Cele două mari unități au fost organizate sub atenta supraveghere a NKVD. Activitatea de propagandă și racolare a militarilor a fost coordonată de către activiștii comuniști români aflați pe teritoriul URSS: Ana Pauker (Ana Rabinsohn),  Petre Borilă (Iorgu Dragan Rusev), Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Dumitru Coliu (Dimităr Colev), Vasile Luca (Luka Laszlo),Valter Roman (Ernest Neulander), Stoica Gheorghe (Moscu Cohn ) și Dumitru Popescu. Efortul acestora va fi susținut și de militari care au aderat la ideea formării unităților de voluntari: col. Nicolae Cambrea, colonelul Mihail Maltopol, locotenent colonelul Iacob Teclu, maiorul Mircea Otto Haupt, generalul Mihail Lascăr.

Cele două divizii de voluntari - Divizia „Tudor Vladimirescu”și Divizia „Horia Cloșca și Crișan”, înființate la 2 octombrie 1943, respectiv 12 aprilie 1945,  au fost constituite după modelul de organizare al unităţilor similare din armata URSS, fiind dotate cu armament şi tehnică de luptă conform normelor de înzestrare sovietice. În organica unităților a fost introdus aparatul de partid, funcțiile de locțiitori politici fiind ocupate de activiști de partid, care au primit grade militare.

Toți militarii români din organica acestor divizii au depus următorul jurământ de credință: „Jur poporului meu robit de nemţi să lupt pentru libertentru libertate şi propăşirea lui. Jur să-mi îndeplinesc fără şovăire îndatoririle mele de ostaş, în tabără, pe câmpul de luptă, oricând şi oriunde, să mă supun ordinelor comandanţilor mei şi să păstrez secretul militar. Jur să lupt pentru o prietenie trainică între Uniunea Sovietică, care mi-a dat putinţa să lupt cu arma în mână pentru distrugerea duşmanului comun: Germania hitleristă. Jur să păstrez cu sfinţenie frăţia de arme cu Armata Roşie. Jur să lupt până la ultima picătură de sânge contra nemţilor fascişti, care mi-au târât ţara în războiul lor nelegiuit. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. De reținut că pandurii au depus jurământul pe drapelul României fără coroana regală pe el. Legat de conținutul jurământului o frază este deosebit de compromițătoare pentru pandurii deveniți conducători ai Armatei Române. Unii dintre aceștia nu au uitat niciodată că au jurat să păstreze cu sfințenie frăția de arme cu Armata Roșie.

Contraspionajul român a identificat și a întocmit o situație a persoanelor cu risc, apoi a prezentat conducerii de stat o situație parțială din Armata Română (anul 1964-1965) privind cadrele active din fosta Divizie Tudor Vladimirescu despre care existau date și indicii că fuseseră recrutate în perioada prizonieratului de către Lev Kotlear pentru NKVD/GRU: gl. Ion Tutoveanu (Comandant Academia Militară), gl. Constantin Sandu, gl. Stan Marcu, gl. Constantin Ionescu, gl. Gheorghe Muică, gl. Vasile Cutoiu, gl. Arhip Floca, gl. Iacob Teclu, gl. Petre Constantinescu (Spate FA), gl. Marin Dragnea (Armata a III-a), gl. Petre Mălăianu (Armata a III-a), gl. Dumitru Constantinescu (spatele F.A.), gl. Pamfil Tatu (MAI); col. Napoleon Iliescu (la Făgăraș), col. Petre Draga (Armata a II-a); col. Alexandru Gorobeț (CC al PCR, Institutul de Istorie); col. Dumitru Giambașu; col. Vasile Rocincă (Armata a III-a); col. Ion Mardare (MStM); col. Constantin Zaharescu; col. Paul Finichi (Tribunalul Militar București); col. Virgil Manta (MStM); col. Ion Popa (Comisariatul Militar Reg. București); contraamiral Tudor Simion; gl. Mihail Boico; gl. Grigore Naum; gl. Mihai Lungu (Mișa Wecsler); col. Sergiu Sevcenco; col. Andrei Roman, lt.-col. Gheorghe Strujac; lt.-col. Stratulat Savin; gl. Gheorghe Fotache.

Jenant  este  cazul „venerabilului” general de armată Marin Dragnea, care în lucrarea biografică „Crâmpeie dintr-o viață” prezintă o copie falsificată a Jurământului depus la 30 martie 1944, din care a fost eliminată frază compromițătoare.

                              

Referitor la problema jurămintelor militare depuse de panduri ar mai fi de remarcat că aceștia, într-o perioadă scurtă de timp, au depus  jurăminte de credință față de Regele Mihai I, (înainte de prizonierat), pentru o prietenie trainică între Uniunea Sovietică și România (1944), din nou față de regele Mihai I (după integrarea diviziilor în organica Armatei Române) și față de popor (după abolirea monarhiei).

Divizia „Tudor Vladimirescu”, în compunerea și sub comanda unor structuri ale Armatei Roșii, va participa, în perioada august 1944- aprilie 1945, la luptele pentru eliberarea nord- vestului Transilvaniei, Ungariei și Cehoslovaciei, efectivele acesteia scăzând de la 9.562 de militari în februarie 1944 la 4.436 în martie. Pentru eroismul de care au dat dovadă pe timpul luptelor pentru cucerirea orașului Debrețin, Comandamentul Suprem Sovietic prin ordinul de zi nr. 0374 din 20 noiembrie 1944 a conferit diviziei titlul de „Debrețin”. In ziua de 19 noiembrie, general colonelul Susaikov, membru în Sovietul Suprem al Frontului II Ucrainian, a înmânat  ordinele şi medaliile sovietice : „Slava”, „Pentru vitejie”, „Pentru merite militare” unui număr de peste 100 de ofițeri și soldați ai diviziei.

Divizia „Horia, Clșca și Crișan” nu va mai participa la acțiuni militare, adevăratul scop al înființării acesteia fiind prezentat, în ordinul de zi nr. 69, la 14 iulie 1945, în momentul sosirii în ţară: „Misiunea diviziei de sub comanda mea - preciza generalul Mihail Lascăr - este de a fi sprijin necintit guvernului de largă concentrare democratică prezidat de dr. Petru Groza în opera sa măreaţă de ridicare a ţării şi poporului. Împreună cu Divizia Tudor Vladimirescu-Debreţin vom alcătui baza noii armate în creare. Va trebui să fim stâlpii acestei armate, în care să ducem suflul democraţiei şi al credinţei faţă de patrie. Armata în serviciul poporului – aceasta ne e deviza”.

La 15 august 1945, prin Decretul lege nr.2625, regle Mihai I decretează, nici mai mult nici mai puțin, reintegrarea Diviziilor de voluntary „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan” în compunerea forțelor armate române. Acest decret care contravine evident realității istorice rămâne o enigmă.

Cu ocazia integrării toți militarii din compunerea celor două divizii își vor păstra gradele ce le aveau. Își vor face loc în Armata Română activiști fără școală militară, militari  cu o școală militară de doar 5 luni absolvită la Riazan în URSS (vezi Marin Dragnea), militari care într-o perioadă scurtă de timp, în care au făcut parte din Armata URSS,  au obținut unul la trei grade. Asemenea anomalii nu ar fi fost posibile în Armata Regală.

Se deschidea calea unor false personalități militare, care au încearcat să demonstreze că obținerea gradelor și funcțiilor înalte în ierarhia militară românească ar fi merituoasă. Exemplific cazul generalului Ion Tutoveanu, pe care un confrate, și el general cu multe stele, l-a numit „patriarhul Armatei Române”, cu ocazia aniversării vârstei de 95 de ani, la Cercul Militar Național, evenimentul dorind să se constituie într-o”simbolistică a continuității și identității pentru Armata Română”.

Acesta a îndeplinit în perioada 1941-1945 funcții de comandant de pluton și companie pe timpul campaniei în est, ofițer în statul major de regiment pe timpul campaniei în vest. După absolvirea Școlii Superioare de Război (1946-1948)  îndeplinește funcția de ofițer în Secția regulamente a M.St.M.și conducător curs militaro-politic la Academia Militară Generală. După absolvirea Academiei Militare Superioare a Statului Major General din Uniunea Sovietică (august1949- mai 1951) va fi promovat în funcțiile deosebit de importante - șeful Secției Operați, șeful M.St.M și comandant al Academiei Militare. Această perioadă corespunde și cu avansări pe bandă: colonel (1951), general maior (1952- la vârsta de 38 de ani), general locotenent(1954), general colonel (1959) și general de armată (1964 la vârsta de 50 de ani). De reținut că acest patriarh al armatei nu a comandat batalion, regiment, divizie, corp de armată sau armată.

În armata regală o astfel de carieră nu ar fi fost posibilă. Pentru cei care nu cred studiați carierele celor 6 generali de armată care au condus acțiunile armatei române în perioada 1941-1944: toți au executat stagiu la trupe; toți au fost avansați la gradul de general după cariere militare 27-30 de ani, la vârste cuprinse între 47 și 51 de ani; toți au fost avansați la gradul de general de armată la vârste între 57 și 64 de ani, după 36-43 de ani de carieră militară, după ce au comandat brigăzi, divizii, corpuri de armată și armate. De aceea consider că cei din conducerea actuală a Armatei Române, trebuie să fie mult mai atenți în selectarea și promovarea adevăratelor valori ale insttiției militare.

Figuri de voluntari încadrați în Armata Română avansați în gradul de general

 

(n.  10 mai 1906 - d. 13 septembrie 1969, Jugoslavia) 

Studii civile- 4 clase primare, Școală serală de comerț;

Profesie de bază - Ucenic  la Atelierele CFR Grivița (1918); ucenic tipograf la Socec (1918-1920); strungar în fier la Atelierele CFR Grivița (1920-1928);

Studii politice - Școala Superioară Internațională Leninistă de la Moscova (1935-1938);

Studii militare - Nu are; 

Activitate politică - Funcții de răspundere în UTC (1921); membru al Partidului Social Democrat (1927-1928); membru al Partidului Socialist al Muncitorilor (1928-1930); secretar al Sindicatului de la Atelierele CFR Grivița (1928); membru PCdR (iulie 1932), secretar al Consiliului sindical București (1933); arestat la 14 februarie 1933 și condamnat (19 august 1933) pentru participare la greva  de la Grivița; condamnat la muncă silnică pe viață, fiind închis la Jilava, Văcărești și Craiova; Împreună cu Gheorghe Vasilichi și Constantin Doncea , evadează (1935), emigrând în Cehoslovacia, unde timp de câteva luni activează în propaganda locală, ulterior ajungând în URSS;

Activitate în URSS (1935-1943)

Lucrează la secțiile române ale Editurii în limbi străine din Moscova, iar odată cu începerea războiului, ale postului de „Radio Moscova”;

După finalizarea studiilor la Școala Superioară Internațională Leninistă de la Moscova, din toamna anului 1939, lucrează în cadrul Direcției Superioare Politice a Armatei Roșii, secția a VII-a, care se ocupa cu activitatea de descompunere a armatelor dușmane;

Editează ziarul „Grai nou” pentru prizonierii de război români;

Cariera militară - După formarea Diviziei „Tudor Vladimirescu”  în noiembrie 1943, a fost numit ca șef al Secției educație și cultură (cu gradul de maior);  în decembrie 1943 a fost numit locțiitor politic al comandantului Diviziei „Horia , Cloșca și Crișan”, funcție pe care o va îndeplini până la 9 mai 1945; subinspector general (2 octombrie 1945- 6 august 1946) și inspector general la inspectoratul general al armatei pentru educație, cultură și propagandă (6 august 1947-1948) ; director al ziarului “Glasul Armatei”(1945-1948);

Grade militare -  maior (1943) - în URSS; locotenent-colonel (1943) în URSS : colonel (...); general de brigadă (1947, 41 de ani);

Trecere în rezervă - La dispoziția Ministerului Apărării Naționale (25 iulie 1948); Trecut în rezervă la 15 decembrie 1949;

Funcții politice îndeplinite-Membru supleant al C.C al P.M.R/P.CR.(1948-1950 și1965-1969); membru al Biroului Organizatoric al C.C. al P.M.R.(1950-1952); membru al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. (12 august-13 septembrie 1959); membru  al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R.(12 august-13 septembrie 1969);

Activitate după trecerea în rezervă- șef secție în Aparatul C.C. al P.M.R. (1948-1951); președinte al Comitetului de Stat al Aprovizionării (1948-1952); ministru Finanțelor (1952-1955); vicepreședinte al Consiliului de  Miniștri (1955-1956); președinte al Comitetului de Stat pentru Protecția Muncii (1965-1968); prim adjunct al ministrului Muncii (1968-1969); director general al Direcției Generale a Rezervelor Statului (1968-1919); vicepreședinte al FUS (din 1968); vicepreședinete al Consiliului de Stat (13 martie-13 septembrie 1969);

A fost deputat în MAN (1948-1959 și 2 martie-13 septembrie 1969) și secretar al Comisiei economico-financiare a MAN (până la 13 septembrie 1969);

Decorații

Sovietice : „Apărarea patriei”; „Steaua Roșie”;  „Victoria”;

Cehoslovace: „Crucea de Război”clasa I-a;

Române : „Mihai Viteazu”clasa a III-a (1947), „Ordinul Muncii”clasa a II-a (1949);

Diverse

Dumitru Petrescu a călătorit în perioada 1931-1932, împreună cu alți lideri ai PCdR la Moscova, Berlin și Viena;

Nu a participat la războiul civil din Spania;

La Moscova se va implica în realizarea unor materiale în limba română, care erau răspândite în liniile frontului românesc sau aruncate cu avioanele în țară;

În vara-toamna lui 1943, ofițerilor care aderaseră la ideea formării unei divizii de voluntari, concentrați la Planernaia, de lângă Moscova, le-a prezentat conferințe despre situația politică curentă;

După 23 august 1944, pe timpul cât a activat în Armata Română își aduce contribuția la schimbarea structurii armatei și educarea noilor ostași, persoane cu origini sănătoase, atent selecționate de partid;

În ședința Biroului Politic al P.M.R. din 17 aprilie 1956, este sancționat cu vot de blam, destituit din funcția de vicepreședinete al Consiliului de Miniștri pentru activitate antipartinică și trimis la munca de jos. Va fi reabilitat de Nicolae Ceaușescu;

Etnie - Bulgar;

Studii civile-5 clase;

Profesie – Pielar;

Stare civilă - Soția sa, Egorova Olga Filiratovna era cetățean sovietic, cu care s-a căsătorit în 1942, când se afla la Moscova.

Studii politice - Nu are

Studii militare - Cursurile unei școli special(1940)- URSS;

Activitate politică - Coliu a intrat într-un sindicat al lucrătorilor din piele în 1923; În 1925, a devenit membru al Partidului Comunist Român (PCdR), interzis; În anii 1930, a activat în Organizația Revoluționară Dobrogeană;

În perioada 1937-1940, a îndeplinit funcția de secretar al Comitetului Regional Dobrogea al PCdR, ocupându-se, în mod deosebit, cu organizarea și funcționarea rețelei de traversare ilegală a frontierei dintre România și URSS, așa numitul “canal dobrogean”; Devine membru al CC al PCdR în anul 1938;

Activitatea în URSS

 A fugit în Uniunea Sovietică în 1940, petrecând anii celui de-al Doilea Război Mondial la Moscova, alături de alți comuniști români, fiind un colaborator devotat al Anei Pauker;

 A participat la munca de reeducare a prizonierilor de război români;

 Din 1943 devine locțiitor politic (căpitan) în Regimentul 2 Infanterie al Diviziei „Tudor Vladimirescu”;

Cariera militară după revenirea în România

 A revenit în România cu Divizia „Tudor Vladimirescu - Debrețin", în perioada 1944-1945,  îndeplinind funcția de locțiitor muncă E.C.P. din Regimentul 2 infanterie voluntari;

Este trecut în rezervă cu gradul de colonel, fiind numit șef Secție pentru Probleme Militare al CC al PCR;

Revine în armată în decmbrie 1947, fiind numit în funcția de Secretar general administrativ al M.Ap.N. (27 decembrie 1947 și februarie 1949);

În perioada mai 1949-1951,  a fost numit atașat militar al RPR în U.R.S.S.;

Grade militare – Căpitan (octombrie 1943) -în armata URSS; maior (1944)- în armata URSS; locotenent colonel (5 aprilie 1945); colonel (august 1947); general maior (mai 1948 - 41 de ani), în forțele terestre.

 Evoluția politică după plecarea din armată - Prim-secretar al Comitetului Regional Prahova (1951 - martie 1952) și București (1954 - iunie 1955); Director general al Direcției Speciale pentru probleme militare din cadru  Președinției Consiliului de Miniștri în perioada martie (1952 – 1954); Prim-secretar al Comitetului regional București (1954-1955);  Membru în Consiliul militar al Regiunii II Militare până în aprilie 1956;  membru al Prezidiului Marii Adunări Naționale și președinte al Comisiei de Afaceri Externe (1953-1955); Președinte al Comisiei Controlului de Stat (iunie 1955 - aprilie 1961); Președinte al Colegiului Central de Partid (1965-1969);   

Dumitru Coliu a fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1948 -1980;

Decorații-  Ordinul „Mihai Viteazul", cl. III cu spade (prin DR 1627/6.08.1947); medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România”; „Ordinul Apărarea Patriei” clasa I, prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971;

Diverse

- Odată ajuns în URSS, în 1940, după ce  își tratează ulcerul,  urmează cursurile unei școli speciale;

- Devine agent operativ sovietic pe mai multe fronturi din Est, în anul 1943, pe timpul întoarcerii dintr-o astfel de misiune a fost grav rănit, în urma unui accident de avion. Își va reveni după câteva luni de spitalizare;

- Coliu a fost apreciat ca tipul dur din cadrul conducerii PCR, un adept necondiționat al lui Iosif Stalin și al stalinismului;

- În calitatea de principal responsabil al Secțieii pentru Problemele Militare a CC al PCR, are o implicare majoră în falsificarea rezultatelor alegerilor din 1946, luând măsuri pentru izolarea și epurarea elementelor reacționare;

- Din funcția de Secretar general administrativ al M.Ap.N, la 29 decembrie 1949, a  pregătit trupele necesare forțării abdicarii Regelui Mihai;

- În funcțiile de președinte al Comisiei de control de stat și al Comisiei de control al partidului, s-a dovedit un interogator profesionist al partidului, în cadrul acțiunilor represive inițiate de poliția secretă a Securității. Prin mâinile sale au trecut toate dosarele tuturor activiștilor vechi care vor fi eliminați din partid;

- La 19 octombrie 1949, solicită, printr-o adresă trimisă CC a PMR, să-i fie recunoscută căsătoria, dar nu primește nici-un răspuns;

- Pentru înlăturarea surmenajului accentuat apărut în urma muncii susținute depuse, Dumitru Coliu va beneficia  în 1957 de zece zile de concediu suplimentar în afara concediului de odihnă anual planificat.

Studii civile- Liceu;

Profesie - Militar;

Studii militare - Școala militară de ofițeri de infanterie de rezervă (1917-1918); Școala Superioară de Război (1927-1929);

Activitate politică - În mai 1946, împreună cu alți ofițeri ai Diviziei “Tudor Vladimirescu”este primit în partid, cu recunoașterea vechimii din 1943; va fi exclus din partid la 1 decembrie 1949;

Principalele funcții îndeplinite - voluntar; copil de trupă (1917); Șef Birou Operații la Corpul 3 Armată (1936-1938);  Șef Birou Operații la Divizia 35 infanterie  (1iunie-10 septembrie 1941); șeful Biroului studii și aplicații din Direcția învățământului militar superior (1 noiembrie 1941-28 iunie 1942); șeful Biroului informații în Statul Major al Armatei a 3-a (28 iunie-31 octombrie 1942); șef de Stat Major al Diviziei 5 Infanterie (1-22 noiembrie 1942);

Activitate în prizonierat în URSS 

A căzut prizonier la Serafimovici, la Cotu Donului, la 22 noiembrie 1942, fiind internat în lagărul nr.160 de la Suzdal (18 ianuarie 1943), unde a fost încadrat responsabil al lagărului;

La 14 iulie 1943, este transferat în lagărul nr.74 Oranki;

Este trimis de sovietici în linia întâi unde le vorbește la megafon militarilor români, îndemnându-i să se predea;

Este numit Comandant al Diviziei „Tudor Vladimirescu”, funcție pe care o va îndeplini în perioadele  (15 noiembrie 1943-1 octombrie 1944) și (15 mai-30 noiembrie 1945);

Se ocupă de organizarea, instruirea și pregătirea pentru luptă a marii unități. Munca sa este recompensată cu două medalii sovietice - „Alexandru Nevski” și „Steagul Roșu”;

În fruntea Diviziei „Tudor Vladimirescu” participă la luptele pentru eliberarea Transilvaniei;

La 16 octombrie 1944, la Oradea, este grav rănit, nemaiputând să se întoarcă pe front;

Funcții îndeplinite după revenirea în țară: Sub șef al Marelui Stat Major (1 decembrie 1945-27 decembrie 1947); comandant secund pentru instrucție în comandamentul Regiunii 2 Militare (27 decembrie 1947- 20 februarie 1948); comandant al Centrului de instrucție al armatei (20 februarie 1948-6 aprilie 1949); comandant al Regiunii 3 militare (6 aprilie-20 decembrie 1949);

Grade militare - Sublocotenent (1918); locotenent (1923); căpitan (1929); maior (1938); locotenent-colonel (1942); colonel (1943) - în URSS; general maior (1944, 44 de ani)- URSS: general locotenent (...), general-colonel în retragere(1969);

Trecere în rezervă – 15 ianuarie 1950;

Activitate după trecerea în rezervă

A fost încadrat Director administrativ la Ministerul de Finanțe (1949-1964) și vicepreședinte al Consiliului de conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni (1 iunie 1964-1octombrie 1974), din această funcție trecând la pensie;

Decorații - Ordinul „Steaua României” în gradul de cavaler (8 iunie 1940); Ordinul „Mihai Viteazul” , cl. III cu spade; Ordinul „23 August” clasa a II-a (1964); titlul de „Erou al Muncii Socialiste” (4 mai 1971); medalia de aur ”Secera și ciocanul” (4 mai 1971);

Diverse-

Nicolae Cambrea, când era căpitan în Garda Regală, era foarte apreciat de Carol al II-lea, fiind invitat frecventa la petrecerile organizate de acesta; 

A fost supranumit „generalul roșu”;

În Ordinul de zi nr. 1, al Diviziei “Tudor Vladimirescu”, din 15 noiembrie 1943, colonelul Nicolae Cambrea arăta că lupta le va aduce “libertatea și belșugul și să nu uitați că avem alături de noi ca prieteni, ca sprijin și vecina URSS, cea mai mare și mai puternică țară din lume. Numai alături de ea, țara noastră va fi în viitor fericită și respectată”;

După integrarea în Armata Română i se recunosc gradele obținute în URSS;

A condus Comisia Electorală a Armatei, contribuind din plin la falsificarea de către comuniști a  alegerilor generale din noiembrie 1946;

Documentul  întocmit, la 9 decembrie 1949, în urma verificării generalului Nicolae Cambrea, semnat de Leontin Sălăjan, președintele Comisiei de verificare a organizației de partid din Armată, hotărăște excluderea lui din partid, scoaterea lui din armată și anchetarea sa de către organele în drept, principalele motive constând în:

În perioada 1927-1929, în calitatea de elev al Școlii Superioare de răazboi a fost remarcat și apreciat de către Ion Antonescu, fapt pentru care în timpul dictaturii antonesciene nu va fi îndepărtat din armată, cu toate că era căsătorit cu o evreică;

Cultivarea unui patriotism local oltenesc, fapt care a permis crearea unei clici personale pe timpul încadrării Diviziei “Tudor Vladimirescu”;

La 8 noiembrie 1945, a întârziat intervenția trupelor diviziei cu mai mult de două ore;

Întreținerea unor relații bune cu elemente ostile partidului;

Întâlniri cu reprezentanți occidentali, printre care și generalul american Cortland von Shuyler;

Menținerea legăturilor cu generalul Constantin Vasiliu Rășcanu cu a cărui fică este căsătorit.

Va fi judecat de Direcția Superioară Politică a Armatei (DSPA), fiind salvat de intervenția mareșalului sovietic Rodion Malinovski , care-l cunoștea;

Studii civile- Liceu;

Profesie - Militar;

Studii politice - Nu are;

Studii militare - Școala militară de ofițeri de infanterie (1908-1910); Școala Superioară de Război (1919-1921);

Activitate politică - membru PCR

Principalele funcții îndeplinite- Comandant al brigăzii 1 Mixte munte (22 ianuarie 1941-10 februarie 1942); comandant al Diviziei 6 Infanterie (10 martie- 22 noiembrie 1942);

Activitate în URSS

Prizonier de război în URSS (22 noiembrie 1941-12 aprilie 1945), fiind internat în lagărele Krasnogor, Suzdal, Ivanovo și Lagărul special nr. 48, rezervat generalilor;

A fost numit comandant al Diviziei “Horea, Cloșca și Crișan”, îndeplinind această funcție în perioada12 aprilie-12 septembrie 1945;

Activitate după reintegrarea în Armata Română

La 15 august 1945 a fost reintegrat în Armata Română, fiind încadrat în următoarele funcții: Comandant al Armatei a IV-a (12 septembrie 1945- 30 noiembrie 1946); ministru de război        (1 decembrie1946-29 decembrie 1947); inspector de armată (30 decembrie 1947-12 ianuarie 1950);

Grade militare – Sublocotenent (1910); locotenent (1913); căpitan (1916); maior (1917); locotenent-colonel (1927); colonel (1934); general de brigadă (1939, 49 de ani):  general de divizie (25 octombrie 1942); general de corp de armată (1945); general de armată (1947);

Trecere în rezervă -12 ianuarie 1950;

Decorații- Ordinul „Mihai Viteazul” cls. a III-a (17 octombrie 1941);  Ordinul „Steaua României” clasa Mare Ofiter (1941); „Crucea de Fier” clasa a II-a (1941); „Crucea de Fier” clasa I-a (1942); „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier” (1942); Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu Frunze de Stejar (22 noiembrie 1942); Ordinul „Mihai Viteazul” cls. a II-a (31 decembrie 1942);

Diverse

Generalul Mihail Lascăr a participat activ pe frontul de est, luptând și distingându-se în fruntea subordonaților săi în bătăliile din nordul Bucovinei, dintre Nistru și Nipru, de la nord de Marea Azov, din Crimeea. S-a remarcat în mod deosebit pe timpul luptelor din Cotul Donului, în apropierea Stalingradului; 

Pentru o scurtă perioadă de timp a luat parte la acțiuni împotriva partizanilor în munții Yaila; După 1949, va fi cercetat pentru crime de război, dar nu a fost găsit vinovat.

Conform documentelor NKVD,  generalul Lascăr a avut  o atitudine loială faţă de regele Carol al II-lea, el considerând că revenirea la putere a acestuia ar aduce României ieşirea dorită din război.

La 7 iunie 1947, a semnat actul de înființare a clubului “Steaua”București;

A planificat, organizat și executat în condiții foarte bune, în ianuarie 1947, transportul tezaurului Băncii Naționale, de la Tismana la București;

Pentru o scurtă perioadă de timp va fi, în 1947, comandantul Academiei Militare;

Din 1949 a început să fie cercetat, principalele învinuiri  care i s-au adus referindu-se la:

- refuzul, manifestat în 1943, de a adera la mişcarea antifascistă şi la Divizia  “Tudor Vladimirescu”;

-   în timpul prizonieratului mai mult a frânat dezvoltarea mişcării antifasciste, decât a ajutat-o;

- în perioada în care a comandat Divizia “Horia, Cloșca și Crișan”, s-a opus categoric ca ofiţerii să-şi însuşească doctrina sovietică şi în multe situații  a ieșit la suprafață antisovietismul său de care nu s-a vindecat;

- În discuţiile cu locţiitorul său politic ar fi menţionat că armata nu trebuie să fie a partidului communist;

- Deosebit de gravă a fost constatarea:"În fond nu eu sunt ministru, ci Susaikov. Eu execut ce-mi ordonă acesta".

Studii civile- Liceu;

Profesie - Militar;

Studii politice - Nu are;

Studii militare - Școala militară de ofițeri de infanterie (1910-1912); Școala Superioară de Război;

Principalele funcții îndeplinite- Comandant adjunct al Diviziei 21 Infanterie ( 28 mai-26 iunie 1941); comandant al rezervei Corpului 5 Armată (26 iunie - 26 iulie 1941); comandant adjunct și comandant al Diviziei 35 Infanterie (26 iulie - 31 decembrie 1941 ); comandant al infanteriei adjunct al Diviziei 20 Infanterie (15 ianuarie 1942 - ianuarie 1943);comandant al Diviziei 20 Infanterie (ianuarie-februarie 1943);

Activitate în URSS

Prizonier de război în URSS (2 febrarie 1943-12 aprilie 1945);

A fost internat în lagărele Krasnigorsk, Suzdal şi Lagărul nr.48 de la Cernțî, regiunea Ivanovo;

S-a implicat alături de generalul Mihai Lascăr  în eforturile de organizare a diviziei "Horia, Cloşca şi Crişan”, formată din prizonieri de război români care aveau o atitudine favorabilă sovietelor şi care doreau să lupte împotriva Germaniei;

Semnează la 12 februarie 1945, Scrisoarea generalilor români, prizonieri de război, către I.V.Stalin, prin care este exprimată susținerea față de programul Frontului Național-Democrat;

Este numit Şef de Stat Major al Diviziei "Horea, Cloşca şi Crişan", îndeplinind această funcție în perioada12 aprilie - 8 septembrie 1945;

Activitate după reintegrarea în Armata Română

La 15 august 1945, a fost reintegrat în Armata Română, fiind încadrat în următoarele funcții: Comandant al Corpului 7 Armată (8 septembrie 1945 - 30 iunie 1947); Comandant al Regiunii 3 militare (iulie 1947 -  august 1949);

Grade militare – Sublocotenent (1912); locotenent (1915); căpitan (1917); maior (1920); locotenent-colonel (1930); colonel (1936); general de brigadă (ianuarie1943, 50 de ani):  general de divizie (august 1946); general de corp de armată (1948);

Trecere în rezervă -1august 1949;

Diverse

A participat, în perioada 22 iunie 1941- 2 februarie 1943, la luptele pentru eliberarea Basarabiei, în zona sud Harkov şi la Stalingrad;

Pe timpul luptelor din zona Stalingrad, pentru că era deosebit de  cumpătat și grijuliu cu resursele alimentare a fost botezat “mama mare”;

În problema revenirii regelui Carol al II-lea a adoptat următoarea poziție: „Dacă regele Carol va reveni pe tronul României, atunci eu voi fi alături de el şi îl voi sluji la fel de credincios ca şi înainte, dar doar în cazul în care regele Carol va fi sprijinit şi recunoscut de către Guvernul URSS şi de către aliaţii săi, SUA şi Marea Britanie”:

A fost decorat cu șase ordine.

Profesie -- Militar;

Studii politice - Nu are;

Studii militare- Liceul Militar din Iași; Școala de Ofițeri de Infanterie (1916 - 1917); Școala Specială de Infanterie (1919); Școala Superioară de Război (1933 - 1935);

Activitate politică  - Membru PCR(septembrie 1945);

Funcții îndeplinite în Armata Română- Comandant de pluton (1917 - 1919); ofițer cu aprovizionarea (1919 - 1923); comandant de companie (1923 - 1925) și casier la Regimentul 2 Grăniceri (1925 - 1930); comandant de companie în Regimentul 3 Grăniceri (1930 - 1933); ofițer în M.St.M. (1937 - 1939); șef de birou în Corpul 2 Armată (1939); șef birou în Divizia 12 Infanterie (1940); șef de birou în Direcția Personal al Ministerului Apărării (martie 1940 - aprilie 1942); locțiitor al comandantului Regimentului 27 de infanterie Dorobanți (aprilie – noiembrie 1942);

Activitate în timpul prizonieratului în U.R.S.S.

 A fost luat prizonier, împreună cu tot regimentul, la 23 noiembrie 1943, la Raspopinskaia, Cotu Donului, fiind internat în Lagărul nr.27 de la Krasnogorsk;

În perioada martie-aprilie 1943, la Serebriannîi Bor, întocmește și înaintează autorităților sovietice, proiectul unui regulament al viitoarelor unități de voluntari;

Participă la Planernaia, în septembrie 1943, la finalizarea și semnarea Proiectului privind înființarea unităților militare formate din prizonieri de război români;

Semnează Apelul unui grup de 60 de ofițeri români, prizonieri în Lagărul nr.27 Krasnogorsk, adresat Crucii Roșii internaționale prin care se solicita sprijin pentru obținerea dreptului de corespondență cu familiile din țară;

La 4 octombrie 1943, Iacob Teclu a fost numit ca șef de stat-major al Diviziei „Tudor Vladimirescu” , îndeplinind această funcție în perioada1943-1945. A participat la luptele pentru eliberarea NV Transilvaniei de sub ocupaţia hortistă, în cursul luptelor fiind rănit şi internat la un spital militar. Deşi rănile n-au fost complet vindecate, la propria solicitare s-a înapoiat pe front; În perioada 31 ianuarie - 10 martie 1945, colonelul Teclu a îndeplinit  funcția de comandant al Diviziei Tudor Vladimirescu;

Funcții îndeplinite după revenirea în țară

Comandant al Diviziei „Tudor Vladimirescu” (1945-1947); comandant al Comandamentului Trupelor de Grăniceri din România (26 iunie 1947 - 12 februarie 1948); Secretar general pentru Trupe al M.A.I. (ianuarie - mai 1948), subșef al M.St.M. (mai 1948 - august 1949, 1950 - 1952), șeful Direcției Pregătire de Luptă (1949 - 1950); comandant al Regiunii a III-a Militară (1 mai 1952 - 12 octombrie 1955); comandant al Academiei Militare din București (1957-1965).

 A devenit ulterior președinte al Asociației Veteranilor de Război din R.S. România. Primlocțiitor al M.F.A. (1955 - 1959) și președinte Comisiei Superioare de Regulamente a M.Ap.N. În 1961, generalul Iacob Teclu a fost numit membru al Consiliului de Stat.

Grade militare – Sublocotenent (1917); locotenent (1919); căpitan (1925); maior (1934); locotenent colonel (1940); colonel (februarie 1943)- în URSS; general de brigadă (august 1945, 46 de ani); general locotenent(1948); general de armată(1958);

Trecere în rezervă – 1975;

Decorații  - Ordinul „Steaua României” în gradul de cavaler (8 iunie 1940); Ordinul „Mihai Viteazul”, cl. III cu spade (DR 3232/11.11.1946); Medalia de aur „Secera și Ciocanul”; Titlul de „Erou al Muncii Socialiste” prin Decretul 439/9 mai 1969 emis de Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România; ordinul”Leul Alb”(Cehoslovacia); Ordinul „Steagul Roșu”   (URSS); Ordinul de Merit al Ungariei. ;

Diverse

Din cauza războiului, Școala Militară de Ofițeri Infanterie şi-a întrerupt cursurile, iar elevii au fost trimişi la unităţi de pe front.Ca urmare, elevului Teclu Iacob i s-a acordat gradul de sublocotenent şi a fost numit comandant de pluton la Regimentul Grăniceri, unitate cu care a participat, în vara anului 1917, la luptele de la Oituz;

În perioada 26 iunie 1947-12 februarie 1948, generalul de brigadă Iocob Teclu a coordonat activitatea de trecere a trupelor de grăniceri dela M.Ap.N. la MAI.