); Amiral Castex cu de Ginghis-Khan à Staline (Paris, 1935); Jean Thouvenin despre Avec Petain (Paris, 1940); Luigi Alini cu Il Duce (Firenze, 1930); M. Manoilescu despre Portugalia lui Salazar (Bucureşti, 1936); M. Missiroli despre Cât îi datorează Italia lui Mussolini (Milano, 1935); E. Susmel cu Mussolini - omul (Bucureşti, 1927); Hermann Rauschning cu Hitler m'a dit (Paris, 1939)56. Unele opinii exprimate sunt demne de atenţia specială a cititorului. Astfel, Troţki despre Stalin: „... Pe ansamblu, Stalin rămâne o mediocritate. Mintea lui nu este lipsită doar de strălucire şi avânt, ci chiar şi de capacitatea gândirii logice"[57]; Sterie Diamandi, fiind de acord cu Troţki, în sensul că Stalin reprezenta „cea mai eminentă mediocritate a partidului"[58], a adăugat: „... Nu cunoaşe decât o singură pasiune: politica [...] Iubeşte şi doreşte puterea din toate fibrele fiinţei sale, e un îndrăgostit fanatic al puterii [...] E o dragoste de o virilitate sălbatică care vrea să posede puterea în chip exclusiv şi absolut"[59]; Konrad Heiden: „Hitler nu este un fenomen specific german, ci un fenomen al secolului XX, valabil pentru Europa Întreagă"[60]; Ştefan Ionescu: „... statul bolşevic nu este altceva decât dictatura proletariatului", care emană de la Stalin, „ţarul roşu" al Imperiului moscovit[61]; Emil Ludwig: „Totul e greoi la acest bărbat [Stalin]: mersul său, privirea sa, voinţa sa şi chiar când râde (ceea ce-i face plăcere) râsul său e închis, înăbuşit, încet, pentru el însuşi, izvorând din acel dispreţ general pe care îl au toţi dictatorii faţă de bestia omenească"[62].
În timpul şi mai ales după război, cu atât mai mult, se înţelege, liderii politici şi militari ai anilor 1939-1945 au populat în bună măsură literatura generală de informare istorică. Exemplificările, oricât ar fi de bogate, rămân departe de a fi complete: Boris Souvarine cu „Stalin. Studiu istoric al bolşevismului" (traducere, Bucureşti, 1999); A. M. Pankratova cu „Marele popor rus" (traducere, Bucureşti, 1953); acad. Constantin I. Parhon cu „U.R.S.S. faţă de România" (Bucureşti, 1946); Felix Aderca cu „Oameni excepţionali. Jurnal intim" (Bucureşti, 1995); Davy Winter cu „Tragedia Europei: Adolf Hitler" (traducere, Bucureşti, 1945); Simion Oeriu cu „Omul sovietic" (Bucureşti, 1946); Petre Pandrea cu „Portrete şi controverse", vol. I (Bucureşti, f.a.); Nikita S. Hruşciov cu „Crimele lui Stalin" (traducere, Bucureşti, 1998); Richard Nixon cu „Leaders" (New York, 1982); Vladimir Volkoff cu „Treimea răului: Lenin, Troţki şi Stalin" (traducere, Bucureşti, 1996); E. Samoilov cu „Hitler, Stalin, Mao Tse-Dun (Analiză psihică comparată)" (Obnins, 1991); Roy Medvedv cu „Le Stalinisme. Origines, histoire, conséquences" (Paris, 1972), „Oamenii lui Stalin" (traducere, Bucureşti, 1993) şi „Despre Stalin şi stalinism. Consemnări istorice" (traducere, Bucureşti, 1991); Johan von Leers cu „Uniunea Sovietică o primejdie mondială" (traducere, Bucureşti, 1943); Paul Ştefănescu cu „Lumea văzută de medici (Mari bolnavi, mari conducători de stat)" (Bucureşti, 1991); Pierre Accoce, Pierre Rentchwick cu „Aceşti bolnavi care ne guvernează" (traducere, Craiov, 1993); Milovan Djilas cu „Întâlniri cu Stalin" (traducere, Craiova, 1990); G. Hallgarten cu „Histoire des dictatures de l'Antiquité à nos jours" (Paris, 1961); Mircea Eliade cu Salazar (diverse ediţii); A. Avtorchanov cu Imperiia Kremlia (Vilnius, 1990) şi „Staline assassiné" (Paris, 1980); Lilly Marcou cu „Stalin. Viaţa privată" (traducere, Bucureşti, 1998); Florin Mătrescu cu „Holocaustul roşu" (ediţia a II-a, Bucureşti, 1998); Dr. Petru Groza cu „Reconstrucţia României" (Bucureşti, 1946) sau, în sfârşit, cu ediţia oficială „I. V. Stalin. Scurtă biografie" (traducere, Bucureşti,1947) ori cu ediţia noastră critică şi adnotată (Gh. Buzatu, Mircea Chiriţoiu, „Stalin cenzurat/necenzurat", Bucureşti, 1999). Spre edificarea cititorului, unele fragmente se dovedesc ilustrative: „Cine vorbeşte cu Generalissimul Stalin ştie ce-i rămâne de făcut pentru cel puţin un an"[63]; „Mareşalul Sralin a unit teoria cu faptele şi a ajutat la creaţiunea istorică"[64]; „Ca şi Lenin, Stalin este o astfel de expresie reprezentativă a voinţei de viaţă, de progres social, economic şi cultural, de umanitate largă a popoarelor sovietice"[65];
„... Nimeni nu se îndoieşte de faptul că acest tiran a dus la pieire, în mod direct sau indirect, mai multe persoane decât oricine altcineva. Hitler? Un simplu cârpaci pe lângă el"[66] sau: „Stalin e cel care l-a ucis pe Hitler"[67]; „Istoria nu cunoaşte un despot atât de brutal şi cinic cum a fost Stalin. El este mai metodic, mai cuprinzător şi mai total ca criminal decât Hitler"[68]; „După cel de-Al Doilea Război Mondial, când U.R.S.S. şi-a asigurat - în baza unor acorduri secrete cu S.U.A. şi Marea Britanie - recunoaşterea unor « sfere de interese » în zone întregi din Europa şi Asia, sistemul comunist moscovit a fost exportat şi implantat în ţările din regiunile respective, astfel că Holocaustul roşu s-a extins pretutindeni în această arie (inclusiv în restul României). Ca origini şi consecinţe, „Holocaustul roşu" a depăşit de departe Holocaustul nazist, iar kremlinologii, respingând ab initio orice acuzaţie de aritmetică macabră ori de ierarhizare a cruzimii, au cutezat totuşi studii comparative între U.R.S.S. şi Germania"[69]; „În orice caz, adevărata dimensiune a holocaustului lui Stalin nu mai poate fi pusă acum la îndoială"[70]; „Stalin a suferit de ceea ce se cheamă narcisism malign [...] Această maladie psihică a caracterizat comportamentul nu numai al lui Stalin, ci şi al altor personaje: Hitler, Mao, Ceauşescu şi, mai nou, dictatorul irakian Saddam Hussein [...] Amestec insolit de paranoia, megalomanie şi isterie, bolnavul este susceptibil la orice, seconsideră atotştiutor şi nu admite nici cea mai mică observaţie, crezându-se ţinta unor atacuri şi conspiraţii. Ia hotărâri aberante, neţinând seama de consecinţe şi trăieşte într- o lume imaginară. Total amoral, se înconjoară de persoane docile şi fidele, pe care le copleşeşte cu debitul verbal. Fapt caracteristic, ideea dominantă care pune stăpânire pe bolnavul de narcisism, alături de autoadulare, o constituie dorinţa de putere ca scop suprem şi nu ca un mijloc pentru satisfacerea altor ţeluri. Individul fuge de colectivitate şi, în acelaşi timp, se simte bine când în preajma sa se află nu câţiva oameni, ci mari mulţimi [...] Maladia progresează până la forme aberante"[71].
- Va urma -
Extras din volumul „Hitler, Stalin, Antonescu", Gheorghe Buzatu, Ploieşti, Editura Societăţii Culturale PLOIEŞTI-MILENIUL III, 2005, Cap. 1.
---------------------------------------------
[54] Vezi Gh. Buzatu, Gh. I. Florescu, Al doilea război mondial şi România. O bibliografie, Iaşi, Editura Academiei, 1981, passim.
[55] Vezi mai sus.
[56] Majoritatea lucrărilor fiind trecute la index de Ministerul Informaţiilor, Publicaţiile scoase din circulaţie până la 1 iunie 1946, Bucureşti, 1946, passim.
[57] Lev Troşki, Stalin (Biografia politică), Iaşi, 1996, p. 110.
[58] Sterie Diamandi, Eroii revoluţiei ruse: Lenin, Trotski, Stalin, Bucureşti, f.a., p. 289.
[59] Ibidem, p. 254-255.
[60] Konrad Heiden, Adolf Hitler, Paris, Éditions B. Grasset, 1936, p. 7.
[61] Ştefan Ionescu, De la Petru cel Mare la Stalin. Istoria unei revoluţii, ediţia I, Bucureşti, Cugetarea – Georgescu Delafras, 1941, p. 153, 156.
[62] Emil Ludwig, Conducătorii Europei, traducere Eugen Relgis, Bucureşti, f.a., p. 315.
[63] Dr. Petru Groza, Reconstrucţia României, Bucureşti, 1946, p. 240.
[64] Petre Pandrea, Portrete şi controverse, I, Bucureşti, f.a., p. 309.
[65] Simion Oeriu, Omul sovietic, Bucureşti, Editura Cartea Rusă, 1946, p. 17.
[66] Vladimir Volkoff, Treimea răului, Bucureşti, Editura Anastasia, 1996, p. 28.
[67] Ibidem, p. 33.
[68] Milovan Djilas, Întâlniri cu Stalin, traducere, Craiova, Editura Europa, 1990, p. 124.
[69] Gh. Buzatu, Mircea Chiriţoiu, Stalin cenzurat/necenzurat, Bucureşti, Editura Ion Cristoiu, 1999, p. 225.
[70] Robert Conquest, Marea teroare. O reevaluare, traducere, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998, p. 577.
[71] Paul Ştefănescu, Lumea văzută de medici (Mari bolnavi, mari conducători de stat),
Bucureşti, Editura Medicală, 1991, p. 163-164.