„Apel de maximă necesitate” - sinteză

Deşi pentru noi, cei care simţim şi vedem situaţia limită în care s-a ajuns la nivel naţional şi planetar, greutăţile de depăşire a ei devin tot mai mari, totuşi, din câte s-au scris şi s-au mediatizat până acum cunoaştem multe din cauzele şi aspectele Răului care a cuprins societatea modernă, adusă de acesta într-o criză morală generalizată, amplificată de crize periodice economico-financiare sau de altă natură, reale sau induse. Cunoaştem planul himeric şi diabolic al Forţelor care împing lumea spre haos, ca din acesta, „pescuind în ape tulburi”, să clădească ele Noua lor Ordine Mondială - „Ordinea” sclaviei „moderne” a popoarelor, cum i s-a spus, cu „topirea” naţiunilor etnice şi a Statelor lor naţionale într-un „Imperiu global” planetar, „civic şi multicultural”, ca odinoară himera „Imperiului universal”, cu activele şi resursele naţionale la discreţia unei pseudoelite intelectuale supraegoiste şi perfide, pătrunsă de dispreţ şi ură pentru omul de rând, ură similară celei a aristocratului roman de odinioară - „urăsc poporul de jos şi îl ţin departe de mine!” - şi de dorinţa construirii pe Pământ a „Paradisului” pentru cei de „sus”. Cunoaştem că aceste forţe ale răului îşi atribuie ca „misiune istorică „sfâşierea vechii ordini”, adică deturnarea mersului firesc al societăţii umane pentru a-şi instala „Noua Ordine” iar „opera” aceasta şi-o numesc, cu sadism, „distrugerea creativă” (!). Un analist american le-a formulat astfel „profesiunea lor de credinţă”: „Distrugerea creativă este cel de-al doilea nume de botez al nostru, atât în propria noastră Societate cât şi în străinătate. În fiecare zi sfâşiem vechea ordine, începând de la afaceri, la ştiinţă, literatură, artă, arhitectură şi de la cinema la politică şi justiţie... Ei (cei supuşi acestei sfâşieri, n.n.), trebuie să ne atace pentru a putea supravieţui, tot aşa cum noi trebuie să îi distrugem pentru a ne duce mai departe misiunea istorică”.

Într-adevăr, teroare de „maeştri ai terorii” este un astfel de plan ce vizează soarta lumii. Cunoaştem că tehnicile lor de dezinformare şi manipulare şi de „spălare a creierelor” sunt studiate în „academiile” lor şi în „şcolile” lor de „ştiinţe politice”, care au proliferat şi sunt aplicate/verificate copios în multe împrejurări dar mai ales în campaniile electorale cât timp încă se mai poate specula generozitatea principiilor revoluţiei de idei cu care Societatea modernă s-a instalat în lume. Şi urmăresc să treacă, „din mers”, la dictatură pentru cei pe care, în planurile lor, i-au condamnat să rămână „jos” şi să nu tulbure „Paradisul” celor de „sus”. Cunoaştem însă şi marea slăbiciune a acestor inteligenţe diabolice - da, există o astfel de inteligenţă! -, chiar dacă se abţin s-o arate, aceea a conştientizării unei legi fundamentale a firii, anume că orice apăsare generează forţa de respingere a celui vizat, forţă capabilă să spulbere la un moment dat planul lor himeric. Cunoaştem, deci, elemente majore şi cunoaştem şi detalii. În etapa următoare însă - şi între etape timpul nu prea mai are răbdare! - ne este imperios necesară soluţia eficientă şi înţeleaptă pentru contracararea şi eliminarea răului care ne-ar compleşi dacă nu vom acţiona! Întâi printr-un efort de largă trezire la realitate, atât a elitelor autentice cât şi, deopotrivă, a omului de rând împins la limita sărăciei; ca îndată să se treacă la aflarea şi mai ales la valorificarea acelei soluţii înţelepte şi eficiente de depăşire a situaţiei limită, soluţie extrasă din experienţa istorică, din cea a vieţii curente, din inteligenţa creatoare a celor cu vocaţie în toate domeniile, cu deosebire în domeniul conducerii centrale şi locale.

Am studiat şi am reflectat îndelung, apelând şi la reflecţiile multor înaintaşi şi contemporani. Şi în această epocă modernă în care ne aflăm - epoca suveranităţii şi a identităţii naţionale reale ale popoarelor -, dar şi în condiţiile încrâncenate care există azi în ţară şi în lume. Şi am ajuns la concluzia că situaţia limită de care suntem tot mai mult conştienţi poate şi trebuie să fie depăşită dar numai printr-un mare efort de Renaştere naţională, efort iniţiat la nivel naţional şi concertat planetar - căci primejdia este planetară! Iar efortul trebuie asumat de entităţi conştiente şi organizate, disciplinate, ataşate total cauzei şi decise să acţioneze. Iar acestea sunt partidele politice moderne pentru renaştere naţională, constituite însă şi acţionând altfel decât cele de până acum, începând de la recrutarea membrilor lor şi până la cea mai sensibilă componentă care este doctrina de unitate naţional-statală: naţionalismul, cu sensul său corect, nu cel deturnat de acele inteligenţe diabolice. Astfel ca într-un timp rezonabil şi pe cât posibil fără convulsii să se poată ajunge la acea armonie socială similară armoniei celeste/cosmice, pe temelia căreia să se poată implementa în Statele naţionale suverane regimuri politice de democraţie reală, bazată pe legile divine date vieţii pământene.

În acest sens am reuşit, ca aport personal, alături de alte studii, editarea unei cărţi de cunoaştere cuprinzătoare a realităţii istorice şi a celei prezente, dar şi carte de doctrină, carte pe care, alături de studii şi cărţi ale altor confraţi care şi-au asumat răspunderi în acest sens, aşi dori s-o pot reedita, îmbunătăţită, pentru a fi de folos celor cu suflet naţional, răspunderi asumate, dar şi cu alte posibilităţi - vârstă, mijloace materiale, consecvenţă şi fermitate în acţiune. Aceştia să ia iniţiativa constituirii de partide politice de renaştere naţională, care să se înscrie pe vectorul forţă al răspunderilor asumate. Am elaborat, în prealabil şi un apel de maximă necesitate în care am schiţat teze, principii, „crez” politic pentru un astfel de partid, apel pe care încă ne străduim să-l mediatizăm cât se va putea mai larg. Poate, acest apel, poate şi cartea amintită, pe care am dori-o reeditată, vor avea ecou. Ştim că după decenii de antieducaţie şi manipulare şi de sărăcire a omului de rând nu va fi uşor. Ştim că mulţi aşteaptă o salvare divină, ca odinioară la sfârşitul Antichităţii. Dar Divinitatea a dat omului raţiune. Iar dacă din această raţiune a unui întreg popr nu se naşte ideea/soluţia salvatoare şi acţiunea în consecinţă, acel popor este condamnat! Cu amintita deviză diabolică de „distrugere creativă”, Forţele răului planetar au intrat, cum bine s-a spus, în era „capitalismului dezastrelor”. În numele civilizaţiei şi al vieţii însăşi pe Pământ, nu putem aştepta, pasivi, acest dezastru!