„Astăzi, după anunţarea celor petrecute la Hiroshima, lumea ştie că materia poate să piară într-o zi în care un om, chiar unul singur, va fi luat în sinea lui o asemenea hotărâre.” (François Mauriac „Le Figaro”,10 august 1945)

În vara anului 1945 Statele Unite ale Americii au decis să demonstreze întregii planete noua sa capacitate de distrugere. Documentele de arhivă demonstrează implicarea Marii Britanii în decizia Washingtonului de lansare a bombelor atomice asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. În cadrul reuniunii Comisiei politice mixte din 4 iulie 1945 de la Washington, privind dezvoltarea şi controlul energiei nucleare, „Guvernul britanic şi-a exprimat oficial sprijinul pentru bombardarea nucleară a Japoniei”, referindu-se la bombele atomice Tube Alloys (T.A.), nume de cod pentru programul armei nucleare britanice proiectate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Comisia a fost înfiinţată în baza Acordului de la Quebec din august 1943 de către S.U.A., Marea Britanie şi Canada privind dezvoltarea coordonată a armelor nucleare, iar acordul oficial al Marii Britanii privind folosirea bombelor atomice a survenit după ce preşedintele american Franklin Delano Roosevelt şi premierul Winston Churchill au convenit, la reuniunea din septembrie 1944, de la New York, că arma atomică ar putea fi folosită împotriva Japoniei când va fi dezvoltată.

Mareşalul britanic Henry Wilson a declarat în cadrul reuniunii din 4 iulie 1945 de la Washington, prezidată de ministrul american de război, Henry Stimson, că guvernul britanic „subscrie la folosirea armei T.A. împotriva Japoniei”: „Guvernele Regatului Unit şi Statelor Unite au convent că armele T.A. ar trebui utilizate de către S.U.A. împotriva Japoniei”, acordul guvernului britanic fiind comunicat de către Wilson. La scurt timp după reuniunea Comisiei din iulie 1945, S.U.A. au efectuat primul test cu arma atomică în New Mexico, iar la 6 şi 9 august 1945 s-a produs cele două bombardamente asupra Japoniei.[1] 

Luni, 6 august 1945, un bombardierul „Enola Gay”, un B-29 Superfortress, modificat pentru o misiune specială, a decolat din Tinian, o insulă din Pacificul de Nord, aflată la 1500 mile sud, de Japonia, cu un echipaj de 12 oameni la bord. „Little Boy” (Băieţelul), aşa a fost botezată prima bombă atomică, a fost creată folosind izotopul radioactiv uraniu-235, iar pentru cercetare şi producerea acesteia s-au investit două miliarde dolari. „Little Boy”, lansat în dimineaţa zilei de 6 august 1945, la Hiroshima”, nu era chiar aşa de micuţ cum sugerează numele; avea 4,25 m lungime şi cântărea cam 4.500 de kilograme. Explozia „băieţelului” a dezvoltat o energie echivalentă cu cea a cca. 25.000 tone de trinitrotoluen. Efectele bombei i-au făcut să se cutremure şi pe creatorii ei: profesorul Oppenheimer, generalul Groves, laureatul premiului Nobel, Enrico Fermi şi pe mulţi alţii, care abia atunci au perceput adevărata noţiune a apocalisei.  

Hiroshima, 6 august 1945, ora 8, 15 minute, 17 secunde. A izbucnit o lumină, un fulger care a orbit 300.000 de oameni şi a făcut să dispară orice umbră chiar şi din cele mai întunecate unghere. După globul de foc a urmat explozia, dar aceasta n-a putut fi auzită decât la 40-50 de km de Hiroshima, pentru cei aflaţi mai aproape, ea transformându-se în tăcere veşnică. Suflul provocat de explozie a atins o viteza de 1300 de km pe oră dinspre sfera de foc, smulgând din temelii, pe o raza de mulţi km patraţi, casele care mai rămăsesera în picioare. Vântul de foc care se pornise, se întorcea către centrul exploziei pe măsură ce deasupra oraşului aerul devenea irespirabil, iar apa râurilor s-a evaporat... Rezultatele bombardamentului de la Hiroshima: 78.150 morti, 13.983 dispăruţi şi 37.425 răniţi (fără a-i include pe cei care au pierit, în chinuri, zeci de ani după explozie). Pe o raza de 2,5 km de la centrul exploziei toate clădirile au fost distruse, făcând loc deşertului atomic, pe o suprafata de 11 km patraţi (17.000 de victime pe km patrat dintre care 8000 morţi şi dispăruţi).[1]

La verticala centrului exploziei (hypocentru), temperatura a crescut la aproximativ 7.000 de grade F. Impactul termic creat a fost atât de mare încât hainele s-au aprins pe oameni. Explozia bombei „Little Boy” a generat emiterea de raze Alfa, Beta şi Gamma. Radiaţiile Alfa şi Beta au fost absorbite de aer, dar razele Gamma şi neutronii emişi de explozie au ajuns la sol. Efectele acestora au fost distrugătoare. Cei care s-au aflat în raza de acţiune a exploziei au decedat la câteva zile mai târziu, alţii au suferit consecinţele decenii de-a rândul, cu o medie de 8500 decese pe an. Se estimează că cca 200.000 de oameni au murit ca rezultat al bombardamentului de la Hiroshima. În timp ce Japonia încearca să înţeleagă ce se petrecuse, trei zile mai târziu, Statele Unite au lovit din nou, de data aceasta, la Nagasaki.

Notă: Textul este o completare actualizată a unui mai vechi articol. Un apel la neuitare. Am socotit necesar să fie republicat, pentru că zilnic, cu de-a sila, ni se cenzurează informaţia şi ni se servesc lecţii de istorie fabricată. Pe cei care au ordonat aceste crime împotriva umanităţii nu i-a judecat nimeni. Istoria o scriu învingătorii şi tot ei împart „dreptatea".