Poarta Focşanilor este arealul determinant central al Direcţiei strategice de Est, spaţiu de acces operativ pe Direcţia Operativă Valea Siretului şi limită de înaintare pe Direcţia Operativă Bugeag - Carpaţii de Curbură.Din perspectiva specialistului militar, Poarta Focşanilor are o lărgime de la Est la Vest de aproximativ 80-85 Km, iar adâncimea pe direcţia Sud-Nord, înscriindu-se pe axul Ianca-Nămoloasa-Cudalbi, este de aproximativ 60 Km. Acest spaţiu de operaţii intens utililizat în istoria României este reprezentat de următoarele limite:
- La Vest: Râmnicu Sărat, Odobeşti, Panciu;
- La Est: Tichileşti (15 Km Sud Brăila), Brăila, Galaţi, Folteşti (25 Km. Nord Galaţi), cursul inferior al Prutului şi Dunărea în sectorul dintre Galaţi şi Tichileşti;
- La Sud: Râmnicu Sărat, Suteşti, Tichileşti;
- La Nord: Panciu, Tecuci, Folteşti.

Forţele destinate să apere Poarta Focşanilor s-ar sprijini cu extremităţile dispozitivului pe obstacole naturale valoroase, având flancul drept asigurat cu elemente geografice formate din Subcarpaţii de Curbură şi un număr de localităşi situate pe linia de contact dintre Câmpia Siretului inferior în zona Subcarpatică, Coteşti, Odobeşti, Panciu, iar flancul stâng asigurat de obstacole naturale importante, Dunărea Inferioară şi Prutul Inferior. Limita de Sud şi de Nord a Poarta Focşanilor nu se sprijină pe obstacole naturale caracteristice, ambele limite, atât cea de Sud, cât şi cea de Nord, fiind stabilite în mod convenţional astfel ca, prin adâncimea dată, Poarta Focşanilor să poată fi apărată în varianta cu frontul spre Sud sau Nord, folosind Siretul ca aliniament de apărare de pe care, unor mari unităţi ce ar primi această misiune, să li se asigure o adâncime corespunzătoare a dispozitivului (aproximativ 30 Km. la Nord şi la Sud de râul Siret).

Privită din punct de vedere fizico-geografic, Poarta Focşanilor este o regiune cu teren obişnuit, accesibilă acţiunilor militare, obstacolele naturale ce o delimitează de la Est la Vest, conferindu-i caracteristici de zonă obligată de trecere, prin care, dacă se pătrunde, se poate ajunge la obiective de importanţă deosebită economică, politico-administrativă şi militară situate în Moldova, în cazul în care acţiunile se desfăşoară de la Sud la Nord, sau din Muntenia, dacă acestea au orientarea Nord-Sud. Având în vedere cantitatea de forţe destinate pentru a apăra Poarta Focşanilor, aceasta are o capacitate operativă de cel puţin două mari unităţi tactice sau de o mare unitate operativ-tactică. În Poarta Focşanilor se înbină toate formele de relief, dar predominante sunt cele de şes şi luncă. Partea cea mai de jos a jonei este cea centrală şi estică, corespunzând cu valea Siretului Inferior. La Est de Siret se întinde platforma Covurluilui. Compartimentarea terenului are orientarea Nord-Sud, pe Valea Bârladului şi pe terasa de pe stânga Siretului găsindu-se un număr însemnat de acoperiri. La Vest de Siret, terenul se prezintă sub forma unei câmpii întinse, până la şirul de localităţi de pe Curbura Subcarpaţilor. La Sud de Siret, terenul este aproape în totalitate plat şi descoperit, în Zona Galaţi-Brăila fiind cele mai mici altitudini din ţară. Se poate aprecia că, datorită acestor caracteristici, terenul din această zonă depresionară este în totalitate accesibil pentru desfăşurarea acţiunilor militare, favorizând manevra de forţe şi mijloace, oferind posibilitîţi reduse de adăpostire, mascare şi protecţie pentru trupe.

Reţeau hidrografică din Poarta Focşanilor este în general redusă şi nu reprezintă obstacole de abordat, malurile abrupte şi fundul în mare parte mlăştinos putând constitui totuşi reale obstacole antitanc, acestea constând din cursul Siretului Inferiar cu afluenţii săi: Putna, Râmnic şi Buzău, pe partea Dreaptă, şi Bîrladul, Gesul şi Suhiul, pe partea Stângă. În afară de Dunăre, cel mai important obstacol hidrografic din zonă este Siretul, între Mărăşeşti şi vărsare. Râul Buzău, prim modul în care este orientat, compartimentează spaţiul situat la Sud de Siret în două compartimente: unul la EST, între Buzău şi Dunăre, iar altul la Vest, între Buzău şi Zona Subcarpatică, configuraţia malului, abrupt şi înalt, precum şi caracteristicile fundului apei conferind râului Buzău trăsăturile specifice unui bun obstacol antitanc. În afară acestor obstacole hidrografice caracteristice, la Sud de Siret pot fi remarcate zonele mlăştinoase şi de bălţi de la Măxineni, Voineşti, Corbii Vechi şi Balta Albă, Ianca, Movila Miresei. Sectoarele favorabile de forţare a râului Siret în Poarta Focşanilor se situiază în următoarele sectoare:
- 2 Km. Nord Vadu Roşca şi 2 Km. Sud aceeaşi localitate;
- Călienii Vechi, 2 Km. Sud - Est Lungoci; Fundeni, 1 Km. Sud Tudor Vladimirescu;
- 4 Km. Vest Vameş, 2 Km. Nord-Est Voineşti; Cotul Mihalcea, Movileni.
Pentru Trecerea Siretului, o mare importanţă o au podurile de la Şendreni şi Năneşti.
Prin Poarta Focşanilor se înscriu o serie de comunicaţii care asigură executarea transporturilor de aprovizionare şi evacuare, precum şi pentru efectuarea manevrei de forţe şi mijloace. De la Sud la Nord, această zonă este străbătută de patru căi ferate, două şosele importante şi alte comunicaţii de importanţă locală, respectiv:
- calea ferată şi şoseaua Râmnicu Sărat - Focşani - Mărăşeşti;
- calea ferată Făurei - Tecuci;
- şoseaua şi calea ferată Brăila - Galaţi - Tecuci (şoseaua are o variantă prin Măicăneşti spre - Hanu Conachi şi o alta de la Măicăneşti spre Râmnicu Sărat);
- calea ferată Galaţi - Stoicani - Târgu Bujor - Bârlad.

Cele mai importante comunicaţii de rocadă sunt reprezentate de calea ferată şi şoseaua Marăşeşti-Tecuci, şoseaua Odobeşti-Focşani-Măicăneşti, şoseaua Râmnicu Sărat-Suteşti-Brăila. Având în vedere caracteristicile generale ale Poarta Focşanilor şi mai ales adâncimea sa mică, aliniamenetele de apărare şi direcţiile de interzis sau de ofensivă au fost analizate în istoria milenară a poporului nostru în variantele determinate de natura agresiunii sau nevoile de ripostă activă, în contextul general caracteristic zonei de operaţii în care se manifestă, dar şi de opţiunile politico-militare ale comandamentului suprem militar. Însemnătatea geostrategică a zonei a fost ilustrată, în repetate rânduri, în istoria poporului Român, Poarta Focşanilor , rezemată pe cele două elemente polarizatoare ale românismului, Dunărea şi Carpaţii, reprezentând coordonate geografico-istorice fundamentale ale trecutului nostru naţional.

Îngemănarea acestor două obstacole naturale de anvergură, Carpaţii şi Dunărea Maritimă, printr-o fortificaţie permanentă în zona Focşani - Galaţi reprezenta un obstacol serios pentru orice tentativă de pătrundere dinspre Nord sau Est spre Sud-Estul Europei în Peninsula Balcanică, obligatoriu de efectuat prin spaţiul românesc sau prin imediata lui vecinătate. În formula pertinentă a unui specialist această linie „este din cele mai tari puncte pentru apărarea strategică a Europei". Având un flanc apărat de Marea Neagră şi de mlaştini, iar celălalt de Siret şi Munţii Carpaţi, deschizătura dintre ele nu putea fi atacată direct dinspre Dunăre, operaţie de altfel aproape imposibil de realizat. În acest cadru general, zona pe care astăzi o tratăm în mod deosebit, arealul Vrancei şi al Putnei, în care este dispus şi aerodromul Focşani, a constituit factor de relevanşă, dar şi spaţiu determinant al rezistenţei şi de ce nu, al supravieţuirii statului român.

Acesta este pământul generos al Mioriţei, care a zămislit pe mitropolitul Varlaam al Moldovei, pe răzeşul Ion Roată de la Câmpuri, pe maiorul erou George Şonţu, pe arhitectul Ioan Mincu, pe distinşii oameni de cultură şi şcoală, fraţii Longinescu, pe inginerul Anghel Saligny – mândria corpului ingineresc român, pe scriitorul şi diplomatul Duiliu Zamfirescu, pe savantul geograf Simion Mehedinţi din Soveja, pe înţeleptul şi harnicul prefect de Putna, liberalul N.N. Săveanu, şi mulţi alţii, a căror faptă şi trudă au stat la temelia României moderne. Dar, în egală măsură, în toată istoria milenară a poporului român, acest culoar a fost intens utilizat încă din perioada statului dac, apoi de romani după cucerirea Daciei, ca limes împotriva dacilor liberi sau populaţiilor migratoare, ca loc obligat de trecere a acestor populaţii spre Vestul şi Sudul Europei, de domnitorii românii în epoca rezistenţei împotriva Imperiului Otoman, de marile imperii din vecinătatea ţării în lupta pentru hegemonie în Carpaţi, Gurile Dunării, Balcani şi trecătorile dintre mări, cu dezvoltări în epoca modernă şi contemporană a României.

Construirea unei linii de rezistenţă în sudul Moldovei, pe Siretul Inferior, a fost în epoca modernă, în intenţia Armatei Române, încă din 1877. Pericolul reprezentat de marele vecin de la răsărit, care, începând cu secolul al XVII - lea, prin acţiunile sale, îşi devoala intenţiile de stăpânire a Gurilor Dunării şi strâmtorilor dintre mări, Bosfor şi Dardanele, se accentuase după Războiul de Independenţă, când Rusia întârziase retragerea trupelor sale de pe teritoriul ţării şi Congresului de Pace de la Paris din 1878, în urma căruia Români pierdea în favoarea Rusiei judeţele din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail şi Bolgrad. Totodată, aderarea României la Tripla Alianţă în 1883, făcea foarte posibil un război cu Imperiul Ţarist. Experienţa valoroasă a anilor 1877-1878, precum şi mutaţiile produse în purtarea războiului în ultimile decenii ale secolului al XIX-lea au determinat guvernul român să caute cele mai bune soluţii pentru pregătirea genistică a teritoriului pentru apărare.

În situaţia României, stat cu frontiere lungi, raportate la suprafaţa ţării, sprijinite în mare măsură pe obstacolele naturale, Dunărea şi Carpaţii, se aprecia că, amenajările cu caracter permanent ar trebui construite pe principalele direcţii de pătrundere a inamicului şi în apropierea unor obiective vitale. Primul studiu complet referitor la amenajarea genistică a teritoriului ţării, prezentat guvernului în anul 1882, prevedea, printre altele, şi organizarea aşa-numitei „regiuni întărite Focşani-Nămoloasa-Galaţi". Studiile pentru fortificarea acestei zone au început în anul 1887, ca necesitate a consolidării apărării teritoriului în faţa unei eventuale agresiuni dinspre Est, de dincolo de Prut, sau dinspre Nord, paralelă cu Carpaţii Orientali. Spaţiul dintre marele cot al Dunării şi Carpaţii de Curbură, situat la Sud-Vest de cursul Siretului şi al Putnei, fiind un teren şes, lipsit de obstacole naturale importante, impunea de la sine ridicarea unor bariere cu valoare militară în calea prezumtivilor agresori. Linia fortificată a fost proiectată şi dezvoltătă în trei „fronturi întărite", Focşani, Nămoloasa şi Galaţi, cu o densitate de 6,7 guri de foc pe km de front, dispuse în adâncime pe trei linii de apărare, cu misiuni bine determinate.

Frontul Focşani, cuprindea 15 grupuri de baterii cuirasate, organizate pe trei linii de apărare şi o întărire izolată, care se dezvolta pe un arc de cerc de 26 km lungime, măsurată pe linia bateriilor înaintate, având oraşul Focşani drept centru. Depărtarea maximă de oraş a frontului întărit era de 7 km la flancul stâng, Grupul nr. 1 Odobeşti, iar cea minimă, de 3 km, la flancul drept, Grupul Milcov nr. 15. Toate grupurile de baterii erau deservite de o şosea circulară ce trecea pe la spatele forturilor şi era legată, prin drumuri radiante, atât cu oraşul Focşani, cât şi cu fiecare baterie.

Frontul Nămoloasa era format din 8 grupe de baterii cuirasate, aşezate pe două linii concentrice, desfăşurate pe un arc de cerc sprijinit cu spatele pe Siret, într-o porţiune a râului favorabilă atât pentru instalarea podurilor, cât şi pentru trecerea şi desfăşurarea trupelor. Acest front constituia un puternic „cap de pod" pe malul stâng al Siretului, menit să apere cele trei poduri, de la Lungoci, Fundeni şi Nămoloasa, pentru a permite astfel Armatei Române să opereze pe ambele maluri ale râului. Lungimea frontului, măsurată pe linia bateriilor înaintate, era de 12,5 km, flancul stâng rezemându-se pe râul Siret, în faţa satului Călieni, la 1500 m interval de confluienţa Bârladului, iar flancul drept, pe lunca inundabilă a Siretului, la 500 m depărtare de acest râu, în dreptul satului Blehani.

Frontul Galaţi constituia flancul drept al regiunii F.N.G., cu misiunea de a respinge un atac din direcţia Nord şi participarea la apărarea deschiderii Focşani - Galaţi, împiedicarea invadării ţării pe la Est, prin defileul Brateş - Dunăre, interzicerea pătrunderii pe Dunăre a unei flote de război inamice, precum şi a operaţiilor ei pe malul românesc al fluviului, în cooperare cu armata de uscat şi forţele fluviale. Poziţia era organizată defensiv pe un front cuirasat între Siret şi lacul Brateş, un sistem de baterii descoperite şi baterii cuirasate mobile, care apărau sectorul cuprins între înălţimile oraşului Galaţi şi Dunăre, întindere acestuia măsurând pe linia bateriilor înaintate 14 km.

Lucrările de construire a zonei fortificate Focşani-Nămoloasa-Galaţi au început în anul 1888 şi au fost finalizate în anul 1893, costul lor ridicându-se la mai mult de jumătete din bugetul Ministerului de Război pe acel an. La începutul anului 1914 în regiunea F.N.G. se găseau puţin sub jumătate din totalul gurilor de foc de artilerie din dotarea armatei, efectivele de pace fiind de 7033 militari. Aderarea României la Antanta în anul 1916, Convenţia militară încheiată cu statele componente, inclusiv Rusia, a făcut ca valoarea strategică a linei fortificate F.N.G. să fie anulată pentru Armata Română, dar amplificată pentru defensiva militară a forţelor Puterilor Centrale. În cadrul general al desfăşurării operaţiilor pentru salvarea României în campaniile militare ale anului 1917, rolul politico-militar al Porţii Focşanilor îşi va demonstra din nou înalta relevanţă. Victoriile Armatei Române de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz vor consacra rolul istoric al regiunii, ca simbol al sacrificiului şi eroismului românesc, al încrederii şi voinţei în realizarea idealurilor pentru care România s-a angajat şi sângerat în război.

Tododată, pentru prima dată în istoria sa, Poarta Focşanilor a fost martora celei mai mari confruntări de forţe aeriene din Sud-Estul Europei, de la dezvoltarea aviatiei militare ca cea de-a cincea armă de luptă. Atunci au fost probate dragostea de ţară şi neam, spiritul de sacrificiu, curajul şi alesele calităţi de luptători aerieni ale tuturor echipajelor, piloţi şi observatori aerieni, din cele trei grupuri aeronautice române, dislocate la Bacău, Tecuci şi Galaţi, deviza „Pe aici nu se trece!" fiind materializătă şi în spaţiul aerian al Mărăştiului, Mărăşeştiului, Oituzului, şi oriunde inamicul aerian a cutezat să atace.

După război, statu-quo-ul realizat prin Tratatului de Pace de la Paris a fost permanent ameninţat de politica revizionistă a Germaniei, înfrântă de puterile vest-europene. Deteriorarea relaţiilor internaţionale, ca urmare a impunerii regimurilor totalitare în Ungaria şi Italia şi venirii la putere a lui Hitler în Germania, în ianuarie 1933, au impus în atenţia strategilor militari soluţii practice pentru oprirea unui eventual atac străin, inclusiv prin consolidarea sau construirea de noi linii fortificate de rezistenţă. În acest sens, după declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, dat fiind pericolul reprezentat de Rusia Sovietică, care nu recunoscuse prevederile Tratatului de la Paris, în special unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România, pericol accentuat de apropiere de Germania, responsabilii politico-militari de la Bucureşti au hotărât repunerea în valoare a liniei fortificate F.N.G.. Lucrările de construcţie a noi linii fortificate s-au desfăşurat în anii 1940 – 1941. Ea cuprindea cazemate din beton armat, şanţuiri antitanc, cuiburi de mitralieră şi reţele de sârmă ghimpată, avea o deschidere de aproximativ 180 de km, de la Măgura Caşin spre Oneşti, până la vărsarea Trotuşului în Siret, apoi pe linia Siretului Inferior, până la vărsarea în Dunăre, până la Brăila.

Din punct de vedere militar, aliniamentul Caşin-Oneşti-Adjud-Mărăşeşti-Focşani-Nămoloasa-Brăila, constituia una dintre cele mai puternice poziţii de apărare strategică din Europa, având un flanc sprijinit pe Dunărea maritimă şi celălalt pe Carpaţii Orientali. Pe acest aliniament existau cca. 1600 cazemate de beton, ceea ce însemna o densitate medie de 9 cazemate pe km de front, pe direcţiile probabile de atac cu blindate erau 60 km de şanţuiri antitanc, la care se adugau 1800 poziţii de tragere pentru armament antitanc şi automat. Spre sfărşitul anului 1943, în condiţiile în care mersul războiului se schimbase după înfrângerile de la Kursk şi Stalingrad, cazemate au fost mascate prin acoperire cu pâmânt, pentru a fi protejate de bombardamentul aviaţiei inamice.

Evoluţia situaţiei militare pe frontul de Est în vara anului 1944, declanşarea, cu succese însemnate încă din prima zi, la 20 august 1944, a ofensivei sovietice de la Iaşi-Chişinău, cu scopul încercuirii şi nimicirii forţelor principale ale Grupului de Armate „Ucraina de sud", aveau să aducă din nou în actualitate rolul Porţii Focşanilor şi zonei fortificate Focşani-Nămoloasa-Brăila. În concepţia militară a şefului statului, mareşalul Ion Antonescu, acest aliniament era vital pentru apărarea României şi oprirea ofensivei sovietice, sau aliniament de armistiţiu, în perspectiva încheierii acestuia. În acest scop, pe lângă detaşamentele dizlocate permanent şi atrenate special pentru acţiuni de luptă în zona fortificată, se ordonase întărirea cu trupe din interior şi ulterior, cu trupe germane şi române retrase de pe front. La 23 august se aprecia de către comandamentul militar german că linia Brăila-Focşani poate fi menţinută. Redutabila zonă fortificată avea să fie deschisă Armatei Roşii, fără luptă, după arestarea mareşalului Antonescu şi a guvernului său în după-amiaza zilei de 23 august 1944 şi trecerea României de partea Naţiunilor Unite. Totodată, Marele Stat Major, a hotărât, în noaptea de 25/26 august 1944, să deschidă Poarta Focşanilor , dezechipând linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Brăila, cele 9 batalioane specializate în luptă în zona fortificată demontând armamentul greu şi repliindu-se în noua zonă de concentrare.

Fără a intra în detalii cu privire la consecinţele militar-strategice, logistice şi politice, putem aprecia fără echivoc că acţiunea României, prin Actul de la 23 August 1944, a constituit unul dintre evenimentele de însemnătate decisivă ale celui de-al Doilea Război Mondial, prin dezagregarea întregului sistem militar german din Europa de Sud-Est, prin privarea Reich-ului de aprovizionările cu carburanţi din marele perimetru petrolifer de la Ploieşti şi cu alte produse, prin criza politică în lanţ declanşată în Bulgaria, Ungaria şi Croaţia, prin alăturarea potenţialului României la Coaliţia antihitleristă, scurtând războiul cu cca. 200 de zile. În conformitate cu hotărârile Tratatului de Pace de la Paris, semnat de România la 10 februarie 1947, sistemul de fortificaţii căruia i se atribuise un rol fundamental pentru apărarea României a fost demantelat cu participarea armatei sovietice, care va staţiona abuziv în ţară până în anul 1958.

Din perspectiva acţiunilor Aeronauticii Române în cea de-a doua conflagraşie militară, Poarta Focşanilor se relevă din nou ca spaţiu de cel mai mare interes geo-strategic. Structurile organizatorice ale Forţelor Aeriene Române au fost realizate în toamna anului 1940 şi în prima parte a anului următor. Pregătirea lor temeinică pentru război s-a făcut în iarna şi primăvara anului 1941, îndeosebi în perioada aprilie - iunie, când unităţile de Aeronautică au fost dislocate, fără a se decreta mobilizarea, pe zona de operaţii din Moldova.

Gruparea Aeriană de Luptă (Gal), ca mare unitate operativă a constituit principala forţă de acţiune a Aeronauticii Române în Campania din Basarabia. Ea a cuprins întreaga aviaţie de bombardament, majoritatea aviaţiei de vânătoare, escadrile de recunoaştere şi legătură, precum şi unităţi de artilerie antiaeriană, o companie de transmisiuni radio şi fir.
Comandadamentul şi unităţile de aviaţie ale Grupării Aeriene de Luptă au fost dilocate în cea mai mare parte în Poarta Focşanilor şi în zona adiacentă acesteia, astfel:

P.C. al Gal - Vila Săveanu, 3 km. V Focşani
E 1 Recunoaştere - TB, TL-Jorăşti
E 116 Leg. - TB, TL-Păţeşti
Fl. 1 Vânătoare - PC, TB – Focşani Nord
- Gp. 5 Vt. He. 112 - TB - Focşani Nord, TL - Bârlad Vest, Roman, TD - Pufeşti
- Gp. 7 Vt. M. 109 - TB - Rm. Sărat, TL - Frunzeasca Slobozia, TD – Vâlcelele
- Gp. 8 Vt. IAR 80 - TB - Focşani Nord, TL - Roman, Bârlad Nord, TD Jorăşti

Fl. 1 Bombardament - PC, TB - Buzău
- Gp. 4 Bomb. LOS - TB, TL - Buzău, TD Cioara Doiceşti, Tăriceni
- Gp. 5 Bomb. He 111, TB, TL Ziliştea, TD - Ţăndărei, Boteni
- Gp. Bomb. SAVOIA 79 - TB, TL - Pogoanele, TD - Padina, Grindu, Petreşti

Fl. 2 Bombardament - PC, TB - Sihlele
- Gp. 1 Bomb. Potez 63 – TB, TL - Sihlele, TD - Ciorăşti
- E IAR 37 – TB, TL - Sihlele, TD - Erculeşti
- E 82 Bloch 210 - TB, TL - Sihlele, TD - Erculeşti

Fl. 2 Aviaţie de Gardă - PC, TB, TL - Sihlele, TD - Bogza
A revenit aviatorilor din Gruparea Aeriană de Luptă onoarea de a declanşa operaţiunile militare în dimineaţa zilei de 22 iunie 1941 pentru repararea consecinţelor tragice ale ultimaturilor sovietice din iunie 1940. În conformitate cu ordinele de operaţii, aviaţia a trecut frontiera - râul Prut, la orele 4.00.

Jurnalul de operaţii al Grupării Aeriene de Luptă consemnează pentru data de 22 iunie 1944: „În zorii zilei la orele 4, atunci când noaptea încă mijea cu razele dimineţii, atunci când genele deabea-şi scuturau somnul, expediţiile noastre de bombardament, vânătoare şi recunoaştere, cu un elan nestăpânit, se năpustiră în neant, trecură Prutul - vremelnicul hotar, şi izbiră în vârtejul motoarelor lor, cerul însângerat şi pângărit al Basarabiei ". La declanşarea ostilităţilor, la dispoziţia Grupării Aeriene de Luptă erau 253 de avioane, din care 205 disponibile, asigurate pentru acţiuni de luptă în zbor de către 208 echipaje.

În faza iniţială a campaniei din Basarabia, chiar şi ulterior (cu câteva excepţii), acţiunile de luptă ale Grupării Aeriene de Luptă s-au desfăşurat de pe aceste terenuri de aviaţie, în majoritate dispuse în Poarta Focşanilor . Dislocarea Flotilei 1 Vânătoare pe terenul Comrat, a Grupului 7 Vânătoare pe terenul Chişinău şi a Grupului 6 Mixt Bombardament pe terenul Ialoveni s-a făcut spre finele campaniei, după curăţirea sudului Basarabiei de forţele inamice. În toată perioada celui de-Al Doilea Război Mondial salba de aerodromuri din jurul oraşului Focşani, respectiv Focşani-Nord, Focşani-Sud, Jorăşti, Sihlea, etc. a fost continuu utilizată atât de aviaţia română, cât şi de cea germană, atât în acţiuni de generare şi regenerare a forţei aeriene, dar şi pentru apărarea spaţiului aerian împotriva acţiunilor aviaţiei inamice.

Relevanţa politico - militară a Porţii Focşanilor avea să revină cu pregnanţă în actualitate în timpul evenimentelor din Cehoslovacia din anul 1968, moment care a readus în conştiinţa românească adevărul potrivit căruia, în caz de primejdie, singurele forţe pe care te poţi baza sunt propriile forţe naţionale. În acest context, în această zonă au fost dislocate importante unităţi militare, cele două brigăzi din forţele terestre existente, Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor" şi Brigada 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza" având şi în prezent misiuni specifice acestei zone. Pe aceleaşi coordonate a acţiunii de extindere a unităţilor de aviaţie în zona de Est a României, ca urmare a reorganizării Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie de la Boboc, prin Ordinul şefului Marelui Stat Major nr. CL 00895 din 25 iulie 1980 a fost constituit pe aerodromul situat în partea de Sud-Esta oraşului Focşani, Grupul de Aviaţie Şcoală Legătură, care a funcţionat, cu rezultate de excepţie, până în anul 2001.

Concluzia acestei prezentări se desprinde cu cea mai mare claritate: nu au existat evenimente istorice majore pentru destinul României, cu defăşurare în afara arealului la care ne-am referit.
Închei prin a aminte câteva reflecţii semnificative referitoare la importanţă deosebită a Porţii Focşanilor, a Ţinutului Vrancei şi al Putnei în istoria României:
- „Regiunea dintre Munţii Vrancei şi cotul Dunării la Galaţi e pământul cel mai însemnat pentru viaţa statului nostru. Aici e nodul vital al statului român; în toată întinderea pământului românesc nu e o regiune mai semnificativă din punct de vedere atropogeografic şi istoric". (Simion Mehedinţi)
- „Cine va studia istoria Vrancei, va afla despre istoria în mic a acestui popor". (Nicolae Iorga)