Prin amabilitatea distinsului nostru colaborator, neobositul cercetător Mircea Vâlcu-Mehedinţi vă supunem atenţiei un material documentar cu trimitere directă la împrejurările în care a avut loc pogromul de la Iași din iunie 1941. Pentru a înlătura orice comentarii sfertodocte neavizate (s-a întâmplat în cazul publicării în revista ART-EMIS a dialogului din ziua de 23 august 1944 dintre Mareşalul Ion Antonescu şi Regele Mihai, când o serie de neica-nimeni au contestat autenticitatea documentului, deşi sursa verificabilă[1] fusese indicată) şi a doua parte a documentul de faţă poate fi consultat în arhive.[2](Redacţia ART-EMIS)„Unul dintre autorii documentarului este un evreu - Oliver Lustig, născut în nordul Transilvaniei. Pe când era copil, a fost trimis, împreună cu familia și foarte mulți evrei, de către conducerea lui Horthy, în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Chiar are tatuat pe braț numărul din lagăr. Am fost coleg cu el, pe când era ziarist la ziarul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului. Atunci avea gradul de colonel. Era un tip cinstit, corect și bun ziarist”. (Mircea Vâlcu-Mehedinți)
Anexa 1
File din pogromul de la Iași (iunie 1941)
Sâmbătă 21 iunie: Circulă zvonuri că războiul este iminent. Radio Londra anunță masive concentrări de trupe germane la granița cu U.R.S.S. Dealtfel, noi la Iași, am observat de mai multe săptămâni aceste concentrări. Radio Chișinău nu transmite nimic neobișnuit. Buletinele de știri despre războiul dintre Germania și Anglia continuă să transmită știri obiective din ambele surse. Nici un fel de comentarii. După amiază zvonurile iau o asemenea amploare, încât magazinele se închid, oamenii pleacă speriați spre casă. Pe la vreo șapte încetează și circulația tramvaielor.
Duminică 22 iunie - Cred că nu era încă patru dimineața când suntem treziți de un puternic uruit de avioane. Ieșim afară în curte și vedem cerul acoperit de bombardiere grele germane zburând la mică înălțime în direcția Est. Bănuim că a început războiul deși unii mai susțin că ar fi vorba doar de exerciții. Ne e teamă să ieșim din casă. Pe la orele opt ies totuși din casă și mă întâlnesc cu un cunoscut care îmi comunică că a auzit că a început războiul. La un moment dat vedem pe un stâlp un afiș minuscul cu un fragment din ordinul lui Antonescu „Vă ordon treceți Prutul...”. Din loc în loc mai întâlnim și altele. Mă întorc grăbit spre casă pentru a-mi informa familia. Toată lumea e îngrijorată. După amiază eram invitat la un prieten unde se adunaseră câțiva tineri. Subiectul de discuție: războiul. La un moment dat se dă alarma aeriană. Coborâm în pivniță. Dar n-a fost nimic. Ne împrăștiem, totuși, pe la casele noastre.
Luni, 23 iunie - Alarme aeriene din sfert în sfert de oră. avioane sovietice de recunoaștere vin mereu deasupra Iașului. Deși n-a fost nici un bombardament tensiunea este foarte mare deoarece mereu trebuia să cobori în pivniță.
Marți, 24 iunie -Alarmele aeriene continuă. Populația evreiască este îngrijorată și de ce ar putea face trupele naziste cu evreii.
Miercuri 25 iunie: Raidurile aeriene sovietice de recunoaștere continuă. Populația evreiască este alarmată de faptul că circulă zvonuri că evreii fac semne către avioanele sovietice.
Joi, 26 iunie -Primul bombardament sovietic deasupra Iașului. În plină zi, dimineața spre prânz. Au venit câteva zeci de avioane care au aruncat câteva sute de bombe, la întâmplare. Una din ele a căzut pe spitalul „Sf.Spiridon”, deși acesta avea crucea roșie pe acoperiș. Întreaga populație a orașului este indignată. Evreii sunt în plus îngrijorați că s-ar putea ca această indignare să se reverse asupra lor.
Vineri, 27 iunie - Circulă intens zvonuri despre un pogrom împotriva populației evreiești. Antisemiții acuză populația evreiască că ar fi filo-bolșevică. Dar mai mult ne temem de trupele naziste despre care știam bine ce au făcut în alte țări cu evreii. Ne dăm seama că ar putea îndrepta - cu ajutorul huliganilor - indignarea față de bombardamentul sălbatic împotriva populației evreiești.
Sâmbătă 28 iunie - Ciirculă zvonuri că trupele germano-române întâmpină dificultăți pe front, că numărul morților e mare. Numărul răniților este și el mare, acest lucru îl vedem din faptul că spitalele sunt pline, inclusiv unele școli transformate ad-hoc în spitale. În aceste condiții foarte mulți susțin că nemții ar provoca un pogrom pentru a abate gândurile popuației de la numărul mare al victimelor războiului. S-au semnalat cazuri de atacare pe stradă a unor cetățeni evrei ce au fost molestați. Unii prieteni ai evreilor îi sfătuiesc, dacă pot, să părăsească orașul. După amiaza, majoritatea magazinelor și atelierelor evreiești nu se mai deschid, populația evreiască închizându-se în case. Unele familii evreiești găsesc adăpost la prieteni români, care îi ascund.. Familia noastră stă îngrijorată în casă. Locuiam în acea vreme pe str. Cuza Vodă foarte aproape de Piața Unirii, în curtea fostei Librării Socec. Gardul din spatele curții noastre era vecin cu cel al Prefecturii de poliție. În curte locuiam mai multe familii (toate evreiești) cuprinzând circa 50 de persoane.ÂÂÂ În cursul nopții, mai bine zis după miezul nopții, spre ziuă, am auzit împușcături care se întețeau. N-am dormit toată noaptea și n-am îndrăznit să ieșim nici măcar până la vecini.
Luni, 29 iunie - În zori vedem coloane nesfârșite de evrei (bărbați, femei, bătrâni) încadrate de militari germani și jandarmi îndreptându-se spre Prefectura de poliție. Deci nu e vorba de un pogrom (care în esență este atacarea unei populații minoritare de către populația majoritară fanatizată), ci de ceva organizat. Pe noi nu ne deranjează nimeni. Mai târziu am aflat și de ce: experiența naziștilor, ce au mai făcut asemenea acțiuni de „curățire” în Europa, le cerea ca ea să fie organizată de la periferie spre centru ca nu cumva (dacă se proceda invers) unii evrei să fugă din Iași. Deci o acțiune bine organizată în care se vedea mâna nemțească. Dealtfel din câte am obsservat de la fereastră deși coloanele erau însoțite atât de militari germani cât și de jandarmi români, conducerea o aveau ofițerii nemți, care strigau cât le ținea gura. Am asistat și la scene tragice: oameni bătrâni și bolnavi ce nu puteau ține pasul cu coloana erau împușcați de nemți cu automatele. În plus trăgeau și așa în aer pentru intimidare. Pe La 10-11 au început să fie eliberați unii evrei și cum noi stăteam lângă prefectură și pe stradă era în continuare agitație au venit în curtea noastră să ne ceară adăpost. Ne-au declarat că au fost ridicați în cursul nopții de către patrule mixte militare germane-române sunându-li-se că vor fi duși pentru triere la prefectura de poliție. Și că vor fi reținuți doar bolșevicii. La poliție, într-adevăr la mulți, comisarii le eliberau niște hârtii precum că au fost verificați și că se pot întoarce la casele lor. Mulți evrei ce izbutiseră să se ascundă, în urma acestui fapt s-au prezentat singuri la poliție de bună-voie. Și în curtea noastră, noi vecinii, ne-am adunat la sfat să ne hotărâm ce să facem, dacă să ne ducem și noi alături, la prefectură, să ne luăm certificatele de „oameni cumsecade”. Părerile erau împărțite: unii erau de părere să mergem imediat, alții să mai așteptăm, deoarece era periculos să ieși pe stradă. Între timp, pe la ora prânzului, am auzit răpăit de mitraliere în curtea prefecturii. Ne-am uitat și am văzut cum militari germani instalați pe acoperișul clădirii prefecturii trăgeau cu automatele în miile de oameni, înghesuiți în curte. Am aflat ulterior de la supraviețuitori că nemții nu au mai permis comisarilor români să facă vreo acțiune de triere și să elibereze certificate de bună purtare, cerând ca toți evreii să fie deportați. În mod practic ei luaseră puterea asupra prefecturii.
Ceea ce am văzut ne-a hotărât că în nici un caz să nu ne mai prezentăm singuri de bună-voie la prefectură, ci să așteptăm să ajungă patruleleși la noi. Între timp masacrul din curtea prefecturii continua. Am făcut după-amiază un nou sfat între vecini. Aproximativ 30 de persoane (din 50) au hotărât să ne ascundem. Ceilalți au refuzat, gândind că va fi mai rău: ne vor împușca pe loc dacă ne descoperă. Ne-am ascuns într-o pivniță. Ne-am dat însă seama că ne vor căuta și aici. Din pivniță, printr-o ușiță se putea coborî câțiva metri și intra într-o hrubă (rămășiță a unui tunel ce pornea de la Cetățuie și traversa tot Iașul și din care rămăseseră porțiuni). Am coborât în hrubă și am marcat ușița din pivniță cu o albie de lemn, în așa fel încât dacă cineva intra în pivniță nu putea observa nimic, decât o serie de lucruri și o albie, rezemată de un perete. Am luat cu noi ceva alimente și apă. Spre seară am auzit din curte rafale de automate și strigăte de „iuden araus” (evreii afară) în limba germană. Noi ne-am mișcat. Ne-am gândit la ceilalți vecini care au fost luați. După vreo 20 de minute a coborât un militar german care a mai strigat o dată „iuden araus” a așteptat un minut după care a tras o rafală în pivniță. Noi care eram la câțiva metri sub pivniță am simțit cum ne îngheață sângele în vine dar am tăcut chitic. Neamțul a plecat din pivniță strigând către ceilalți că nu e nimeni acolo.
Luni, 30 iunie - Am continuat să stăm în hrubă neștiind nimic ce se întâmplă afară.
Marți, 1 iulie - Deși nu mai aveam nimic de mâncare și nici apă, ne era teamă să ieșim din hrubă.
Miercuri, 2 iulie - Am auzit zgomot de tramvai. Socoteam că dacă circulă tramvaiele situația s-a mai normalizat. Am hotărât să părăsim hruba și să ne întoarcem în casă. Am avut o surpriză plăcută. Ne-am întâlnit cu ceilalți locatari care refuzaseră să se ascundă cu noi în pivniță. Cum au supraviețuit ei? În momentul când patrulele au năvălit în curte și au început să strige „iuden araus” și să tragă cu automatele, au luat și ei brusc hotărârea de a se ascunde. Nu mai puteau ajunge în pivniță, care era în curte și s-au ascuns în pod trăgând după ei și scara. O singură familie, un bătrân și o bătrână, au rămas în apartamentul lor refuzând și de astă dată să se ascundă. Au așteptat și ei printr-un miracol. Când militarii nemți au pătruns în apartamentul lor, ei (fiind evrei de origină germană /originea lor era cea de evreu, nu germană - n.n./ trăind la Cernăuți și vorbind perfect germana) le-au spus că sunt nemți și că evreii din această curte au fost deja luați. Asta i-a salvat pe ei, dar și pe noi deoarece nemții s-au mulțumit cu o cercetare superficială.
Am ieșit în oraș. Afișe anunțau că ordinea a fost restabilită și cerea comercianților și meseriașilor să-și redeschidă magazinele și atelierele. Ne interesam de rude, de prieteni. Unii au scăpat, alții au căzut victime, iar o parte a dispărut nu știu unde.
Joi, 3 iulie - Începem să aflăm că cei dispăruți au fost transportați cu trenurile în direcții necunoscute.
Vineri, 4 iulie - O parte din ei aflăm că sunt lângă Iași la Târgul Frumos într-un lagăr. Multe zile mai târziu am aflat că un alt tren a deportat o parte din evrei tocmai la Călărași și că majoritatea au murit de sete (trenurile tixite – câte 120-130 de oameni într-un vagon, au fost plimbate zile întregi pe călduri foarte mari fără ca oamenii să primească un strop de apă). Mult mai târziu am aflat că sistemul acesta de „trenuri ale morții” era specific german și a fost folosit și în alte locuri în Europa ocupată de Hitler.
(ss) Gheorghe Iosub.
Anexa 2
Duminică 22 iunie 1941 a început războiul trecându-se Prutul în zona Iașului pe la Ungheni (trecere de către un pluton de bicicliști) și Sculeni (prin vad – malul minat). Marți, miercuri și joi au fost primele raiduri de bombardiere ale aviației sovietice asupra orașului Iași (bombele au căzut joi covor - calibrul mic - de la Teatrul Național - alături Creditul militar român și german - până la Palatul Telefoanelor, altele la Palatul Justiției; marți în adăpost și la Palat și în Săulescu).
Joi la amiază mi-am scos părinții din oraș și i-am dus la Belcești (40 km) în casa parohială, unde aveam domiciliul. Eram mobilizat ca preot militar la spitalul de campanie nr.8 al Corp.IV așezat la Școala Primară din Tg. Frumos și apoi în Spitalul din Sculeni pe Prut (12 km de Iași). Formația mea sanitară era a III-a după ambulanțele divizionară (II-a la care erau îndrumați răniții scoși din front de brancardierii sanitari ai batalioanelor. (I-a). Pe lângă misiunea mea rituală o aveam și pe aceea de a însoți convoiul de răniți (în autobuze S.T.B. și camioane) triați pentru spitalizare la Iași și a mă întoarce cu medicamente ridicate de la depozitele farmaceutice din Iași).
Luni 30 iunie sosind la Iași, în casa părinților mei de la biserica Talpalari am găsit familiile evreiești Menddel Dascălul și Aizic comercianți mici de pe Str, Seulescu, adăpostiți de către bătrâna noastră de casă, - educatoarea de limbi străine Olga Bilievici (franceza, germana, poloneza și rusa). Asistența de adăpostire în cele 3 camere și magazie a durat până după 23 august 1944, brava bătrână capacitând la opera ei de ocrotire și diferite grupuri de militari germani găzduiți prin filiera bisericii catolice: clerici și cadre sanitare, care procurau provizii, dar respirând în ambianța de relaxare ne-cazonă din modesta casă de preot, arătau mai mult decât o îngăduință umanitară, chiar o atitudine ne-nazistă și transpirau uneori idei și previziuni antihitleriste.
Am aflat atunci de masacrul început de trupele germane în noaptea de sâmbătă spre duminică 29 iunie, după încetarea alarmei aeriene, în rândul populației evreiești, trăgându-se cu armele automate pe stradă, în curți și prin case. Evreii, din casa părinților mei, veniseră de sâmbătă seara, relatându-mi că atunci s-a dat zvon că începe pogromul. Bătrâna Olga mi-a comunicat consternată că au fost uciși mii de oameni de toate vârstele și naționalitățile: români, evrei, lipoveni (învecinați cu cartierul predominantevreesc Podul Roș) și scapeți (situați în Păcurari arteră cu multe dugheni exclusiv evreiești). Mi-a spus că printre românii uciși este și preotul Răzmeriță. Despre acest caz mi-a dat informații cumnatul său preotul Grigore Constantinescu, și anume: „După bombardamentele aeriene de joi 26 iunie ne-am dispersat familiile la țară, iar noi am revenit sâmbătă fiecare la serviciul nostru parohial. În seara de sâmbătă am fost avizat de un enoriaș, funcționarul de laPrimărie Tică Nicolau, să nu ieșim din casă. Totuși la alarmă am trecut în adăposturi și ne-am întors apoi în casă. Același fapt s-a petrecut și cu cumnatul Răzmeriță care stătea pe Str. Sărărie, lângă Școala primară Lambrior, numai că la apropierea de portița curții grupul lor a fost somat cu „Halt”! Unii s-au lipit de gard, alții s-au trântit la pământ, iar preotul Răzmeriță a fugit să intre în curte, la câțiva pași de acolo. S-a auzit o rafală și preotul a fost ucis. Era ora 22.30-23.00”
Despre cele ce au urmat am aflat următoarele: Autoritățile românești au luat controlul străzilor și s-a început ridicarea bărbaților evrei. Alarmarea populației ieșene din seara de sâmbătă s-a produs în urma destăinuirii la Primăria orașului, că se va petrece ceva, de către arhitectul Kieser – tălmaci la comandamentul german de pe str. Mârzescu lângă Teatrul Național. Astfel se explică cum de s-a putut trage în plin prin curțile evreilor la acele ore 23-24, adică era forfota de refugiu spre casele românilor a evreilor, care în timpul alarmei aeriene și-au transmis zvonul lui Kieser și au intrat în panică.
Despre comportarea populației românești știu că a fost pretutindeni și unanimă de ocrotire până la riscul vieții. Asupra măsurilor autorităților știu personal următoarele:
Fiind miercuri-joi 3 iulie cu formația sanitară în Tg. Frumos am aflat că în gară este un tren cu evrei care strigă „apă-apă”. Ne-am dus acolo și din vagoane îmi strigau „Părinte Iosif nu ne lăsa”. Am întâlnit la locomotivă pe comandantul convoiului locotenent Triandorf, magistrat din Iași și cunoscut mie, pe care l-am solicitat să ia măsuri de aprovizionare cu apă. Mi-a răspuns că nu poate face nimic din cauza însoțitorilor nemți. Atunci am cules din dosul gării cutii de conserve cu niște copii de țigani cărora le-am plătit să caute cutii și sticle și le-am dus cu apă la vagoane. La al treilea transport mi-a luat brațulun magazioner de cereale și peste grâul depozitat m-a scos pe ușa din spate, întrucât mă căutau doi gradați nemți. Am trecut prin curte în curte până am ieșit în strada principală și de acolo m-am dus la școală. Comandantul nostru Lt. Colonel Dr. Mircea Constantinescu m-a avertizat ironic și compătimitor „de ce ești preot ca să cauți moartea cu lumânarea”!?
Al doilea episod cunoscut personal este convorbirea telefonică dintre Lt.Colonel Niculescu, adjutant al Comand. Militar al Iașului Grl. Carlaonț - în cabinetul căruia luam viza transporturilor la începutul lunii iulie – cu chestorul poliției Iași, căruia îi replica „de ce cei 2-3 gardieni de poliție, identificați de chestură s-au lăsat angajați de patrulele germane drept călăuze în masacru și nu au raportat ierarhic?”: „aha, și-au apărat pielea călcând consemnul”! (Unul a fost judecat la Iași după 1944 și a declarat „mă împușca dacă nu arătam unde sunt români”)
În legătură cu evenimentele masacrului de la Iași am avut o confruntare în oct. 1957 la Sinaia, unde vizitând pe fiul meu inginer constructor pe șantier, niște ingineri m-au întrebat dacă este adevărat ce li s-a spus la comemorarea de 23 august de către o activistă de sindicat ieșean că, anume: „Masacrarea evreilor s-a făcut de către soldați nemți și români precm și de către legionari, care pe str. Carol trăgeau cu mitralierele din pomi unde erau postați”. La chestionarea ei ulterioară că de unde știa că sunt legionari dacă erau camuflați în pomi, a răspuns „aveau cămăși verzi, i-am văzut cu ochii mei”. Am răspuns că la luptele din iunie 1944 nu purta nimeni cămășile verzi, iar când se purtau cămășile verzi prin Iași - până la 24.I.1941 - pomii nu aveau frunze ca să camufleze (nov-dec-ian), iar masacrarea nu s-a făcut pe str. Carol, ci pe ulițele cu populație evreiască, nici ziua în timpul promenadeimartorei... cu prea puțin zel al realității în fabulațiile ei. Faptele sunt dure, dar simple:
1. A fost un masacru nazist, nu un pogrom românesc;
2. Au asasinat naziștii, iar românii i-au ocrotit (pe evrei - n.n.);
3. Autoritățile românești civile și militare au înfruntat pe cele nemțești fiind în solidaritate cu opinia populației românești care s-a opus spontan masacrului;
4. Populația românească nu a fost inertă ci foarte activă în confruntarea cu fascismul prin cele trei pături omogene în umanitarismul lor: muncitorimea, țărănimea și cărturărimea.
Episodul masacrului nazist de la Iași a provocat un veto categoric ororilor hitleriste „La români nu se poate!”.
(ss) Pr. Iosif Tincoca. fost paroh la Belcești - Iași, 1934-1945)
Notă: Unul dintre autorii documentarului este un evreu - Oliver Lustig, născut în nordul Transilvaniei. Pe când era copil, a fost trimis, împreună cu familia și foarte mulți evrei, de către conducerea lui Horthy, în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Chiar are tatuat pe braț numărul din lagăr. Am fost coleg cu el, pe când era ziarist la ziarul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului. Atunci avea gradul de colonel. Era un tip cinstit, corect și bun ziarist. (Mircea Vâlcu-Mehedinți)
- Va urma -
[1] Redacţia ART EMIS-22-23 august 1944http://www.art-emis.ro/istorie/1778-inedit-23-august-1944.html
[2] FondC.C. al P.C.R. – Secția Propagandă și Agitație - Dosar 97 /1986.ÂÂÂ