Mareşal Ion AntonescuRomânul Ion Antonescu a pus Ţara mai presus de interesele politice sau personale. Cu toate eforturile disperate ale unora, Mare a fost şi Mare va rămâne în istoria şi în memoria românilor, cât va dăinui Neamul. Oricât s-ar strădui, niciunul dintre politicienii de astăzi nu va putea ajunge la înălţimea Mareşalului Ion Antonescu. Nu au cum, pentru că, spre diferenţă de ei, El şi-a iubit Ţara şi a ştiut să moară cu demnitate pentru Ea. Cei de astăzi se apleacă precum trestia, după cum bate vântul. Pentru un bacşiş gras, lustruiesc pantofii celor de la Washington, Tel Aviv, Bruxelles sau de oriunde le pică un profit gras. Lor le sunt străine interesele României şi ale românilor. Astăzi, Ţara are nevoie, mai mult decât oricând, de un Antonescu. Mă refer la Mareşalul Antonescu. (Ion Măldărescu)

Extras din stenograma ședinței Consiliului de Ministri, din septembrie 1941. Despre motivele depăşirii liniei Nistrului -


„Istoria se scrie cu spada! Anul trecut ne-au luat rușii Bucovina. Noi luptăm acum să rămână Bucovina în stăpânirea Neamului Românesc. Dacă n-avem aliați puternici, care să aibă unitate de interes, si așa o pierdem. Nu putem rezista față de aceștia, de la Est. De aceea a trebuit ca, în tot timpul vieții noastre istorice, să facem o necontenită echilibristică. Am pierdut ceea ce am pierdut prin politica Regelui Carol al II-lea. Dacă știam să ne adaptăm la timp situației politice din Europa, nu pierdeam nimic. Dar nu ne-am adaptat la timp. Noi am făcut sentimentalism în politică, chiar când a fost vorba de apărarea vieții Neamului Românesc. Am făcut mereu sentimentalism pentru că suntem filofrancezi - și am pierdut granițele Neamului Românesc pentru că am fost filoenglezi - și am pierdut hotarele țării noastre! Noi, filofrancezii! Dar nici nu știe țăranul ce este aceea. Nu i-a văzut nici în pictură măcar, nici pe francezi, nici pe englezi. Noi trebuie să fim filoromâni și să știm cum să ne putem apăra granițele. În circumstanțele internaționale de azi, pe ce ne puteam sprijini situația noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecați. Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc. Și în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu rușii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi așteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii? Puteam să stau cu brațele încrucișate, când germanii se băteau cu rușii și să aștept ca să ni se dea Basarabia de către englezi? Și dacă am fi pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput și soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia și Bucovina nu le luam de la ruși. Și după ce le-am luat cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: «Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici!»? Ca și doi țărani, care pun ce au împreună ca să-și are locul și după ce unul și-a arat, să spună celuilalt: Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi țărani. Și atunci cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar? Ar însemna să dezonorez și Armata și Poporul Român, pe veci. Ar fi o dezonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru și să le fi spus nemților apoi: «la revedere!». Vedeți în ce stare de decadență se găsește conducerea acestui Stat, dacă se găsesc între conducători oameni cu o astfel de mentalitate, care ne cer să lăsăm pe nemți să se bată și noi să așteptăm de la englezi Basarabia și Bucovina. Se înșeală cine crede ca ne-ar fi dat cineva Basarabia și Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu rușii. Ba poate că atunci ne-ar fi intors foaia și ne-ar fi spus că am făcut o rea politică, pentru că nu ne-am bătut."[1]
Mareșal I. Antonescu

Mareşale, „Ioane cel fără de mormânt, Neamul Tău nu a murit!"

În cele ce urmează redăm un text scris în 2009. Sunt gândurile unui martor al anilor războiului şi al celor de după. O istorie trăită în care veţi descoperi fapte peste care s-a aşternut uitarea, care astăzi nu se mai ştiu şi nu se mai spun. Sunt comori „demodate": spiritul tolerant al românului şi respectul pentru adevăr, cugetul primenit al ţăranului care nu şi-a abandonat credinţa strămoşilor în grajdul vitelor şi al orăşanului care nu şi-a lăsat conştiinţa în sertar sau în debara. Uzurpatorii, jefuitorii Ţării vreme de peste douăzeci de ani, strigau prin anii '90, în gura mare: „Nu ne vindem ţara!" Acum, după ce şi-au burduşit buzunarele, spun în şoaptă: „O oferim pe gratis!". Datorită lor, generaţii întregi vor plăti cu dobândă datoriile pe care le-au făcut hoţii băştinaşi şi asasinii economici din afară.[2]

„Dacă ne-am lua după zisele sârbilor, ar însemna să le luam ruşilor Siberia, că tot este plină de morminte româneşti."

„Cei ce se implică în politica acestei ţări, să încerce a se compara - dacă pot - cu Românul exemplar - Mareşalul Ion Antonescu. Pot să-l interzică, să-i acopere monumentele, să-i şteargă numele de pe frontispicii şi să-i ascundă portretul, Nu va reuşi nimeni să-l ştearga din istorie şi nici să-i terfelească numele, aşa cum vor şi cum, din păcate, se trăduiesc unii, cu înverşunare. Mareşalul ion Antonescu fost de o cinste şi onoare nemaiînintâlnite. Până şi duşmanii l-au respectat: ruşii, Stalin personal, nu l-au declarat criminal de război şi nici la Tribunalul de la Nürnberg nu a fost citat. I s-au adus şi încă i se mai aduc multe învinuiri, aproape toate, închipuite. Şi astăzi unii evrei, cei interesaţi şi cei luaţi de valul propagandei holocaustului, îl acuză pe cel care a salvat, în acele vremuri, cei mai mulţi evrei din Europa. La Antonescu nu exista antisemitism sau antiţigănism. La el existau amici şi inamici, iar unii evrei în care intrase dihonia stalinistă erau inamici pentru că batjocoreau şi omorau soldaţii români: li se promisese de către Stalin că le va face ţară evreiască în Moldova şi asta le luase minţile. Până la urma Stalin i-a aruncat în Orientul Îndepărtat, unde le-a făcut o republică evreiască cu capitala la Birobidjan. Nu le port pică, n-au fost singurii păcăliţi de bolşevici (povestea cu tovarăşul de drum). Dar în război e ca la razboi: ori te baţi pe front şi ai soarta de soldat, ori te baţi pe la spate cu viclenie sau terorisme, şi atunci ai soarta meritată. Pe ăla de pe front îl tratezi drept erou, îl respecti, îl iei prizioner şi-l trimiţi, la urmă, acasă. Pe celălalt...

În satul meu, în timpul lui Antonescu, pe o moşie erau aduşi prizonieri sovietici ca să muncească la câmp. Ştiţi cum trăiau şi cum munceau? La fel ca toată lumea. Nici măcar nu-i păzeau. Între ei erau şi mulţi evrei, soldaţi căzuţi prizonieri. Unul dintre ei era cismar şi era în relaţii de prietenie cu părinţii mei, săteni. Duminica prizonieri erau liberi de la munca câmpului şi mergeau pâlcuri, pâlcuri în sat la cârciumi. Prietenul nostru, cizmarul, Nea Shuli, era de obicei invitat la noi la masă. Probleme apăreau când se întorceau prizonierii beţi, din sat, spre moşie. Trebuia să ne ascundem care pe unde putem, că erau răi la beţie. Mai venea şeful postului de jandarmi şi îi mai potolea. Ce ziceţi de astfel de regim antonescian „opresiv"? Pe unii ţigani i-a trimes dincolo de Nistru, în primul rând pentru că furau cai de la regimentele de cavalerie, care veneau de pe front, la refacere, în ţară şi lăsau caii pe izlaz sau pe mirişte. Ţiganii, după obiceiul lor cel rău, neavând simţul respectului faţă de armată, dădeau iama prin caii armatei. Uneori, din această cauză, regimentele erau grav afectate şi nu mai puteau fi trimise pe front, or, atunci, calul era încă material de război cu importanţă strategică. Dumneavoastră, dacă a-ţi fi conducător militar responsabil de istoria şi rostul ţării ce aţi fi făcut? Părinţilor mei tot aşa le-au furat ţiganii caii, în prag de campanie agricolă. Fără cai rămâneai cu recolta pe câmp, ajungeai prada cruntei sărăcii, aşa că Mareşalul a trimis o parte dintre ţigani dincolo de Nistru, pentru că de acolo veniseră la noi, împinşi de autorităţile ţariste şi sovietice. Era o măsură de disciplinare, care se impunea cu necesitate. Dar, nu toţi ţiganii au fost alungaţi, nici vorbă, unii erau mai la locul lor. Cei afectaţi au fost zlătarii, şătrarii, cei ce se ocupau cu furatul. Aţi auzit vreodată că ţiganii-lăutari, spoitorii, lingurarii, cărămidarii au fost alungaţi peste Nistru? Nici pomeneală de aşa ceva. În lagărele germane au ajuns evreii români şi ţiganii români care nu erau sub autoritatea şi protectia Mareşalului, mai ales cei din Ardealul de Nord, ocupat de Ungaria.

Referitor la evrei, personal le deplâng soarta care i-a lovit în acele vremi nenorocite, dar soarta cruntă a românilor, cine o deplânge? Oare cine a pus la cale acel război? Românii? Cine i-a finanţat pe „cavalerii apocalipsei" şi ai morţii în perioada interbelică? Bineînteles că nu oamenii simpli, care îşi văd de necazurile lor. Dar cei cu băncile şi cu interesele mereu nestăvilite? Ăia unde sunt? Au plătit pentru dezastrele pe care le-au creat în numele zeului „Ban"? Ba, mi se pare că nu s-au potolit şi tot mai zgândăresc ceva. Nu vi se pare că zgândăricii de atunci sunt cam tot ăia şi acum? Păi, atunci pe cine arătăm cu degetul? Când au făcut inventarul averii Mareşalului, ruşii au rămas surprinşi să constate că nu deţinea proprietăţi mai mult decât la nivelul unui ţăran înstărit. Cine a trimis primii evrei în Palestina? Antonescu. Cine torpila vapoarele cu refugiati evrei care se îndreptau spre Palestina să-şi refacă patria biblică? Submarinele sovietice şi britanice. Cine le dădea paşapoarte „în alb", să scape de urgia Gestapoului? Antonescu. Cine i-a spus verde-n faţă lui Hitler, că evreii, cetăţeni români nu vor fi predaţi nemţilor? Antonescu. S-a tinut de cuvânt? Da! În Franţa Mareşalului Petain, autorităţile franceze i-au predat pe evreii cetăţeni-francezi, naziştilor germani, dar evreii din Franţa cetăţeni-români nu au fost predaţi nemţilor. De ce? Tot Antonescu i-a protejat. Când Iugoslavia a fost atacată de nemţi, Antonescu şi Horthy au fost poftiţi la jaf: Horthy s-a repezit să sfâşie vecinul îngenuchiat. Antonescu, nu! Acelaşi fapt şi în nordul ţării, când a fost sfâşiată Cehoslovacia, ţară cu care aveam frontieră. Mai mult, Antonescu a făcut tot ce a putut, ca să-şi ajute vecinii. Tocmai aceşti vecini ai noştri, în 1989, la momentul „Timişoara", urlau că acolo unde este un mormânt de sârb, este Serbia, iar conducătorii lor lucrau pentru provocarea unui război civil în Banat. Armata lor era pregătită pentru intervenţie, iar sârbii din Banat se agitau nevoie mare. Se şi vedeau stăpâni şi ne spuneau că o să ne mergem la Timişoara cu paşaport, aşa cum zic şi astăzi unii unguri, prin centrul României. Nu-i uitaţi, într-o zi se întoarce roata, sorţii istoriei sunt schimbători. Dacă ne-am lua după zisele sârbilor, ar însemna să le luam ruşilor Siberia, că tot este plină de morminte româneşti." (I. Comneanu... ?)
-----------------------------------------------------------------------
[1] Extras din „Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri, Guvernarea Ion Antonescu, Vol IV, (iulie - septembrie 1941)", publicat de Arhivele Naționale ale României, București, 2000
[2] Ion Măldărescu