În anii postbelici, lupta împotriva regimului sovietic a continuat inclusiv după consolidarea structurilor acestuia în re-creata R.S.S. Moldovenească, manifestându-se, în special, în forma revendicării drepturilor legitime ale populaţiei băştinaşe, a rezistenţei opuse politicilor de rusificare şi deznaţionalizare, a pledoariei pentru valorile culturii şi tradiţiilor naţionale. Astfel, după mai multe discuţii controversate în mediul scriitorilor din R.S.S.M. asupra reconsiderării moştenirii clasice, din 1956 au început a fi editaţi clasicii literaturii române şi a se accepta aplicarea unor norme ortografice apropiate de cele ale limbii române[1]. Totuşi, clasicii rămâneau împărţiţi, în continuare, în „moldoveni" (M. Eminescu, I. Creangă, V. Alecsandri şi originarii din Basarabia şi Moldova: B.P. Hasdeu, Al. Russo, D. Cantemir, N. Milescu Spătarul, Al. Donici, C. Negruzzi) şi români (G. Coşbuc, I.L. Caragiale); lui Nicolae Iorga şi Mihail Kogălniceanu nu li se ierta atitudinea faţă de Basarabia, Constantin Stere rămânând interzis până la 1987, iar istoricul literar I. Vasilenco, care punea problema editării lui, era blamat[2]. O consecinţă benefică asupra procesului cultural-literar postbelic din R.S.S.M. a avut-o conferinţa ştiinţifică din 17-19 octombrie 1955, organizată de Academia de Ştiinţe de la Chişinău, la care s-a recunoscut identitatea lingvistică şi culturală „româno-moldovenească", demonstrându-se cu lux de amănunte că Moldova poartă pecetea latinităţii şi că originea slavă atribuită anterior era o eroare, o teorie falsă[3].

Turbulent şi sfărâmător de tipicuri ideologice a fost Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din R.S.S.M., care şi-a desfăşurat lucrările în zilele de 14-15 octombrie 1965. Pentru faptul de a fi abordat problemele destinului ştiinţei şi culturii naţionale, ale limbii şi revenirii la alfabetul latin, congresul a fost considerat „naţionalist". Tema în cauză este tratată pe larg în volumul recent apărut la editura Tehnica-Info din Chişinău, „Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească (14-15 octombrie 1954). Studiu şi materiale"[4], elaborat de profesorii universitari, doctori habilitaţi Vasile Bahnaru, directorul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie al AŞM. Este reluată în discuţie problematica dezbătută şi atmosfera politică şi culturală în care s-a desfăşurat în zilele de 14-15 octombrie 1965 Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din Moldova, eveniment cu o deosebită rezonanţă istorică, care a anticipat Renaşterea naţională basarabeană de la mijlocul anilor '80 ai secolului al XX-lea.

Volumul prezentat cuprinde totalitatea materialelor referitoare la Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Sunt prezentate, mai întâi, anchetele revistei „Nistru" şi ale hebdomadarului „Cultura" din ajunul Congresului, precum şi răspunsurile scriitorilor, constituind o valoare importantă pentru istoria literaturii şi culturii naţionale, în ansamblu. Bunăoară, la întrebarea din ancheta revistei „Nistru" referitoare la problemele care frământau scriitorii în ajunul celui de-al III-lea congres, Grigore Vieru răspundea că „sunt prea multe cărţi mediocre; cărţi cu articole proaste de ziar, monotone culegeri colective pe anumite teme"[5]. La rândul său, poetul Ion Vatamanu sublinia că „problema care nu rabdă e revalorificarea, reabilitarea trecutului literar", a numelui de scriitor şi a creaţiei sale[6]. Un interes deosebit îl reprezintă stenograma propriu-zisă a Congresului al III-lea al Uniunii Scriitorilor din 14-15 octombrie 1965, cuprinzând raportul (Literatura sovietică moldovenească şi imperativul vremii, prezentat de I.C. Ciobanu, preşedintele conducerii Uniunii Scriitorilor din Moldova), corapoartele (Tendinţe şi valori în dramaturgie, Despre critica literară, Călătorie în lumea micilor visători, prezentate de H. Corbu, S. Cibotaru şi G. Meniuc), precum şi luările de cuvânt ale scriitorilor şi ale invitaţilor la Congres[7].Volumul conţine, de asemenea, Comunicatul de presă al ATEM; Tezele pentru adunarea de partid a Uniunii Scriitorilor din Moldova, elaborate de aparatul Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova; Referatul primului secretar al CC al PCM, I.I. Bodiul la adunarea de partid a Uniunii Scriitorilor din Moldova, din 17 noiembrie 1965; Hotărârea Prezidiului C.C. al P.C.M. „Despre neajunsurile serioase în procesul de organizare şi de desfăşurare a Congresului al III-lea al Uniunii Scriitorilor din Moldova", din 3 decembrie 1965; Raportul primului secretar al C.C. al P.C.M., I.I. Bodiul, la Adunarea activului republican de partid „Starea educării marxist-leniniste a oamenilor muncii din republică şi măsurile pentru îmbunătăţirea ei", din 22 decembrie 1965; Hotărârea Adunării activului republican de partid din 23 decembrie 1965. Materialele publicate au fost selectate din fondurile Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova, din cele ale Muzeului Literaturii Române „M. Kogălniceanu", precum şi din revista „Nistru", hebdomadarul „Cultura", ziarele „Moldova Socialistă" şi „Moldova Sovietică" («Советская Молдавия»).

Aşa cum pe bună dreptate menţionează autorii volumului, problema cea mai dificilă şi mai delicată, luată în discuţie de unii scriitori în cadrul Congresului al III-lea, care a fost supusă ulterior unor critici acerbe şi grave acuzaţii de „naţionalism românesc", a fost cea a alfabetului. Într-un mod oarecum surprinzător, ideea revenirii la alfabetul latin a fost lansată de invitatul la congres din Lituania, JũlijsVanags, care a adus în discuţie această problemă într-un mod foarte original. Astfel, vorbind despre expoziţia de carte vizitată, el s-a arătat consternat de faptul că „toţi clasicii literaturii voastre" au cărţile „tipărite cu caractere latine, iar literatura voastră din prezent e tipărită cu caractere ruseşti". Acea situaţie, conchidea JũlijsVanags, „creează multe dificultăţi pentru dezvoltarea literaturii", constituind „una din problemele importante care reţine difuzarea cărţilor voastre"[8]. Scriitorul Ion Druţă, la rândul său, replicându-i lui Iurie Barjanschi care acuzase unii scriitori că citeau prea multe publicaţii româneşti, a precizat că „nutreşte cele mai calde sentimente pentru o ţară vecină cu noi, o ţară rudă cu noi, ca limbă, ca istorie, o ţară socialistă, ca şi republica noastră, eu nu văd de ce ar trebui să facem un Zid Chinez de-a lungul Prutului", şi tocmai din aceste considerente credea că „chestiunea cu alfabetul... în ultimă instanţă, totuşi o să fie rezolvată". Ion Druţă identifica cauzele crizei din societatea de atunci cu aşteptarea „să avem un alfabet latin care este atât de natural să corespundă unei limbi de origine latină" şi îşi exprima convingerea şi speranţa că, foarte curând, scriitorii vor obţine alfabetul latin, fiind conştient că în acest scop urma să fie antrenată „conducerea republicii", care îşi va apleca urechea la această „dorinţă a scriitorilor noştri" şi va discuta problema „în cele mai înalte foruri"[9]. Din nefericire, antrenarea „conducerii republicii" în soluţionarea problemei alfabetului s-a dovedit a fi de o cu totul altă natură, decât cea aşteptată: a urmat un articol publicat în oficiosul „Moldova Socialistă" din 23 şi 24 noiembrie 1965 şi un lung raport al lui I.I. Bodiul prezentat la Adunarea activului republican de partid din 23 decembrie 1965, în care Congresul III al Uniunii Scriitorilor era taxat drept un act diversionist.

În nota informativă în adresa C.C. al P.C.U.S. din 20 noiembrie 1965, semnată de I.I. Bodiul, se menţiona cu îngrijorare faptul că „deja cunoscuta declaraţie a lui Mao Zedong despre Basarabia, editarea unei serii de cărţi în România în care se denaturează trecutul istoric al Moldovei, intensificarea propagandei burgheze cu privire la aceste probleme, creşterea afluxului literaturii străine, burgheze în republică au dat naştere unor tendinţe în mediul unei anumite părţi a intelectualităţii din R.S.S. Moldovenească". La modul direct erau vizaţi scriitorii Aureliu Busuioc, Gheorghe Malarciuc, Ion Druţă, Mihai Cimpoi, Petre Osmătescu, care ar fi tratat „în spirit naţionalist" problemele referitoare la necesitatea dezvoltării „limbii moldoveneşti, îmbunătăţirea manualelor, păstrarea monumentelor culturii ş.a."[10].

Urmare a hotărârii Prezidiului C.C. al P.C.M. din 13 decembrie 1965, „tendinţele naţionaliste manifestate în cuvântările lui Busuioc, Malarciuc, Druţă, Cimpoi" au fost aspru criticate, considerându-se necesar să se acorde organizaţiei de partid a Uniunii Scriitorilor „ajutor practic în vederea educaţiei marxist-leniniste", în vederea educării scriitorilor „în spiritul patriotismului sovietic şi al internaţionalismului proletar, al înaltei responsabilităţi faţă de partid şi popor pentru creaţia lor, al fidelităţii profunde faţă de interesele poporului, faţă de cauza comunismului". Aşa cum apreciază acad. Mihai Cimpoi, - care prefaţează volumul în cauză, - acea reuniune a literaţilor de la mijlocul anilor '60 a avut importanta calitate de a fi despărţit apele de uscat în ce priveşte adevărul şi neadevărul despre identitatea naţională, istorie, valorile morale şi spirituale, denumite pe atunci „moştenire clasică", limba română - denumire tabuizată şi înlocuită cu limba aşa-zis „moldovenească"[11]. La rândul său, scriitorul Vladimir Beşleagă afirmă că, „în condiţiile unei ofensive extrem de dur   Aplicare e şi agresive asupra conştiinţei naţionale pe care a efectuat-o metodic şi cu tot mai multă ură regimul totalitar prin satrapul său pregătit anume la Moscova Ivan Bodiul, intelectualitatea basarabeană, prin reprezentanţii săi cei mai devotaţi neamului, nu a depus armele în faţa minciunii şi întunericului. Mărturie stă pentru istorie Congresul III al Scriitorilor ce-a avut loc în 1965, la care s-a pledat pentru revenirea la alfabetul românesc, congres declarat de regim drept unul naţionalist. A fost un eveniment de o amplă rezonanţă şi a influenţat masele de oameni care nu pierduseră încă facultatea de a gândi normal"[12].

Consacrat unui subiect de maximă importanţă pentru urmărirea procesului cultural-literar postbelic din R.S.S.M., volumul profesorilor universitari, doctori habilitaţi Vasile Bahnaru şi Gheorghe Cojocaru pune la dispoziţia publicului cititor setul integral de documente şi materiale privind mersul lucrărilor Congresului al III-lea al Uniunii Scriitorilor din Moldova, care a reprezentat punctul culminant al seriei de încercări de revenire la denumirea corectă a limbii vorbite de majoritatea populaţiei din Republica Moldova şi de obţinere a recunoaşterii apartenenţei de facto a acesteia la spaţiul de cultură şi civilizaţie românească.

----------------------------------------------
[1] Mihai Cimpoi, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Editura ARC, Chişinău, 1996, p. 315.
[2] Ibidem.
[3] Constantin Olteanu, Un congres care s-a încheiat peste trei decenii, în „Basarabia", nr. 6, 1992, p. 86.
[4] Vasile Bahnaru, Gheorghe E. Cojocaru, Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească (14-15 octombrie 1965). Studiu şi materiale, Chişinău: Editura „Tehnica-Info", 2016, 402p.
[5] Ibidem, p. 68-69.
[6] Ibidem, p. 100.
[7] Ibidem, p. 115-309, 309-319.
[8] Ibidem, p. 226.
[9] Ibidem, p. 256-264.
[10] Ibidem, p. 333-338.
[11] Ibidem, p. 7.
[12] Interviu cu scriitorul Vladimir Beşleagă, în „Caiete de Istorie" (Chişinău), an. II, nr. 1 (5), decembrie 2002, p. 31.