Publicarea cărții mele „Trădarea Securității în decembrie 1989", București, Editura Elion, 2015, a declanșat nu numai reflecții și dialoguri academice, dar și furia nestăpânită a unor actori ai tragicelor evenimente din decembrie 1989. Unii vorbesc, alții scriu. În rândurile de față doresc să mulțumesc, domnului gl. bg. (r) Aurel Rogojan pentru articolul/recenzie „Generalul Iulian Vlad erou sau trădător? - Note de lectură", în care combate cartea amintită, pe autorul ei și pe editor, dl. prof. univ. dr. gl. bg. (r) S.R.I. Cristian Troncotă. Am citit cu nerăbdare textul, întrucât domnia sa a fost director adjunct al Serviciului Secretariat și Juridic al D.S.S., transferat în poziția de șef de cabinet al gl. Iulian Vlad, poziție pe care a deținut-o timp de 12 ani, fiind astfel unul dintre puținii oameni de la vârful Securității care cunoștea ansamblul problematicii de securitate și unele dintre secretele din jurul lor. Tot ce intra și tot ce ieșea, cu puține excepții, trecea pe la dânsul. Majoritatea ofițerilor operativi nu aveau acces la ansamblul problemelor și nu puteau emite judecăți de valoare analitice și sintetice. Astfel, pe domnul general Rogojan îl consider o persoană care ar fi putut să aibă, dacă ar fi existat, vreo „armă secretă" cu care să contrazică punctual ideile fundamentale ale cărții mele. Nu a fost așa. În articolul publicat s-a referit doar la detalii ale cărții, iar privitor la fondul trădării Securității, n-a avut argumente credibile, ceea ce mă bucură, în sensul că dacă nici dânsul nu are argumente solide, de fond, înseamnă că, într-adevăr, ca autor, pot să fiu mulțumit. Asta nu înseamnă că, în calitate de cercetător, nu accept alte puncte de vedere, nu aștept lucrări în care, pe baza altor probatorii, anumite componente ale cărții mele să fie nuanțate, precizate mai corect decât am făcut-o eu, astfel ca adevărul, ascuns cu atâta grijă, determinare și îndârjire de conspiratorii și puciștii/trădătorii din decembrie 1989 să fie mereu mai limpede, mai clar și să poată să se constituie și în capitole elocvente de istoria României, cât și în lecții foarte utile, atât pentru viitorii ofițeri ai României, de toate armele, cât și pentru opinia publică.

Observațiile pe care le face domnul general Rogojan, chiar de ordin secundar fiind, vor sta în atenția mea pentru ediția a II-a a cărții, când voi încerca să fac și mai clare și mai argumentate pasajele pe care le învederează. Încă o dată mulțumiri, pentru acest sprijin. Dar cititorii nu vor înțelege mai nimic din disputa noastră. Pentru a judeca, trebuie citită cartea. Pe de altă parte, textul „Generalul Iulian Vlad erou sau trădător? - Note de lectură" este plin de invective și jigniri, atât la adresa mea, cât și a editorului cărții, dl. general bg. (r) prof. univ. dr. Cristian Troncotă. Domnul general Rogojan l-a împroșcat și pe editor, ca să nu mai îndrăznească cineva să scrie ceva care să deranjeze aripa trădătoare din fosta Securitate. Subsemnatul am fost declarat mincinos, lipsit de „cultură politică" și de „viziune democratică", neinformat, neserios, incompetent, necredibil, lipsit de bună-credinţă, ignorant, aflat în impardonabilă eroare, perseverând în minciună, proferând acuzaţii calomnioase, făcând afirmații false, abandonînd deontologia elementară a cercetătorului, executant cu mult zel al unor „ordine de cercetare"(?), în cadrul cărora nu figura și promovarea adevărului, manipulator al citărilor, contrafăcător al argumentelor, lipsit de respect față de adevăr, emițător de raționamente cinico-criminale, promovator al inexactității de nume, date, locuri și fapte, promovator de contradicții analitice de logică elementară, precar documentat, promovator al jumătăților de adevăr combinate cu minciuna sfruntată și cu fabulații patologice, promovator tendențios al folosirii surselor bibliografice, promovator de confuzii și premise false, deținător al unei imaginații slobode, proliferator de scorneli personale, promovator al minciunii absolute, promovator de aserțiuni fals-tendențioase, incapabil de a citi și înțelege corect un text cât se poate de clar, filolog improvizat în istoric și, în final, abandonator al deontologiei cercetării istorice. În mod peiorativ și repetat m-ați numit „filologul-istoric", sau „filologul improvizat în istoric". Stop! L-aş ruga să se oprească! M-a „binecuvântat" cu 32 (treizecișidouă) de expresii denigratoare, peiorative, insulte grave. Nu am să răspund la ele, de data aceasta, ci spun doar că a intrat în casa foarte onorabilă a publicației „Cotidianul", cu bocancii murdari de noroiul din acea parte a ogradei fostei Securități unde au sălășuit trădătorii.

Părerile pe care le emană, nu au nimic în comun cu legislația timpului, iar domnul general Rogojan este jurist şi le ignoră voit, afirmând acest lucru explicit și prezentându-l ca pe ceva pozitiv! A fixat în articol doar unele detalii dintr-un ansamblu, a cărei coloană vertebrală este neatinsă de vreun argument solid. Neavând argumente istorice, juridice și militare, apelează la arsenalul propagandei politice (voința poporului care nu l-a mai vrut pe dictator, nelegitimitatea dictatorului pe considerente subiective, democrație, bla, bla). Asta-i știința domnului general, transformat în cadru didactic de conjunctură (fără doctorat și concursuri profesionale de substanță) în ultima parte a carierei? Face doar contraziceri, însoțite de invective. Lipsa de contra-argumente de fond, încearcă să o compenseze prin bădărăniile repetate cu care asaltează autorul și pe editor. Dintre numeroasele probleme de fond pe care le ridică această carte, domnul Rogojan se opreşte la una singură, restul fiind, cum am mai spus, detalii și două erori de nume, ca și o virgulă greșită, căreia îi dă o foarte mare importanță, uitând că această editură are și corectori, care pot și ei greși, ca și autorul, ca și oricare om care scrie exclusiv la laptop și mai scapă litere sau semne de punctuație în text. În schimb, textul domnului Rogojan conține mai multe greșeli gramaticale, de scris și de punctuație. La un moment dat, afirmă: „Filologul istoric citează Constituția, Codul penal și regulamentele militare, fără să realizeze că România era prinsă în iureșul mișcării forțate a roții istoriei, care venea ca un tăvălug nimicitor peste tot ce ar fi însemnat chiar și schițarea cea mai anemică a vreunei împotriviri... Istoria este plină de exemplele trădărilor din necesitate istorică, arătându-ne, fără putință de tăgadă, că eroii unora sunt trădătorii altora. Așadar, depinde de care parte a graniței, fragile și uneori greu perceptibile, dintre eroism și trădare, s-a situat Corvin Lupu când a judecat faptele și, în primul rând, în ce grilă axiologică le-a interpretat...".

Reproducând cuvintele d-lui gl. Iulian Vlad, domnul Rogojan arată: „Nu mai ieşiţi din sediu, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor. Şi să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început.[...] În situația creată, dacă Securitatea ar fi fost identificată în stradă, se găsea imediat cine să aprindă fitilul și să detoneze bomba amorsată a tulburărilor care să justifice intervenția militară străină, în format, de această dată, convențional". Din acest grup de pasaje, care sunt colosale, de-a dreptul monstruoase în adâncul înțelesului lor, domnul Rogojan confirmă în totalitate trădarea capilor Securității, în special a d-lui gl. Vlad. Deci recunoaște că s-a trădat, doar că s-a trădat din necesitate istorică! Este un mare pas înainte! Este meritul cărții mele că l-a determinat să facă acest prim (pentru dânsul şi pentru cei pe care-i reprezintă) pas spre adevăr. A făcut ceea ce este mai greu: a spart gheața. Pe de altă parte, conceptul de „trădare din necesitate istorică", pe care îl introduce, este o prostie colosală. Cred că nici nu şi-a dat seama ce a debitat. Domnul Rogojan, cel care, în finalul textului pe care l-a emanat, pune la îndoială meritele mele academice... Domnul general, este produsul puterii care emana din biroul de lângă cel al domniei sale și atât! Și nimic mai mult. N-am să spun că a ajuns profesor la apelul de seară, ci că eu îi recunosc merite profesionale și valoarea unor analize pe care le-am citit în lucrări sale. Unele chiar mi-au plăcut și, cunoscându-l foarte bine pe dl. gl. Vlad, știu că nu l-ar fi ţinut lângă domnia sa 12 ani, dacă nu era bun. Dar să nu se creadă acum și istoric capabil să dea lecții. Eventual, poate continua să dea lecții de bădărănie. Dar, cu recenzia aceasta, scrisă sub imboldul fostului șef și mentor, orbit de furia ieșirii la lumină a adevărurilor pe care unii șefi ai Securității le-au crezut îngropate definitiv, domnul Rogojan a emanat un text cu care se compromite. Dar, oricum, pentru dl. gl. Vlad, domnul Rogojan se poate și compromite. În spatele domnului General Iulian Vlad, domnul Rogojan a avut România la picioare, a devenit foarte cunoscut în toată țara, a ajuns general în S.R.I. și, în final, a ajuns și cadru didactic la A.N.I., recomandat tot de dl. gl. Vlad. Revenind la „trădarea din necesitate istorică", afirm cu tărie că trădarea este una singură, este cel mai infect act pe care îl poate comite un militar și nu are circumstanțe naționale, sociale, militare, informative, sau de altă natură. Toți trădătorii caută argumente în afara legilor și în afara științei istorice, pentru a-și justifica actele reprobabile. Oare, în viziunea tulburată și descongestionată de ură a domnului Rogojan, „trădarea din necesitate istorică" include și „crimele din necesitate istorică"? Unde vrea să ajungă pe acest drum, al manipulării ordinare a opiniei publice neavizate și transformând trădările (care au fost însoțite de crime) în „necesități istorice"? Asta i-a învățat și pe viitorii ofițeri de informații la A.N.I.? Sunt curios ce părere au ofițerii de protecție ai instituției și comandantul (rectorul).

Scriu toate acestea, nu pentru că vreau să dau niște lecții pe care domnul Rogojan cred că le cunoaște, dar pentru că are în spate toată echipa de trădători și a fost ales ca cel mai bun om al lor care mă poate combate pe mine și cartea mea. Am cunoștință despre unele dintre lungile discuții pe marginea combaterii și blocării cărții mele. Fiecare cuvânt, chiar și invectivele neacademice, care pun la îndoială poziția academică a domnului Rogojan, putând fi atribuite unui profesor cu bocanci murdari, cum am mai spus, sunt utile, pentru că în viitor tot mai mulți cercetători vor coborî în adâncurile evenimentelor și fenomenelor politico-militaro-informative din decembrie 1989. Va veni timpul când frica, îngrozitoarea frică, cea care a blocat ieșirea la lumină a adevărurilor crude din decembrie 1989, va fi înfrântă și atunci rândurile dumneavoastră și ale mele vor putea să inspire și alți cercetători. Oricum, înaintea mea cu cercetările istoriei Securității se găsește dl. prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. Cristian Troncotă, cel pe care domnul Rogojan îl batjocoreşte la modul ordinar în textul-recenzie despre care scriu eu acum. Indiferent ce va spune, supărat că a publicat cărțile „Torționarii", „Duplicitarii" și a editat cartea mea „Trădarea Securității...", domnia sa rămâne acel pater familias al cercetătorilor istoriei serviciilor secrete din România.
-Va urma-