Sâmbătă, 1 ianuarie 1944.

La începutul anului, frontul sovieto-germane avea o dezvoltare frontală de 4 400 km, urmând aliniamentul: peninsula Rîbaci, vest Murmansk, vest Beloe More, vest lacul Onega, râul Svir, lacul Ladoga, istmul karelian (la golful Finic), vest Leningrad, sud-est Novgorod, Nevel, est Vitebsk, Mazîr, Korosten, vest Cerkasî, est Kirovograd, Nikopol, cursul inferior al Niprului până la Herson, peste istmul Perekop, est peninsula Kerci.

Victoriile obţinute de trupele sovietice în anul 1943, în special cea de la Harkov, au făcut ca iniţiativa strategică să treacă definitiv de partea forţelor armate sovietice, constituind, în acelaşi timp, o puternică bază pentru executarea unor operaţii de anvergură în anul 1944.

În pofida pierderilor înregistrate, Înaltul Comandament german spera că din primăvara anului 1944 dinamica acţiunilor se va schimba în favoarea sa, speranţa neîmplinindu-se însă, chiar dacă Wehrmacht-ul era încă puternic, aând pe frontul de Est (împreună cu aliaţii) 5.000.000 de combatanţi, 54.500 de tunuri şi aruncătoare de mine, 5.400 de tancuri şi tunuri de asalt, peste 3.000 de avioane.

Ceva mai puţin, dar nu prea mult, faţă de sovietici care dispuneau de 6.100.000 de oameni, 88.900 de tunuri şi aruncătoare de mine, 2167 de instalaţii reactive de artilerie, aproximativ 4.900 de tancuri şi autotunuri, peste 8.500 de avioane, încadrate în 460 de divizii, la care se adăugau numeroase unităţi şi formaţiuni neînregimentate.

Din compararea cifrelor rezultă că raportul de forţe era favorabil, cantitativ, sovieticilor: de 1,3 ori în infanterie, 1,6 ori în artilerie, 2,7 ori în aviaţie.

Ţinând seama de situaţia operativ-strategică existentă, de gradul de combativitate a trupelor proprii, precum şi de ipotezele în care puteau acţiona trupele sovietice, Înaltul Comandament german a decis că în anul 1944 cea mai potrivită soluţie o reprezenta apărarea strategică, poziţiile pe care se aflau trupele, cu efortul în zona Leningrad, în Bielorusia şi în Ucraina, pentru a temporiza înaintarea trupelor sovietice şi a asigura răgazul realizării noi arme cu ajutorul cărora să impună o pace separată cu S.U.A. şi Marea Britanie, în defavoarea U.R.S.S.

La rându-i, Comandamentul Suprem sovietic a decis (16 decembrie 1943) ca Armata Roşie să execute în anul 1944 zece operaţii ofensive în urma cărora trupele germane să fie respinse dincolo de graniţele Uniunii Sovietice. Fronturile 1, 2, 3 şi 4 ucrainene urmau să execute lovitură strategică, în sectorul sudic al frontului, împotriva Grupurilor de armate „Sud” şi „A” pentru a intercepta căile de acces spre sudul Poloniei, Cehoslovaciei şi Balcani; fronturile „Leningrad”, „Volhov” şi 2 baltic să acţioneze pe direcţia strategică nord-vest, împotriva Grupului de armate ,,Nord” pentru a sparge blocada Leningradului şi a ieşi la Marea Blatică; fronturile 1 baltic, de „Vest” şi bielorus să înfrângă Grupul de armate ,,Centru” şi să elibereze Bielorusia.

În Vestul Europei, feldmareaşlul Erwin Rommel este numit comandant al Grupului de armate ,,B”, dislocat în nordul Franţei.

Pe frontul din Italia, Grupul 15 armată acţionează pe aliniamentul jalonat de râurile Sangro şi Garigliano şi, în continuare, până la 120 km sud de Roma, împotriva Armatei 10 germane din Grupului de armate „C”, aflată pe aliniamentul „Gustav”.

Generalul D.D. Eisenhower ordonă să se evite distrugerea monumentelor istorice din Italia: „Astăzi luptăm într-o țară care a contribuit foarte mult la moștenirea noastră culturală... Suntem obligați să respectăm acele monumente în măsura în care permite războiul”.

În cursul nopţii, 421 de avioane britanice bombardează Berlinul.

Armata de Eliberare Naţională a Iugoslaviei dispune de 300 000 de luptători, incluşi în 9 corpuri de armată, cu 27 de divizii, 100 de brigăzi şi numeroase unităţi, inclusiv de artilerie, marină şi aviaţie.

Pe frontul din Crimeea acţionează, în subordinea Armatei 11 germane, Corpul de munte şi Corpul de cavalerie române (cu atribuții administrative) cu diviziile 10, 19 infanterie, 1, 2, 3 munte, 6 şi 9 cavalerie .

De la Bucureşti, Mihai Antonescu trimite la Stockholm pe Gheorghe Barbul pentru a comunica lui Frederic Nanu să continue contactele cu sovieticii, dar într-un mod neangajant (fără să abordeze probleme de fond).

În seara zilei, invitaţii lui Ioan Hudiţă (familiile Mihăilescu, Giosanu, Tănăsescu şi Marinescu), lider naţional-ţărănist ,,au cuvintele cele mai aspre la adresa politicii lui Antonescu”.

Duminică, 2 ianuarie 1944.

La Stockholm, V. Semenov, împuternicitul cu afaceri sovietic, întreabă pe Frederic Nanu ,,dacă are vreo comunicare de făcut”. I se răspund​e că nu s-a întâlnit cu curierul trimis de Ministerul Afacerilor Străine, dar că „într-o zi-două” va vedea dacă „intrucţiunile de la Bucureşti cuprind şi o comunicare pentru Legaţiunea sovietică”.

Pe alte fronturi:

Luni, 3 ianuarie 1944.

Ambasadorul S.U.A. la Lisabona informează Washingtonul despre demersurile emisarilor români (Camil Demetrescu şi Ion Pangal, din însărcinarea lui Mihai Antonescu) pentru a sonda atitudinea Aliţilor în vederea unei eventuale ieşiri a României din Război.

Christofer E. Steel, consilier al Foreig Office-ului, şi Stevenson, ambasadorul Marii Britanii pe lângă guvernul iugoslav de la Cairo, informează pe N.V. Novikov, ambasadorul sovietic pe lângă guvernle iugoslav şi grec din exil, despre ,,sosirea iminentă” a emisarului român.

Pe alte fronturi:

Miercuri, 5 ianuarie 1944.

Ajungerea trupelor sovietice în apropierea graniţei estice a Poloniei determină guvernul polonez din exil să emită o Declaraţie prin care se declară „singurul purtător de cuvânt al naţiunii poloneze” şi solicită guvernului sovietic să respecte drepturile şi interesele Poloniei şi să accepte negocierea unui acord bilateral care să facă posibilă coordonareaacţiunilor militare ale rezistenşei poloneze cu Armata Roşie.

Joi, 6 ianuarie 1944.

Ambasadorul S.U.A. la Lisabona informează Washingtonul despre demersurile emisarilor români (Camil Demetrescu şi Ion Pangal, din însărcinarea lui Mihai Antonescu) pentru a sonda atitudinea Aliţilor în vederea unei eventuale ieşiri a Românei din război.

Trupe sovietice ale Frontului 1 ucrainean pătrund pe teritoriul Poloniei şi ocupă Rokitno.

Vineri, 7 ianuarie 1944.

De la Madrid, Scarlat Grigoriu transmite la Bucureşti că americanii considerau demersul lui Mihai Antonescu ca fiind ,,fără folos şi... dilatoriu”, apreciind că se impunea înaintarea unui ,,document scris” şi trecerea la „negocieri de specialitate practice”. Primul secretar al Legaţiei române considera: „Trebuie... să ne hotărâm acum ori niciodată”.

Pe alte fronturi: