Făurar plin de durere

Ţăranul Ion al lui Gheorghe Timiş, născut la 1912, în satul Cupca din Bucovina, pe data de 1 aprilie 1941, a participat la evenimentul sângeros de la Varniţa. A doua zi este arestat de reprezentanţii autorităţilor staliniste „pentru trădarea patriei”. Când au început operaţiunile militare între România şi fosta Uniune Sovietică, românul va fi transferat în regiunea Sverdlovsk, unde se stinge din viaţă pe data de 13 iunie 1942. Familia sa, conform hotărârii din iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., va fi deportată în stepele pustii ale Kazahstanului. În ziua de 4 februarie 1942, în blestemata regiune Aktiubinsk, a trecut în lumea îngerilor fiica Elena, care a văzut lumina zilei în 1940. Peste două luni, la 4 aprilie, închide ochii pentru totdeauna scumpa soţie, Margalina Timiş, născută în 1912. Fiul Petru, care avea doar patru anişori, văzând că mămica nu mai dă semne de viaţă şi rămâne singur în această străinătate plină de durere, a cuprins cu mânuţele lui gâtul mamei aşa de tare, încât nimeni dintre cei prezenţi n-a cutezat să-i descleşteze mâinile. Plângeau toţi deportaţii. Trei zile a rezistat sărmana-i inimă. Pe data de 7 aprilie 1942, copilul a murit la sânul mamei sale neînsufleţite.

Tot în ziua de 4 februarie, în blestematul lagăr din regiunea Sverdlovsk, s-a înălţat la ceruri Meletie al lui Vasile Ciuprun, născut la 1880, în satul Tereblecea din mândra Bucovină. El a fost arestat de copoii regimului totalitar pe data de 16 ianuarie 1941 „pentru nedenunţare”. Chinurile au durat 12 luni. În aceeaşi zi de 16 ianuarie, tot „pentru nedenunţare”, vor fi încătuşate mâinile soţiei sale, Natalia Ciuprun, născută la 1884. Biata femeie, neştiuroare de carte, nu înţelegea ce înseamnă „nedenunţare referitoare la săvârşirea trădării”. Staliniştii i-au explicat că ea, împreună cu soţul, aveau intenţii să părăsească ţinutul „eliberat” şi, conform legislaţiei sovietice, unul dintre ei trebuia să aducă la cunoştinţa organelor bolşevice de resort acest fapt. Românca, crescută şi educată în alt mediu de valori ale vieţii, nu ştia că la temelia societăţii sovietice stăteau denunţurile. Supusă cumplitelor metode de tortură comunistă, a părăsit această lune la 18 octombrie 1941, tot în lagărul de muncă corecţională din Sverdlovsk. Fiul lor, Teodor, născut la 1925, va fi deportat în Siberia.

Pe data de 4 februarie, Mihai al lui Ion Mosorică, născut la 1924, în satul Mahala din actualul raion Cernăuţi, este condamnat de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., la 8 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. A fost arestat de grănicerii sovietici în ziua de 8 februarie 1941. Tot în acea zi istorică de 8 februarie, în mâinile staliniştilor intră şi fratele său, Constantin Mosorică, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1920, în acelaşi sat-martir Mahala. Fratele Constantin va fi condamnat la 10 ani de detenţie şi moare, pe data de 2 iunie 1943, în lagărul bolşevic din Sverdlovsk. Părinţii, Ion şi Domnica Mosorică, împreună cu fiica lor, Margarita, apucă drumul Siberiei, fiindcă „erau rude cu trădătorii patriei”, care au participat la evenimentul sângeros de la Lunca, din iarna lui 1941. Scump au plătit mahalenii sfântul dor de libertate.

În aceeaşi zi de iarnă cu ger cumplit de crăpau lemnele, autorităţile sovietice îl condamnă la 5 ani de lagăr pe Constantin al lui Ianache Ursu, care a venit pe lume în localitatea Ungureni din judeţul Tecuci al României, la 1913. În perioada interbelică şi-a îndeplinit datoria faţă de Patrie în cadrul diverselor unităţi militare, dislocate în oraşul Cernăuţi. Fostul ofiţer al Armatei Române este acuzat de „trecerea ilegală a frontierei de stat”. Aceeaşi formulă de acuzare a fost folosită şi în privinţa ţăranului Dumitru al lui Nicolae Apreutesei din satul Beceşti, Ţinutul Herţei, născut la 1892. Pe data de 10 martie 1941, ţăranul revenea acasă de la muncă din interiorul României şi nimereşte în mâinile grănicerilor stalinişti. Va fi transferat în regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde trece în lumea celor drepţi în ziua de 5 februarie 1942. Alt herţean, Gheorghe al lui Vasile Bilea, care a văzut lumina zilei la 1905, în pitoreasca localitate Pasat de lângă codrii seculari ai Cosminului, este arestat pe data de 7 mai 1941 „pentru complicitate la trecerea ilegală a frontierei”. Împotriva lui, anchetatorii penali au folosit întregul arsenal de tortură, pus la dispoziţia lor de către sistemul bolşevic. A purtat lanţurile anchetelor staliniste până la 6 februarie 1942, când a părăsit această lume plină de suferinţe, pornind spre locul de veci al martirilor. Tot pe data de 6 februarie a trecut în împărăţia cerului şi voloceanul Gheorghe al lui Tănase Penteleiciuc, născut la 1907, ţăran, cu studii primare, încătuşat de zbirii regimului totalitar în ziua de 22 mai 1941 „pentru trădarea patriei”. În fioroasa închisoare din Sverdlovsk s-a oprit inima mândrului fiu al Bucovinei.

Pe data de 9 decembrie 1940, când nemuritoarea iarnă a acoperit cu o plapumă albă pământul chinuit de atâta durere al Ţării Fagilor, doi români din „vechiul Carapciu” au hotărât să treacă în Patria strămoşilor lor. Primul era născut la 1894, al doilea în 1896. Ambii aveau studii primare. Unul devenise muncitor, celălalt se ocupa cu prelucrarea pământului. Vrednicii bărbaţi ai plaiurilor bucovinene, urmaşii legendarului Ştefan, nu mai doreau să suporte fărădelegile „eliberatorilor”, pripăşiţi cu duiumul pe meleagurile voievodale, blagoslovite de Domnul. Pornesc spre frontiera instalată de veneticii Răsăritului, fiind mânaţi de realitatea crudă a evenimentelor sângeroase, desfăşurate în ţinutul mioritic. Vor fi arestaţi, supuşi bătăilor cumplite, încărcaţi în vagoanele staliniste pentru transportarea deţinuţilor politici şi duşi în interiorul fostului imperiu bolşevic. Au ajuns în regiunea Sverdlovsk, unde tortura va continua. Teodor al lui Ion Ioneţ a închis ochii pentru totdeauna în ziua de 6 februarie 1942, iar Florea al lui  Ion Ioneţ a trecut la cele veşnice pe data de 25 octombrie, acelaşi an plin de lacrimi şi durere. Când martirii se aflau în pământul străin al Federaţiei Ruse, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., în ziua de 14 noiembrie 1942, îi condamnă pe aceşti bucovineni la câte 3 ani de detenţie fiecare. Chiar morţii constituiau pentru nemărginitul imperiu al răului o mare primejdie.

Pe data de 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea, conform căreia ţăranul Nicolae al lui Gheorghe Domnean, născut la 1880, în satul-martir Mahala din Bucovina, poseda studii medii incomplete, trebuia să fie deportat, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei”. Împreună cu el, au apucat calea Nordului soţia, Domnica a lui Gheorghe Domnean, născută la 1885, şi copiii: Anghelina, născută la 1920; Petru, născut la 1922. Toţi au murit în Republica Komi a Federaţiei Ruse. Pe data de 7 februarie 1942, a trecut în lumea celor drepţi capul familiei, Nicolae Domnean. Peste cinci zile, la 12 februarie, s-a înălţat la ceruri scumpa lui soţie, Domnica. Fiul Petru a trecut la cele veşnice în 1943, iar fiica Anghelina a rezistat în pustiul îngheţului veşnic până în anul 1946. „Zvârliţi demult sub greii bulgări reci,/ şi unde-i groapa lor, deasupra-i să te-apleci?”, după cum va spune cu durere poetul Vasile Leviţchi.

La 25 aprilie 1941, tânăra ţărancă Aneta a lui Petru Rusnac, neştiutoare de carte, care a venit în această lume în 1920, în frumoasa localitate Berestea din Basarabia, dorind să scape din „oceanul de lacrimi al durerii”, instaurat pe meleagurile voievodale de către veniţii de la Răsărit, a hotărât să treacă în Patria strămoşilor săi. Se îndreaptă spre frontiera instalată de către bolşevici, cuprinsă de marea speranţă că va putea să treacă acest hotar, care a despărţit neamul în două. N-a avut noroc. Nimereşte în mâinile grănicerilor din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Când în ţinutul mioritic au început operaţiunile militare, românca va fi transportată în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă, unde îşi dă sufletul, în chinuri cristice, pe data de 8 februarie 1942. „O lacrimă se rostogolise pe obraz, ultimul ei act de viaţă pe lumea aceasta”. S-a înălţat la Domnul, luând cu ea veşnicul dor de libertate.

În ziua de 28 iunie 1941, fiind acuzat de „activitate de spionaj” în favoarea României, este încătuşat de către reprezentanţii Corpului 16 de Armată, unităţile căruia erau dislocate în ţinut şi se pregăteau intens de retragere peste Nistru, românul Gheorghe al lui Toader Raileanu, născut la 1911, în satul Lucoviţa-Slobozia din Ţinutul Herţei, ştiutor de carte, fierar. Drept motiv pentru întemniţarea lui şi a consătenilor Zamfir Paşcanu şi Iordache Hriţcu au servit declaraţiile unei fete de 16 ani, Lucheria a lui Alexandru Cuţac, originară din aceeaşi localitate, înhăţată de ghiaurii regimului totalitar sovietic. În timpul interogatoriilor din beciurile fioroase ale cazematelor bolşevice, tânăra, care a absolvit o clasă primară, a declarat, fiind supusă metodelor staliniste de tortură, că este agent al securităţii române din anul 1939 şi misiunea ei specială constă în „stabilirea unor contacte cu soldaţii din unităţile militare sovietice din Cernăuţi cu scopul să afle de la ei diverse secrete de stat”. În activitatea ei „subversivă, îndreptată împotriva patriei socialiste”, este ajutată de pământenii menţionaţi. Atât le-a trebuit satrapilor enkavedişti. I-au ferecat în lanţuri pe toţi, raportând şefilor de la Moscova că, datorită muncii lor asidue, în regiunea Cernăuţi din Ucraina, a fost descoperită o „largă reţea de spionaj”. În categoria „spionilor” au intrat trei ţărani, dintre care numai unul ştia să-şi scrie numele, şi o fată minoră. Ei constituiau cea mai mare primejdie pentru un corp sovietic de armată, care îşi lua tălpăşiţa. Gheorghe Raileanu n-a rezistat interogatoriilor bestiale şi moare pe data de 8 februarie 1942, în lagărul stalinist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, unde a fost transportat de către călăii regimului bolşevic. În acelaşi lagăr blestemat s-au stins din viaţă, îndurând chinuri cristice, şi ceilalţi „spioni români”, condamnaţi de autorităţile primului stat socialist din lume la ani grei de temniţă pentru crimele, pe care nu le-au săvârşit. Martirii au urcat spre înaltul cerului, „spre locul de popas etern”, iar memoria lor rămâne scrisă pe pământul vetrei străbune.

Pe data de 11 iunie 1941, „troika operativă” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea Victoriei a lui Vasile Frătăucean, născută la 1893, în satul Cupca din Bucovina, ţărancă, neştiutoare de carte. Ea este acuzată de către autorităţile sovietice de faptul că „are relaţii de rudenie cu un element care prezintă un pericol social”. Românca a închis ochii pentru totdeauna în ziua de 3 martie 1942, în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului. Împreună cu ea au fost duşi în stepele pustii kazahe copiii: Mircea, născut la 1920; Constanţia, născută la 1922; Radu, născut la 1926. În neagra străinătate şi-a găsit mormântul şi fiul Mircea, care a părăsit această lume plină de durere pe data de 8 februarie 1942.

În istorica zi de 1 aprilie 1941, la marea demonstraţie antisovietică a băştinaşilor din localităţile de pe Valea Siretului a participat şi Gheorghe al lui Ilie Bicer. În „Tabelul de locuitorii morţi şi identificaţi din revoluţia din 1 aprilie 1941”, alcătuit de către Pretura plăşii Storojineţ, în 1943, în lista martirilor comunei Cupca, seceraţi de gloanţele grănicerilor stalinişti la Fântâna Albă, intră Bicer Gheorghe al lui Ilie. În documentele sovietice, apare Bicer Gheorghe al lui Ilie, născut în 1918, în localitatea Cupca, fostul raion Hliboca, român, poseda studii primare, ţăran. A fost arestat de către  reprezentanţii Detaşamentului de grăniceri nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. pe data de 2 aprilie 1941 „pentru trădarea patriei”. Moare în ziua de 9 februarie 1942, în lagărul comunist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse. Reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuţi la 11 aprilie 1990. Încă multă trudă şi răbdare trebuiesc depuse în direcţia cercetării evenimentelor sângeroase de la Lunca şi Fântâna Albă, din iarna şi primăvara anului 1941. Anticii spuneau: „Păstraţi încrederea, căci timpul scoate adevărul la lumină”.

În numărul celor 260 de bucovineni, arestaţi în ziua de 1 aprilie 1941, au intrat Gheorghe al lui Sava Zegrea şi Vasile al lui Tănase Zegrea. Ambii ţărani erau născuţi în satul Suceveni din Bucovina istorică. Gheorghe a venit pe lume în 1905, iar Vasile în 1900. Fiind transferaţi în regiunea Sverdlovsk, vor închide ochii pentru totdeauna departe de glia străbună. Gheorghe Zegrea a murit pe data de 8 iulie 1942, Vasile Zegrea a coborât în veşnic îngheţatul pământ al Siberiei la 9 februarie 1942. Martirii arestaţi în sângeroasa zi de 1 aprilie 1941 au trecut în lumea celor drepţi cu dorul de Libertate şi Ţară în inimi. Duşi în acele ţinuturi bătute de vânturi sălbatice şi de ierni îngheţate, ei s-au transformat în brazi falnici şi temerari, în care au urcat sufletele lor, împânzind întreaga întindere siberiană.

În iarna anului 1941, căpitanul Martynov, unul dintre conducătorii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., adresează lui Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, un raport, în care semnala faptul că în ziua de „28 ianuarie 1941, locuitorii satelor Horecea Urbană, Horecea Mănăstirii, Boian, Ostriţa, Mahala au organizat o trecere în masă a frontierei. La o depărtare de 3 kilometri de la frontieră, ei au fost descoperiţi de către detaşamentul de călăreţi ai pichetului de grăniceri, în colaborare cu reprezentanţii operativi ai Direcţiei Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne. În timpul efectuării acestei „operaţiuni”, au fost ucise 12 persoane, 53 reţinute şi doar 2 oameni au avut norocul să treacă frontiera”. În numărul martirilor reţinuţi la Lunca, în dimineaţa zilei de 28 ianuarie 1941, au intrat şi ţăranii din Ostriţa Herţei: Ilie al lui Gheorghe Gorenciuc, născut la 1910, şi Nistor al lui Gheorghe Gorenciuc, născut  în 1919. Ambii aveau studii primare. Pe data de 28-31 martie, acelaşi an, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îi condamnă la câte 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. Ilie Gorenciuc se stinge din viaţă la 10 februarie 1942, iar Nistor Gorenciuc moare în ziua de 4 iunie 1947. Bucovinenii şi-au găsit mormântul în blestematul lagăr de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk. Rudele lor, conform hotărârii din 7 mai 1941 a Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., vor apuca drumul Siberiei.

Trecerea băştinaşilor din actuala regiune Cernăuţi peste linia de demarcaţie, trasată de sovietici la finele cireşarului, în toamna anului 1940 capătă un pronunţat caracter de masă. Bunăoară, la 27 octombrie, către Ţara strămoşilor lor, pe care o iubeau cu toate fibrele sufletului omenesc, cu fiecare globulă de sânge, se îndreaptă un grup de tineri din localităţile herţene, alcătuit din 8 persoane. În numărul lor va intra şi ţăranul Ion al lui Ion Mihai, născut la 1920, în localitatea Horbova, poseda studii medii incomplete. N-a avut norocul să treacă blestematul hotar. Este arestat de grănicerii sovietici. Pe data de 4 ianuarie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. Acest mândru fiu al Horbovei a coborât în pământul străin şi îngheţat al Siberiei în ziua de 11 februarie 1942. În regiunea Sverdlovsk s-a oprit sărmana lui inimă sângerândă.

În a doua decadă a lunii februarie 1942, în lagărele staliniste din fosta Uniune Sovietică s-au stins din viaţă trei martiri din satul Mahala, actualul raion Cernăuţi. Pe data de 14 februarie, în lagărul din regiunea Sverdlovsk, a trecut în lumea celor drepţi ţăranul Nicolae al lui Ion Bujeniţă, născut la 1918, fiind arestat în ziua de 19 iunie 1941, de către reprezentanţii Detaţamentului de grăniceri nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. şi acuzat de „trădarea patriei”. Tot la 14 februarie s-a înălţat la ceruri Ştefan al lui Nicolae Zahariciuc, născut în 1884, fostul primar al acestei frumoase localităţi din Valea Prutului. Mahaleanul a intrat în mâinile călăilor bolşevici pe data de 20 iulie 1940, fiind considerat de către „eliberatorii” ţinutului că este „un element care prezintă un pericol social” în calea dezvoltării socialiste. După 8 luni de interogatorii feroce, la 7 aprilie 1941, autorităţile comuniste îl condamnă la 5 ani de detenţie, întemniţându-l în lagărul sovietic din regiunea Karaganda a Kazahstanului, unde şi-a găsit mormântul orfan, fără cruce la căpătâi. Peste trei zile, la 17 februarie 1942, în blestematul lagăr din Sverdlovsk, a închis ochii pentru totdeauna al treilea mahalean. Ţăranul Petru al lui Procopie Lunjac a apărut în această lume în 1900. Pe data de 15 decembrie 1940 este arestat de iscoadele staliniste „pentru nedenunţare” şi condamnat la 2 ani de detenţie. Cazul martirului Petru Lunjac devine un argument elocvent în privinţa faptului că deţinuţii politici, care nimereau în gulagurile staliniste erau destinaţi exterminării. Dacă 24 de luni deveneau insuportabile de a rezista în cazematele bolşevice, atunci cum puteau să supravieţuiască osândiţii timp de 10 ani de temniţă? Chinurile la care au fost supuşi românii în lagărele de muncă corecţională ale Uniunii Sovietice erau inimaginabile. Gerul, foamea, tortura au plâns împreună cu ei.

Vladimir al lui  Gheorghe Carazan s-a născut în 1886, în municipiul Chişinău, actuala capitală a Republicii Moldova. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în localitatea Hotin. Poseda studii medii şi ocupa postul de contabil în cadrul unei întreprinderi din acest istoric oraş de pe malul Nistrului. Este arestat de către reprezentanţii regimului totalitar sovietic în ziua de 27 iunie 1941. Pe data de 13 februatie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru agitaţie antisovietică”. Ţăranul Petru al lui Gavril Bezrodnîi a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1916, în satul Forosna din Basarabia. Conform hotărârii din 9 iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., apucă drumul suferinţelor, fiindcă „era un element care prezintă un pericol social”. Moare pe data de 18 februarie 1942, în lagărul bolşevic din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse. Peste 2 zile, la 20 februarie, a trecut la cele veşnice Nicolae al lui  Constantin Pogoreanu, care şi-a făcut apariţia în această lume la 1880, în frumoasa localitate Lunca din Ţinutul Herţei. A rămas să-şi doarmă somnul de veci în regiunea Tiumen a Siberiei, unde a fost dus de „eliberatori”, fiindcă avea relaţii de rudenie cu un presupus „trădător al patriei socialiste”.

Pe data de 21 februarie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă pe Gheorghe al lui Luca Jireadă la 10 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru agitaţie antisovietică”. Ţăranul a văzut lumina zilei la 1909, în satul Stăneşti din Bucovina, poseda studii primare. Este arestat de reprezentanţii regimului bolşevic totalitar pe data de 12 decembrie 1940. Interogaroriile bestiale au durat 14 luni.

Peste trei zile, la 24 februarie, în lagărul comunist din regiunea Sverdlovsk, s-a stins din viaţă Haralambie al lui Ananie Cercun, născut la 1922, în localitatea Lunca din Ţinutul Herţei, arestat de către iscoadele bolşevice pe data de 22 iunie 1941, când au început operaţiunile militare între România şi imperiul sovietic. Tot în aceeaşi zi de iarnă a închis ochii pentru totdeauna Dumitru al lui Nicolae Franciuc, care a venit în această lume la 1880, în oraşul Siret din România. În perioada interbelică s-a stabilit cu traiul în vechea capitală a Bucovinei. Fiind acuzat de „activitate de spionaj” în favoarea Patriei istorice, va fi întemniţat pe data de 18 septembrie 1940. Inima românului s-a oprit în închisoarea nr. 4 din localitatea Cistopilsk a Republicii Tatarstan, Mahaleanul Gheorghe al lui Zaharie Crăiuţă, născut la 1898, a fost în grupul celor 67 de martiri bucovineni, dornici de libertate, care în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1941 s-au îndreptat către hotarul de la Lunca. Ţăranul va fi arestat de grănicerii sovietici în dimineaţa zilei de 28 ianuarie. Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev, în şedinţa de judcată, ţinută în localul închisorii cernăuţene pe data de 28-31 martie 1941, îl condamnă la 10 ani de privare a libertăţii „pentru trădarea patriei” socialiste. Este transferat în interiorul fostei Uniuni Sovietice, unde moare în ziua de 26 februarie 1942, în blestematul lagăr bolşevic din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse. Rudele sale vor apuca drumul Siberiei.

Pe data de 3 martie 1941 au fost arestaţi cernăuţenii: Ana a lui Nicolae Voronca, născută la 1895; Victoria a lui Miron Voronca, născută la 1912; Ion al lui Lazăr Voronca, născut la 1885; Lazăr al lui Ion Voronca, născut la 1920; Elena a lui Ion Voronca, născută la 1922. În ziua de 16 aprilie, acelaşi an, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îi condamnă pe toţi cinci la ani grei de temniţă „pentru activitate trădătoare”. Peste 10 luni de chinuri cristice în cazematele bolşevice, la 28 februarie 1942, în lagărul de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, s-a înălţat la Domnul martirul Ion Voronca.

În luna februarie a sângerosului an 1942, în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului, s-a stins din viaţă Porfirie al lui Vasile Burlă, care a văzut lumina zilei în satul Ciudei din Bucovina, la 1885, fiind deportat în pustiul stepelor kazahe, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei” sovietice. În aceeaşi regiune Aktiubinsk şi-a găsit mormântul Varvara a lui Constantin Puiu, născută la 1890, în localitatea Tureatca din Ţinutul Herţei. Tot în februarie, în regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, a părăsit această lume plină de suferinţe ţăranul Toader al lui Vasile Haiu din Lunca, acelaşi mândru Ţinut al Herţei, născut la 1864. În iarna lui 1942 a rămas să-şi doarmă somnul de veci în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului Teodosia a lui Ion Luchian din satul Suceveni, care a văzut lumina soarelui la 1870, deportată în iunie 1941.

În ziua de 9 iunie 1941, „troika operativă” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea în Siberia a ţăranului Ion al lui Ilie Jalobă, născut la 1897, în localitatea Stălineşti din Basarabia, fiind acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost „membru al unui partid contrarevoluţionar” din România. Împreună cu el, au apucat drumul suferinţelor bătrâna sa mamă, Domnica a lui Toader Jalobă, născută la 1850; soţia, Olga a lui Toader Jalobă, născută la 1903; fiul Vasile, născut la 1923; fiica Maria, născută la 1926; fiul Nicolae, născut la 1929. În locul exilului din regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, în luna februarie 1942, a murit Domnica Jalobă, care avea 92 de ani. În decembrie, acelaşi an, a închis ochii pentru totdeauna Olga Jalobă, iar în 1943 a trecut în împărăţia cerului fiica Maria.

- Va urma -