Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni continuă publicarea seriei de cercetări efectuate de istoricul Ion Varta în arhivele recent desecretizate ale Republicii Moldova. Astfel, istoricul aduce în atenţia celor interesaţi o listă a unui grup de persoane executate de către sovietici, descoperită într-un dosar incomplet în arhiva fostului K.G.B. (N.K.V.D.) al R.S.S.M.. Este vorba despre o listă de 135 de persoane din R.S.S.M., pe care tribunalele militare sovietice le-au condamnat la moarte şi ulterior au fost executate. Acest document conţine numele, prenumele, patronimicul (ortografiate în limba rusă, dar transcrise şi cu caractere latine), conţinând ziua, luna şi anul execuţiei lor. (Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de Pretutindeni)

Ocupaţia sovietică a Basarabiei (28 iunie 1940-16 iulie 1941) a avut consecinţe dramatice pentru populaţia acestei provincii româneşti, ca de altfel şi pentru cea din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Drama acestei părţi de ţară românească începuse chiar din primele ore ale invaziei sovietice. Prima ţintă a agresiunii bolşevice au fost ofiţerii şi ostaşii unităţilor militare române, dislocate în Basarabia, jandarmi şi poliţişti, care părăseau în mod organizat acest teritoriu românesc, dar care, contrar angajamentelor asumate de către guvernul sovietic de a permite autorităţilor române să efectueze o evacuare fără incidente, au devenit ţinta unor numeroase acte de agresiune, soldate cu mai multe victime omeneşti. Maltratările şi umilinţa din partea militarilor sovietici, la care au fost supuşi cei care părăseau Basarabia, au fost dublate de un tratament similar din partea unor grupuri de persoane, alcătuite din rândul populaţiilor minoritar-alogene ale provinciei. Bande înarmate, formate din reprezentanţi ai aceloraşi grupuri minoritare, au organizat ambuscade, deschizând focul şi făcând numeroase victime printre cei care părăseau Basarabia.

Zeci de mii de familii care au decis să se salveze din faţa puhoiului roşu şi-au pierdut o parte considerabilă a bunurilor mobile şi imobile, care, la revenire, peste un an, în aceste teritorii eliberate de către armata română, n-au mai putut să le recupereze, din simplul motiv că, în decurs de un an, au fost, în mare parte, pulverizate de către autorităţile sovietice de ocupaţie. Decretul din 15 august 1940, emis de Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S., „Cu privire la naţionalizarea băncilor, întreprinderilor industriale şi comerciale, ale transportului feroviar, fluvial şi a mijloacelor de comunicaţie din Basarabia" avea menirea să „legitimeze" înregul jaf la care s-au dedat sovieticii din primele clipe ale invaziei armatei roşii, inclusiv capturile de război, din care au făcut parte sume importante de valută românească, în valoare de peste o jumătate de miliard de lei, dar şi alte bunuri ale ministerelor şi altor instituţii ale statului roman, în sumă de peste 2,5 miliarde de lei. Din capturile de război mai făceau parte mijloace de transport şi de comunicaţie, inclusiv, circa 3000 de întreprinderi şi ateliere. Aşa-numita naţionalizare a vizat alte câteva sute de întreprinderi industriale, unităţi comerciale, dar şi spitalele, farmaciile, teatrele, muzeele, galeriile de artă, mari imobile, hotelurile,etc.

Despuierile de bunuri vor continua şi în lunile următoare. Câtorva mii de familii de ţărani le vor fi confiscate o parte din terenurile arabile, fără careva despăgubiri, ce vor fi acordate celora „fără de pământ sau cu puţin pământ", adică celora care nu prea erau obişnuiţi să muncească, care, cu puţine excepţii, preferau trândăvia. Aceştia, în viziunea autorităţilor sovietice de ocupaţie, urmau să alcătuiască baza socială a regimului comunist în spaţiul rural. Ultimul episod al jafurilor la care s-au dedat sovieticii l-a constituit deposedarea abuzivă de bunuri mobile şi imobile a celor peste 32.000 de basarabeni şi bucovineni care au alcătuit primul mare val al deportărilor din teritoriile româneşti de la est de Prut din 13-16 iunie 1941.

Din arsenalul politicilor represive au mai făcut parte mobilizările la munci forţate a circa 100.000 de etnici români din spaţiul rural, un prim episod al cărora l-am prezentat deja în materialul precedent, o bună parte din cei mobilizaţi s-au prăpădit, ca urmare a muncilor epuizante, subnutriţiei, condiţiilor inumane de cazare, vestimentaţiei inadecvate pentru regiunile siberiene, lipsa celor mai elementare măsuri de protecţie sanitară şi epidemiilor frecvente. Deportările a peste 32.000 de oameni din fosta Basarabie, amputată, la 2 august 1940, dar şi din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa au avut drept consecinţă moartea a mii de persoane din rândul acestor proscrişi, mai ales printre bărbaţi, care, după cum bine se cunoaşte, au fost trimişi în lagăre de concentrare, unde, şansa de supravieţuire era minimă.

Asasinările în masă pe care le-au instrumentat călăii lui Stalin în teritoriile anexate, pe durata acestui an de ocupaţie sovietică, constituie un episod aproape neelucidat în istoriografie. După eliberarea Basarabiei, în iulie 1941, au fost descoperite gropile comune ale victimelor N.K.V.D.-ului din preajma fostului sediu al Consulatului italian. După disoluţia imperiului sovietic, au fost făcute publice mărturii despre executări în masă operate de sovietici în regiunea actualei străzi Grenoble din municipiul Chişinău. Oseminte ale victimelor N.K.V.D.-iste au fost descoperite în beciurile din preajma Teatrului „Buciumul". Au mai fost publicate mărturii despre incendierea închisorii din oraşul Orhei, cu tot cu deţinuţi, de către trupele sovietice în retragere, în iulie 1941.

În cele ce urmează, propunem spre atenţia cititorilor o primă listă a unui grup de persoane executate de către sovietici, pe care am descoperit-o într-un dosar incomplet în arhiva fostului K.G.B. al R.S.S.M.. Cu siguranţă, investigaţiile ulterioare ne vor permite să elucidăm şi acest gen de crime comise de regimul sovietic de ocupaţie în teritoriile româneşti de la est de Prut. Este vorba despre o listă de 135 de persoane din R.S.S.M., pe care tribunalele militare sovietice le-au condamnat la moarte şi ulterior executate. Acest document conţine numele, prenumele, patronimicul (ortografiate în limba rusă, dar transcrise cu caractere latine), precum şi ziua, luna şi anul execuţiei lor.

Printre cele 135 de persoane condamnate şi executate de către autorităţile sovietice de ocupaţie figurează câteva categorii de persoane care s-au făcut „culpabile" de violarea legilor sovietice, cu care acestea n-aveau nici o treabă, întrucât majoritatea lor covârşitoare erau cetăţeni români. O categorie specială a acestor persoane proscrise o constituiau mai mulţi oameni simpli, în majoritate muncitori, unii, foşti membri ai Partidului Comunist Român, cărora li se incrimina divulgarea numelor ilegaliştilor comunişti, a muncitorilor „cu spirit revoluţionar". O altă categorie o alcătuiau persoanele originare din stânga Nistrului, care, în diferite perioade, s-au refugiat în Basarabia (România), pentru a se salva de eventuale represiuni sau de foametea din anii 1932-1933. În afară de violarea frontierei sovieto-române, acestora li se mai incriminau şi activităţi de spionaj în favoarea statului român. Un alt grup de condamnaţi la moarte o constituiau foştii supuşi ai Imperiului rus, de regulă, foşti ofiţeri din armata ţaristă, ulterior înregimentaţi în calitate de voluntari în armatele „contrarevoluţionare" ale lui Denikin şi Vranghel, care, după înfrângerea acestora, şi-au găsit refugiul în România, devenind cetăţeni ai statului român. Acestora li se incriminau acţiuni de „trădare" a statului sovietic, faţă de care ei n-au avut, de fapt, nici o obligaţiune formală, şi participarea la lupta „împotriva poporului sovietic". O altă categorie de condamnaţi la pedeapsa capitală din această listă de 135 de persoane o alcătuiau foştii ostaşi ai armatei roşii care au dezertat din rândurile acesteia şi şi-au găsit refugiul în România, unii dintre aceştia fiind învinuiţi, pe lângă „trădare de patrie" şi de colaborare cu serviciile secrete române.

În final, ar mai fi necesar să precizăm că toate aceste persoane condamnate la moarte n-au avut parte de un proces judiciar echitabil, cu juraţi, avocaţi autentici, ci au fost trimise la moarte de slugile regimului comunist, care executau întocmai toate indicaţiile parvenite de sus.

Cele mai multe persoane au fost împuşcate în zilele de 29 noiembrie 1940 şi 27 iunie 1941 - în total 53 de oameni - peste 40% din numărul total al celora incluşi în listă. În ziua de 29 noiembrie 1940 au fost executate 26 de persoane, iar în cea de 27 iunie 1941, 27 de persoane. Este important să precizăm că ultimul act al acestei drame se producea cu câteva zile înainte de retragerea autorităţilor sovietice şi a Armatei Roşii din Basarabia, ocupată de câtre acestea, la 28 iunie 1940, adică exact la un an de la ocuparea prin forţa armelor a acestui teritoriu în imperiul sovietic.[2]
---------------------------------------------------------------
[1] Document KGB descoperit de istoricul Ion Varta
[2] Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de Pretutindeni