Documente secrete ale trădării Regelui Mihai

Ceea ce avea să rămână în istorie drept „greva regală" din vara anului 1945 a regelui Mihai I este pentru mine, unul dintre puţinele motive de admiraţie reală faţă de fostul suveran, dar nu pentru ceea ce s-ar crede la prima vedere: patriotism, grija faţă de soarta ţării, remuşcări pentru deja greşelile făcute etc., ci pentru că a avut inteligenţa să accepte - nu pot crede că ideea i-a aparţinut - şi să pună în scenă un asemenea scenariu. Încerc să mă explic. Sovieticii erau avertizaţi că aveau de-a face cu un negociator viclean, conştient că este în avantaj şi că înţelege perfect cât valorează. Deosebita atenţie cu care era onorat de strategii sovietici este evident motivul discuţiei dintre Vîşinski şi Tătărăscu, încercând fiecare în parte să „aşeze" corect piesele pe tabla de şah pentru viitoarea rundă: recunoaşterea Guvernului roşu românesc. [Anexa 8] Nu afirm o noutate pentru nimeni că tânărul rege Mihai nu avea faţă de români nici cel mai elementar simţ de respect sau de simpatie, cu atât mai greu de crezut că în noua conjunctură ar fi dorit chiar şi un singur minut să rămână într-o ţară aflată în situaţia României, riscând un conflict cu deloc glumeţii agenţi sovietici ai KGB-ului, despre care se ştia că te pot găsi oriunde atunci când vor. Sarcina unui monarh era extrem de dificilă într-o ţară în care nu mai exista efectiv o clasă politică aptă să guverneze situaţia de criză prin care trecea România. Avea alături, sprijin şi sfătuitor, pe regina-mamă Elena, a cărei reală antipatie - fără a folosi un cuvânt mai dur - faţă de români era binecunoscută şi care se considera în permanenţă o prizonieră în România. Şederea în România îi adusese Reginei Elena numai durere şi dezamăgire. Viaţa alături de un soţ adulterin fusese un calvar. Domnul Rene de Flers, într-un fragmant din manuscrisul „Europa liberă şi exilul român - O istorie încă nescrisă", publicat în anul 2003 în Romanian Roots - Almanah, mărturiseşte: „Se ştie că regina-mamă n-a avut niciodată preţuire şi respect pentru poporul român. Îl ura din tot sufletul şi asta mă face să mă reîntorc la anul 1940, în luna octombrie, când generalul Antonescu o invitase să revină în ţară, ca să fie alături de fiul ei. Pe peronul gării din Veneţia unde se despărţea de ducele de Spoleto, prietenul ei intim, fără să se simtă incomodată de prezenţa unor români pe peron, spusese pe italieneşte cu voce tare: „Mă îngrozeşte gândul să mă întorc în această ţară pe care o detest şi să văd mutrele românilor pe care îi urăsc!"

Anexa 8 – Fragment din jurnalul lui A. I. Vîşinski /16 septembrie 1945
SECRET - Ex.nr.6
Nr.561-V
Primirea ministrului afacerilor Externe al României, Tătărăscu-10 sept.1945
Astăzi, 10 sept. , la ora 2,30 l-am primit pe Tătărăscu.
1. I-am propus lui Tătărăscu să continuam discuţia începută aseară la teatru, îl legătură cu propunerea privind mesajul tov. Stalin către regele Mihai. Tătărăscu şi-a expus amănunţit semnificaţia propunerii sale. Regele acum se găseşte într-o situaţie dificilă şi este necesar, după cum arată Tătărăscu, să se încerce găsirea unei căi pentru a-l ajuta să iasă din acestă situaţie. Regele gândeşte acum cam în felul următor: prin declaraţia sa privind demisia guvernului Groza el a stricat relaţiile cu Uniunea Sovietică şi, ca să zicem aşa, a pierdut prietenia URSS-ului. În această situaţie nu i-a mai rămas de făcut decât să continuie să meargă pe drumul pe care a pornit, sprijinindu-se pe sfătuitorii anglo-americani. La aceasta se mai adaugă şi considerentul că regele aşteaptă hotărârile celor trei Puteri. Tătărăscu consideră că transmiterea mesajului prietenesc- se înţelege, verbal- al generalisimului Stalin către rege poate influenţa hotărâtor pe rege şi îl poate determina să-şi schimbe poziţia actuală. La întrebarea mea: care ar fi conţinutul mesajului gândit de Tătărăscu el a răspuns că i se pare posibil ca în mesaj să se spună că Guvernul Sovietic consideră acţiunea regelui ca pe un gest formal, datorat amestecului englezilor şi americanilor, că Guvernul Sovietic îl consideră ca nutrind sentimente prieteneşti faţă de Uniunea Sovietică, că încrederea Guvernului Sovietic în rege nu s-a zdruncinat şi că Guvernul Sovietic speră că regele, având în vedere atitudinea prietenescă a Uniunii Sovietice faţă de România, va lua la rîndul său măsuri pentru normalizarea situaţiei create.

Tătărăscu a adăugat că un astfel de mesaj îl consideră ca fiind un ultim mijloc de a acţiona asupra regelui şi de care se va face uz numai în cazul în care toate celelalte mijloace rămân fără rezultat. Tătărăscu consideră că un astfel de mesaj, verbal, de la generalisimul Stalin ar putea fi transmis regelui de către Groza sau de el, Tătărăscu. L-a întrebarea mea, dacă Tătărăscu este convins că regele va fi dispus să-l primească după întoarcerea de la Moscova, Tătărăscu a confirmat că în ceea ce-l priveşte el este absolut sigur de aceasta. (Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Xerocopii Rusia, pachetul XIII, doc.3, fila 53; Arhiva MAE al Federaţiei Ruse, Moscova, fondul 0125- Referentura România, opis 33, mapa 127, dosar 5.)

Fragment din volumul „Privire sub Coroană"
- va urma -