Introducere - Partea a II-aText extras din primul volum al trilogiei profesorului universitar doctor Petre Ţurlea, apărut recent la Bucureşti, Editura Semne, 2014, sub titlul „Români şi evrei în secolul XX”. Lucrarea este bazată pe documente inedite de arhivă, pe analiza presei româneşti şi evreieşti, seria celor trei volume fiind compusă din:
- Volumul I. „Români şi evrei 1900-1938”;
- Volumul II. „Români şi evrei 1938-1944”;
- Volumul III. „Români şi evrei 1944-2000”.
Volumele III şi III vor apărea până la sfîrşitul anului 2015. (ART-EMIS)
Dosarul a existat, a fost arhivat, consemnat rezumativ conţinutul şi, a dispărut.
Aşadar, am constatat că dacă nu ocoleşti tema relaţiilor dintre români şi evrei, şi se crede că ai putea ajunge şi la concluzii contrare celor ale istoricilor evrei, uneori eşti boicotat. Alteori se practică boicotul fără ştirea arhiviştilor. Cu toată bunăvoinţa acestora, la ANIC nu am putut cerceta un dosar foarte important; a fost făcut dispărut din arhivă. Cel care a luat dosarul nu a avut, însă, şi prevederea de a-l şterge din inventar. În cadrul acestuia[4] este sintetizat conţinutul: „Memoriul Comunităţii Israelite din Bucureşti şi proiect privind autorizaţia pentru organizarea pe tărâm cultural, economic şi social a cetăţenilor români de origină etnică evreiască. Memoriul Comitetului Executiv al Congresului Mondial Evreesc relativ la numărul populaţiei evreieşti din România. Note din presa română şi străină. Extrase din coduri de legi privind problema evreiască din România. Studii ale Secţiei de Studii şi informaţii a Ministerului pentru Minorităţi privind situaţia evreilor din România în raport cu Tratatul pentru Minorităţi Naţionale.” În dreptul consemnării din inventar apare menţiunea „Lipsă.” Şi alt înscris: „Nu aparţine fondului. La Ministerul Minorităţilor?” Al doilea text este tăiat cu creionul. Concluzia este evidentă: dosarul, cu foarte multe materiale extrem de importante, a existat, a fost arhivat, consemnat rezumativ conţinutul, şi a dispărut.
Uneori se ajunge, în urma unor presiuni subterane, la retragerea din librării, sau chiar din tipografii, a volumelor cu conţinut neconform tezelor istoriografiei evreieşti. Cazul cei mai cunoscut: volumul de documente Situaţia evreilor din România. I. 1939-1941, partea întâi, coordonată de lt.col. Alexandru Duţu, dr. Constantin Botoran, având ca autori nume importante în istoriografia românească - Ion Alexandrescu, Ion Calafeteanu, Nicolae Ciobanu, Florica Dobre, Irina Guţu, Aurelian Miriţă, Alexandru Oşca, Petre Otu, Gheorghe Pintilie, Maria Covaci, Ion Neacşu. Fundaţia Culturală Română a patronat tipărirea şi tot ea a hotărât topirea tirajului; ordinul a fost dat de Augustin Buzura, preşedintele Fundaţiei, la cererea adjunctului său Zigu Ornea (Orenstein).[5] Şi, uneori, acuza de antisemitism, de legionarism etc., este aruncată la adresa unor cărţi înainte ca autorul acuzei să fi citit cartea. Astfel, un domn, Radu Ioanid - care se crede istoric şi i-a făcut şi pe alţii să creadă acest neadevăr - pe 17 octombrie 2009, la câteva zile de la lansarea, la Fundaţia Europeană „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, a volumului semnat de Petre Ţurlea, „Ion Antonescu între extrema dreaptă şi extrema stângă”, Editura Semne, 2009, a lansat pe Internet un atac violent [6]: „Sunt oameni care fac propagandă legionară (subl.n.) chiar în clădiri care aparţin unor autorităţi centrale sau locale. Vă dau doar un exemplu. Pe 9 octombrie (2009 -n.n.), chiar de ziua Holocaustului în România, s-a lansat la Bucureşti o carte despre Ion Antonescu, semnată de Petre Ţurlea, un cunoscut negaţionist. Au vorbit la acea lansare: Dan Berindei, Gheorghe Buzatu, Florin Constantiniu, sprijinind această lucrare.„ Deci, o carte „de propagandă legionară”’; dar, cartea respectivă este de critică aspră la adresa legionarilor! Prin urmare, pseudoistoricul infatuat, Radu Ioanid, director al Muzeului Holocaustului din Washington, a decretat sentinţa de desfiinţare a cărţii, înainte de a o citi! Doar faptul că un român aborda o temă considerată a fi rezervată istoricilor evrei îl înfuriase, şi-i alungase orice urmă de probitate ştiinţifică. Cel mai probabil, nici nu o avusese vreodată.
Cu excepţia celor care îmbrăţişează pe deplin tezele istoriografiei evreieşti, de obicei bursieri Sörös, toţi ceilalţi istorici români care abordează problema evreiască sunt etichetaţi nedrept şi adesea jignitor, sunt blamaţi. De cele mai multe astfel de etichetări a „beneficiat” profesorul Gheorghe Buzatu. De remarcat şi o anumită influenţă asupra istoriografiei relaţiilor dintre români şi evrei în secolul al XX-lea, din partea a două tendinţe greşite existente la nivelul opiniei publice din România. La acea parte a opiniei publice reprezentată de lumea evreiască, aceea care consideră că orice critică la adresa unui evreu - pe teme ca rapacitatea economică, încălcarea de legi, mistificarea adevărului etc. - este greşită, critica fiind interpretată ca antisemitism; şi, mai nou, forţarea eludării oricăror aspecte negative din activitatea unor personalităţi evreieşti - toţi evreii sunt buni, sau măcar cu intenţii bune, chiar şi un personaj malefic precum Ana Pauker. De cealaltă parte, în mentalitatea unor români, actele reprobabile ale unor israeliţi, ca persoane izolate sau în grup, sunt privite generalizant, ca acte ale întregii evreimi, ceea ce poate duce la o învinovăţire colectivă, evident greşită. Şi aici există tendinţa de a eluda aspectele negative ale unor personalităţi, de data aceasta româneşti, în planul raporturilor dintre români şi evrei. Aşadar, este de subliniat, încă o dată, oportunitatea publicării volumului de faţă, care aduce, de multe ori, un nou punct de vedere asupra diferitelor aspecte ale problemei tratate, bazat pe documente inedite de arhivă, pe analiza presei româneşti şi evreieşti.
Sub titlul Români şi evrei în secolul XX, vor fi trei volume:
- I. Români şi evrei 1900-1938;
- II. Români şi evrei 1938-1944;
- III. Români şi evrei 1944-2000.
Cele trei sunt deja finalizate. Dar, din raţiuni editoriale, publicarea se va face pe rând, până la sfârşitul lui 2015. Unele observaţii sau indicarea unor surse, consemnate în lucrare, sunt tributare mai multor specialişti în Istoria contemporană a Românilor: dr. Alin Spânu, dr. Horia Dumitrescu şi prof. univ. dr Corvin Lupu.
Prezentul volum este al cincilea pe care Editura „Semne” mi-l publică, după „Ion Antonescu între extrema stângă şi extrema dreaptă”, (2009), „Carol al II-lea şi Camarila Regală”, (2010), „Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu”, în 2011, „Carol al II-lea şi Iuliu Maniu”, (2013) şi a fost realizat în cadrul planului de cercetare ştiinţifică al Facultăţii de Istorie din Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti.
- Va urma -
[4] Fondul P.C.M. (300), dosar 1237/1943
[5] Paul Goma, Săptămâna Roşie 28 iunie-3 iulie 1940. Sau Basarabia şi evreii, ed. a VI-a, Editura Vicovia, Bacău, 2009, p.441-445. În finalul prezentării pe care o face topirii volumului Situaţia evreilor din România 1939-1941, Paul Goma menţionează: „Aflu că Augustin Buzura, distrugător al unui volum de documente privind crimele evreilor din România, a primit diploma de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Ierusalim. Eu nu m-aş fi lăsat dezonorat să fiu recompensat, de către evrei, oameni ai Cărţii, pentru că am distrus această Carte? Să fiu sărbătorit de ne-români pentru că i-am furat, i-am trădat, i-am vândut pe românii lipsiţi de hârtii, distrugându-şi cărţile? Nici evreii nu s-au dovedit a fi mai breji: honorând-causa distrugerea unei cărţi, au dovedit:
1) nu (mai) sunt oameni-ai-Cărţii;
2) au confirmat că ei, evreii din România cu adevărat protestaseră în 1994; că în adevăr ceruseră păstrarea tăcerii asupra crimelor lor, pentru a nu fi ştirbită Perfecta Minciună Etnică a «Holocaustului Românesc», fabricată la Tel Aviv şi Washington. Cât despre Doctorul (Honoris Causa) Augustin Buzura... – chiar să nu fi observat nimeni că acea diploma, i-a fost acordată postum?“ În 2003, volumul Situaţia evreilor din România a fost republicat, prin strădania lui Ion Coja. Acesta, într-o Notă explicativă, considera topirea primei ediţii ca o „fărădelege“, dovedind „reaua credinţă“ [...], grija nefericită de a ascunde adevărul“. Şi indică drept autori „reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din România”.
[6] Ev.zilei.ro