Coroana de rege a fost prea mare pentru capul lui MihaiSunt regalist! Da! În adâncul fiinţei mele sunt regalist. Cred că România ar fi fost o ţară respectată azi dacă, după 1989, în loc de Regele Roşu (Ion Iliescu) şi camarila sa, am fi avut în fruntea statului un rege democrat, fie el şi molâu. Din nefericire, structura mentală a prostimii carpato-danubiano-mioritice nu putea concepe aşa ceva. Purtătorii de opinci, de obiele, de bască (!) cu moţ şi de şapcă în cinci colţuri, dar şi mare parte a intelighenţiei, au ghilotinat ideea de monarhie chiar în decembrie 1989, adică din zorii revoluţiei serviciilor secrete. Cei 50 de ani de comunism au alterat fiinţa naţională, au macerat respectul pentru osul domnesc, l-au surghiunit pe vodă din sufletul nostru. Imaginea domnitorului cu dragoste de neam, popor şi Dumnezeu a fost dusă la eşafod, iar în locul „Unsului Divin” a fost întronat „atinsul lui Gorbaciov”. Prostimea antidecembristă a trăit şi postdecembrist, şi trăieşte şi azi. Este perenă. Masa de manevră care l-ar vota pe Ion Iliescu şi dacă acesta ar fi mort, a fost asmuţită pe studenţi, pe bărboşi, pe pletoşi, pe Coposu, pe regele abdicat, pe binele lor. Proştii nu fac diferenţa, execută!
Mihai I, regele slab
În acele zile, aveam nevoie de un rege. Poporul român autentic ducea lipsa unui individ charismatic, bun orator, integru şi nepângărit de atingerea fostului dictator sau de cea a ruşilor. Ţării îi trebuia un om ales care să plutească asemeni Duhului Sfânt deasupra disputelor şi intereselor politico-economice, capabil să cristalizeze în jurul lui o forţă curată şi opozantă camarilei lui Ion Iliescu. Apariţia lui
Mihai I a fost o mare dezamăgire. Molâu, şleampăt, cu un discursc gângav şi greu de înţeles, „Majestatea Sa” a fost gonită cu şuturi în dos de Regele Roşu. Ce jalnică apariţie! Atunci mi-am dat seama că regalitatea nu are viitor în România şi vinovatul principal este Mihai I, un rege slab. Ca să fiu sincer, de fapt mi s-a confirmat impresia proastă pe care mi-o făcuse în zilele de Paşte şi Crăciun, când ascultam cuvântul său către români. Din tranzistorul Albatros la care prindem Europa Liberă, riscând libertatea mea şi a familiei mele, se auzea o curgere gâjâită, insipidă, fără nerv, care suna aproape ca o binecuvântare dată stăpânirii comuniste. An de an, aşteptam cu o speranţă nou-născută şi cu sufletul la gură vorbele regelui, dar la final simţeam aceeaşi amară dezamăgire. Mihai nu lansa nicio chemare la luptă, nicio incitare la revoltă, nu ne dădea nicio veste că s-a legat cu lanţurile de poarte vreunei ambasde occidentale a României ca formă de protest pentru viaţa grea a poporului său. După 1989, aveam să aflu mult mai multe despre fostul rege, explicându-mi astfel comportamentul şi neimplicarea sa. De aceea, deşi sufletul meu are o structură monarhică, din cauza lui Mihai I spiritul mi-a devenit republican.
Mihai ar trebui să ne explice ce a făcut el pentru poporul român
Având în vedere cele spuse mai sus, cred că la ceas aniversar fostul rege trebuia să susţină un discurs în Parlament, dar nu ca să ne spună ce n-am făcut şi ce să facem, ci ce a făcut el pentru poporul său.
- Mihai trebuia să îşi ceară scuze pentru faptul că 50 de ani nu a făcut nimic pentru români, ci s-a dedat pasiunii sale pentru motoare; se zvoneşte că Stalin (se pare că şi Ceauşescu) i-a asigurat fostului suveran o rentă viageră de 15.000 de dolari pe lună;
- Mihai trebuia să ne explice de ce, semnând întoarcerea armelor contra Germaniei, a acceptat tacit trimiterea la moarte şi în lagăre în Siberia a peste 150.000 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi ai Armatei Române. Ruşii nu aveau încredere în vechea ofiţerime română, aşa că au arestat mai mulţi membri de vază ai acesteia şi au pus la conducerea trupelor persoane obediente lor, chiar ofiţeri sovietici;
- Mihai trebuie să ne spună de ce l-a arestat pe mareşalul Antonescu (lasând o ţară aflată în război fără şeful armatei) deşi acesta era în negociere cu Naţiunile Unite pentru ca România să încheie armistiţiu cu Puterile Aliate; un armistiţiu încheiat de Antonescu ar fi fost infinit mai bun decât predarea necondiţionată pe tava ruşilor. Unii istorici spun că sovieticii se temeau de mareşal. Frontul de Est ajunsese la Iaşi, iar Antonescu era pregătit să împiedice avansarea ruşilor către sud. În Primul Război Mondial mareşalul condusese trupele române pe linia Nămoloasa-Focşani-Galaţi, el reputând atunci o răsunătoare victorie. Acum, pe aceeaşi linie, Antonescu era pregătit să se opună sovieticilor pentru a forţa aliaţii să accepte condiţiile cerute de România pentru semnarea armistiţiului. Ruşii ştiau asta şi au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă ca să-l elimine pe Antonescu înainte ca Armata Roşie să ajungă la acea linie a frontului. Iar Mihai, generalii trădători Sănătescu şi Aldea, precum şi comuniştii au fost pionii lor;[1]
- Mihai ar trebui să ne spună ce rol a avut în arestarea lui Antonescu, precum şi în formarea altor convingeri ale lui, amanta sa evreică Dolly Cristodulo (în alte texte apare Chrissolegos), „servită” lui de către Ana Pauker şi Emil Bodnăraş, oamenii ruşilor;[2]
- Mihai ar trebui să ne spună de ce s-a mai întors în ţară şi nu a rămas rege în exil. Cu câteva zile înainte de 30 decembrie 1947, el a fost la Londra pentru a participa la căsătoria verişoarei sale, Elisabeta, actuala regină a Angliei. Unele persoane l-au sfătuit să nu se mai întoarcă în ţară pentru că va fi obligat să abdice. Una era să fie un rege în exil, alta un rege abdicat, deci un ex-rege. Semnarea abdicării a fost condiţia impusă de ruşi pentru a permite familiei regale să-şi ia avuţiile din România ?
Mihai nu a fost şi nici nu va fi rege al românilor
Mihai ar trebui să ne spună multe alte lucruri, dar nu o va face vreodată pentru că el este un om slab. Coroana de rege a fost prea mare pentru capul lui. El nu a gândit niciodată româneşte şi nu a rămas fidel poporului pe care soarta a vrut să-l conducă la un moment dat al istoriei. Mihai nu a fost şi nici nu va fi rege al românilor. De fapt, el nu a fost întronat, uns de mitropolit şi nici nu a jurat în biserică aşa cum este cutuma. Mihai a fost atât de slab încât nici măcar nu a reuşit să se impună în faţa soţiei sale, Ana. „Regina” s-a opus ca cele cinci fete să înveţe româneşte. Probabil că nu visa ca ea şi progeniturile ei să ajungă vreodată să revendice case, palate, pământuri şi domnii în România. După 1995, Margareta a făcut eforturi imense ca să înveţe româneşte azi abia rupe câteva cuvinte în limba unei ţări al cărei tron îl râvneşte.
Luând în considerare cele arătate, deşi sunt regalist, nu voi recunoaşte vreodată pe Mihai şi pe urmaşii săi ca regi ai României. Din simplu motiv că ei nu merită această ţară.[3]
----------------------------------------------------------------------------------------------------