Prof. univ. dr. Ion Simuţ: Lumea literară românească a aflat, cu oarecare surprindere, că dumneavoastră, domnule Jordan Herford, cetăţean olandez, sunteţi moştenitorul drepturilor de autor pentru reeditarea scrierilor lui Mihail Sadoveanu. Surpriza e datorată faptului că se cunosc prea puţine informaţii despre dumneavoastră sau, mai degrabă, nu se ştie nimic. Vă rog să detaliaţi câteva date biografice şi profesionale, precizând totodată filiera/genealogia care explică dobândirea drepturilor de moştenitor.

Prof. Jordan Herford: Sunt cetăţean olandez de origine română, stabilit în Olanda de 35 de ani. Licenţiat în muzică, profesor de muzică timp de 27 de ani la o şcoală de muzică de lângă Amsterdam, actualmente pensionar. Background-ul profesiei implică şi meseriile de inginer de sunet, cu o diplomă obţinută la SAE-Amsterdam, cât şi Music Producer. Surprinderea „lumii literare" româneşti nu cred că este reală, deoarece „lumea literară" românească, de fapt cea a editorilor de carte, ca să fim mult mai la obiect, ştia exact că, după 1990, familia Sadoveanu şi-a adjudecat drepturile legale patrimoniale de autor ce revin din editarea şi publicarea operelor sadoveniene. Spre edificare, edituri precum Editura I.C.R., Polirom, Gramar, Editura ART, Herra, Agora, Litera, Prut-International, Sedcom Libris şi încă multe altele, pe care nu mi le mai amintesc, au beneficiat de contractele de carte făcute cu familia Sadoveanu, respectiv Smaranda Caterina Herford şi Profira Sadoveanu, iar după decesul celei din urmă numită, cel care s-a ocupat exclusiv de cesiunea contractelor sadoveniene a fost tatăl meu, Mircea Herford, soţul doamnei Smaranda Caterina Herford, singura nepoată şi descendentă directă a marelui scriitor român Mihail Sadoveanu. După decesul tatălui meu, doamna Smaranda Caterina Herford, mama mea, m-a rugat ca eu să administrez legal aceste drepturi, deoarece dânsa nu mai doreşte sub nicio formă să aibă de-a face cu absolut nicio persoană din lumea editorială, referindu-se, desigur, la acele edituri care au avut cu dânsa contracte ani de zile, ani în care editurile au beneficiat din plin din vânzările de carte sadoveniană şi despre care ea a fost convinsă că sunt cinstite şi oneste. Din păcate, expertizele contabile iniţiate după aceea şi cu ocazia proceselor intentate unor edituri, pe care nu doresc să le numesc, au scos la lumină faptul că onestitatea nu se încadra în viziunea şi modul de afaceri ale acestor edituri, după regulile corectitudinii.

I.S.: Acest drept al dumneavoastră este stabilit definitiv printr-o sentinţă, în urma unui proces. Nu au existat contestaţii? În ce relaţie sunteţi cu „CopyRo"? Nu aveţi concurenţi alţi descendenţi ai lui Mihail Sadoveanu? Vă rog să ne spuneţi dacă există alte ramuri ale familiei Sadoveanu.

J.H.: Formularea propusă de dumneavoastră este greşită! Drepturile de autor ce rezultă din editarea operelor marelui autor al neamului românesc Mihail Sadoveanu nu au fost stabilite în urma unui proces, ci au fost reglate corect şi bătute-n cuie, notarial, prin testamentul făcut chiar de Mihail Sadoveanu, testament înregistrat legal la un notariat public din Bucureşti. Cei care au încercat să deturneze aceste drepturi de autor, de fapt cea care a încercat, în mod absolut ilegal, dar fără succes, să deturneze aceste drepturi legale care aparţin familiei Sadoveanu, a fost fosta patroană a Societăţii „CopyRo", doamna Nicoleta Cofcinski, un nume de tristă amintire, care a fost dată afară, în 15 iulie 2011, de la conducerea „CopyRo" de către organismul guvernamental O.R.D.A., din motive întemeiate. Potrivit Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.), „CopyRo" a avut încasări, în 2009, de circa 1,5 milioane de euro. Copyro a păstrat 60% din această sumă. „În lege este prevăzut un barem de 15% pentru drepturile de autor, dar « CopyRo » a modificat, prin decizii luate în cadrul adunărilor generale, acest barem, ajungându-se la cel ilegal de 60%" - conform declaraţiei lui Robert Bucur, director general O.R.D.A. Respectiva administratoare a „CopyRo", Nicoleta Cofcinski, care venea din „Fondul Literar", cunoştea la zi situaţia drepturilor de autor sadoveniene şi avea în proprietatea dânsei Arhiva Fondului Literar, de unde s-a folosit în mod abuziv testamentul lui Mihail Sadoveanu. În legislaţia veche, drepturile de autor, după decesul autorului, se întindeau pe o perioada de 50 de ani. Ingineria concepută de către Nicoleta Cofcinski şi avocatul „CopyRo"-ului ar putea fi rezumată astfel: „încercăm să forţăm lucrurile şi să mutăm drepturile de autor sadoveniene în legislaţia veche, adică pe o perioadă de 50 de ani, după care noi, « CopyRo », adică Nicoleta Cofcinski & Co, le vom administra după pofta şi voia noastră până în 2031!" De aici s-a declanşat şi a început procesul intentat de către „CopyRo" împotriva deţinătorilor de drept ai drepturilor patrimoniale de autor în privinţa operelor sadoveniene, cu intenţia clară de a pune mâna pe drepturile de autor într-un mod lipsit de orice scrupule şi împotriva unei femei la o vârstã de 75 de ani (mama mea) al carei soţ decedase de trei luni de zile. Am venit din Olanda în România şi, timp de patru ani de zile, m-am ocupat de acest proces odios intentat mamei mele de către „CopyRo", proces pe care l-am câştigat pe toate cele trei căi de atac, până la Curtea Supremă! Dreptatea a învins în România! Dar cu ce preţ...?! Tensiunea în care a trăit mama timp de patru ani de zile cine o mai repară?! Este înfiorător de frustrant sentimentul de a şti că, de fapt, eşti în drepturi legale absolute, recunoscute internaţional, dar conjuctura de atunci a permis şi tolerat aceste ilegalităţi inadmisibile în orice ţară civilizată.

I.S.: După stabilirea dreptului dumneavoastră de moştenitor exclusiv al drepturilor de autor pentru reeditarea operei lui Mihail Sadoveanu au urmat conflicte juridice cu editorii care au neglijat dreptul dvs. Vorbiţi-ne puţin despre aceste consecinţe, dispute, revendicări.

J.H.: Nu pot să vă vorbesc „puţin" despre aceste consecinţe, dispute şi revendicări, deoarece nu aş putea oglindi corect şi, conform adevărului, faptele întâmplate, dar mai ales nu pot reda sută la sută situaţia adevărată, vizavi de mentalitatea şi comportamentul unor editori de carte din România, destul de cunoscuţi pe piaţa de carte sadoveniană. Ca atare, vă rog cu respect să publicaţi integral cele expuse de mine: După stabilirea de către Justiţie şi reintrarea în drepturile legale de deţinător legal al editării şi publicării operelor sadoveniene, drepturi care, de fapt, au fost mereu legale (sic!), din anul 2011 am început procesele împotriva editurilor care timp de patru ani şi jumătate au publicat, fără nicio jenă sau fără remuşcări, opera sadoveniană în zeci de mii de exemplare, neplătind un) leu drepturi de autor! Cine a cauzat acest jaf absolut crunt, nemărginit şi mai ales fără scrupule? Aceasta a fost Nicoleta Cofcinski, care, în anul 2008, a dat o circulară către toate editurile din România care tipăreau opere sadoveniene şi cărora, negru pe alb, le-a interzis sa mai încheie contracte de carte sadoveniană cu familia Sadoveanu, deoarece „CopyRo" este instituţia îndreptăţită legal să facă acest lucru. Fals şi total neadevărat! „CopyRo" nu era în posesia niciunui act doveditor şi mai ales legal din care sa reiasă că deţine, este proprietar de drepturi de autor sadoveniene! Au fost edituri care, de ani de zile, veneau la noi în casă, iscălind contractele de editare de carte sadoveniană şi beneficiind de acest lucru ani şi ani de zile, aceasta având în vedere faptul că la acea vreme contractele erau făcute „după ureche" de către tatăl meu, care nu a stabilit ferm şi o modalitate de control asupra tirajelor! Una se scria în contract şi alta se tipărea... De la 2.000 de exemplare stabilite în contract, la expertizele contabile făcute cu ocazia proceselor s-a descoperit că, de fapt, se tipăreau 6.000-7.000 de exemplare per titlu, anual! Aceasta a fost onestitatea şi loialitatea unor edituri faţă de cei care le-au dat oportunitatea de a tipări exclusiv titluri sadoveniene! Orice comentariu este de prisos.

Tragedia a fost că, dându-se această circulară de către Nicoleta Cofcinski de a nu se mai încheia contracte cu familia Herford, nu s-a specificat faptul că editurile nu mai au voie să vândă în continuare opera sadoveniană. Ca atare, toate editurile, fără excepţie, au profitat de această rană produsă de către Nicoleta Cofcinski („CopyRo") şi au început după anul 2006, când au expirat contractele în speţă, să publice după voia sau bunul plac al dânşilor şi, mai ales, în cantităţile care le conveneau, deci zeci de mii de exemplare, fără să plătească familiei Sadoveanu drepturile legale de autor! Contactaţi şi atenţionaţi asupra faptului că acest lucru este ilegal, dar mai ales este şi non-faire, raspunsul era acelaşi: „Rezolvaţi-vă problemele cu « CopyRo » şi după aceea mai stăm de vorbă, asta dacă vrem noi!". Toată această poveste tristă şi, totodată, de domeniul S.F., m-a costat 15.000 euro, costurile de procese şi expertize contabile, plus o pierdere a drepturilor legale de autor pe o perioada de patru ani şi jumătate, estimată la aproximativ 300 de mii de euro, bani pe care nu vor puteas fi recuperaţi niciodată!

I.S.: Odată clarificată situaţia dumneavoastră de moştenitor, ştiu că aţi înfiinţat Editura „Mihail Sadoveanu". Ce aţi reeditat? Ce difuzare aveţi? Ce speranţe? Piaţa de carte nu e tocmai bună în România şi cred că nici în alte părţi. Care e proiectul Editurii „Mihail Sadoveanu"?

J.H.: După câştigarea procesului nefast cu „CopyRo", pur şi simplu mi-am pus mâinile în cap când am văzut analizele expertizelor financiare de la editurile inculpate în fraudele în speţă, adică nedeclararea reeditărilor conform contractelor încheiate. Dacă familia Sadoveanu ar fi avut de a face cu nişte oameni serioşi şi mai ales oneşti şi, totodată, recunoscători faptului că, ani de zile, au mâncat o pâine albă din editarea şi publicarea operelor sadoveniene, era de la sine înţeles că cel mai confortabil lucru ar fi fost pasul pentru încheierea de noi contracte cu editurile oneste şi loiale! Dar niciuna măcar dintre edituri nu a procedat corect în momentul când familia Sadoveanu a fost pusă sub presiunea „CopyRo"-ului! Nu mai aveam încredere în nimeni! Varianta a doua, singura şi cea mai cutezătoare a rămas de a proceda la înfiinţarea Editurii „Mihail Sadoveanu"! Împrejurările forţate care au dus la înfiinţarea Editurii „Mihail Sadoveanu" mai au, printre altele, şi dorinţa ca, în memoria bunicului şi străbunicului, să înfiinţăm această editură care să-i poarte numele şi prin care, până în anul 2031 - când vor expira drepturile legale de autor asupra operei sadoveniene -, să veghem în mod constant la editarea şi publicarea operelor sadoveniene la un standard cât se poate de înalt. Din anul 2013, de când s-a înfiinţat Editura „Mihail Sadoveanu", s-a terminat cu editarea operelor sadoveniene pe hârtie ordinară, hârtie de cea mai proastă calitate, aceasta pentru ca editorii de carte să aibă câştiguri cât mai mari! Cei păgubiţi erau copiii români, care primeau spre citit cărţulii care nu le făceau absolut nicio plăcere de a le pune în bibliotecă! Editura Mihail Sadoveanu şi-a propus, de la început, ca primele ediţii ale fiecărui titlu sadovenian să aibă coperţile cartonate, iar hârtia să fie de cea mai bună calitate şi, pe cât posibil, pentru ca lectura să fie mai atrăgătoare şi intuitivă, să introducă şi ilustraţii la textele sadoveniene. De exemplu, acum „Hanu Ancuţei" are pentru prima dată ilustraţii!
Am reeditat până acum: „Baltagul", „Hanu Ancuţei", „Dumbrava minunată", „Fraţii Jderi" (vol. I,II şi III) şi „Neamul Şoimăreştilor". Până în toamnă mi-am propus să public: toate romanele istorice, apoi „Creanga de aur", „Ţara de dincolo de negură", nuvela superbă „Haia Sanis", care a fost dată uitării şi nici măcar nu este remarcată în programa şcolară! De asemeni, gata de tipar, am două titluri, reeditări în premieră, ca să spun aşa.

Din latura religioasă a operei marelui scriitor doresc să readuc la lumină superbul volum Legende sfinte, care nu are echivalent, şi încă un titlu, care, de fapt, în perioada comunistă nu a fost publicat niciodată: „Lacrimile Ieromonahului Veniamin". După cum vedeţi, aceste titluri vor fi publicate în ciuda faptului că nu sunt recomandate de către mai marii experţi din Ministerul Educaţiei. Editura „Mihail Sadoveanu" nu publică pentru a face averi, ci publică şi va publica opera sadoveniană - dacă se poate integral -, pentru a demonstra că spiritul sadovenian trăieşte, reînviat prin această editură. La Editura „Mihail Sadoveanu" nu va exista un titlu care dă sau nu dă bine la vânzare! La Editura „Mihail Sadoveanu", toate titlurile sadoveniene sunt valoroase! Personal, niciodată nu mă va interesa faptul dacă piaţa de carte este sau nu este bună. Nu m-am înhămat la acest proiect să testez dacă piaţa de carte este bună sau nu, opera sadoveniană nu trebuie racordată la piaţa de carte, ci este o superbă bijuterie de familie, pe care trebuie să o păstrăm cu sfinţenie şi să o dăm din generaţie în generaţie mai departe! Am totodată misiunea nobilă de a aduce, din nou, copiilor din România opera sadoveniană, deoarece ea face parte din Tezaurul nostru sfânt, cultural. Cine va dori să cumpere aceste opere sadoveniene este binevenit, iar ele vor exista în vitrina Editurii „Mihail Sadoveanu" până în anul 2031, după care vor intra în domeniul public în privinţa drepturilor de autor şi atunci se va face din nou selecţia titlurilor. Probabil, vor reapărea titluri care au fost cu bună ştiinţă uitate, deoarece „nu dau bine la vânzare", precum „În amintirea lui Creangă", „Bordeeni", „Anii de ucenicie", „Dureri înăbuşite", „Vremuri de bejenie", „Olanda, reportaje de călătorie în Olanda", „Locul unde nu s-a întâmplat nimic", „Paştile blajinilor", „Ostrovul lupilor", „Ochi de urs", „Istorisiri de vânătoare" etc. Ideea falsă, precum că piaţa de carte nu este bună nici în alte părţi, nu corespunde realităţii! Ţara unde trăiesc, Olanda, înregistrează o revigorare a vânzării de carte, cu toate că s-a crezut o vreme că iBook-ul, Kindle-ul vor înătura cartea. Fals! Iată că tineretul nu este fixat pe iBook şi doreşte, totuşi, să... răsfoiască o carte, dar nu digitală! Iar acest lucru mai depinde şi de voinţa editorilor de a merge cu timpul, înainte, şi, totodată, depinde de convingerea distribuitorilor de carte. Şi ei trebuie să contribuie la reclama de carte. În România am constatat, din păcate, că distribuitorul este convins că el are datoria numai de a muta cărţile de la editor la cumpărător şi să-şi ia procentul cât mai gras. Total incorect, dar mai ales neproductiv! Distribuitorul, cu atât mai mult cel care are o distribuţie exclusivă de la o editură, este obligat să gândească împreună cu editorul, nu să stea în fotoliul de distribuţie exclusivă şi să încaseze procentele cât mai mari, doar aşteptând clienţii şi librarii să vină la poartă. În momentul în care se va ajunge la un mod de gândire comun dintre editură si distribuitor şi vor pune împreună pe masă planuri de marketing care să atragă cititorii, atunci se va resimţi o revigorare a pieţei de carte. Dacă se va aştepta, într-o formă pasivă, să se dea sau să vină cititorul de la sine şi să se roage pentru a cumpăra o carte, nu va fi bine.

I.S.: Aveţi acorduri cu alte edituri pentru editarea unor volume din opera lui Mihail Sadoveanu? Prevedeţi colaborări posibile în acest sens? Sau vă asumaţi în exclusivitate reeditarea operei lui Mihail Sadoveanu?

J.H.: Nu nu am niciun acord de editare de carte sadoveniană cu absolut nicio editură din România pentru simplul fapt de-a dreptul uluitor şi incredibil că toţi aşa-zişii editori (de fapt, nişte vânzători de marfă şi nu de carte), care au solicitat din 2013 până acum o cesionare de drepturi de autor, s-au rezumat doar la 4-5 titluri sadoveniene, adică exact cum m-am exprimat anterior, cele care dau bine la vânzare. Personal, nu-mi vine să cred ceea ce se întâmplă acum în România. După 35 de ani de trăit în Olanda, ajuns în România, constat cu stupoare că din opera de aproape 90 de titluri a unuia dintre cei mai mari scriitori pe care i-a avut până acum poporul român, au mai rămas doar 4 sau 5...! O autodistrugere a valorilor culturale naţionale fără precedent! Vreţi să mă credeţi, bine, nu vreţi să mă credeţi, să fiţi sănătos, Olanda ar da orice să aibă în istoria literaturii neerlandeze un scriitor gigant de talia lui Mihail Sadoveanu! Scriitorii olandezi, precum Hendrik van Veldeke (romane istorice), Jacob van Maerlant (Biblia în versuri), Joost van den Vondel, Pieter Corneliszoon Hooft, Jan van der Noot, Dirck Volckertszoon Coornhert, Gerbrand Adriaensz Bredero, Constantijn Huygens, Jacob Cats, Joost van den Vondel, Adriaan Poirters, Justus de Harduwijn, Michiel de Swaen etc., pe care i-am citit, pot să spun, cu mândrie, că nu au flacăra geniului lui Sadoveanu. Dacă vom reduce opera lui Sadoveanu la 3-4-5 titluri, ce va rămâne în loc...? La ce foloseşte această simplificare? Deci, la întrebarea dumneavoastră răspunsul este acesta: Da, îmi voi asuma în exclusivitate reeditarea operei marelui scriitor Mihail Sadoveanu! Este trist să constaţi că nici până astăzi, în anul 2015, nimeni nu s-a mai sinchisit, nici măcar Academia Română sau Biblioteca Naţională, să realizeze o nouă serie de Opere complete sadoveniene! Singura serie de Opere complete Mihail Sadoveanu şi unica este cea editată la „Editura de Stat pentru Literatură şi Artă", începută în anul 1954 şi încheiată în 1973 la Editura „Minerva"!

I.S.: O problemă spinoasă este aceea a manualelor care trebuie să includă fragmente din opera lui Mihail Sadoveanu, atât în etapa de gimnaziu, cât şi în liceu. Cum vedeţi această colaborare cu autorii de manuale? Dar posibilitatea de editare şi difuzare a scrierilor sadoveniene din bibliografia şcolară?

J.H.: Dumneavoastră, stimate domnule Profesor Simuţ, o desemnaţi ca „problemă spinoasă", nu înţeleg de ce este spinoasă şi de ce ar fi o problemă... Pentru mine este o ştire absolut nouă. Personal, nu am fost contactat din anul 2011 şi până în primavara anului 2015 de niciuna dintre editurile de manuale din România pentru a-mi cere aprobarea de introducere de fragmente care să conţină texte din operele marelui scriitor Mihail Sadoveanu! Minciuna şi gogoriţa precum că nu aş aproba acest lucru trebuie demascate. Nu este adevărat, este o insinuare perfidă pentru a distruge imaginea deţinătorului de drepturi de autor. Ca dovadă că acum două luni de zile, sosind în România, am fost contactat de directorul Editurii „CD-PRESS", domnul Costin Diaconescu, şi întrebat dacă pot da aprobarea introducerii de texte sadoveniene în manualele pe care dânşii le gestionează. Răspunsul meu a fost spontan şi direct: da, cum să nu! La care domnul Costin Diaconescu a rămas extrem de surprins, mărturisindu-mi că mi s-a dus buhul că refuz acest lucru...! Păi cum pot refuza ceva dacă nu am fost solicitat...? Toţi autorii de manuale şcolare care doresc să introducă fragmente de text din opera sadoveniană sunt invitaţi să mă contacteze pentru a discuta acest subiect. De fapt, subiectul şi rezolvarea sunt foarte simple. Aprobarea de a introduce fragmente din operele sadoveniene se prezintă astfel:
1. Introducerea unui fragment de text dintr-o operă sadoveniană, limitat la anumite dimensiuni, este gratuită, fără plata niciunui drept de autor.
2. Fragmentul de text nu trebuie să depăşească maximum de 4.000 de semne sau maximum 800 de cuvinte.
- Va urma -
A consemnat Prof. univ. dr. Ion Simuţ, Universitatea Oradea
Foto şi grafica - Ion Măldărescu
Prima parte a dialogului a apărut în revista online „Cultura", nr. 525/18.07.2015