Mitingul numit, atât de impropriu, al diasporei pune o pecete a rușinii pe Anul proclamat al Centenarului. Tristă, penibilă și periculoasă operațiune aruncată pe piață (la propriu și la figurat) pare să fi fost gândită și pregătită la fel de meticulos ca o aselenizare, dar rezultatul a fost un fiasco pe linie. Toți implicații au ieșit feşteliţi. Cei de la putere, prin absenteism laş, pasivitate sau intervenții inoportune, opoziția politică, sindicatele și o.n.g.-urile prin nepăsare tembelă, jandarmeria depășită de situație în multe privințe, demonstranții prin lipsa de revendicări clare și lideri ori măcar purtători de cuvânt. Până la urmă, românii emigranți au ajuns să fie luați mai degrabă o masă de manevră decât oamenii plecați unde-au văzut cu ochii pentru a-și află viață mai bună pe care guvernanții de acasă nu le-au oferit-o în aproape treizeci de ani de libertate.

De ce meticulos ticluită (dar nu de către protestatari)? Bine intenționați și atașați de patrie, emigranții nu sunt, prin forță lucrurilor solidarizaţi în colectivități stabile și nu se prea cunosc practic între ei, deci sunt vulnerabili la infiltarea unor grupuri sau indivizi cu violență în sânge sau prestată pe bani. În miezul verii, mai toți factorii decizionali ai statului sunt în vacanțe, lăsând în loc subalterni, interimari, locțiitori fără puterea și responsabilitatea necesare în moment critice. Într-o zi de vineri, pantru că acțiunea să se poată extindă încă vreo câteva zile iar dacă se poate, cât mai mult. În sfârșit, fără lideri sau organizații care să-și asume responsabilitatea acțiunii.

S-a greșit și de partea puterii, și a protestatarilor, dar, ca prin minune, după o noapte haotică, halucinantă și dramatică, momentul cel mai greu pare să fi fost depășit. Dar nimic nu s-a schimbat în bine, dimpotrivă. Puternicii zilei se simt mai puternici, protestatarii mai frustrați. Cu o imagine a țării mai deteriorată, ne pregătim să preluăm președinția pe șase luni a Uniunii Europene.

Acum, în timp ce se va trece la stabilirea responsabilităților și vinovăţiilor, normal ar fi un dialog între autoritățile statului și protestatari. Dar cine îi reprezintă pe aceștia? Nu e cel puțin straniu, dacă nu chiar suspect? Mișcările de stradă nu sunt niciodată spontane și nu personaje că Mălin Bot sunt în stare să pună la cale asemenea isprăvi.„E aici ceva care lipsește", ar fi spus Bertolt Brecht.

„Războiul" acesta nu este unul al românilor împotriva românilor. Cu tot respectul, dar câteva sute de mii de oameni nu pot fi puse pe talger cu aproape douăzeci de milioane, chiar dacă și majoritatea acestora sunt nemulțumiți într-un fel sau altul. Cei ce rostogolesc și agită până la obsesie formulă vicleană și foarte riscantă a razboiuloui româno-român o fac fie pentru a pune gaz pe foc sau pentru a inocula ideea unui iminent război civil, fie că victime credule, înşelate de marea ofensivă de manipulare prin care se lucrează la destabilizarea României. Vor zice unii: iar scenarită, iar „agenturili străine". Din păcate, însă, există și scenarii, și agenturi puse în mișcare împotriva statului român. Oricât de prădată, secătuită, sărăcită, distrusă, ar fi, România tot mai are fabuloase bogații de înstrăinat: gaze naturale, aur, metale prețioase, păduri, terenuri agricole, porturi la Marea Neagră, inteligență... Toate acestea se știu și, mai bine ca oricine, cei care râvnesc să acapareze ce a mai rămas din tot ce avem de totdeauna. Într-o istorie plină de încercări, cu suișuri și coborâșuri, cu triumfuri și dezastre, n-am fost totuși niciodată o națiune sinucigașă.