În conformitate cu prevederile articolului 14 din Convenţia de Armistiţiu dintre România şi Naţiunile Unite (U.R.S.S., S.U.A. şi Marea Britanie), încheiată pe 12 septembrie 1944 la Moscova, România îşi asuma obligaţia de a colabora cu „Înaltul Comandament Aliat (Sovietic), la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război". Trebuie menţionat faptul că exista o dorinţă de revanşă a celor care preluaseră puterea în statul român pe 23 august 1944 şi care doreau să-i pedepsească pe cei care serviseră sub ordinele Mareşalului Ion Antonescu. Pe 29 august 1944, mult înainte de definitivarea şi semnarea Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, ministrul Apărării Naţionale, generalul de corp de armată Mihail Racoviţă, cerea premierului Constantin Sănătescu permisiunea pentru a demara procedura de anchetare şi pedepsire a generalilor Petre Dumitrescu, Ilie Şteflea şi Ioan Arbore deoarece „s-au făcut vinovaţi de anumite deficienţe morale din care cauză armata noastră a suferit pierderi dezastruoase". Acest subiect fusese discutat în şedinţa Consiliului de Miniştri din ziua de 27 august 1944. Prin Decizia ministerială nr. 1.648/21.09.1044, având în vedere cele convenite pe 27 august 1944 în şedinţa Consiliului de Miniştri, s-a decis constituirea unei Comisii de verificare a activităţii Înaltului Comandament român în perioada Campaniei din Est (22 iunie 1941 - 23 august 1944).

Pe 10 octombrie 1944, Consiliul de Miniştri va fi împuternicit prin Decretul-Lege nr. 1.850 să ia „orice măsuri privative de libertate în vederea stabilirii responsabilităţii politice şi penale împotriva autorilor şi complicilor morali şi materiali ai dezastrului ţării, în special în legătură cu războiul purtat alături de Germania hitleristă împotriva Naţiunilor Unite". Începând cu ziua de 11 octombrie 1944 aveau să fie arestaţi o serie de generali ai Armatei Române care făcuseră parte din guvernele Antonescu sau care luptaseră în Est împotriva sovieticilor (Ilie Şteflea, Constantin Voiculescu, Cornel Calotescu, Gheorghe Potopeanu, Alexandru Nasta, Atanase Trincu, Constantin Trestioreanu, Radu Korné, Gheorghe Cialâk, Nicolae Ghineraru).

Pe 20 ianuarie 1945 se vor emite primele acte normative pentru „urmărirea şi pedepsirea criminalilor şi profitorilor de război" (Legea nr. 50) şi pentru „urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării" (Legea nr. 51). Consiliul de Miniştri va emite Jurnalul nr. 188 din 29 ianuarie 1945 prin care ordonă „arestarea a 89 de persoane bănuite a fi comis crime de război", printre care: mareșalul Ion Antonescu şi generalii Constantin Pantazi, Dumitru Carlaonţ, Platon Chirnoagă, Constantin Voiculescu, Cornel Calotescu, Constantin Tobescu, Nicolae Ghineraru, Ion Gheorghe şi Constantin Z. Vasiliu. Prin Jurnalul nr. 189 se ordonă de către Consiliul de Miniştri „arestarea a 64 de persoane bănuite a fi responsabile de dezastrul ţării" în care sunt incluşi: mareșalul Ion Antonescu şi generalii Constantin Pantazi, Constantin Petrovicescu, Gheorghe Ion, Gheorghe Dobre, Gheorghe Jienescu şi Platon Chirtoagă.

Toate aceste acte normative au fost propuse spre ratificare de către ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentantul P.C.R. în guvernele de după 23 august 1944. Acelaşi ministru al Justiţiei, nemulţumit de faptul că Legile nr. 50 şi 51 s-au dovedit „improprii pentru atingerea scopului urmărit", a propus Regelui Mihai I, pe 21 aprilie 1945, şi a emis Legea nr. 312 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau crime de război. Legea nr. 312 va legifera fără echivoc imixtiunea practicilor sovietice în sistemul judiciar român, înfiinţa instituţia Tribunalului Poporului şi introducea instituţia „acuzatorilor publici", numiţi de Consiliul de Miniştri şi nicidecum de puterea judecătorească, ceea ce permitea o judecare sumară a proceselor, deoarece nu erau necesare prea multe probe, şi reducea motivele de recurs doar la „greşita compunere a instanţei şi greşita aplicare a legii".

Legea nr. 312/21.04.1945 elimina, practic, controlul judiciar, atribuind puteri executive, în speţă Consiliului de Miniştri, competenţe în materie de sesizare a acuzatorilor publici şi emiterea mandatelor de arestare pentru persoanele care urmau să fie judecate de Tribunalul Poporului. Se crea, astfel, cadrul larg al abuzurilor şi ilegalităţilor de tot felul. În consecinţă, mii de persoane au fost condamnate la ani grei de închisoare sau la pedeapsa capitală, pentru simplu motiv că nu erau pe placul regimului instaurat la 6 martie 1945. Articolul 2 din Legea nr. 312 prevedea că toţi cei care au pornit războiul împotriva U.R.S.S. şi Naţiunilor Unite sunt vinovaţi de dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război.