„Evreiiau scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi, când au putut, au omorât mişeleşte soldaţii cu bâte. Avem dovezi!” În anul 1941, când liderul evreilor din România, Wilhelm Fielderman, fost coleg de şcoală al mareşalului Ion Antonescu, la care avea intrare permanentă, s-a plâns de represaliile pe care unii români le comiteau împotriva evreilor în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, Ion Antonescu i-a trimis o scrisoare-răspuns la două memorii, în 19 octombrie 1941, în care s-a referit la momentele evacuării acestor ţinuturi, arătând, printre altele, că: „...potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de această dată din acuzaţi în acuzatori, făcându-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plângeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb, şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari. Ce aţi făcut Dvs., anul trecut când aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina faţă de trupele româneşti care se retrăgeau şi care până atunci apăraseră liniştea şi belşugul acestor evrei ? Vă reamintesc eu: Înainte chiar de apariţia trupelor sovietice, evreii ce apăraţi, din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi când au putut au omorât mişeleşte soldaţii cu bâte. Avem dovezi. Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare. În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti.
Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate. ...Vă puteţi explica de ce înaintea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani cu buzunarele pline de grenade ? V-aţi întrebat câţi din ai noştri au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi au fost îngropaţi înainte de a fi morţi. Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea. Sunt acte de ură, împinsă până la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui. ...Nu vă înduioşaţi dacă aveţi cu adevărat suflet de ceea ce nu merită, înduioşaţi-vă de ceea ce merită...”[1 ]
Privitor la situaţia din Bucovina de Nord, într-un raport al şefului Statului Major al Corpului Grănicerilor din data de 28 iunie 1940, se arată că de îndată ce s-a dat ordinul de evacuare, evreii s-au dedat la manifestaţii antiromâneşti rupând şi scuipând tricolorul şi arborând steagul roşu comunist pe monumentul Unirii din Cernăuţi. Pe străzile oraşului se trăgeau focuri de armă, aveau loc devastări, iar centrala telefonică a fost ocupată de comuniştii locali înaintea intrării trupelor sovietice în oraş.[2 ]
Ostilitatea populaţiei evreieşti faţă de români
În 30 iunie 1940, din Basarabia a fost expediată o notă care relata despre ostilitatea populaţiei evreieşti faţă de români. În notă se arăta că în timp ce autorităţile civile şi militare româneşti evacuau provincia, evreii au rămas şi s-au manifestat favorabil autorităţilor sovietice. Numai în 29 iunie 1940, prin localitatea Reni au trecut din Vechiul Regat în Basarabia nu mai puţin de 3.000 de evrei, aceeaşi cifră înregistrându-se şi în zilele viitoare. Evreii au încercat să instige şi pe români la manifestaţii ostile celor care se refugiau şi mai ales contra armatei. Refugiaţii din Basarabia, ajunşi în Vechiul Regat, au raportat greutăţile întâmpinate din partea comuniştilor locali, majoritatea evrei, care i-au supus la torturi, i-au bătut cu pietre, le-au jefuit bagajele, le-au împiedicat transporturile, sau le-au distrus vehiculele şi le-au luat animalele. La Chişinău, avocaţii evrei au arborat drapele şi cocarde roşii înainte de venirea Armatei Roşii şi au violentat funcţionarii români. La fel au procedat şi intelectualii evrei din Reni, Ismail şi Cahul. Evreii din Chişinău au manifestat pe străzi, blocând căile de acces către gară, pentru a-i împiedica pe funcţionarii români să se refugieze. Ei au ocupat şi localurile instituţiilor de stat. Cu această ocazie, evreii i-au executat în stradă pe comisarii Pascal Nicolae, Mateescu Constantin şi Stol. Un grup de refugiaţi români, ajunşi în Bucureşti în 30 iunie, au relatat că o bandă de comunişti a împuşcat mai mulţi funcţionari români din Chişinău. Alţi refugiaţi români, din Cernăuţi, au declarat că înainte de intrarea Armatei Roşii în oraş, evreii au devastat biserici şi au executat numeroşi fruntaşi ai românilor şi ofiţeri ai armatei române. Evrei comunişti de 15-16 ani au comis acte de barbarie, dezarmând pe unii soldaţi români, izolaţi de ofiţerii lor şi de poliţişti, înfigând baionetele şi armele în corpurile lor. Toţi refugiaţii din Bucovina declarau că aceste fapte erau comise de evreii comunişti şi de unii ucraineni. În oraşul Bălţi, sub protecţia blindatelor sovietice care au depăşit aliniamentul stabilit, populaţia evreiască a dezarmat patrulele şi posturile noastre însărcinate cu menţinerea ordinii. Au fost jefuite trenuri regimentare. Tot evreii au cerut sprijinul militarilor sovietici pentru a-i dezarma ofiţerii şi soldaţii români. În târgul Răşcani - Bălţi, evreii umblau cu steguleţe şi rozete roşii la butoniere, iar pe case s-au arborat drapele roşii. La Soroca, evreii au format un comitet pe care Nota îl numea „terorist”. Înarmaţi, evreii au atacat camioanele destinate evacuării, opunându-se astfel evacuării funcţionarilor şi familiilor militarilor. La Soroca avocatul evreu Flexer l-a asasinat pe comisarul de poliţie Murafa. Au mai fost omorâţi administratorul financiar Gheorghiu, avocatul Stănescu şi căpitanul Georgescu.
Acţiunile ostile ale evreilor împotriva militarilor români, au determinat populaţia românească la represalii împotriva acestora
La Soroca a fost atacat camionul cu tezaurul Administraţiei Financiare şi s-au furat aproximativ 157.000.000 lei, administratorul financiar fiind ucis. Privitor la alte manifestări antiromâneşti comise de comunişti, Nota precizează că majoritatea acestora era formată din evrei. De asemenea, Nota făcea referire şi la alte acţiuni antiromâneşti comise de minoritari ruşi, ucraineni şi bulgari. Referindu-se la dezarmarea unor unităţi militare române de către sovietici, Nota arăta că aceştia au fost ajutaţi de „populaţia evreiască”. În încheierea documentului, se arăta că populaţia românească era profund indignată de faptele comise de evrei şi că, încă din acea fază a conflictului, reacţia românească nu a întârziat să se producă.[3] Autorităţile militare române nu au încurajat aceste reacţii româneşti împotriva evreilor. Astfel, la 1 iulie 1940, Corpul 10 Armată, raporta Marelui Stat Major, Secţia 2, Biroul 1, prin maiorul Bădărău, că trupele sovietice atinseseră linia de demarcaţie pe toată lungimea frontului, referindu-se şi la o serie de incidente. Privitor la evrei, în raport se arăta că acţiunile ostile ale acestora împotriva militarilor români, au determinat populaţia românească împreună cu militari de grad inferior la represalii împotriva evreilor: bătăi, aruncături jos din trăsuri etc. Raportul privea cu îngrijorare aceste excese ale românilor şi propunea „urgente măsuri pentru a opri asemenea acte”.[4 ]
În aceeaşi zi de 30 iunie 1940, şeful Biroului Statistic Militar Iaşi, lt. colonel Ion Palade, raporta, printr-o telegramă expediată la Bucureşti, printre altele, că populaţia evreiască de pretutindeni a avut o atitudine ostilă românilor, sfidându-i, batjocorind funcţionarii, asasinând pe unii dintre ei, furând tezaure ale instituţiilor statului şi confirmând practic informaţiile trimise la Bucureşti de la Cernăuţi şi Chişinău, ca şi pe cele comunicate de refugiaţii români la Bucureşti şi în alte părţi ale ţării. Se făcea referire la bandele de evrei conduse de avocatul Michel Flexer, care a ocupat Poliţia şi primăria din Soroca şi a procedat la percheziţii. Pe lângă asasinarea comisarului Mustafa, despre care se arătase în alt document, din telegrama lt. colonelului Ion Palade aflăm că Michel Flexer l-a asasinat şi pe un anume Eustate Gabriel. Populaţia teritoriilor evacuate era într-o stare de nelinişte.[5 ]
Dramele care se consumau cu ocazia evacuării Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa au fost imortalizată de ofiţerul român Elefterie Negel, evacuat din Basarabia.[6 ] Articolul său a fost cenzurat din presă, probabil din motivul de a nu descuraja populaţia şi a nu cataliza acţiuni de răzbunare a românilor, care şi aşa erau foarte greu de ţinut în frâu, deşi se făceau eforturi evidente în acest sens de către autorităţi. Ordinul de nu folosi armamentul în nici un fel de situaţie este cel mai elocvent. Acesta a şi fost motivul pentru care evreii au reuşit să dezarmeze sau să ucidă militari români care nu au făcut uz de armă, chiar şi atunci când erau în pericol de moarte. De altfel, calitatea şi disciplina Armatei române ante-comunistă, formată din numeroase elite, bazată pe legi şi o morală exemplare, este cunoscută.
Chişinău - Evrei au demonstrat, strigând: „Jos Carol!”, „Jos Armata română!”, „Trăiască Stalin şi Armata Sovietică!”.
Vijniţa - Medicul evreu Winera rupt steagul românesc, păstrându-şi partea roşie pe care şi-a înfăşurat-o în jurul pieptului, strigând: a sosit ceasul evreilor!
O altă Notă, aparţinând unui maior pe nume Bădărău, face referiri exclusive la atitudinea evreilor în timpul evacuării Basarabiei, aducând date în plus faţă de cele relatate mai sus.[7 ] Astfel, în gara Bălţi, grupuri de evrei s-au strecurat în trenurile care evacuau autorităţile române, sfătuind refugiaţii şi militarii să rămână în Basarabia. Nereuşind evreii să-i convingă, a venit un ofiţer sovietic însoţit de militari înarmaţi, care au anunţat că militarii trebuie să depună tot armamentul, în caz contrar vor fi împuşcaţi. Un evreu a anunţat cu glas tare că persoanele originare din Basarabia nu au voie să părăsească provincia. A urmat o percheziţie corporală. Românii au fost nevoiţi să-şi distrugă actele de identitate pentru a nu fi depistată apartenenţa lor la Basarabia şi a putea astfel să se refugieze. La Chişinău, grupurile de evrei au demonstrat împreună cu deţinuţii comunişti eliberaţi din penitenciar, strigând lozincile: „Jos Carol”, „Jos Armata română”, „Trăiască Stalin şi Armata Sovietică”. Documentul arată că poliţiştii care au încercat să facă ordine, pentru a permite refugiaţilor afluirea spre gară, respectiv comisarii Lascăr Nicolae, Mateescu Constantin, Severin şi Stol, au fost împuşcaţi în stradă de către evrei. La Reni, au avut loc incidente grave între evrei şi militarii români, care au condus la 15-20 de morţi. La Tighina, evreii au dezarmat jandarmi, le-au luat uniformele şi s-au erijat ei în organe de ordine. La Cernăuţi, printre persoanele împuşcate de evrei se numărau şeful gării, un comandant de regiment, primarul oraşului, foarte numeroşi poliţişti şi gardieni publici. La Vijniţa, întreaga dezordine a fost provocată de evreii comunişti şi ucraineni. Medicul evreu Winer, şeful Sanatoriului din Wijniţa nu a dat voie personalului român să părăsească instituţia, a rupt steagul românesc, păstrându-şi partea roşie pe care şi-a înfăşurat-o în jurul pieptului, strigând că a sosit ceasul evreilor. În 28 iunie, la podul de la Ceremuş, primarul localităţii, evreul Şatran, împreună cu populaţia evreiască, au întâmpinat militarii sovietici cu o manifestaţie de bucurie şi au rupt drapele româneşti. O bandă evreiască în frunte cu avocatul Rauferger i-au atacat pe perceptor şi pe pretor, obligându-i să predea banii din cassa percepţiei. La Galaţi, s-a format un grup de 2.000 de basarabeni, dintre care documentul specifică procentul de 90 % ca fiind evrei, care aşteptau în gară, sub pază, să plece, după propria dorinţă, în Basarabia. Unii s-au revoltat că nu li se formează garnitura mai repede şi au încercat să plece de sub pază. Somaţi să stea pe loc, au răspuns cu focuri de armă. Soldaţii români au tras în plin omorând 10-12 persoane şi rănind alte 40. 80 dintre cei aflaţi în grup au fost arestaţi.
Atitudinea pozitivă a liderilor evrei Wilhelm Fielderman şi a rabinului şef Alexandru Şafran
La 1 iulie 1940, la ora 11, a fost recepţionată de Ministerul apărării naţionale[8] o notă telefonică-raport care anunţa lipsa unor militari din unităţile care se refugiau de peste Prut, menţionând şi alte incidente şi arătând participarea evreilor la aceste acţiuni antiromâneşti.[9 ]
La 2 iulie 1940, la Ministerul apărării naţionale a fost redactat un document-sinteză intitulat „Acţiunea evreiască”. În prima parte, intitulată Evreii din Basarabia şi Bucovina în timpul evacuării, se fac referiri la organizarea de către evrei a unor Comitete Revoluţionare, la atentate şi asasinate şi la propaganda antinaţională. Sunt menţionate o serie de incidente din diverse părţi ale celor trei provincii, toate înscrise în aceeaşi notă de agresivitate a evreilor faţă de români şi autorităţile statului şi sunt nominalizaţi o serie de terorişti evrei. În a doua parte a documentului, este prezentată poziţia evreilor din restul României. Documentul afirmă în chiar prima sa frază a părţii a doua că după aflarea veştii acceptării Notelor ultimative sovietice, a avut loc „o bruscă schimbare de atitudine în totalitatea cercurilor evreieşti”. Astfel, au fost remarcate: părăsirea atitudinii de rezervă manifestate până atunci, ca urmare a promovării unui spirit naţionalist român şi adoptarea spontană a unor atitudini de veselie manifestată prin comentarii zgomotoase, în grupuri numeroase, pe străzi şi în localuri publice, însoţite de aprecieri jignitoare la adresa României, a conducătorilor statului, a armatei, în general a tot ce era românesc şi o vie simpatie pentru acţiunea sovietelor, pentru comunism şi pentru armata roşie. Evreii au manifestat brusc o atitudine sfidătoare faţă de cetăţenii români. În document se arată că evreii au trecut la răspândirea fotografiilor lui Stalin şi a celorlalţi conducători sovietici şi la confecţionarea de steaguri roşii. Era îngrijorător zvonul lansat de evrei că sovieticii nu se vor opri la frontierele României, ci vor continua să ocupe teritorii româneşti. Această idee este de găsit şi în rapoarte venite de peste Prut. După răspândirea ştirilor privitoare la crimele şi alte excese comise de evrei împotriva românilor în teritoriile care se evacuau, evreii au fost cuprinşi brusc de îngrijorare faţă de perspectiva unor represalii din partea românilor. Cercurile comuniştilor evrei deschiseseră o serie de discuţii privitoare la strategiile diversioniste necesare a fi promovate pentru a determina pretexte care să conducă la o intervenţie a armatei roşii în România, care să sprijine şi revoluţia comunistă care trebuia să fie declanşată concomitent.
Treceau în Basarabia aproximativ 10.000 de evrei pe zi. O excepţie de la comportamentul majoritar antiromânesc al evreilor - cercul evreiesc „Mutualitatea”
Documentul arată atitudinea pozitivă a liderilor evrei Wilhelm Fielderman şi a rabinului şef Alexandru Şafran, care au recomandat expres coreligionarilor lor să se abţină de la orice manifestări care i-ar putea provoca pe români. Teama de represalii i-a determinat pe mulţi evrei să emigreze în teritoriile româneşti ocupate de sovietici. În document se arată că liderii evreilor, Wilhelm Fielderman, rabinul şef Alexandru Şafran şi scriitorul Horia Carp, încurajează emigrarea evreilor din România înspre alte teritorii, ca modalitate de detensionare a crizei evreieşti din România. În schimb, se arăta, cercurile sioniste socialiste se opuneau acestei emigrări, încurajând doar emigrarea evreilor în Palestina. Şi evreii care nu se exteriorizau, erau cuprinşi de sentimente antiromâneşti. În perioada evacuării teritoriilor româneşti ocupate de sovietici, evreii din restul României au încercat să saboteze încasările la buget refuzând să-şi achite obligaţiile faţă de fisc, după modelul pe care l-au adoptat în timpul guvernării Goga-Cuza, din prima parte a anului 1938. Documentul prezintă cu obiectivitate o excepţie de la comportamentul majoritar antiromânesc al evreilor, arătând că cercul evreiesc „Mutualitatea”, cu sediul în str. Spătarului nr. 15, a criticat cu asprime acţiunile coreligionarilor lor în Basarabia, decizând să participe „cu maximum de mijloace” la acţiunea de ajutorare a refugiaţilor români. Documentul arată că din acest cerc fac parte evrei bogaţi, originari din Uniunea Sovietică, care au avut de suferit de pe urma instaurării regimului bolşevic. Documentul face precizări legat de categoriile sociale de evrei care părăseau România în favoarea Basarabiei şi Bucovinei ocupate de sovietici. Aceştia erau în cea mai mare parte meseriaşi, mici comercianţi, misiţi, studenţi şi liber profesionişti, în majoritate oameni cu situaţie materială mai puţin bună. Documentul apreciază că principalele cauze ale emigrării evreilor în Basarabia şi Bucovina de Nord, imediat după începerea evacuării acestora de către autorităţile române, erau propaganda pe care o făceau sovieticii, promiţând o situaţie mai bună decât cea din România şi teama de represaliile românilor ca urmare a exceselor evreieşti în acele teritorii. În general, treceau în Basarabia aproximativ 10.000 de evrei pe zi. Partidul Comunist Român, foarte îngrijorat de plecarea evreilor, care reprezentau baza partidului, a dat ordine severe de interdicţie de plecare din localităţile unde comuniştii aveau însărcinări, fără aprobarea conducerii partidului. Cei care încălcau aceste ordine urmau a fi socotiţi trădători.[10 ]
- Va urma -
Notă: Studiul a apărut în revista „Transilvania” nr. 9/2005, sub titlul „65 de ani de la evacuarea forţată a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa. Poziţia evreiască”, iar în anul 2012 a fost prezentat la Sesiunea de Comunicării Ştiinţifice „Basarabia 200”, organizată de Societatea Culturală ART- EMIS, ediţia 2012
[1] Gheorghe Buzatu (coordonator), Mareşalul Antonescu la judecata istoriei, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2002, p. 204-205.
[2] Alesandru Duţu şi Constantin Botoran (coordonatori), op. cit., doc. 8-9, p. 151.
[3] Ibidem, doc. 10, p. 152-157.
[4] Ibidem, doc. 15, p. 170.
[5] Ibidem, doc. 11, p. 157-159.
[6] Ibidem, doc. 12, p. 159-163.
[7] Ibidem, doc. 13, p. 164-170.
[8] La acea dată, numele ministerului se scria cu litere mici.
[9] Ibidem, doc. 14, p. 168-169.
[10] Ibidem, doc. 16, p. 171-177.