Să încercăm depăşirea momentului 23 august, chiar dacă el a fost detonatorul exploziei şi a instaurării comunismului în România. La Sinaia, unde regele Mihai se retrăsese, încă nu ajunseseră undele cutremurului. Era linişte, aer curat şi o atmosferă relaxantă, ca după terminarea unei lucrări bine făcute. La Bucureşti se instalase un guvern nou, condus de generalul Rădescu, care încerca să lupte cu mijloace modeste împotriva infiltrării elementelor pro-sovietice în structurile de conducere. Când ruşii au simţit rezistenţa l-au trimis imediat pe A.I.Vîşinski, „procurorul lui Stalin”. El a început imediat acţiunea de impunere a unui guvern „prietenos” Moscovei. La 20 ianuarie 1945, Mihai îşi pusese regala semnătură pe decretul-lege care dădea mână libera comuniştilor şi sovieticilor să înceapă marea teroare: Art.1.- Sunt vinovaţi de dezastrul ţării:
a) Acei care au instaurat regimul de dictatură şi având răspunderea politică efectivă, au pus în primejdie securitatea statului, prin încheierea de tratate de alianţă politică cu Germania hitleristă, prin permiterea intrării armatelor operative germane pe teritoriul ţării sau prin pornirea războiului împotriva U.R.S.S. şi a Naţiunilor Unite.
b) Acei care militând printr-o activitate susţinută pentru o politică externă alături de Germania hitleristă, au consimţit la cedarea Transilvaniei de Nord ; c) Acei care prin ameninţări, prin acte de teroare sau orice acţiune ilegală au urmărit să impună României o orientare politică alături de Germania hitleristă; d) Acei care interesat s-au pus în slujba organelor de propagandă germană, activând în scopul de a înlătura şi a aservi România germaniei hitleriste.
Art.2.- Pentru faptele prevăzute la art.1 se va pronunţa una din următoarele pedepse:
a) Munca silnică pe viaţă;
c) Temniţă grea de la 3-20 ani;
d) Închisoare corecţionară de la 5-10 ani.
Art.3. - Cercetarea şi instruirea vinovaţilor prevăzuţi de prezenta lege se va face de acuzatori publici, instituiţi conform legii pentru urmărirea şi sancţionarea criminalilor de război, fiind aplicabile toate dispoziţiile articolelor 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 din această lege.
Art.4. Judecarea faptelor prevăzute de prezenta lege se va face de o instanţă denumită Tribunalul special pentru cei vinovaţi de dezastrul ţării. Dat în Bucureşti la 20 ianuarie 1945. Mihai I[1]
Mascaradele proceselor instrumentate de „acuzatorii publici” şi desfăşurate în „tribunalele populare” puteau demara în trombă !
1 martie 1945, telefonograma Vîşinski-Molotov: „La 10 seara am fost la palat. Am vorbit cu regele. Încă o dată i-am repetat cererea mea referitoare la Petru Groza, insistând asupra faptului că însărcinarea i-a fost dată lui, ca unei persoane care corespunde tuturor condiţiilor menţionate de mine anterior, în conformitate cu directiva. Regele a răspuns că el s-a informat cu atenţie asupra punctului de vedere al guvernului sovietic şi speră că va putea lua o hotărâre în conformitate cu indicaţia Guvernului sovietic. A promis că va da răspunsul în dimineaţa zilei de 2 martie, deoarece trebuie să îndeplinească toate procedurile constituţionale. Regele a subliniat în repetate rânduri dorinţa sa de a păstra pe deplin cele mai bune relaţii cu Guvernul sovietic.”.[2]
Ca să vezi, la 2 martie 1945, Mihai I l-a însărcinat pe dr. Petru Groza cu formarea noului guvern, fără a ţine cont de solicitarea lui Iuliu Maniu de a forma un guvern „de colaborare”. Ce coincidenţă, nu ? Iar la 6 martie 1945, primul guvern comunist era instalat. Partidele istorice au fost lăsate în voia sorţii, ba chiar îndemnate la non-combat: „Maniu a ţinut totdeauna personal legătura cu Palatul Regal, exprimându-şi în nenumărate rânduri regretul că suveranul a pus girul consimţământului său pe actul de la 6 martie 1945. În ultima vreme, se pare că în audienţele solicitate la suveran, cei doi preşedinţi de partide (Maniu şi Dinu Brătianu - n.a.), au fost sfătuiţi să înceteze orice fel de acţiune care ar putea dăuna intereselor ţării şi care ar privi raporturile de sinceră prietenie şi bună colaborare cu U.R.S.S. Faptul acesta, conjugat cu împrejurarea atenţiunei deosebite pe care Uniunea Sovietică a acordat-o factorului nostru constituţional, prin decorarea regelui şi predarea cu solemnitate a celor două avioane, precum şi lipsa de invitaţie la aceste solemnităţi a domnilor Maniu şi Dinu Brătianu, a făcut ca cei doi şefi de partide să caute a descifra în aceste elemente alte sensuri decât acelea a unor protocoale obişnuite.”[3]
P.C.R. era în culmea fericirii: „De la 23 august până la 6 martie, Partidul Comunist, în colaborare cu toate forţele democratice, a avut un rol important la înlăturarea guvernelor în care predominau elementele reacţionare. Forţele democratice coalizate au adus la cârma ţării guvernul de largă concentrare democratică,dr.Petru Groza”.[4] La 6 august, Uniunea Sovietică a hotărât să stabilească relaţii diplomatice cu România, dar S.U.A. şi Marea Britanie au anunţat că nu recunosc guvernul Groza, deoarece avea un caracter nedemocratic. O picătură de nelinişte s-a strecurat în cadrul amicalelor relaţii rege-sovietici. Dar majestatea sa dă iar dovadă de un curaj ieşit din comun şi intră în „greva regală” ! „…Astfel fiind, Guvernul american nu poate recunoaşte nici azi acest guvern şi nu poate relua raporturile diplomatice cu România cât timp el se găseşte în fruntea ţării. Urmează de aci, fireşte, anumite dificultăţi în ce priveşte viitoarele tratative pentru încheierea păcii: guvernul S.U.A. nu admite să aibă tratative şi nici să semneze un tratat de pace final româno-american, decât cu un Guvern român reprezentativ democratic, deplin recunoscut de către Casa Albă. Maiestatea sa, a fost informat de mine şi de domnul ministru de externe. Am avut conversaţii- duminică dimineaţa o conversaţie -, din care a rezultat că suntem de perfect acord cu M.S. regele şi în care considerăm această notă - cu greşită formă - ca nulă şi neavenită. Incidentul îl considerăm închis. Am avut o lungă conversaţie cu Maiestatea sa luni la amiază, de vreo oră şi jumătate, de la 12 la 13, 30, şi ne-am despărţit prin a cădea de acord că şi această notă a Angliei a parvenit pe o cale pe care nu suntem obligaţi de a o înregistra oficial, fiindcă Maiestatea sa, regele, domneşte, iar noi guvernăm.”[5]
Sprijinit de sovietici, guvernul şi-a continuat activitatea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La 6 septembrie 1945, când s-au împlinit 5 ani de la urcarea lui Mihai pe tron, presa guvernamentală („Scânteia”, „România Liberă”, etc. - n.a.) a publicat articole elogioase la adresa acestuia, iar primul ministru Petru Groza şi vicepreşedintele Consiliului de Miniştri Gheorghe Tătărescu i-au trimis o telegramă de felicitare. În ziua de 8 noiembrie, membrii guvernului au participat la Te-deumul de la Patriarhie, iar „Scânteia” şi „România liberă” au subliniat rolul suveranului la 23 august 1944, când s-a aflat „alături de popor”. Pe de altă parte, în aceeaşi zi, partidele istorice au încurajat organizarea unei manifestaţii de protest împotriva „guvernului nedemocratic” prezidat de Petru Groza şi de susţinere a regelui Mihai. Manifestaţia a prilejuit o confruntare violentă cu susţinătorii guvernului, în urma căreia s-au înregistrat şi mai mulţi răniţi. Cu guvernul Groza la conducere, comunizarea României era asigurată aşa că regele putea să-şi vadă liniştit de ocupaţiile şi hobby-urile sale, adânc ancorate în realităţile ţării. În afară de a semna decrete pe bandă rulantă, participarea la deschiderea lucrărilor parlamentului sau a unor evenimente ruso-române, regele Mihai I meşterea motoarele Jeep-urilor primite cadou sau îşi perfecţiona tehnica fotografierii, noua sa pasiune. După alegerile măsluite din 1946, majestatea sa a deschis lucrările noului parlament „democratic” ales cu un discurs care a certificat rezultatele din 16 noiembrie 1946. Să vedem ce mesaj transmitea conducătorul statului, poporului român (fragmente): „Domnilor deputaţi, sunt fericit să mă găsesc în mijlocul reprezentanţilor ţării, întrunţi astăzi, pentru întâia oară, după o îndelungată întrerupere a vieţii parlamentare. Primul meu gând se îndreaptă către scumpa mea armată şi către toţi acei care s-au jertfit pe câmpul de luptă, în războiul purtat împotriva Germaniei hitleriste şi aliaţilor ei, redobândind libertatea şi independenţa (?) patriei noastre. Deopotrivă, exprimăm simţămintele noastre de recunoştinţă către glorioasa armată sovietică şi către eroii ei, căzuţi pe pământul ţării noastre, pentru eliberarea poporului nostru şi a Ardealului de Nord şi pentru libertatea tuturor popoarelor.[…] Guvernul meu vă va supune spre examinare proiecte de legi pentru reorganizarea şi simplificarea aparatului de stat. […] Poziţia externă a României este o poziţie de activă participare la opera de consolidare a păcii internaţionale. […] O preocupare a noastră de căpetenie, o va forma, ca şi până acum păstrarea şi dezvoltarea relaţiilor de desăvărşită prietenie şi strânsa colaborare cu Uniunea Sovietică. […] Domnilor deputaţi, încredinţat că guvernul meu va găsi în dragostea Domniilor voastre pentru ţară tot sprijinul necesar, vă urez muncă rodnică şi invoc binecuvântarea Celui Atotputernic asupra Domniilor voastre.” Trebuie menţionat că „guvernul lui” a fost cel condus de Petru Groza, din care făceau parte, printre alţii: Teohari Georgescu, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Vasile Luca, etc.
Pe 15.10.1947, regele mai trage o fugă la Bucureşti pentru un nou discurs „mobilizator”: „Doamnelor şi domnilor deputaţi, cu adâncă mulţumire sufletească (?) mă găsesc din nou în mijlocul reprezentanţilor ţării, întruniţi astăzi în a doua sesiune ordinară a actualei legislaturi. Lucrările domniilor voastre în prima sesiune ordinară şi extraordinară au fost rodnice.(? - s.n.) […] Guvernul meu va supune deliberării domniilor voastre proiectul de lege al reformei justiţiei, menit a asigura o mai bună împărţire a dreptăţii prin apropierea aparatului judecătoresc de popor şi prin introducerea în anumite complete de judecată a judecătorilor populari aleşi. […] România va continua să desăvârşească colaborarea cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, a cărei armată şi-a dat sângele pentru eliberarea pământului nostru şi a cărei susţinere s-a manifestat în continuu în atâtea ceasuri grele pe care le-am străbătut de la terminarea războiului şi până azi. (? - s.n.) Prietenia şi colaborarea în toate domeniile cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, apărătoare constantă a păcii, a democraţiei şi independenţei popoarelor (? - s.n.) rămân baza însăşi a politicii noastre externe. […] Vă urez spor la muncă, rugând pe cel atotputernic să reverse binecuvântarea asupra lucrărilor domniilor voastre. Eu declar deschisă sesiunea ordinară. Mihai I”.[6] Şi au urmat guvernele Petru Groza 3-4, sub care s-a petrecut distrugerea fibrei democratice a statului român !
Buna relaţie a monarhului cu ocupanţii sovietici se concretiza prin numeroase gesturi de curtoazie. Chiar dacă uneori prezenţa sa la numeroasele întâlniri stabilite de protocol era deranjantă, regele fiind nevoit să se deplaseze de la Sinaia în capitală sau alte localităţi, majestatea sa îşi „făcea datoria”. Generalul Susaikov îi era deseori partener de vânătoare, l-au decorat cu ordinul „Victoria” (Pobeda), în cadrul unui banchet fastuos, organizat în Sala Tronului. Regele nu a rămas dator şi i-a acordat Ordinul „Mihai Viteazul” mareşalului sovietic Malinovski. Din partea lui Stalin, şeful statului român a primit drept cadou două avioane ruseşti, U2. Tot generalul Susaikov îi procura regelui cauciucuri pentru automobil. Iar reginei-mamă Elena ultimele producţii ale cinematografiei sovietice. Şi alţi membri ai casei regale aveau relaţii mai mult decât cordiale cu reprezentanţii puterii sovieto-comuniste. Principesa Ileana, fiica (legitimă? - s.n.) cea mică a Regelui Ferdinand I al României şi a Reginei Maria se împrietenise cu Emil Bodnăraş. El a invitat-o pe prinţesă la o petrecere organizată la el acasă. Făcând cunoştinţă cu liderii comunşti, Ileana i-a descris în culori foarte prietenoase: „Petru Groza: « ştia să fie antrenant într-o societate, deşi glumele sale erau prea puţin rafinate», Gheorghiu-Dej: « un bărbat solid şi nu neplăcut ca înfăţişare », Maurer: « mai distins decât ceilalţi din grup », Ana Pauker: «…cu ochi albaştri tăioşi, privind pe sub sprâncenele joase şi cu un zâmbet fascinant. […] Am avut întotdeauna impresia când mă aflam în preajma ei că era ca un boa constrictor care abia a fost hrănit, aşa că nu te mănâncă pe loc! »”.
În tot acest timp, puşcăriile se umpluseră cu elita României, la „Canal” murea floarea societăţii, în puşcăria din Piteşti studenţii erau „reeducaţi”, iar la Aiud şi Sighet era aruncată, în gropi comune, democraţia. Regele Mihai domnea, împreună cu „guvernele lui”, peste o ţară vândută bolşevicilor şi apoi distrusă de aceştia![7]
- Va urma -
[1] „Monitorul Oficial”, nr. 17, din 27.01.1945.
[2] Arhivele Naţionale, Bucureşti, colecţia Xerocopii Rusia, pachetul XIII, doc.5,f.21.
[3] Ibidem, dosar 9/1945, p.10-21.
[4] „Scânteia” nr.367 din 1 noiembrie 1945.
[5] vezi dr. Petru Groza, 24 august 1945 - Stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri privind „greva regală”.