Publicat după... a doua seară de război civil

După ceea ce am văzut eu zilele astea, se pare că habarnismul în materie de istorie este condiție obligatorie pentru a fi angajat în slujba tovarășului Iosif Visarionovici Werner. Aproape că mă strânge în spate când îmi amintesc cum m-am autodemascat eu ca fiind habarnist în materie de istorie și încă un habarnist de soi, nu oarecare. Am avut noroc că nu mi-au aflat adresa, că, altminteri, mă trezeam cu recrutorii la ușă și azi trebuia să fac și eu ce fac ei.

Ce fac ei? Păi, de exemplu, publică imagini dintr-o piață civică din Craiova, peste care au suprapus imagini luate de pe o stradă din China, dimineața, când se duc chinezii la lucru. Iar asta au zis ei că arată ce mulți olteni au ieșit în piață ca să demonstreze împotriva Ei, aici, nu mă mai bag, că nu știu nici ei.

De ce zic că sunt habarniști în materie de istorie? Păi, dacă nu erau, ar fi cunoscut istoria țării în care îndeplinesc ei misiuni de luptă, ar fi știut ce cozi erau în România înainte de 1990, intrau în arhive și găseau imagini cinstite, chiar cu olteni. Căci, să montezi niște chinezi în inima Olteniei este mai mult decât blasfemie și am să vă spun de ce.
Povestea o știu, și o spuneam în orice împrejurări, indiferent de auditoriu, cu mulți ani înainte de decembrie 1989. Că, în decembrie 1989, mulți au devenit promotori de bancuri politice, deși până atunci stătuseră cu nasul în fundul tovarășului secretar general. Deci, oltenii au declarat război Chinei. Nu se știe de ce. Într-o încercare de atenuare a situației, ambasadorul chinez vine la primarele Olteniei, unde are loc următoarea discuție:
- Dvs ați declarat război Chinei, dar știți câți suntem noi în China?
- Câți?
- Peste un miliard.
Aici, primarele se întoarce către secretarul primăriei și-i zice:
- Auzi, bă, Mărine. Unde înmormântăm noi atâția!?!

Și apropo de acest „câți", aud că la bâlci au participat zeci de mii de... Adică, de zece ori mai puţini decât dacă ar fi participat sute de mii, care ar fi fost de zece ori mai puţini decât un milion, câți fuseseră anunțați la început, când dete tovarășul Iosif Vissarionovici Werner ordinul de acțiune. Adicătelea, s-a adeverit că armăsarul era, de fapt, un țânțar. Un „țânțar nervos și foarte slab de constituție". Căci, să fim serioși, la acțiuni soft, de genul escrocheriilor imobiliare, chiar d-alea dovedite de justiție, tovarășul Iosif Vissarionovici Werner se mai pricepe, dar la d-astea cu oltenii... ghinion!