14 ianuarie 1941, Berghof (Obersalzburg) - Ion Antonescu înaintează lui Adolf Hitler un Memorandum
Memorandumul înaintat de șeful statului român cancelarului german, Adolf Hitler, cuprindea „în linii generale”[1] problemele discutate de cei doi conducători de stat la întâlnirea lor din 14 ianuarie 1941. El a fost scris de Ion Antonescu înainte de a se întâlni cu Adolf Hitler la data de 14 ianuarie 1941. Să vedem ce conține respectivul Memorandum.
La punctul I al respectivului document, Ion Antonescu, autorul acestuia, scotea în evidență faptul că România, la acel moment istoric, reprezenta pentru Germania „un centru strategic și o bază pentru supremația politică asupra Europe de Est și Sud-Est”[2]. Prin această afirmație, Ion Antonescu îl punea în temă pe Hitler că, în cadrul evenimentelor pe cale să se producă în primăvară, România „poate deveni un centru de operațiuni militare”[3]. Șeful statului român avea în vedere operațiunile militare pe care Germania le va desfășura în lunile aprilie-mai 1941 contra Iugoslaviei și Greciei (atacată din octombrie 1940 de Italia), fapt ce dovedește că el fusese informat la întâlnirea din 14 ianuarie 1941 (dacă nu chiar la cea anterioară, din noiembrie 1940) de către Hitler despre intervenția viitoare a armatei germane în Balcani. Pentru a-și desfășura forțele, în vederea atacului proiectat, Hitler avea mare nevoie ca trupele germane să tranziteze teritoriul românesc sau să staționeze temporar în România.
Mai departe, Ion Antonescu sublinia faptul că România este pregătită să aibă o colaborare trainică cu Germania, iar motivul principal invocat era justificat „de necesitatea menținerii ordinii sociale în Europa”[4]. În spatele acestor justificări, cred că Ion Antonescu avea în vedere marele pericol care îl reprezenta pentru Europa Imperiul lui Stalin. Ordinea socială invocată de el, și care trebuia menținută cu orice preț, era amenințată, atunci, doar de bolșevismul sovietic. Din acest motiv, menționa Memorandumul, România a permis intrarea trupelor germane pe teritoriul ei, aderând, totodată, „la Pactul Tripartit”[5]. După care, Ion Antonescu, așa cum îi mai declarase lui Hitler cu ocazia întâlnirilor dintre ei, afirmă tranșant că, „în caz de necesitate”[6], România „este gata să treacă la acțiuni militare de partea Germaniei”[7]. Își precizează clar opțiunile în această privință, subliniind că în cazul unor operații militare „spre sud”[8] România se va plasa într-o poziție defensivă. Nu aceeași poziție va adopta statul român „când Rusia va ataca”[9], caz în care, nota Memorandumul, „România dorește să participe la operația militară cu toate forțele”[10]. Acceptând pe teritoriul său trupe germane, Memorandumul lui Antonescu considera că prin acest fapt România „și-a părăsit neutralitatea”[11], fiind hotărâtă pe această cale „să-și asume riscul unei operații defensive și ofensive”[12].
Mai departe, iarăși apare argumentul, justificarea de ce „România merge alături de Germania”[13], punând accentul în primul rând pe „actuala securitate militară și socială”[14], dar și din cauza faptului că între cele două state există „o unitate organică”[15].
După această parte introductivă, la punctul III al Memorandumului, Ion Antonescu îl informa pe Adolf Hitler despre faptul că, România pentru a-și onora obligațiile militare are nevoie de intense pregătiri „în patru domenii: militar, economic, diplomatic și politic”[16]. Pentru zona militară Memorandumul precizează laconic că statul român „trebuie să-și pregătească forțele fără întârziere”[17]. În domeniul economic, Memorandumul preciza că, România trebuie să știe ce efective germane vor veni pe teritoriul ei, cât vor staționa, pentru ca să existe timp în vederea organizării „mijloacelor de transport în mod corespunzător și de a trece economia pe picior de război”[18]. Tot în vederea împlinirii scopului precizat, România trebuie să-și mărească repede producția industriei metalurgice. Din acest motiv are nevoie urgentă de „materii prime (oțel) din Germania”[19] De asemenea, în vederea asigurării necesităților militare, România trebuie să-și extindă rețeaua de căi ferate, și să-și mărească parcul auto de mașini de transport. Tot din cauza viitoarelor operații militare, Memorandumul preciza că România „trebuie să știe”[20], adică să fie informată când se vor declanșa operațiunile militare pentru a avea timp să organizeze „raționalizarea alimentelor”[21].
În domeniul diplomatic, Memorandumul sublinia necesitatea ca România să fie informată din timp „cu privire la situația din Balcani”[22], îndeosebi ce poziții vor avea statele din zonă (Bulgaria, Turcia, Iugoslavia). După care, Memorandumul lui Ion Antonescu solicită direct „ajutorul Germaniei în chestiunea Dunării, pentru menținerea statu-quo-ului”[23]. Ajutorul Germaniei era solicitat din cauza deselor incidente provocate de Rusia Sovietică în Delta Dunării, pe brațul Chilia, și care exercită mari „presiuni”[24], cu scopul, sublinia Ion Antonescu, de a afla „puterea de rezistență a României”[25]. România, pentru a se opune incidentelor provocate de Rusia pe linia Dunării și nu numai, dorește să fie sigură de ajutorul „ferm”[26] din partea Germaniei.
Al patrulea punct al Memorandumului, cel politic, sublinia expres că România „trebuie în mod definitiv să facă ordine în casa ei, din punct de vedere extern și intern”[27]. România s-a alăturat Germaniei din convingere și pentru a-și asigura securitatea atât de grav amenințată de U.R.S.S.-ul lui Stalin. Are deplina convingere că, în „viitoare reconstrucție a Europei”[28], România va beneficia de „o deplină înțelegere din partea Germaniei și a marelui ei Führer - strălucitul arhitect”[29].
Mai departe, Memorandumul pune accent pe faptul că, pentru Germania, și în viitor, România va fi „punctul central de securitate și activitate pentru întreagă zonă a Europei”[30]. De asemenea, fiind legată de Germania pe apă, prin intermediul Dunării, România dorește să aibă „o legătură directă pe uscat spre nord și nord-vest”[31]. Economia României „este suplimentară față de economia Germaniei”[32]. Industria germană trebuie să țină seama de această realitate pentru a stabili în România „centre pentru producția industrială și desfacerea produselor în întreaga zonă” [33].
Așezată într-o zonă strategică a Europei, „între Mediterana și Balcani, Strâmtori și Rusia”[34], România va avea și pe viitor o mare importanță „în privința securității Germaniei în sectorul Europei de Răsărit”[35]. De asemenea, fiind „o insulă autonomă într-o masă slavă”[36], din punct de vedere etnico-rasial, România „reprezintă un pilon de rezistență etnică”[37], putând forma nucleul unei hegemonii regionale. Din cauza acestor considerente, Ion Antonescu avea convingerea că Germania va recunoaște, „în noua Europă”[38], României „rolul firesc de hegemonie regională”[39]. După care, fără a preciza la ce operații militare face trimitere, Memorandumul preciza că, atunci când acestea se vor declanșa, tot poporul român le va susține „cu mare entuziasm și vitejie”[40]. România, într-un asemenea caz, reprezintă „pentru viitor”[41], un factor de securitate pentru civilizația europeană și Germania, sublinia Ion Antonescu în Memorandum.
Partea finală a Memorandumului e rezervată prezentării situației politice din România. Ion Antonescu sublinia către Adolf Hitler, că el, pentru a-și îndeplini rolul de organizator al viitoarelor operații militare, defensive sau ofensive, „are nevoie de liniște”[42] și ordine în țară. El, generalul Ion Antonescu, este gata „să-și asume deplina responsabilitate, cu condiția ca să poată exercita autoritate completă și unică în privința ordinii politice interne”[43]. Până la acel moment, el, generalul Ion Antonescu, și-a bazat „regimul său”[44] doar pe Mișcarea Legionară, cu excluderea „celorlalte grupuri politice”[45]. El a îmbrăcat cămașa verde, „deși este general Corp de Armată”[46] pentru a arăta „strânsa lui apropiere de Legiune”[47]. După care, face, din nou, precizarea că „el activează”[48] pentru Mișcarea Legionară cu scopul de a se înfăptui „revoluția național-legionară”[49]. Mișcarea Legionară și-a pierdut popularitatea în rândul poporului din cauza intrării în rândurile ei de „elemente nepregătite sau trimise de comuniști”[50]. Aceste elemente au provocat „haosul economic”[51] după septembrie 1940, crescând pericolul de anarhie și răspândirea propagandei comuniste. Nu dorește să înființeze un partid politic, dar, dacă l-ar crea, „el ar fi urmat de întreaga țară”[52]. Nu are intenția să formeze un partid politic „convențional”, fiind adeptul dinamismului „reformator al unei revoluții naționale”[53]. Are nevoie ca să-și poată exercita puterea conform „împuternicirilor acordate lui prin decretul constituțional din septembrie”[54]. În România sunt necesare o conducere și autoritate unică. Dorește să reorganizeze statul „cu ajutorul elementelor serioase”[55]. De asemenea, are de gând să „organizeze Legiunea”[56] aducând în prim plan noi concepții în continuarea acelora pe care le-a avut „elita pierdută care a murit în timpul luptei”[57]. În vederea atingerii acestui țel, el, generalul Ion Antonescu, are nevoie de a-și exercita „controlul absolut în guvern”[58], așa „cum ar fi făcut Codreanu”[59], care nu ar fi ezitat să îndepărteze elementele anarhice nepregătite, radicale „cu alte elemente ale ordinii”[60].
Mai departe, Ion Antonescu precizează în Memorandum că legătura cu străinătatea trebuie să o aibă „o singură persoană”[61]. Și partidul național-socialist va trebui pe viitor să aibă legături în România doar „prin intermediul generalului Antonescu”[62]. Faptul va descuraja anumite elemente din Legiune care ar avea intenția să provoace revolte sau „acțiuni directe”[63], elemente care s-ar baza pe sprijinul Germaniei. Mișcarea Legionară trebuie să colaboreze cu generalul Antonescu în vederea reorganizării statului. Legiunea, reorganizată, va trebui să adopte „un program serios”[64], renunțând la „bazele ei mistice și activitățile secrete”[65]. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite „generalul Antonescu este gata să-și asume deplina responsabilitate”[66].
Conținutul Memorandumului, după cum se poate constata, relua temele ridicate, și dezbătute, la întâlnirea lui Ion Antonescu cu Adolf Hitler din 14 ianuarie 1941.
[64]Ibidem.
[65] Ibidem.
[66]Ibidem.