Nici un „ism" nu mi-este simpatic. Trezește în mintea mea un sistem de alarmă ca și când m-aș afla în fața a ceva insidios, care te ia pe departe și până când să te trezești te lasă iremediabil captiv. Atât bolșevismul cât și globalismul neoliberal propovăduiesc o utopie despre un viitor pe care nu putem să nu-l privim cu suspiciune. Ambele ideologii subordonează viitorul unor organizații internaționale, cominternul, cum a fost în cazul bolșevismului sau astăzi, guvernului global, economiei globale. Ambele se declară pe față împotriva principiului naționalității și suveranității naționale, în care văd un adversar de temut al presupusei armonii universale a planetei. În ambele ideologii naționalismul trebuie sacrificat de dragul universalismului. De notat că neoliberalismul a creat așa o confuzie în capul suporterilor lui Hillary Clinton că aceștia au ajuns să aplice fără discriminare eticheta de nazist și fascist oricui critică doctrina neoliberală. Marșul de un milion de femei asupra Washingtonului, corelat cu acțiuni similare în lume, (ce vreți, totul se produce la cheie planetară) a doua zi după depunerea jurământului președintelui Trump, a reiterat acuzațiile de mai sus. Ascultând discursul inaugural ne dăm seama cât de nefondate sunt invectivele protestatarelor. În discurs președintele a afirmat că indiferent dacă ești negru, cafeniu sau alb același fel de sânge se varsă pentru țară dacă e nevoie și, mai mult, că patriotismul nu lasă loc pentru nici o prejudecată. De asemenea a chemat națiunea americană la unitate și solidaritate, ceea ce ar face-o „unstopable" (de neoprit).
A subliniat viguros sintagmele rostite de multe ori în campania electorală și anume: „America first", acei „forgotten men and women", înțelegând că acestea vor fi prioritățile lui și ale cabinetului său, care va pune pe primul plan interesele americane. Nu despre izolaționism este vorba ci de remedierea standardului de viață al unor largi categorii de americani total marginalizați și ignorați de administrațiile precedente. Trump ne asigură că guvernarea lui nu va construi în continuarea establishmentului, ci va cauza un veritabil cutremur, restituind puterea poporului. Am zice că suntem puși în fața unei insurecții intreprinse de miliardari în folosul celor exploatați.. C.N.N.-ul, despre care s-a spus ironic că este televiziunea familiei Clinton, a afirmat despre Trump că este un „disrupter" (distrugător), dar nu este „transformational". Adică va provoca dezordine, dar nu se va pricepe să creeze ceva valid, organic. Rămâne să urmărim dacă promisiunile se vor traduce în fapte. Întreaga suflare este cu ochii pe președinte acum.
Din analiza multor sloganuri de pe pancartele demonstrantelor, care au invadat străzile Washingtonului în ziua de 21 ianuarie, (lăsând la o parte problema L.G.B.T., legea Roe vs. Wade, care privește avortul și alte revendicări tipice mișcării feministe, agitate de Hillary și suporterul ei miliardar), rezultă ideea de respingere a naționalismului, perceput ca o forță ostilă popoarelor. Acest tip de sloganuri sunt reflectarea directă a îndoctrinării neoliberale globaliste. Nimic mai departe de adevăr și de realitate doamnelor protestatare! Naționalismul, pe care majoritatea statelor de pe glob îl îmbrățișează, se manifestă în limite raționale nu extremiste. El se traduce prin atașamentul la un teritoriu specific, la o cultură creată de un popor de-a lungul timpului, la respectul față de tradițiile și obiceiurile locului, la cultul strămoșilor, la dragostea de țară și de istoria ei. În 1922 etnopsihologul C. Rădulescu-Motru scria: „cel mai înalt ideal este idealul național", asociindu-l cu un concept instrinsec legat de acest ideal și anume suveranitatea națională. Observațiile de bun simț ale savantului ne sunt adresate parcă direct de acum o sută de ani: „Se cere apoi suveranitatea națională pentru ca să se dea conștiinței poporului posibilitatea de a-și exercita toate dispozițiunile sale sociale. Un popor robit economicește sau geograficește, ori lipsit de granițele sale naturale, nu poate să-și exercite dispozițiunile înnăscute: căci conștiința sa ar fi ca și conștiința unui individ flămând sau bolnav"[1]. Nu este oare astăzi poporul român și flămând, și bolnav? Nu este el oare economicește înrobit? La acestă întrebare ne răspunde economistul Ilie Șerbănescu în articolul „Deposedare economică și extraeconomică a României" (în Cotidianul.ro, 4 ianuarie 2017), unde citim cu stupoare că prin evaziunea fiscală nepedepsită, practicată în regim neocolonial de companiile multinaționale se externalizează 80-90% din profituri, cei mai striviți fiind românii cărora li se aruncă în brațe revoltătoarele salarii mici, fapt de „o incredibilă odioșenie", stigmatizat cu temei de sociolog.
Publiciștii reprezentanți ai curentului socialist marxist, mai observă C. Rădulescu-Motru consideră naționalismul „un corolar al ideologiei burgheze, o armă de speculă pentru oligarhiile stăpânitoare"[2]. Dar una este teoria marxistă și alta practica bolșevistă, care nu numai că n-a renunțat la suveranitatea sovietelor, dar s-a extins și asupra suveranității Europei Centrale și de Sud-Est, pentru că, indiferent de orânduire, atotstăpânitor în sfera rusească a rămas și va rămâne panslavismul. În contextul creării Societății Națiunilor, prima formă de organizare globalistă după Primul Război Mondial, autorul intuiește ascensiunea principiului „solidarității internaționale", care începuse să se manifeste deja „în detrimentul suveranității naționale nu a marilor puteri, ci a celor mici, unii fiind mai egali decât alții în cadrul Societății Națiunilor [...] Sunt în ea membri cu drepturi nelimitate, suverani ca și odinioară, și membri cu drepturi limitate. Numai pe spinarea acestora din urmă se fac experiențe cu principiul solidarității. Lor li se micșorează suveranitatea în folosul tuturor, pe când membrii cu drepturi nelimitate rămân neștirbiți, ca și mai înainte"[3]. Înlocuiți principiul solidarității cu cel al globalizării și veți vedea că nu s-a schimbat nimic în geopolitica de azi. Noi vedem o perfectă continuitate între starea de lucruri descrisă de C. Rădulescu-Motru și cea contemporană. Concluzia articolului cade ca o prevestire gravă: „deocamdată, astăzi pe români îi îngrozește amurgul suveranității lor". Autorul se temea atunci de un declin al idealului național și al conceptului de suveranitate odată cu apariția Societății Națiunilor. S-a scurs de atunci aproape un secol, dar naționalismul și suveranitatea continuă să rămână vitale pentru dezvoltarea normală a popoarelor și pentru o pace stabilă în lume.
S-a încercat în acești douăzeci și șapte de ani, care au trecut de la lovitura de stat din România, să se ridiculizeze, prin cărți scrise la comandă de mercenari ai condeiului, soroșiști sau de altă sorginte, sentimentul de dragoste față de țară, identitatea națională și să se denatureze istoria românilor în cărți precum cele scornite de profesorul universitar Lucian Boia, care tratează cu multă desconsiderare episoade memorabile ale jertfei românești. Și pe când minimalizează statura lui Mihai Viteazul uită că românii au dat regi și principi faimoși Ungariei. Atacul la identitatea națională corelat cu trădarea noastră de către guvernanți servili și lacomi are ca scop prăbușirea speranței și a moralei unui popor adus în mod deliberat la sapă de lemn. Dinamitarea familiei prin plecarea la muncă în străini a părinților i-a lipsit pe copii de mamele care să le insufle dragostea de glie și de credința strămoșească. „Să urmăm exemplul marilor eroi și martiri ai acestui neam, modele de demnitate națională", ne îndeamnă dr. Călin Georgescu în cunoscuta sa carte „Cumpăna României"[4]. Dragostea de țară a ajuns în România un sentiment luat în derâdere. Țara devastată are nevoie de oameni care să-și centreze acțiunile pe interesul național, care să se opună proiectelor geopolitice vizând distrugerea statelor naționale, notează același autor. Iată că la un secol după constatarea lui Rădulescu-Motru despre declinul idealului național faptul nu numai că nu s-a adeverit, dar se ridică din nou forțe care îl reclamă de urgență. Dovezi în acest sens avem în fenomenul brexitului, în inaugurarea la Washington la 20 ianuarie a.c. a unui președinte populist și naționalist și în extinderea în Europa Occidentală, în Europa Centrală a tendinței de opoziție la abuzurile Uniunii Europene și ale acoliților ei.
Țările foste comuniste și România în special cu ai ei dictatură dură ar trebui să înțeleagă cel mai bine esența neoliberalismului globalist înrudit cu utopia comunistă prin „materialismul ateu, proiectul de inginerie socială menit să-i facă pe români să-și uite rădăcinile și identitatea națională, violența în a modifica ireversibil omul în vederea atingerii unor scopuri universaliste, obsesia creșterii și dezvoltării fără limite care duce la spolierea capitalului natural și transformarea persoanei umane într-o simplă resursă ce poate fi vândută și cumpărată ca orice marfă. Economia de piață a băieților deștepți"[5]. Mi se pare a fi circumscrisă aici cu exactitate utopia care a pus stăpânire pe femeile marșului de un milion de la Washington, pe actrițele de la Hollywood, partizane ale ideologiei dinastiei Clinton. Holywood-ul, care se răsfață în milioanele câștigate, este imun la durerea masei de dezmoșteniți din marile orașe americane. Fascinația utopiilor e veche în tagma intelectuală. Ne gândim, în primul rând, la numeroșii intelectuali francezi care după 1945 au format falanga tovarășilor de drum, aplaudaci ai miracolului sovietelor, ignorând pe cei fără număr care sufereau și mureau în Gulagul comunist. Orbirea intelectuală este o poveste veche și nu mă refer aici nicidecum la miticul Orfeu.
Delray Beach, 22 ianuarie 2017
--------------------------------
[1] C. Rădulescu-Motru, Psihologia poporului român, Albatros, 1999, p. 129.
[2] ibidem, p. 130.
[3] ibidem, p. 300.
[4] Logos, 2014, p. 31.
[5] vezi Călin Georgescu, op. cit., p. 28.