Celălalt aspect al diagnosticului regelui Carol este cel legat de durerea proprie, fizică ce se acutizează transformându-se în agresiune, în violenţă asupra partenerei, cum s-a petrecut cu principesa Elena a Greciei, soţia sa. În acea stare a relaţiei anormale a cuplului Carol-Elena ia parte în calitate de avocat tânărul I.G. Duca!
„Ne putem imagina încă de pe acum sentimentele lui Carol II faţă de Duca, dincolo de povestea politică? Elena Lupescu era o femeie foarte versată, cu un lung episod de prostituţie înainte să-l cunoască pe Carol, şi care a înţeles că, gestionând boala bărbatului, va gestiona şi puterea politică pe care o avea acesta... Astfel, presupusa căsătorie catolică avînd doar rolul de a-i da un aspect formal, dar foarte intim, pentru că numai în intimitatea unei perfecte înţelegeri psihice, bolnavul Carol îşi putea găsi echilibrul". (ibid., p. 70-71)
De fapt, avocatul liberal I.G. Duca nu face doar o singură gafă mare în viaţa sa. Ca ministru de interne, sfătuit de Ionel Brătianu întocmeşte documentul care avea să-i pecetluiască soarta: Instrucţiuni permanente în vederea unei eventuale reîntoarceri clandestine în ţară a fostului principe Carol. Documentul prevedea interzicerea intrării în ţară la graniţă, prins în ţară, trebuia arestat uşor sau cu forţa şi expulzat rapid la Bucureşti, iar în caz extrem „se va face uz de armă până la sfărâmarea completă a rezistenţei". (A.N.I.C., ... Casa Reg. Carol Caraiman, dos. 5/ 1927, f. 186)
Fidel Naşului său liberal, Ionel Brătianu şi regelui Ferdinand, pus în faţa reuşitei lovituri de stat a principelui Carol pe care îl detesta, I.G. Duca nu s-a dezminţit deocamdată: „Aş considera că mă dezonorez făcând altfel, şi deci să sfârşesc cariera mea politică cu un act de dezonoare. Fapta de astă noapte este cea mai primejdioasă aventură ce s-a putut face şi este tot ce poate aduce mai mult rău consolidării noastre naţionale şi situaţiunii ţării în toate privinţele... Nimic în lume nu mă va abate... Prefer să mi se taie mâna decât s-o întind aventurierului." (Hotărârea de astăzi a Comitetului Executiv al Partidului Naţional-Liberal, în XXII, nr. 6 698 din 8 iunie 1930.)
Se vede clar că liberalul avocat Duca îl subaprecia mult pe aventurier. Nu numai că îi va întinde mâna, dar mai târziu ca premier îi va întinde şi capul... Totala dependenţă a pacientului faţă de partenera-asistentă, îi asigura acesteia o dominaţie aproape absolută. Ieşeanca şireată şi roşcată devenită „curtezană", debutase de tânără în lumea plăcerilor pe scena clasei burghezo-proletare. „Elena Lupescu se cuplase cu cineastul Tudor Posmantir, evreu din Brăila, care se ocupa cu jurnale de ştiri şi documentare la comandă de efect propagandistic, dar conducea şi o mică afacere cu filme porno şi albume de plasament. Elena Lupescu pozase pentru un astfel de album, fotografiile sale nud fiind mai târziu recuperate din străinătate cu sume importante. Unul dintre clienţii lui Posmantir din anii 20 era chiar prinţul Carol, pe care îl însoţise în călătoria în jurul lumii şi căruia îi plasa în mod curent femei. Este de presupus că tehnica sexuală a femeii i-a atras atenţia lui Carol, găsindu-şi astfel o parteneră potrivită pentru excesele sale maladive." (A. M. Stoenescu, op. cit., p. 72)
Ne amintim că iniţierea spre „stânga" a prinţişorului Carol s-a datorat pedagogului homosexual evreul-elveţian Mohrlen (Hannah Pakula, Ultima Romantică. Biografia reginei Maria. Trad. din lb. engleză de Dina Litzica.Ed. Curtea Veche, Bucureşti-2017, p, 161)
Alfred Adler analizează perioada copilăriei prinţului căzut în mrejele preceptorului-homosexual sugerând că: „dezechilibrul sexual al lui Carol s-a declanşat în anii adolescenţei, cînd, pentru a contracara influenţele nefaste ale lui Moehlen, prinţul a fost supus unei « terapii » heterosexuale cu prostituatele de casă ale regelui Ferdinand, deja celebrele Miţa biciclista şi Lili Gheorghiade". (Alexandru Gârneaţă, Adevărata istorie a unei monarhii. Familia Hohenzollern. Ed. Cartea Românească, Bucureşti, f.a., p. 100). Maturitatea lui Carol spre doctrina socialismului marxist a căpătat-o de la evreica-prostituată, Elena Wolf-Lupescu, cosmetizată de propaganda camarilei regale, dar în realitate „cu excepţia ochilor puşi bine în contrast de culoarea violentă a părului, restul nu putea pierde decît minţile unui bărbat cu handicap". (Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 71).
Căzută însă sub lupa lui Pamfil Şeicaru, vulpea se vede la fel de atrăgătoare: „...O femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleşugurile în alcov, ştiind să reînprospăteze, până la epuizare, dorinţa partenerului, ştiind să-şi domine oboseala şi care în loc de un leşinat sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate." (Pamfil Şeicaru, Istoria Partidelor Naţional, Ţărănist şi Naţional-Ţărănist, vol. II, Madrid, Ed. Carpaţi, 1963, p. 111; Pamfil Şeicaru, Vulpea roşcată. Roman. Ed. Jurnalul Literar, Bucureşti-1996).
Aşadar, Vulpea roşcată, figura plasată în albumul sexy şi amplasată într-o reţea de spionaj pentru U.R.S.S., coordonată de mentorul ei de imagine evreul Posmantir: „...Elena Lupescu avea acces la presa socialistă, la anumite cercuri francmasonice şi la o serie de indivizi suspectaţi de legături cu Uniunea Sovietică. De altfel, Posmantir însuşi era suspectat de serviciile de informaţii româneşti că folosea reţeaua sa de prostituate pentru culegerea de informaţii de la clienţii din lumea politică şi financiară. Carol se afla atunci într-un moment foarte greu al vieţii sale, implicat în afaceri murdare de corupţie-aşa cum am văzut-izolat şi cu imagine foarte proastă. Elena Lupescu i-a facilitat accesul la presa socialistă şi la reţelele de propagandişti ai acesteia, singura parte dispusă la apărarea publică a prinţului-infractor împotriva guvernului liberal. Firele ipotezei unei Elena Lupescu agentă sovietică se leagă şi de acest domeniu, mai ales prin suspectele sale deplasări la Viena, unde femeia afirma că îşi vizitează mama trecută la catolicism. Cum, în unele ocazii s-a constatat că mama Elenei Lupescu era bine-merci la Bucureşti, putem presupune că amanta regelui avea întîlniri conspirative cu şefii INO. Numită mai întâi Osobîi Otdel, în cadrul CEKA, secţia specială a GPU pentru activitatea de spionaj a URSS pe teritorii străine. INO îşi instalase sediul la Viena, beneficiind de sume imense şi de o bancă de documente secrete, furate sau copiate din cancelariile statelor europene. Şeful INO pentru Europa Centrală şi Peninsula Balcanică era un anume Goldenstein, implicat în sustragerea planurilor de mobilizare ale Ungariei şi predarea acestora României, în schimbul unui presupus plan de alianţă româno-portugheză-( Essad Bey, Histoire du Guepeou, la police secrete de L'U.R.S.S. (1917-1933), Ed. Payot, Paris-1934, p. 226), fabricat de Biroul de dezinformare din cadrul aparatului informativ al Marelui Stat-Major al Armatei române. Subliniez că centrul de informaţii internaţionale al României era la Lisabona, preluat intact, fără nici o cădere a reţelei, de regimul comunist de la regimul Antonescu, după 1944. Este şi locul unde s-a refugiat cuplul după război...Naveta Elenei Lupescu între Viena şi Lisabona devine astfel foarte suspectă şi justifică întrucîtva laudele pe care nu încetează să i le aducă regele Carol II în memoriile sale, pentru activităţi de informaţii." (Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 73).
Se pare că şi regina Maria observase şi se temea destul de grav de firul masonic cu care era ţesut brâul ocult al bravului ei fiu-rege, încă din primăvara anului 1931. Fiind o fire preocupată doar de frumuseţea şi aventura ei, din care făcuse un adevărat cult, dar bolnavă de dragul Dragului şi neputincioasă împotriva fiului care a uzurpat tronul naţiei noastre, Maria a tăcut! Numai că, regele fiu-conspiratorul nu era înconjurat doar de o ocultă nefastă, ci el însuşi întreţinea acea ocultă distrugătoare intereselor naţionalist-creştine ale Patriei: „Am auzit vorbindu-se toată viaţa mea de conjuraţii, de societăţi secrete şi activităţi oculte. Nu am crezut niciodată în ele. Acum am început să cred. Cred în mâna neagră! Oricât de ridicolă ar părea o asemenea mărturisire, ea exprimă totuşi sentimentul meu adevărat: cred că regele e înconjurat de o influenţă nefastă şi că acei ce-i stau mai aproape, fie femeia aceea, fie alţii, nu sunt decît instrumente în slujba unei puteri oculte care urmăreşte, prin rege, cine ştie ce plan. Am dovezi că în urma unor intervenţii misterioase şi-a schimbat adesea intenţiile, părerile, întreaga atitudine." (Grigore Gafencu, Însemnări politice.Ed. Humanitas, Bucureşti-1991, p. 87).
Pentru a pune portretul lui Carol într-o lumină mai favorabilă, într-o nişă la vedere după retuşul reuşit al roşcatei Wolf, „femeie stricată"..., devenită „cocotă ordinară", cum o gratula patriarhul Cristea, (Elie Miron Cristea, Însemnări personale, în Antonie Plămădeală, Contribuţii istorice privind perioada 1918-1939, Sibiu, 1987, p. 392), vom apela la P. D. Quinlan: „O dată ce Lupescu s-a infiltrat în inima lui Carol, a făcut toate eforturile ca să înţeleagă caracterul iubitului ei şi să se comporte după placul lui. A priceput curînd că sub faţada virilităţii sale princiare Carol era cumplit de vulnerabil: un băiat slab, nehotărît, imatur, care avea nevoie-chiar mai mult decît de sex-să fie consolat, reconfortat, alintat şi copleşit cu afecţiune,... prinţul era flatat de atenţia ei admirativă şi protectoare care îi tămăduia orgoliul rănit." (Paul D. Quinlan, Regele playboy.Carol al II-lea de România. Ed. Humanitas, Bucureşti-2001, p.103).
Paralel cu înfierea lui Carol, cu răsfăţul lui în toate capriciile, ispitele şi pasiunile sale, Lupoaia, sau vulpea roşie „care putea suporta tot şi oricât. Iată de ce îi era indispensabilă."(Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, în A.N.I.C., Arh. C.C. al P.C.R., fond 104, dos. 8 595, f. 2 232), a hotărât să-i şteargă definitiv reminiscenţele amorului, când încă mai putea..., acel dor pătruns în inimă de Zizi Lambrino, pe dârele lăsate de prinţ în jurnalul de la mănăstirea Horaiţa în vremea pedepsei sale pentru dezertarea din armată, de pe frontul împotriva rudelor, Puterilor Centrale, începând cu 9/ 22 Septembrie 1918:
Mardi, 11. IX. „Me voila arrive, des le matin, dans ma prison... Que dire de Horaiţa, c'est un charmant petit coin, au fond d'une de ces jolies vallees de montagne. Endroit riant et verdoyant, entoure de sapins et de hetres. Endroit de tout repos ou l'on voudrait vivre a deux, la main dans la main, coeur contre coeur. Et nous y pourrions vivre tres heureux et je te l'assure ma petite Zizi aimee". (Carol II, Între Datorie şi Pasiune-Însemnări Zilnice. Vol. I, Ed. Silex, Bucureşti-1995, p. 54).
Şi tot surghiunitul consemna:
„11 septembrie: Mi-e dor, dor nebun de tine [...]
15 septembrie: Doamnă, doamnă, eu te ador, eu sunt sclavul tău [...]
16 septembrie: Te ador Zizi, mica mea femeie. Sunt mort moralmente [...]
13 octombrie: ...Scump odor adorat, fetiţa mea, surioară, solia mea din visuri, domniţa din poveste [...]
14 octombrie: Puişorule, dacă ai şti cât de tare te doresc [...]." (A.N.I.C., fond Casa Regală. Carol Caraiman, dos. 3/ 1918, ff. 3-23)
În prima etapă roşcata vulpe s-a hotărât să-l smulgă definitiv şi irevocabil din iubirea oedipiană a fiului faţă de mamă, prefăcându-i sentimentul în resentiment, iar în faza imediat următoare să-l îndepărteze total de bordeluri, trotuare, cluburi de noapte. „Tăvălindu-se prin bordelurile şi cluburile deocheate ale Bucureştilor, partener al grupului homosexual din jurul lui Alexandru Davila şi frecvent client al trotuarelor, prinţul Carol coborîse de la înălţimea Tronului în promiscuitate; o promiscuitate care nu l-a părăsit pînă la sfîrşitul vieţii. Din arsenalul psihiatric folosit de Elena Lupescu nu lipseau nici fantomele, legenda « femeii în alb » care bîntuie Castelul Peleş fiind o speculaţie ignobilă a naturii ultrapoetice, încărcate de misticism şi ciudeţenii a fostei regine Elisabeta, cu care roşcata cu ochii verzi îl speria pe partenerul ei." (Pamfil Şeicaru, Istoria Partidelor Naţional, Ţărănist şi Naţional-Ţărănist. Ed. Victor Frunză, Bucureşti-2000, p. 319 )
Madam Lupescu, şireată fiind, a devenit o abilă diplomată, lăsând impresia că nu doreşte nimic pentru ea, dar vrea totul pentru iubitul ei. A cultivat relaţii cu „lumea bună", pentru a deveni ea o „bună cultivată", reuşind pe baza decisivei influenţe să obţină de fapt totul de la Carol. Mihăiţă, trăind pe lângă eroii lui Cupidon, observa că roşcata, „ avea un talent real pentru a obţine de la tatăl meu ceea ce dorea... Dacă tatăl meu îi refuza vreo favoare, ea se apuca să plângă cu un debit ca de robinet deschis la maximum. Şi scena nu se oprea decât atunci când el, în sfârşit, ceda. Era o actriţă înăscută." (Mihai al României, O domnie întreruptă..., p. 5)
Factori cheie care au decis restauraţia au fost analizaţi de politicianul Grigore Gafencu:
„1. Amorul prinţului Nicolae. Neînţelegerile dintre Nicolae şi regină. Dorinţa prinţului de a fugi, de a trăi, de a se căsători cu Dolete (Ioana). Amorurile dinastiei domină viaţa noastră politică şi îi regulează cursul: amorul reginei îndepărtează pe Carol de tron, amorul lui Nicolae îl reaşează la loc. Iar lumea nu vorbeşte decât de amorul lui Carol, care până azi nu a avut încă o însemnătate politică reală. Până azi...!
2. Ura lui Grigore Iunian pentru Maniu. Carlismul lui Iunian nu seamănă nici cu credinţa profitabilă a lui Manoilescu, nici cu oportunismul doctrinar şi mistic al lui Nae Ionescu, nici cu pornirea naivă şi înverşunată a lui Filipescu. Adânc rănit de alegerea lui Sărăţeanu (de aici sărăţelele politice, probabil, n.a.), alegere care i-a dezvăluit [planul] lui Maniu de a proclama republica « un tiran şi un ambiţios: vrea să fie preşedinte de republică » - declaraţie făcută mie de către Iunian, într-o convorbire în pădurea de la Otopeni. Iunian a hotărât să se închidă calea ambiţiei lui Maniu. De aici-Carol! Nicolae pregăteşte armata. Iunian, cu aprobarea lui Mihalache, dă garanţie politică. Restauraţia se poate împlini. Printr-un act de curaj de o impunătoare frumuseţe - un zbor de noapte peste Carpaţi -, Carol îşi reia locul, cu consinţământul guvernului, cu aprobarea entuziastă a parlamentului... Noul rege nu e dator recunoştiinţă nimănui. O crede şi o proclamă". (Grigore Gafencu, Însemnări politice. Ediţie şi postfaţă de Stelian Neagoe, Ed. Humanitas, Bucureşti-1991, p. 17).
Tot cu privire la înfăptuirea restauraţiei prin lovitura de stat din 7-13 Iunie 1930, este faptul că voinţa lui Carol s-a împletit admirabil şi cu voinţa corpului politic din ţară, exceptându-i doar pe liberali: „Lucrurile s-au desfăşurat aşa de uşor de la 6 iunie pînă la 13 iunie, încît, fără să-şi dea seama, personalul politic al României a creat psihologia tipică a regelui Carol: îşi poate permite orice, neexistînd voinţe capabile să-i opună o rezistenţă eficace, în scopul de a apăra unele principii. Partidele i s-au arătat compuse din moluşte, oameni politici nevertebraţi (ca şi astăzi - n.a.). Între 6 iunie şi 13 iunie, frînele monarhiei au fost distruse, decizîndu-se soarta monarhiei în România". (Pamfil Şeicaru, Istoria Partidelor Naţional, Ţărănist şi Naţional Ţărănist. Ed. Victor Frunză, Bucureşti-2000, p. 327).
- Va urma -