Dacă vrei să te instalezi pe-un scaun de bar bun, trebuie să simți că locul este magic. Barul trebuie să fie cum se cuvine, cu glamour de filme vechi americane sau franțuzești: scaunele înalte, zincul confortabil, preferabil fără tonomat, iar barmanul serviabil dar blazat, indiferent. Dacă ai o percepție mai latino, poți să te crezi la un rodeo: călcâiele fixate pe barele scaunului, coatele puse ferm pe zinc şi privind caleidoscopul nenumăratelor sticle, dublate de oglinzi; barmanul mi-a povestit despre un client, care după ce s-a legănat timp de trei tequila, la a patra a căzut din șa.Interesant este că există între toți convivii un cod nescris al comunicării: sau respingi categoric, fără ranchiuna, pe cel care-ți perturba solitudinea, sau dacă accepți cumva conversația, toleranța trebuie sa fie reciprocă; subiectele sunt infinite.
Ultima oară, convivul de la vreo doua scaune distanța, mă privea și s-a mutat alături:
- Deranjez ?
- Faci cum vrei...
- Nu mă bag în vorba cu oricine, însă, nu te supăra, m-a atras că ai un cap destul de mare…
- Lasă asta, mi se tot spunea când eram mic; credeam că acuma nu se mai observă! Am un metru optzeci-si șapte si nouăzeci-și-șapte de kile…
- Când te uiți mai bine, din profil mai ales, se vede totuși. Ești inteligent ?
- Fac şi eu ce pot, merge, da’ nu mărimea capului contează, se știe…
- Așa e, că ăia cu capetele foarte-foarte mari, nu e chiar cazu’ dumitale, sunt chiar idioți.
- Ești foarte amabil! Apropo, din ce știu, Lenin avea un creier foarte mic... Rușii au fost foarte decepționați când i l-au cântărit.
- Da-l dracului pe Lenin!
- Austriecii nu si-au pus mintea cu mintea lui Freud si nu l-au pus la cântar…
- Lasă-l dracu si pe Freud!
- Da, dar amândoi au a lăsat ceva urme...
- Urme grele şi rele… Să știi ca ne-am tras alături de matale, fiindcă erai singur şi poate te plictiseai…
- V-ați tras ? Te-ai tras!
- Știam c-ai să te miri, dar ne cheamă Ben şi Dick .
- Benedict?
- Așa mă chema când eram mic, în acte sunt Benedict, dar e o chestie care s-a întâmplat cu mine, cu noi, mai târziu.
- Mda, să fiți sănătoși!
- Stai puțin, nu suntem nebuni, îți putem povesti, poate-ți prinde bine.
- Dă-i drumul…
- Matale când te enervezi rău, nu simți că furia îți umple tot capul?
- Nu m-am gândit, s-ar putea…
- Şi când ești bucuros, iar ți se ocupă tot capul?
- Să zicem, care-i treaba?
- Află, mie chestia asta, să nu mai rămână nimic liber în minte pentru altceva, nu-mi place!
- Şi ce-i de făcut ?
- Am rezolvat-o! mă gândeam noaptea, în dormitorul de la armată.
- Nu mai spune? E un loc clasic de adancă reflexiune….
- Degeaba râzi, fii atent: ziua mă-nnebunea un nenorocit de caporal: „pluton, ascultă comanda la mine!”sau „să nu mişte nimeni in rând!”, idiotu’ dracului…
- Asta este, el era șeful.
- Păi atunci mi-am dat seama că am si eu întrucâtva instinctul de șef; dar așa cum mă vezi şi ca moacă, şi ca „Benedict” în plus, nu m-ar asculta nimeni… Şi mă tot gândeam cum să-mi fac şi eu un pluton oricât de mic, pe care să pot să-l pun la punct.
- Păi cine te-ar asculta ?
- Ăsta-i șpilul: Ben si Dick, care sunt identici, dar care au treburi separate, echipa mea !
- Dacă pricep, te-ai dedublat la minte ?
- Da șefu’, te-ai prins! N-a fost ușoară şi nici scurtă educarea educarea noastră, însă acuma este foarte confortabil, a meritat efortul instrucţiei!
- Adică ?
- Păi uite, vine un necaz să zicem. Îl preia Ben şi atunci Dick este liber la alte treburi, şi invers. La mari bucurii, la fel, numai unul se bucură, celălalt ia greul. Dar să fie clar, nu ca doctor Jekill şi Mister Hyde, la noi nu-i pe rând, ci simultan!
- Sen-za-ţio-nal! Si cu amorul cum faceți ?
- Foarte simplu: numai unul din noi are voie să se-îndrăgostească. Ar fi multe de spus despre chestia asta cu împărțirea gândirii.
- Îmi imaginez.
- Uite şefu’, de-aia ne-am apropiat de matale, ca să-ți mărturisim: cu capul asta mare pe care-l ai, credem că ai putea să-ţi faci un pluton mai mare, de trei, sau chiar patru.
- Mă flatezi.
- Nu domnu’, dac-am putut eu, poți şi matale. Dacă ne-am vedea mai des la baru’ ăsta, avem să te îndrumăm cum vine treaba.
- Frumos din partea voastră, Ben si Dick, am să mă mai gândesc, dar acum eu trebuie să plec.
- Te salutăm, sper că ne-om mai vedea. Am mai avea şi un avantaj la care nu te-ai gândit: am veni împreună toți șase la bar, dar am plăti numai pentru doi! Compania aduce-economia….
Din păcate, am șters barul ăsta de pe lista celor pe la care m-aş mai duce. Îmi pare rău, greu am să mai găsesc unul cu nenumăratele splendide sticle, aranjate cu alternanțe de nume barbare cu nume suave: Talisker lângă Benedictine, Bruichladdich langa Chartreuse, și așa mai departe.
Însă după întrevederea asta, parcă mă încearcă uneori niște migrene…