„Celebra” listă a lui Schindler a fost contestată chiar de către soția acestuia. În acei ani tulburi ai războiului a existat un industriaș român, Cornel Dumitrescu, care, riscându-și viață și averea, a salvat de la moarte 3.600 de evrei. Investigațiile făcute de către un inginer bucureștean, dovedesc, fără echivoc, temeinicia unor fapte istorice pierdute, din păcate, în anonimat.
Un român
La mai bine de o jumătate de secol, holocaustul nazist este și astăzi subiectul unor numeroase controverse. Dincolo de disputele vehiculate în planul adevărului istoric, dar, mai ales, pe terenul intereselor materiale sau politice, există certitudinea unor cutremurătoare suferințe și umilințe îndurate de milioane de oameni numai pentru simplă vina că s-au născut evrei. Acreditarea ideii că România face parte dintre țările participante la holocaust a stârnit, cum era și firesc, numeroase controverse. Evident că la această chestiune extrem de sensibilă este nevoie de certe dovezi istorice. În funcție de aceste dovezi, reliefate în mod obiectiv, fără pătimi și interese fățise față de realitatea istorică, trebuie să ne asumăm trecutul. Fără a polemiza despre existența sau nonexistență unor acțiuni făcute de statul român, în acei ani ce se înscriu, prin consecințe, în lugubrul și neomenescul fenomen al Holocaustului prezentăm un caz care, dimpotrivă, demonstrează alte însuşiri ale românilor, dovedite de-a lungul existenței lor istorice, acelea de toleranţă, ajutor și, mai presus de toate, omenie. Este vorba de gestul unui industriaș român care, în vâltoarea acelor vremuri de război, și-a riscat viață, averea, salvând din calea pogromului nazist în jur de 3.600 de concetățeni evrei. El face parte din lungul șir de eroi adevărați peste ale căror fapte curgerea implacabilă a timpului a așternut mantia anonimatului.
„Dacă nu dădeai bani nu aveai loc pe lista soțului meu” (Emilie Schindler)
Despre Cornel Dumitrescu, autorul acestor fapte demne de scenariul unui film senzațional, am aflat de la inginerul bucureștean Neagu Florea. Pentru domnia să, biografia și acțiunile salvatoare ale industriașului român sunt motivul unor ample investigații făcute atât în țară, dar și în arhivele altor state. Elemente indubitabile despre acest fapt istoric au mai fost date publicității, nu cu mult timp în urmă, ele fiind reproduse și de celebra revistă în limbă româna, „Orient Expres”, tipărită la Tel Aviv. În urmă acestor dezvăluiri, ing. Neagu Florea a fost invitat de către Ambasada Israelului la București pentru a da curs și a face demersurile intenției manifestate de Institutul Yad Vashem din Ierusalim pentru ca, post mortem, pentru faptele sale, românul Cornel Dumitrescu să fie confirmat că erou al poporului evreu. Investigând acest caz, desigur nu am putut să nu-l asociem cu celebra lista a enigmaticului industriaș german Oscar Schindler, pe care s-ar fi aflat numele a 1.200 de evrei salvați de deportările naziștilor. Studiind biografiile celor doi, inginerul Neagu a constatat căîntre ei există uluitoare asemănări. Și unul, și celălalt s-au născut în același an: 1908. Coincidența face că, în 1939, Schindler să cumpere o fabrică de vase emailate în Cracovia, iar românul nostru - una de textile în orașul bucovinean, Cernăuți. În 1944, cursul evenimentelor istorice îi obligă pe amândoi să se retragă din afaceri. Pe toată durată războiului, ambii au contacte apropiate cu populația evreiască. Dacă pentru Schindler, văduvă sa, Emilie Schindler, șoca opinia publică în toamna lui 1997, la 90 de ani, cu afirmația: „Dacă nu dădeai bani nu aveai loc pe lista soțului meu”, în cazul lui Cornel Dumitrescu lucrurile se prezintă de cu totul altă natură.
De la fiu de țăran la proprietar de fabrică
La origine, Cornel Dumitrescu este fiu de țăran de pe meleagurile Mehedințiului. După primele clase urmează cursurile liceale în orașul Corabia. Situația materială precară a familiei îl obligă să le întrerupa. În speranța unui trăi mai bun ajunge la scurt timp în București. Înzestrat cu o inteligență nativă deosebită, ambițios dar cinstit, urcă rapid pe treptele afirmării profesionale și sociale, devenind în câţiva ani de la simplu curier la înalta funcție de director în Consiliul Director al Băncii Marmorsh-Blank. În acea perioadă (interbelică), „micul Paris” strălucea de savoarea boemă a întâlnirilor înaltei protipendade. Funcția l-a ajutat pe Cornel Dumitrescu să aibă strânse legături cu multe persoane din această lume. Înalt, bine făcut, fin și discret, el nu putea să nu iasă în evidența și să nu devină o persoană bine cunoscută și respectată. Și cum toate cancanurile și bţrfele high-life-ului bucureștean ajungeau în budoarurile „Duducăi” și, prin ea, implicit, la amantul său, Regele Carol al II-lea, Cornel Dumitrescu este invitat și la recepțiile oferite de Casă Regală. Devine un apropiat al regelui și, potrivit mărturiilor făcute de el mai târziu, în cadrul unor anchete, este chemat de multe ori în puterea nopții de către suveran la discuții și partide de bridge.
Cumpără o fabrică de textile la Cernăuți
Sfătuit și sprijinit de rege, Cornel Dumitrescu renunță la situația să de înalt funcționar bancar și se aventurează în afaceri, cumparând o fabrică de textile la Cernăuți. Comenzile uriașe făcute de către armata româna, dar mai ales de către nemți, au făcut că, în primii ani ai războiului, afacerile lui Cornel Dumitrescu să fie mai mult decât profitabile. Pentru a face față cererii trebuia să suplimenteze personalul. Avea nevoie de angajați, mulți dintre cei deja existenți erau de etnie evreiască. Prezența tot mai numeroasă a trupelor germane în zonă a creat o serie de neplăceri liniștei și armoniei dintre cetățenii orașului bucovinean. Deși aliați, naziștii se comportau ca adevărate trupe de ocupație. Au fost introduse ordine stricte față de situația evreilor. Prin acestea au început confiscările de averi, discriminările, arestările și deportările în lagăre sau Transnistria. Speculând un ordin dat de către mareșalul Ion Antonescu, prin care se stipula că evreii angajați în fabricile producătoare de furnituri pentru armată nu sunt supuși regimului e deportare, Cornel Dumitrescu trece la acțiune. Ca român, ca fiu de țăran cu milă lui Dumnezeu, nu a putut fi de acord că angajații săi, familiile și rudele acestora să devină victimele unui odios scenariu de exterminare.
3.600 dintre angajați sunt evrei
Angajează pe același post mai mulți evrei, chiar cu prețul de a concedia lucrători de naționalitate româna. Multor familii le asigură o rație de hrană zilnică de la cantină fabricii. În numeroase cazuri, prin relații și cu puterea banilor, tratează direct cu autoritățile germane. Numărul total al angajaților evrei s-a triplat, în doi ani ajungând la cifră de 3.600; cifră care se poate verifică în arhivele existențe și astăzi, ele fiind descoperite la Cernăuți, de către ing. Florea Neagu.
În vara lui 1944 fuge, asemeni multor români bucovineni, din față ofensivei sovietice. După război, când societatea românească era răvășita de acțiunile revanşarde ale ocupantului sovietic și ale agenților comuniști școliți de Moscova, Cornel Dumitrescu, ca fost „exploatator” a intrat în vizorul organelor de urmărire și anchetă. Cu averea confiscată de ruși, este obligat să-și caute de lucru pentru a supraviețui.
Salvat de la închisoare de declarațiile unor evrei
Se angajează că simplu agent la o companie de asigurări. Este „invitat” în mai multe rânduri de către serviciile speciale ale armatei sovietice, G.R.U., să dea explicații despre rolul sau în perioadă războiului, ca proprietar al unei fabrici producătoare de furnituri militare pentru inamic. Invitația se transformă în arest. În timpul judecării sale și a pronunțării unei pedepse ce se prefigura a fi de ani grei de închisoare, declarațiile făcute de mai mulți evrei la postul de radio B.B.C. care mulțumeau, pe calea respectivă, românului Cornel Dumitrescu pentru că i-a salvat de la moarte, declarații consemnate într-un document oficial venit de la Moscova îi redau libertatea.
Florea Neagu se bate pentru reabilitarea lui Dumitrescu
Obsesia ing. Florea Neagu de a face cunoscute faptele lui Cornel Dumitrescu are mai multe motivații. În primul rând pentru că au fost colegi. S-au întâlnit prin anii ’60, Florea Neagu fiind inginer stagiar la Institutul de Proiectări Miniere, iar Cornel Dumitrescu șef al Serviciului Planificare. Despre aceste întâmplări ing. Florea povestește: „În vară acelui îndepărtat an 1965, Cornel Dumitrescu nu avea de unde să știe despre Oscar Schindler și lista sa, dar el avea un motiv, pe care mi l-a și mărturisit, repetând apăsat că ce-mi spune mie nu mai știe nimeni. Acel motiv venea din teamă lui de a nu mai răscoli trecutul propriu, când fusese anchetat de crime de război, în 1946, de către un general sovietic. Aflând că se află pe lista de propuneri pentru decorații, a venit în audiența, pe atunci dețineam funcția de director general al institutului, și m-a rugat destul de ferm să-l tai de pe lista. La nedumerirea mea el mi-a relatat suita de întâmplari pe care le-a petrecut în timpul războiului, spunându-mi printre altele: « Divorțat sunt, avere am avut, că am jucat cărți cu regele și că beam cafea cu Duduia știu cei de la securitate, iar dumneavoastră mă împingeti să fiu din nou în vizorul lor. Vă previn să nu vă ia și pe dumneavoastră la ochi »”.
Și totuși, în fotografia Agerpress, din 3 noiembrie 1965, de la ceremonia de decorare la Consiliul de Stat, printre cei decorați se află și Cornel Dumitrescu. Atunci când îl ascultăm pe Cornel Dumitrescu, în vară lui 1965, nu bănuiam că în anii ’90, când el nu se mai află printre cei vii, pentru memoria sa, mă voi angajă într-o adevărată muncă de investigație care nu s-a oprit nici astăzi, deși am găsit dovezi fundamentale care atesta acțiunile sale de salvare a celor peste 3.600 de evrei. Încurajatoare au fost pentru demersul meu mărturiile unor oameni, dar și documentele despre acest caz găsite în arhivele altor țări. Doamnă Liuda Shtern, din Brookline (S.U.A.), aflând din presă română despre Cornel Dumitrescu, mi-a transmis o scrisoare (23 octombrie 2000), prin care mă felicită de faptul că încerc să readuc la lumina faptele acelui om care, așa cum a aflat și ea de la alți conaționali evrei, a fost îngerul salvator de la moarte sigură nu numai pentru una sau două persoane ci pentru mii. Iar doamna Martha Hellrech, din Tel Aviv, î-o scrisoare din iunie 2001, îl declară pe Cornel Dumitrescu, salvatorul ei, al soțului ei și al părinților ei cu următorul text: „Subsemnata Martha Hellrech declar că Cornel Dumitrescu m-a salvat pe mine, pe soțul și părinții mei, de deportarea în lagărul din Transnistria. Soțul meu lucra în meseria de inginer la o firmă, la domnul Glodianu. Fără nici un motiv a fost șters de pe lista camerei de muncă, și deci bun de deportare, împreuna cu familia lui. Atâţia ani au trecut de atunci și n-am uitat pâna azi gestul nobil, uman și plin de întelegere, pentru noi evreii, de pe timpul acela foarte greu. Sper că-i merge bine domnului Cornel Dumitrescu și îi doresc din suflet toate bune, multă sănătate și fericire, de la Martha, care nu l-a uitat nici pâna în ziua de azi! ”.
Evreii de la fabrică lui nu purtau steaua galbenă!
Doamnă Elena Gorgonet, vară primară a lui Cornel Dumitrescu i-a relatat unui coleg de-al meu de la IPROMIN, ing. Mircea Chivu, că: „La Cernăuți am lucrat la fabrică textile Tricotania, la birou, secretara vărului meu, Cornel Dumitrescu, director, și a lui Winter, subdirector, evreu. Eu am ajuns la Cernăuți pe 25 mai 1943, la invitația lui Cornel, el este vărul meu primar, care m-a învăţat poezii. Am plecat din Cernăuți cu ultimul tren (înainte de ocupația sovietică), la data de 26 martie 1944. La fabrică Tricotania lucrau atunci numai evrei, mai erau câţiva români și câţiva ucraineni. Cornel era prieten cu toți generalii, cu toți coloneii și cu primarul orașului. Evreii de la fabrică lui nu purtau steaua galbenă! Cornel era larg la suflet. La Cernăuți oprea căruțele cu evreii ce mergeau spre Transnistria și îi întorcea în oraş”.