„Dorel” restaurează termele romane de la Băile Herculane

Am avut ocazia să mă aflu în Băile Herculane, perla balneară a Banatului montan, loc de vilegiatură a protipendadei imperiale de la Viena şi al regalităţii ungare din secolele apuse, care au redescoperit şi revalorificat ceea ce cronicarii împăratului roman Traian şi ai succesorilor săi au numit „Ad Aquas Herculi Sacras”.

Prima impresie, cea care contează, a fost şocul provocat de imensul patrimoniu de civilizaţii trecute în istorie pe care România îl are pe Valea Cernei, la Băile Herculane, care ar putea constitui un redutabil centru internaţional de atracţie turistică şi curativă, dar şi o soluţie pe termen nederminat pentru numeroasele probleme social-economice apărute în zona după declinul centrului industrial de la Reşiţa, al activităţii portului Orşova şi al mineritului.

În „epoca de aur”, continuată de Ion-Ilici-Marcel A. Iliescu, stabilimentul turistic balnear, cu tradiţii milenare, a fost prăduit şi dat paraginii de o gaşcă de afacerişti veroşi, nu chiar oarecare şi cu conexiuni în politică şi în „structuri”, pe care nu avem dovezile materiale, dar le deţinem pe cele informative, să o acuzăm că a făcut jocul unor interese străine de a deposeda România de un patrimoniu istoric, arhitectural şi arheologic inestimabil, pe care să-l valorifice în susţinerea tezelor refacerii, sub mantie paneuropeană, a Imperiului Austro-Ungar.

De voie, de nevoie, autorităţile competente ale statului român au demarat un program de reabilitare a patrimoniului istorico-arhitectural din arealul Băilor Herculane. Peste tot au apărut marcajele deschiderilor de şantiere. Dar toate sunt pustii şi, la rândul lor, ameninţate de paragina. Cu o excepţie, cea din fotografie, unde un „Dorel”, la ora 09.30, avea în faţă două pahare de unică folosinţă, unul cu cafea, celălalt… ţigara aferentă şi telefonul la ureche. Era singurul muncitor prezent, dar ocupat cu totul altceva decât ceea ce avea în fişa postului. Jenat de obiectivul camerei foto, s-a retras cu vădit sentiment de vinovăţie din vizor… Peste câteva secunde a apărut dirigintele de şantier, un universitar de la Timişoara, impacientat de absenţa „echipei”. „Dorel” apare şi se scuză că s-a pitulat, deoarece un domn l-a fotografiat în „câmpul muncii”.

Ce bogate, frumoase şi încântătoare sunt ţinuturile tale, Românie, păcat de ignoranţa oamenilor locuitori, care nu ştiu cât preţuieşti şi câtă fericire le-ai putea oferi, dacă nu ar fi tentaţi să te vândă primului venit…