Biografia celui ce a fost Conducătorul Statului român între anii 1940-1944, Mareșalul Ion Antonescu, este încă departe de a fi complet cunoscută. O importantă pată albă o constituie, prin puținătatea surselor de informare, perioada celor douăzeci de luni în care mareșalul a fost în prizonieratul sovietic.

Primul document oficial referitor la ancheta la care a fost supus Mareşalul Antonescu la Moscova a fost publicat de către prof. univ. dr. Ioan Scurtu în numărul 8/1997 al revistei „Magazin istoric". Mai sunt însă multe necunoscute în ceea ce s-a întâmplat între Marea Trădare Naţională a Regelui Mihai şi a camarilei sale de la 23 august 1944 şi momentul măcelului celor patru (Mareşal Ion Antonescu, Prof. univ. dr. Mihai Antonescu, Prof, univ.dr. George Alexianu şi generalul Constantin Pichi-Vasiliu) în Valea Piersicilor de la Jilava. Mărturii referitoare la detenția mareșalului provenind din aceeași sursă vă sunt prezentate în cele ce urmează.

După ce a fost arestat la 23 august 1944, Mareșalul Ion Antonescu, împreuna cu o parte a colaboratorilor săi (Mihai Antonescu, col. Mircea Elefterescu, generalii Constantin Piky Vasiliu și Constantin Pantazi) a fost preluat abuziv, după cum se știe, de o gardă înarmată aparţinând partidului comunist condusă de Emil Bodnăraş și deținut într o casă conspirativă a P.C.R. din Bucureşti. De aici, la 31 august 1944, ei au fost preluați, prin forță și intimidare, de către comandamentul trupelor sovietice de ocupație și transportați în mod abuziv și cu totală ignorare a suveranității României, pe teritoriul U.R.S.S.[1].

Perioada de detenție pe care au petrecut o mareșalul și colaboratorii săi pe teritoriul U.R.S.S. poate fi împărţită în două etape :
- Prima (septembrie 1944 - 10 mai 1945) este caracterizată de respectarea de către sovietici a tuturor prevederilor Convenției de la Haga. Prizonierii au fost cazați într-o vilă de stat în împrejurimile Moscovei, beneficiind de un regim de viață decent, chiar luxos (vezi Ion Pantazi, „Am trecut prin iad", ediția a II a). Cu toate acestea, după cum îi mărturisea mareșalul avocatului său Titus Stoika, apărător în procesul „Marii Trădări Naționale", asupra celor reținuți au fost exercitate puternice presiuni psihologice pentru intimidarea și obținerea unor declarațîi conforme cu interesele politice externe sovietice, în special în ceea ce privea problema Basarabiei și Bucovinei de Nord și raptul acestora de către sovietici din vara anului 1940. De altfel, în acest context, la 8 noiembrie 1944, Ion Antonescu a avut o încercare nereușită de sinucidere ce a determinat desemnarea de către sovietici a unor ofițeri cu rol de gardă de corp pe lângă toți membrii „lotului Antonescu".

- La 10 mai 1945, odată cu încheierea războiului, deținuții au fost mutați în închisoarea Liubianka din Moscova, binecunoscutul sediu al securității sovietice N.K.V.D.[2], unde regimul de detenție s-a schimbat radical. Fiecare dintre ei a fost închis într o celulă cu alți 100-150 deținuți, fără a mai avea vreo posibilitate de comunicare cu ceilalți. În aceste condiții de extrema presiune au fost luate și interogatoriile ce va sunt prezentate în cele ce urmează, de către ofițeri sovietici prin translatori ale căror cunoșțințe de limba româna erau, așa cum se poate vedea din documente, cel puțin aproximative.

Documentele prezentate în continuare provin din arhivele moscovite. Ele sunt reproduse cu construcțiile gramaticale originale, cu excepția procesului verbal de interogatoriu din 4 aprilie 1946, care a fost tradus în cadrul Arhivelor Naționale din București de către doamna Margareta Stan după varianta în limba rusă. Încredințăm de asemenea „Magazinului istoric" procesele verbale încheiate la revenirea mareșalului Antonescu din detenția sovietică. Cel ce a preluat lotul Antonescu nu este altul decât viitorul general de securitate Al. Nicolschi. Alte documente despre momentul revenirii în țară au fost comunicate în „Magazin istoric" de dr. Tatiana Pokivailova (nr. 8/1995).

Cu cât cercetătorii noștri vor dispune de mai multe piese pâna acum inaccesibile din noianul de documente aflate în afară țării, cu atât mai amplă și profundă va fi cunoașterea de către publicul românesc a scenei și culiselor istoriei noastre contemporane.

Proces verbal
Interogatoriul Mareșalului Antonescu Ion din 4 aprilie 1946

„Întrebare: Pe ce baza s au constituit relațiile economice dintre Germania și România în perioada războiului împotriva Uniunii Sovietice?

Răspuns: În perioada războiului Germaniei și României împotriva Uniunii Sovietice, petrolul extras în România era transportat în principal în Germania și parțial în Italia, Turcia și Bulgaria. În total în România în această perioada se extrageau anual 4.400.000 tone de petrol, din care se trimiteau în Germania 3.000.000 tone. Întreagă industrie petrolieră a României se află în mâinile societăților petroliere engleze, americane, olandeze, belgiene și franceze. În acest fel s-a întâmplat că producătorii englezi, americani de petrol îi asigurau Germaniei petrolul.

Trebuie să spun că România, neţinând seama de insistență nemților de a confisca proprietatea societăților petroliere engleze și americane, a lăsat această proprietate neatinsă, păstrându-i pe vechii directori generali numiți încă înainte de război și a renunțat la dreptul său de a-i numi pe proprii săi comisari pentru controlul activității firmelor. Livrările de petrol românesc în Germania s-au efectuat în conformitate cu convenția economică încă înainte de venirea mea la putere. În noiembrie 1940, la prima mea întâlnire cu Hitler, între noi a fost încheiată o nouă convenție economică, conform căreia nemții livrau României avioane marca „Messechimtt 109", tancuri, tractoare, artilerie antiaeriană și antitanc, automate și alt armament, primind din România în petrol, benzină și pâine.

În afară de această, în primăvară anului 1941 la întâlnirea de la Viena cu Goering am convenit verbal cu el că România să se străduiască să mărească livrările de petrol și în locul acestuia va primi de la nemți echipament petrolier. Această convenție purta un caracter general și ulterior a fost dezvoltată și concretizată prin tratative între ministrul român al industriei petroliere, Dimitriuc, și reprezentanţa nemților în România, Fischer și Neubacher. Nu știu dacă în această convenție au fost întocmite ceva documente.

În decursul anilor 1942-1944, nemții au adus în România prăjini de sapă și burlane de tubaj și alt echipament petrolier, utilizat la lucrările de exploatare în industria petrolieră, de asemenea, au livrat echipament pentru conductele (magistralele) Ploiești-București, Transilvania-București. Echipamentul petrolier german a fost distribuit între firmele petroliere aflate în România, conform unui plan special, care a fost elaborat de către Ministerul industriei petroliere al României cu participarea reprezentanților acestor firme și a reprezentat o parte din convențiile economice anuale germano-române.

Totodată în anul 1943 nemții au adus la Galați echipamentul unei uzine de prelucrare a petrolului, care la început a fost dusă în Caucazul de Nord, iar apoi odată cu retragerea a fost evacuată în România. În afară de această, în schimbul petrolului, nemții livrau în România minereu de fier, extras de ei la Krivoi Rog. În același timp, Hitler personal, Ribbentrop și ambasadorul german în România, Killinger, în cursul întâlnirilor cu reprezentanții guvernului român au subliniat de multe ori că livrările de petrol către Germania sunt plătite prin eforturile trupelor germane pe frontul sovieto-german. Astfel în ianuarie 1942, Hitler, primindu-mă la Cartierul sau general din Prusia Orientală și având în vedere spusele românilor cu privire la faptul că nu primesc o compensație suficientă pentru petrolul lor, mi-a făcut o observație și mi-a recomandat în problema petrolului să țin seama de faptul că Germania plătește petrolul românesc prin soldații săi care luptă pentru interesele României".

Procesul verbal a fost scris conform spuselor mele, a fost citit de mine[3].
ss. Antonescu
A interogat: Ofițerul de contrainformații - lt colonel Sokolov
Translator militar - lt. Znamerovschi
(Adăugat la sfârsit: Originalul procesului verbal al interogatoriului a fost trimis la Ministerul Afacerilor Externe al U.R.S.S.)

Proces verbal
Arestatul Antonescu Ion.
De la 7 ianuarie 1946[4]

„Întrebare: Precizați când a fost făcută întelegerea între Germania și România despre năvălirea militară asupra U.R.S.S.?
Răspuns: Cum am arătat la cercetarea de la 26 iunie 1945[5] atacarea comună a Germaniei și României în contra Uniunii Sovietice a fost hotarâta în mai 1941 în timpul întâlnirii personale cu Hitler. Atunci împreuna cu Hitler am hotarât, la cererea lui Hitler, să atac împreuna cu Germania Uniunea Sovietică.
Întrebare: Cine a fost de față la întelegerea d-voastră cu Hitler?
Răspuns: Înțelegerea cu Hitler a fost încheiata de mine, de față fiind ministrul de externe a Germaniei Ribbentrop și interpretul personal a lui Hitler, Smidt (Schmidt).
Întrebare: Ungaria a luat parte la încheierea acordului cu Germania după năvălirea asupra Uniunii Sovietice?
Răspuns: Da, a luat parte. În convorbirea cu Hitler când s-a luat hotarârea de atacarea militară a Germaniei și României asupra U.R.S.S. de noi (de mine și Hitler) l-am întrebat dacă este hotarâtă participarea Ungariei în război. Hitler mi-a răspuns că Ungaria a convenit să participe în alianța cu Germania la războiul în contra Uniunii Sovietice. Când germanii s-au înteles cu ungurii în această privința Hitler nu mi-a spus.
Întrebare: Cu guvernul ungar d-voastră ați avut legături directe în timpul pregătirii de război în contra U.R.S.S.?
Răspuns: Nu. Relațiile dintre România și Ungaria în timpul acela au fost rele și din această cauza nu au fost între noi nici un fel de tratative.
Întrebare: Până la întâlnirea cu Hitler d-voastră evident ați avut știri despre pregătirile Germaniei de a atacă U.R.S.S.?
Răspuns: Știri despre pregătirile militare a Germaniei pentru atacarea U.R.S.S. pâna la întâlnirea cu Hitler nu am avut.
Întrebare: D-voastră v-ați întâlnit cu Hitler pâna la mai 1941?
Răspuns: Da, m-am întâlnit.
Întrebare: În timpul acestor întâlniri Hitler nu v-a informat pe d-voastră despre pregătirile germane de război în contra U.R.S.S.?
Răspuns: În noiemvrie 1940 am avut întâlnire cu Hitler la Berlin și în prezența lui Ribbentrop și a interpretului Smidt (Schmidt - n.r.) am confirmat tratatul încheiat mai înainte relativ la adeziunea României la „Pactul tripartit"" și am dat voie să vină în România misiunea militară germană pentru instruirea armatei române. Acest act făcut din parte se poate consideră că începutul înţelegerii mele cu germanii în dezlegarea războiului contra Uniunii Sovietice. La a doua întâlnire cu Hitler, la München, în ianuarie 1941, Hitler mi-a comunicat direct că Germania și U.R.S.S. nu se pot întelege relativ la România, fiindcă Uniunea Sovietică pretinde la gurile Dunării și alte puncte strategice în Balcani, cereri cu care Germania nu este de acord, apărând interesele României. Se poate că cu această afirmare Hitler pregătea românii de război contra U.R.S.S.

Anchetă este întreruptă.
Procesul verbal este scris din cuvintele mele drept, citit de mine[6].
ss. Ml. I. Antonescu
A interogat: șeful biroului de instrucție al Directiunii Generale „Smerş"
locotenent colonelul ss Socolov
A tradus: Împuternicitul operator al Directiunii Generale „Smerş"
căpitanul ss Calinin"

Proces verbal
Făcut astăzi 9 aprilie 1946, la București

„Noi, Reprezentantul Comandamentului Armatei Roșii, locotenent col. Rodin, pe de altă parte Șeful Corpului Detectivilor Inspectorul Alexandru Nicolschi, primul am predat și secundul am primit, pe deținuțîi: Antonescu Ion, Antonescu Mihai, Pantazi Constantin, Vasiliu Pichi, de asemeni am primit și obiectele personale consemnate în procesele verbale anexate. Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal spre cele legale în patru exemplare, din care unul s-a predat domnului colonel Rodin, reprezentantul Comandamentului Armatei Roșii".

Proces verbal
Făcut astăzi 9 aprilie anul 1946

„Noi, Curelea Aureliu, Șef de Poliție în Direcțiunea Generală a Poliției, Corpul Detectivilor.
Având în vedere delegatiunea verbală dată de Dl. Inspector Șef al Corpului Detectivilor, de pe lângă Direcțiunea Generală a Poliției de a inventa (sic!)[6] obiectele de îmbrăcăminte proprietatea Ex Mareșalului Ion Antonescu, de care este însotit. În vederea acestora, procedând la inventarierea lor, am găsit următoarele obiecte de îmbrăcăminte menționate mai jos:

Un costum uniformă militară de culoare kakie cu epoleți de Mareșal, una haină și o vestă de culoare bleu-marină cu fire albe, una pereche pantaloni bleu marini, una haina cu pantaloni culoare cărămizie cu căptușeală roșie, una haina de culoare portocalie, una pereche pantaloni gris, un halat de culoare cărămizie căptușit un sfert cu materie roșie, una cravată de culoare kaki tip militar, două perechi ciorapi rupți, patru gulere zari scrobite cu dungi și un guler moale cu vărgi roșii, una pereche cizme roșii cu șirete (bilgh), una pereche papuci de casă, o pereche pantofi antilopă cărămizii, o pereche pantofi negri cu şanuri, patru titluri de împrumut de înzestrare a țării 4, 1/2% fiecare în valoare de 20.000 și cu cupoanele tăiate pâna la cuponul nr. 19 platibil la 1 iunie 1944, două titluri de împrumut de înzestrare a țării: fiecare în valoare de 10.000 și tăiate, cupoanele până la nr. 19 platibil la 1 iunie 1944, cinci titluri împrumutul Reîntregirei din 1941, în valoare fiecare de 20.000 lei, fiecare de câte 20.000 dintre care două având lipsă patru cupoane, două titluri împrumutul Reîntregirei din anul 1941 în valoare fiecare de câte 50.000, un titlu de împrumut de Reîntregire din 1941, în valoare de lei 100.000, având patru cupoane lipsă, un titlu împrumut de Reîntregire în valoare de 10.000 lei, având patru cupoane lipsă, un ceas de aur brățară marca „Movedo" cu curea de piele, având geamul spart, în stare de nefuncţionare, una pereche butoane manchete cu câte una piatră diamant, un buton de cămașe pentru spate galben. Una cruciulița neagră cu două iconițe mici cu Maria Magdalena cu lănțișor subțire mic de aur, toate aflate într un geamantan de piele galben.

De asemenea se mai găsesc următoarele obiecte, în al doilea geamantan de piele de culoare galbenă:
- Un palton negru, un chipiu de Mareșal, opt piese pentru trusă toaletă, nouă batiste, șapte perechi ciorapi bărbătești rupți și cârpiti, patru cravate, una pereche mănuși galbene de piele, patru gulere, trei gulere, un șervet de față mic, un cordon pentru pijama, un săculeț mic, cinci cămăși, una pereche pinteni, un borcănel cu alifie, patru pijamale complecte de mătase, cinci perechi chiloți de mătase, una pereche chiloți de bae, una cămașe pentru piele de mătase, una vestă de piele de căprioară, un poulover fără mâneci cârpit, trei perechi ismene flanelă, una cămașă flanelă, una pereche ciorapi lâna cârpti, una flanelă pentru piele albă, o perinița cu o iconiță catolică, două medalioane iconiță cu maoste de ale lui Sf. Nicolae, una iconiță din carton, una perie de dinți"[7].

------------------------------------------------------------------------------------
[1] Народный комиссариат внутренних дел - Н.К.В.Д. (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne- - n.r.)
[2] documentul respectiv - raportul generalilor sovietici R. Malinovski și I. Susaikov, adresate de la București către Stalin - a fost prima oară publicat în România în revista Magazin istoric nr. 8/1990, fiind semnalat și tradus de doamna Florentina Dolghin.
[3] Credem că în arhivele foste sovietice s a păstrat și versiunea româneasca a acestui interogatoriu; altfel, cum ar fi putu „citi" mareșalul Antonescu un text în limba rusă?
[4]Magazin istoric, nr. 8/1977]
[5] Interogatoriul luat lui Ion Antonescu cu o zi înainte la 6 ianuarie 1946 a fost publicat în documentele procesului de la Nürenberg și prezentat de domnul profesor universitar dr. Titu Georgescu în Magazin istoric, nr. 9/1970.
[6] Probabil a vrut să scrie „inventaria" - nota noastră.
[7] sursa http://www.scritub.com/istorie/Moscova-inchisoarea-Liubianka-2452324202.php