Cândva, despre America se spunea că ar fi fost ţara tuturor posibilităţilor. Cert este că astăzi, colonia România are incontestabilul drept de a purta această „firmă". Da, aici orice este posibil, iar legea zăbalei puse în gura cetăţenilor acestor meleaguri este mai actuală chiar decât pe timpul ocupaţiei sovietice. Cu atât mai mult, cu cât totul se trece sub sloganuri precum democraţia şi libertatea cuvântului. Când alţii ne impun voinţa lor, când nemernicii şi trădătorii de ţară poartă ranguri înalte şi prerogative pe măsură, când imbecilii dau porunci iar „aleşii neamului" fabrcă legi idioate la foc automat, nimic nu trebuie să ne mai mire! (Ion Măldărescu)
„Revoluţia" lui Adrian Niculescu
În urmă cu ceva ani am cunoscut un personaj pitoresc în felul său: istoricul Adrian Niculescu. În ciuda multor brașoave debitate cu un aer savant, stilul său aproape interbelic, încremenit în anii '30, îl făcea frecventabil. Mi-a căutat prietenia, iar eu m-am arătat binevoitor - am totuși 7 ani de acasă - în ciuda faptului că suna la 12 noaptea și mă ținea la telefon până mi se consuma bateria, sărind de la un subiect la altul cu o frenezie patologică: de la picanterii din zona politică până la situația din Siria. Toate trecând prin câteva sfaturi pe care mi le acorda cu o grandomanie imperială. Ce mezeluri trebuie să mănânc, cum să mă las de fumat... Mai târziu, câțiva prieteni mi-au semnalat că și ei au trecut prin prietenia domnului Niculescu, evitându-l cu desăvârșire, până și Vladimir Tismăneanu avându-i numărul de telefon salvat cu „Nu răspunde"!
Lunile trecute am început, alături de colegii de la Realitatea Tv și Evenimentul zilei, un demers jurnalistic despre evenimentele din decembrie 1989. Poziția mea de istoric e arhicunoscută. Revoluție populară confiscată prin lovitură de stat militară, cu ajutor extern. La sfârșitul unui astfel de emisiuni, la care au participat de la istorici, ofițeri de securitate, magistrați până la revoluționari, fiecare spunânduși „partea sa de adevăr", m-am trezit în plină noapte cu un S.M.S. de la domnul Niculescu: „Rușine, domnule Bichir". Cunoscând personajul, nici nu l-am băgat în seamă. De câteva zile zac la pat cu o bronșită cronică și n-am mai frunzărit ziarele așa cum o fac zilnic. M-au sunat însă niște prieteni revoltați de gestul domnului Niculescu. În Revista „22", Adrian Niculescu a publicat un apel către Parlamentul României. Iată pe scurt esența, pentru că nu are rost să îi plictisim pe cititori cu genoflexiunile stilistice ale autorului: „Subsemnații, respectuos, cer noului Parlament să voteze o lege care să condamne negarea Revoluției și să asigure, deci, protecția legală pentru Revoluția Română din Decembrie 1989, după modelul, deja existent în numeroase țări, al punerii sub scutul Legii a Holocaustului și a Genocidului împotriva poporului armean".
Conform urechistului Adrian Niculescu, Ion Iliescu a studiat la Paris, iar Militaru era agent britanic
Vă rog mai citiți odată! Da, ați înțeles. Deci cine mai contestă evenimentele din decembrie 1989, și nu le spune Revoluție, să plătească legal. Eventual să facă pușcărie! Gestul unui istoric care interzice altor istorici să caute adevărul, pentru că adevărul este numai cel rostit de domnia sa sau de interesele domniei sale! Da, domnule Niculescu, a fost Revoluție și nu a existat implicare sovietică. Ion Iliescu a studiat la Paris, nu la Moscova, Militaru nu era agent al Г.Р.У. (G.R.U. - serviciul de informații militare sovitic), ci agent britanic. Nu a fost cerut ajutor militar sovietic, ci american! Evident, niciun om serios nu poate lua în calcul un asemenea demers. E însă momentul să îți spun eu public domnule Adrian Niculescu: Să îți fie rușine! Te mai consideri și istoric!
P.S. În privința faptului că am fost citat în mod greșit, eu vorbind de 13 invazii rusești dacă ținem cont și de evenimentele din decembrie 1989, și nu de trei cum notează domnul Niculescu demonstrează odată în plus că e doar un urechist! Ori istoria, precum muzica, se face după note, nu după ureche!
Notă: subtitlurile au fost extrase din text.