Acum vreo săptămână (începutul lunii februarie 2017 - n.r.), când a început seria de proteste televizate, mi-am spus în sinea mea că nu este cazul să mă bag, nu este bine să mă situez de o parte sau de altă a baricadei, nu ar fi bine să mă cert cu copii mei, cu vecinii și prietenii mei, cu colaboratorii și cititorii mei online. De ce să mă bag? Eu am proiectele mele, am speranțele mele, am viață mea tihnită care se derulează oarecum calm fără tensiuni prea mari. Așadar, timp de o săptămînă am privit liniștit din tribună spectacolul din arena. Parcă eram într-un film. Aveam sentimentul că sunt la Roma, acum două mii de ani, când gladiatorii erau puși să se ciopârţească între ei în aplauzele mulțimii. Se pare că motivul încăierării era un edict dat de guvernator care nu i-a plăcut împăratului. Într-o seară, a coborât din carul sau imperial și a vorbit norodului din piață. Poporul sau, „oamenii săi" au înțeles imediat și au pornit la luptă. Așa a început cafteală generală. Adevărul este că puțini gladiatori înțelegeau ce scrie în acel papirus, iar plebea spectatoare era și mai neștiutoare. Dar treaba asta nu prea conta, ciopârţeala mergea înainte între două cete de gladiatori, ambele de origine... română. Părea ciudat, dar la ce ne putem aștepta de la orânduirea sclavagistă a acestui început de mileniu...

Cam acestea au fost simțămintele mele, cam acestea au fost gândurile mele, destul de pașnice și echidistante. Până astăzi... Astăzi, 6 februarie 2017 în Timișoara, după ce au trecut două mii de ani de la luptele dintre gladiatori, eu, omul pașnic, era să fiu ucis în... tramvai. Să vă povestesc cum a fost! Fusesem la primărie să-mi plătesc impozitul pe casă. Voiam să merg acasă și m-am urcat în tramvaiul 4. Erau puțini călători, toți aveam loc pe scaune. Am compostat biletul și m-am așezat pe scaun. Priveam absent pe fereastră gîndindu-mă la problemele mele. Era liniște, era cald, era bine... La prima stație însă în vagon au urcat 3 tineri. Foarte mîndri, foarte gălăgioși, foarte siguri pe ei. Bineînțeles că nu au compostat niciun bilet. Cum să plătească ei un bilet de tramvai ? Era sub demnitatea lor... Ei aveau preocupări înalte, din sfere stratosferice...
Vorbeau atât de tare încât auzea și vatmanul :
- Cum a fost aseară în piață ? Întrebă primul.
- Cool! Îi răspunse al doilea.
- Tu de ce n-ai fost ?
- Am fost „praf!"
Am început să-i privesc cu interes. Fuseseră în piață. Ei erau gladiatorii secolului XXI. Eram amuzat într-un fel de limbajul lor expresiv. Cuvîntul „cool" îl mai auzisem, era considerat foarte „trendy" de generația lor, dar mie îmi plăcuse mai mult expresia „am fost praf". Cu ochii minții, începusem să-mi inchipuiesc cum norul de praf de ieri s-a întrupat în tînărul mușchiulos din față mea. Probabil că am zimbit. Cum să nu zimbesti la o asemenea expresie? Dar el m-a văzut :
- Tu, moșule, de ce râzi?
N-am zis nimic. Am întors privirea spre fereastră și am început să meditez. „La această oră, în acest an, într-un tramvai european dintr-un oraș european eu, un om de 64 de ani, nu aveam voie să zâmbesc. Îmi interzicea un tânăr care ieri a fost „praf."
- Vrei să te sparg? Praful venise lângă scaunul meu și își marca acum teritoriul.
- Îți dau muie și ție și lui Dragnea! M-a bufnit râsul! Uneori, în clipe disperate, faci gesturi necugetate... Și-am întrebat:
- Ce legătură am eu cu Dragnea?
- Ai votat cu ciumă roșie! Apoi întorcându-se spre ceilalți călători strigă:
- Voi toți, boşorogilor ați votat cu ciumă roșie. O să vă dăm muie la toți!
Norocul meu, norocul nostru, al tuturor boşorogilor din vagon, a fost că tramvaiul s-a oprit într-o stație aglomerată și cei trei gladiatori au coborât gesticulând și vociferând la adresa lui Dragnea. Scăpasem. N-am primit muie. Nici ceilalți boșorogi n-au primit. Am fost cu toții salvați de „mulțimea mută" care s-a urcat în acea stație.

Fiindcă sunt bătrân și trecut prin multe, nu pot fi dus cu preșul prea ușor. Pe cei mai mulți români îi doare în dos de ordonanță sau de grațiere. Ordonanță era doar un pretext pentru a da jos guvernul din motive financiare, interne sau externe, pe care nu le abordează nimeni în totalitate. Să încercăm noi câteva explicații:

Proprietarilor de afaceri, români sau străini, nu le convine majorarea salariului minim.

Luând în calcul nivelul actual (6 februarie 2017 - n.r.) al contribuțiilor, majorarea cu 200 de lei a salariului minim de la 1250 la 1450 lei va crește suma pe care o primește angajatul cu 140 de lei ( de la 925 de lei cît încasa până acum la 1.065 de lei în prezent). Patronul însă trebuie să suporte alături de majorarea propriu-zisă și contribuțiile sociale aferente acestui salariu. Astfel, dacă până acum plătea 1.538 de lei pentru salariul de 1250, după majorare va plăti 1.783 de lei, adică cu 240 de lei mai mult pentru fiecare angajat. Dacă ai un angajat nu este mare lucru, dar dacă ai zece angajați poate deveni o problemă. Specialiștii P.S.D. și-au dat seama de această problema și încearcă o ameliorare parțială tot cu măsuri sociale de care beneficiază micul angajator (plata unor compensații la relocarea angajatului, scăderea impozitului pe profit,etc). Să vedem dacă aceste măsuri compensatorii vor mari numărul general de salariați.

Poziția multinaționalelor. Se spune că multinaționalele trimit oamenii la demonstrație. Oare de ce?

Fiindcă actualul guvern al României a schimbat din temelii Codul Fiscal. Conform noilor prevederi ale Codului Fiscal multinaționalele din România vor fi impozitate fie la cifra de afaceri, fie actionarii lor vor trebui să plătească impozit pe dividende de 16 la sută. Până acum, impozitul pe dividende era de 5 la sută, în timp ce impozitul pe profit a fost de 16 la sută. Era evident pentru toată lumea că proprietarii multinaționalelor preferau să scoată banii din țară că și dividende și să plătească impozit doar 5 la sută. Acum, când impozitul pe dividende va ajunge 16 la sută, este clar că actionarii multinaționalelor vor pierde sume importante de bani, de ordinul zecilor sau sutelor de milioane. Guvernul mizează pe faptul că banii rezultați din creșterea cotelor de impozit vor rămâne în țară. Nu știm dacă este așa fiindcă multinaționalele se gândesc la următoarele inginerii alternative:
- forțează actualii angajați să se autorizeze că P.F.A., urmând că aceștia să fie plătiți de actualul angajator pe baza unui contract de prestări de servicii; în acest fel, multinațională scapă de plata contribuțiilor la stat, sarcinile de contribuție rămînînd în seama lucrătorului autorizat; ingineria această a mers un timp în Germania, dar acum, nu mai merge fiindcă, atât teoretic cât și practic, un lucrător independent nu poate lucra la un singur beneficiar. Fiscul german cataloghează această situație ca muncă la negru mascată, să vedem ce va face fiscul român.

Nota redacţiei: fiscul şi cele două două guverne prezente pe scena fratricidă în 2017 au fost/sunt „praf". Îmbrăcat cu bluză roşie, K.W.I. şi-a plimbat kilogramele şi zâmbetul tâmp printre haştegişti. În 2018, haştagiada # continuă în spiritul celor trei tineri din tamvaiul timişorean. „Vivat naţiune, halal să-i fie !".

Grafica - I.M.

---------------------------------
[1] February 6, 2017 by consilierjuridicgermanoroman