Aurel Vainer, pentru cine nu știe, este azi evreul cel mai important din România. Este președinte peste toți evreii și îi reprezintă pe aceștia în Parlamentul României, ca deputat. Este vicepreședintele grupului parlamentar al minoritarilor. În cadrul acestui grup este cel mai fervent susținător al propunerilor aberante, anti-românești, ale U.D.M.R.. A avut un rol decisiv în decizia, rușinoasă, luată de acest grup parlamentar de a susține proiectul de lege privind statutul minorităților naționale din România. A fost lobystul U.D.M.R.-ului printre colegii de grup parlamentar pentru un proiect de lege absolut iresponsabil, făcut numai pentru a promova iredentismul maghiar, pentru a tensiona relațiile dintre români și maghiari. În această așa zis dispută româno-maghiară, reanimată imediat după 22 decembrie 1989, poziția grupului parlamentar al minoritarilor a fost, de regulă, distinctă de a U.D.M.R.. A fost poziția unor cetățeni loiali statului și poporului în vatra căruia înaintașii lor au găsit cândva loc prielnic pentru a-și reface viața în demnitate și prosperitate. Primul reprezentant al evreilor în Parlamentul post-decembrist, scriitorul Dorel Dorian, a fost, în cadrul acestui grup parlamentar, un model de civism, un factor de echilibru și moderație, de loialitate față de poporul român!

Se pare că intrarea lui Aurel Vainer în Parlament a coincis cu intrarea grupului parlamentar al minorităților în jocuri politice dubioase, jocurile trocului politic, negociindu-și votul ca la taraba din Obor, sau precum mielul blând cu cele două oi: partidele aflate la guvernare sau cele din opoziție, participând tot mai asiduu la rușinosul algoritm politic. Au apărut în presă informații jenante pentru numitul Aurel Vainer, privind onorabilitatea sa. Nu le dau crezare. Chiar dacă ar fi adevărate, nu asta mă deranjează la individ. Ci cu totul altele. Întâmplarea face să-l cunosc pe un coleg al lui Aurel Vainer din anii primelor clase, ai copilăriei. S-a plâns domnul Aurel în mass media zilelor noastre, cât a fost de persecutat și oropsit ca evreu, ca fiu de evreu! „Nici vorbă!", îl contrazice fostul coleg! „Îmi aduc bine aminte cât de frumos recita Aurică poeziile patriotice ale lui Alecsandri sau Bolintineanu! O făcea mai bine ca mine!... A luat și premiu la școală. Îl iubeau pofesorii și noi, colegii! Minte!" Mda, asta mă deranjează la individ. În acest context țin să-i explic dlui Aurel Vainer de ce îl cheamă așa, Aurel, iar nu Paul, ca pe Paul Cornea, sau Benjamin... Din faptul că poartă acest pre-nume, Aurel, eu deduc că tatăl domniei sale a fost un om serios, un evreu loial și respectuos, poate chiar iubitor și devotat față de gazdele majoritare. Mulți au fost evreii din această categorie, care au înțeles să adopte asemenea atitudine față de români, spre deosebire de alți evrei, pentru care România nu a însemnat decât o haltă în drum spre alte zări. Fiecare cu destinul pe care și-l alege!

Evreii care au dorit să nu mai rătăcească și să se statornicească în spațiul românesc, au adoptat și o etichetă, pe care au onorat-o, aceea de evreu „pământean", ba chiar au format și un partid, al evreilor pământeni, cu care au câștigat, prin luptă electorală cinstită, locuri în Parlamentul României, ăla adevăratul, nu făcătura penibilă de după 1990. Acești evrei pământeni au adoptat și un mic semn distinctiv față de ceilalți evrei: au pus copiilor lor nume din onomasticonul românesc care nu proveneau din tradiția iudeo-creștină. Ci nume, fie din calendarul ortodox de origine grecească sau slavă, fie din inventarul onomastic latinesc. Nume ca Teodor, Nicolae, Constantin, Gheorghe, Bogdan, respectiv Liviu, Virgil, Traian, Laurențiu etc. Un evreu care îi pune fiului său numele Aurel este foarte probabil un evreu pământean, demn de toată simpatia noastră. Din păcate, sub presiunea sionistă, mai apoi a comuniștilor, comunitatea evreilor pământeni nu a supraviețuit. A supraviețuit domnul Aurel Vainer, spre a-i face de rușine pe acei evrei şi pe bietul Vainer, bătrânul! Sunt gata să pun pariu pe un butoi cu vin că de la tătâne-su nu a auzit vorbindu-se despre mareșalul Ion Antonescu în termeni care să-i permită lui, deputatului Aurel Vainer, să declare deunăzi, țanțoș și irevocabil, răspicat, cu toată greutatea celui care simte că are spatele asigurat de toată evreimea din Univers, cum că - citez: „Antonescu este singurul responsabil pentru pogromul antievreiesc de la 29-30 iunie 1941, atunci când la Iași 13.000 de evrei au fost ucişi". Ce să zic eu care știu că pe acest subiect s-au ținut două procese, unul la Haifa, altul la Cernăuți, care au identificat în persoană ofițerii și soldații germani care au instigat și au procedat la uciderea evreilor din Iași?! Hai, să-i fi găsit lui Antonescu, să zicem, și partea lui de vină, mai treacă-meargă, dar să-l faci pe Ion Antonescu „singurul responsabil" este un semn de insuficiență mentală și intelectuală, adică nici mintea nu te ajută, dar nici nu încerci să te informezi înainte de a vorbi în auzul tuturor. Ești ditamai evreul, domnule Vainer! Ești primul! Nu primul inter pares, ci primul primul, fără egali! Ești cel mai important! Orice găinării ai face și orice prostii ai spune, nu pățești nimic, căci pe lângă imunitatea de parlamentar mai ai și impunitatea de lider al evreilor. Ești deasupra legii! Ești deasupra noastră, muritorii de rând. Ești deasupra nu numai a evreilor din România, ci și deasupra românilor majoritari! Am încercat să te dau în judecată pentru o potlogărie nerușinată, dar nu am reușit decât să pierd, ca un naiv, vremea, ca un fraier, pe la Procuratură. Ești intangibil, „barosane"!

Află, stimabile, că pe lumea asta, pe lângă români fraieri ca mine, mai există și evrei capabili să se mire că pe lumea asta mai există și evrei ca dumneata! Un astfel de evreu nu a suportat ca prostia spusă cu răutate nătângă despre Ion Antonescu să rămână ne-taxată ca atare, ca prostie! Și din îndepărtatul și nu prea îndepărtatul Israel, acolo unde jurisdicția dumitale este nulă, nulissimă, mi-a vândut un pont. Cică la Jerusalim există o instituție, o clădire, numită Yad Vashem, care ține scorul la zi în meciul Israelului cu restul lumii. La această înaltă instanță, despre Aurel Vainer, firește, nu scrie și nu se spune nimic. Dar scrie multe despre ce a fost la Iași în iunie 1941. Printre altele, și următoarea propoziție, care te face de rîsul curcilor, Vainere: „Nu a fost dovedit amestecul lui Antonescu în evenimentele de la Iași din iunie 1941!" Să mai zic o dată? „Nu a fost dovedit amestecul lui Antonescu în evenimentele de la Iași din iunie 1941!" Eu, că am spus cam tot asta cu câțiva ani în urmă, la ordinul Vainerului, subalternii săi m-au reclamat Procuraturii, că-s anti-semit practicant și ultra-ortodox. Acum aștept să dea în judecată și Yad Vashemul, pentru același „anti-semitism", căci în România cine afirmă că Ion Antonescu nu este vinovat de evreii care au murit la Iași este imediat taxat drept adversar personal al dlui Vainer! Adică anti-semit sadea. Același prestigios Yad Vashem, după ce amintește și de Transnistria, spune textual: „Antonescu a permis, până în vara anului 1942, continuarea legală a activității Organizației Sioniste și a refuzat cererea lui Gustav Richter, unul dintre adjuncții lui Eichman, de trimitere a evreilor din România în lagărul morții de la Belzec (Polonia), unde urmau să fie gazați."

Măi, Vainere, am făcut rost de adresa Yad Vashemului. Dacă te mai primesc evreii în Israel, fă-ți vreme și treci pe la Yad Vashem, măcar o dată. Ia-ți și un translator bun și un carnet de note din hagialâc, şi află ce e de aflat, anume, în rezumat, că mare dreptate a avut tatăl dumitale atunci când ți-a vorbit de Antonescu așa cum ţi-a vorbit! De unde o fi știut, că doar nu a fost niciodată la Yad Vashem? Lăudat fie-i numele bătrânului Vainer-tatăl, nume pe care fiu-su l-a cam făcut de băcănie. Păcat!