Planul secret de maghiarizare totală a românilor

„Românii din Ungaria. Pentru întrebuinţare confidenţială. Scris, cu concursul mai multor colaboratori, de Huszár Antal, translator în Ministerul de Interne, Budapesta, 1907. Tiparul tipografiei regale maghiare de stat''. (A Magyarországi Románok - Bizalmas Használatara - Munkatársak közreműködésével, írta Huszár Antal, M. Kir. Belügyminiszteri Fordító, Budapest, 1907. 963+XXIV p).

Lucrarea confidenţială, pregătită în Secţia Politică a Ministe¬rului de Interne al Ungariei, s-a tipărit în numai 25 de exemplare, la scurt timp după ce Partidul Naţional Român a decis reluarea activismului politic în Transilvania, moment care a coincis şi cu deschiderea Muzeului Etnografic al Asociaţiei Transilvane, care - împreună cu Marea expoziţie jubiliară de la Bucureşti din 1906, prilejuită de aniversarea a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani - s-au constituit într-o manifestare de mare succes a unităţii româneşti. „Manualul de maghiarizare" a românilor, care „conţine planuri¬le strategice pentru desfiinţarea neamului românesc"[1] a fost destinat exclusiv unor înalţi funcţionari ai Guvernului de la Budapesta.

Cea mai completă evaluare a acestui plan strategic, bazat pe forţa brutală a terorii şi pe toate mijloacele corupţiei, a fost realizată de profesorul Onisifor Ghibu[2]. Secţia Politică a Ministerului de Interne al Ungariei, constatând afirmarea tot mai puternică a conştiinţei naţionale a românilor şi împotrivirea tot mai deschisă a acestora faţă de politica naţională a statului ungar, preconiza:
- distrugerea unităţii demografice a românilor transilvăneni printr-o nouă arondare a judeţelor şi circumscripţiilor electorale;
- încadrarea Bisericii Române Unite în Biserica Romano-Catolică, pentru a i se impiedica orice manifestări cu caracter românesc;
- intervenţia guvernului ungar la Bucureşti pentru eliminarea numelui de „Ungrovlahia" din titulatura mitropolitului primat al României, deoarece Biserica Ortodoxă Română este exponentul principal al aspiraţiilor românilor transilvă¬neni, iar preoţii, profesorii şi învăţătorii confesionali sunt cei mai periculoşi agenţi ai românismului;
- desfiinţarea autonomiei Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi abrogarea Statului Organic, pentru ca „să dispară această cangrenă politică, una care roade trupul naţiunii şi al ţării"[3];
- sistarea plăţii de către statul ungar a întregirii de salariu pentru preoţii români „nepatrioţi";
- pregătirea preoţilor români exclusiv în seminarii şi facultăţi teologice ungureşti, concomitent cu desfiinţarea seminariilor existente la Arad, Caransebeş şi Sibiu;
- în toate şcolile pedagogice româneşti se va utiliza numai limba maghiară, iar „Reuniunile învăţătorilor otodocşi" să fie desfiinţate;
- controlul de către stat a activităţilor fundaţiilor Bisericii şi cenzurarea listei bursierilor;
- şcolile secundare româneşti, „aceste cuiburi calde ale politicii ultranaţionale române, care pun în primejdie integritatea naţională ungară, să poată fi controlate de stat";
- adunările „Astrei Române" să se desfăşoare numai la Sibiu, în prezenţa unui comisar guvernamental;
- pretinsele societăţi culturale româneşti, în realitate focare de agitaţie antimaghiară, să fie puse sub strict control de stat;
- îngreunarea apariţiei ziarelor politice româneşti, eliminarea gratuităţilor de transport pe căile ferate pentru ziariştii români şi condamnarea acestora pentru delictele de presă la temniţă ordinară, în locul celei de stat;
- împiedicarea dezvoltării institutelor de credit româneşti şi reducerea influenţei acestora asupra societăţii;
- interzicerea Partidului Naţional Român, „factorul cel mai primejdios pentru ideea de stat ungar";
- dezinformarea opiniei publice europene în legatură cu situaţia românilor transilvăneni prin publicarea, în sinteză, a datelor statistice cuprinse în lucrarea confidenţială, astfel prelucrate, încât „să se afle de câtă libertate se bucurau românii din regatul maghiar".

În sensul ultimei recomandări, din cele peste 900 de pagini ale "manualului de maghiarizare" s-au publicat 492, sub pseudonimul „Veritas", într-un tiraj considerabil, fiind scoasă şi o a două ediţie, cu 90 de pagini mai puţin. Duşmani înverşunaţi ai românilor - precum Tisza István (1861-1918), fost prim ministru şi lider al Partidului Naţional al Muncii, contele Apponyi Albert (1846-1933), fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii, ministrul de interne Andrássy Gyula, contele Bethlen István - au inspirat ori susţinut măsurile politice, eonomice şi culturale de o severitate excepţională împotriva românilor din Transilvania.
Ca prim minstru, Tisza István i-a cerut contelui Bethlen István să-i prezinte planul de acţiune a statului ungar în chestiuea românilor transilvăneni, având în vedere că "guvernele de după 1867 au neglijat o politică energică şi sitematică".
Planul contelui Bethlen István prevedea:
- noi colonizări în Transilvania;
- stimularea natalităţii ungurilor;
- sporirea agresivităţii măsurilor de asimilare a românilor;
- stimularea emigrării românilor;
- strămutarea, în Transilvania, a ungurilor invalizi de război, a emigranţilor din America şi România, a ceangăilor din Bucovina şi Moldova, împropietărirea acestora şi acordarea unui credit financiar, printr-o bancă economică şi culturală pentru Transilvania, care să paralizeze Banca „Albina" din Sibiu şi alte 117 bănci româneşti;
- intensificarea exploatării resurselor naturale, a investiţiilor în infrastructura edilitară a oraşelor, cea feroviară şi de navigaţie pe râul Mureş, astfel încât să nu fie posibilă afirmarea capitalului economic, industrial ori agrar, cu caracter naţional românesc;
- promovarea românilor în funcţii publice numai în zone compact maghiare, din dreapta Dunării;
- unificarea dreptului transilvan cu cel al Ungariei;
- înăsprirea pedepselor pentru delicte de opinie sau presă împotriva statului;
- azilele de copii şi orfanii de război să fie exclusiv sub tutelă ungurească;
- preluarea de către stat a tuturor şcolilor şi grădiniţelor şi obligativitatea frecvenţei şi educaţiei în limba maghiară;
- înfiintarea Episcopiei Ortodoxe Maghiare;
- introducerea calendarului gregorian în ambele biserici româneşti;
- înfiinţarea „Ministerului Reconstrucţiei Transilvaniei''.
Numai Primul Război Mondial şi consecintele sale au împiedicat ca planul maghiarizării totale a Transilvaniei să fie aplicat.
- Va urma -
-----------------------------------
[1] Roman Ciorogariu, Zile trăite, Oradea, 1926, p. 92-93.
[2] Onisifor Ghibu, Un livre secret de gouvernement hongrois: les Roumains de Hongrie et la necessite de les magyariser, in Revue de Transylvanie, tome I, nr.1, 1934, p. 61-72;
Un plan secret al guvernului unguresc din 1907, privitor la maghiarizarea românilor din Transilvania, Cluj, 1940.
[3] Huszár Antal, op.cit. p 221