Trudă şi povară la cules de mere văratice; nu-s ele aşa grozave, da' la butoi or fi bune, că n-am să le fac oloi. În Poderei, printre ierburi abia cosite, ciugulesc cinteze, codobaturi şi presuri, iar viespile tranşează omizi pentru odraslele carnivore. Printre crengi, la mâncare şi cântare, susură sticleţi, pitulici, piţigoi suri. Dinspre părul cu fructe de străpezit dinţii se aude un ţânţânit subţirel de capântortură. În cerul albastru şi fierbinte, pe care se vede dimineaţa, umbra lunii, lăstunii fac roi, patru şorecari rotesc un carusel nevăzut, vinderelul seceră norii dinspre răsărit, un şoim rândunar cade spre apus, meteor, meteorit! Fluturii se luminează pe cicoare, scaieţi, salvie, ţintaură, umbreluţe albe de coada-şoricelului, albinele hărnicesc prin torţele de harbuz, ploşniţele se ocupă cu treburi amoroase (e logic şi biologic). Mălaiul ş-a-nălţat panaşul la trei metări, păpuşile verzi şi roşcate ascund sub pănuşi, boabele de lapte ce ispitesc gaiţele, cocoşarii. În trifoiul de seară bate parcă o umbră de adiere. Grebla şi furca odihnesc pe-o căpiţă ce-adie parfum de sulfină. Ahhh, să mai vină o vară, să mai vină!

Bucătărie de vară

Uff! Am mai tocat un butoi de mere prin zăduff! Am asudat, mere am cărat, m-am aburcat în meri, am scuturici crengi, m-am îngenuncheat, m-am augustat cu mere zămoase şi pere pietroase, m-am stropit abundent cu siropuţ de fructe pe burtică, cu gândul aiurea dus la pălincă şi la lăstunii de sus, apoi am adulmenit o supică de cureci, în care mama a înecat două cepe întregi, o creangă stufoasă de cimbru şi două vertebre de oaie, pentru dat gust de măduvă, la care am adăugat un lat de palmă de creier învelit în ou şi împănat cu pătrunjel, ca să-mi rotunjesc la urmă partea ventrală cu doi cucuruzoi în lapte, destul de însăraţi, cât să ceară o ulcică de bere! Noooaaaa, să mai zică cineva că nu trăiesc bine!

Cu leneveală

Şi stau aşa cu picioarele sus pe dunga târnaţului; cu cucuruzu-n mâna, tilifonu'-n cealaltă, paharu' de bere-ntre genunchi! Un fluture nocturn mi s-atârnă de gene! Îl alung! O muscă vrea o decoraţie pe piept, nimic, n-aştept!? O furnică obrăznică urcă-n umăr, pe sudoare, mi-i de ajuns!? Adulmec cu ochii închişi miros de praf şî abur de pâine. Îmi pare că lumea alunecă pe lângă mine, ca o boare, sieşi suficientă, de nepătruns!

Dulapul olfactiv

Mă gândesc să-mi fac o arhivă de mirosne, arome, parfumuri, senzaţii olfactive, un dulap imaginar, în care să păstrez toate parfumurile lumii. Am numărat azi o mie de mirosuri; miez dulce de pară mălăiaţă, otavă proaspătă, cosită (de mâna mea, cu coasa unceşului Liviu), prune putrede ajunse-n găleată ş-apoi la bute, de soc, cu fructe deja coapte, rubinii, zdrobite sub limbă, de coajă amară-n tanin de nuc, de lut şi noroi care pute a copită de vită, a balegă, a ceva ciudat ieşit din străfunduri şi greu de explicat, a mineral neexplorat, amestec de fum, scrum, aha, am găsit, erau tăciunii de la Sânzâiene dizolvaţi în glod, amiroseală fină de cicoare cu mirosul sânului de fată mare, miros de limfă putridă de la un cosaş luat în mână, briză salină de pe umărul meu, abur trândav de harbuz zdrobit, putrezit cu sâmburii ieşiţi în afară, acreală de apă stătută într-o palmă de apă în care zace o coropişniţă, iz tremurat de pământ crăpat de uscăciune sub ierburile abia cosite, sus, sus, în închipuire-mi, parfumul catifelat de caisă al femeii, demult iubite...

Generatorul Mandelbrot

Iar fac rugăciuni sub pruni, adică strâng prune; două-n gură, una-n ladă; asta da rentabilitate! Deocamdată, generatorul Mandelbrot imaginează, deasupra livezii şi cerului, curgeri de culoare, într-altă culoare, de la verde pur, la verde gălbui, de la albastru tremurător, la albastru transparent, adică pentru minţi profane de la vară la toamnă! Am numărat azi o mie de mirosuri, o sută de sonuri, ca de la tine să-mi abat gândul! Parfumul trupului tău spre mine-l tot, îl tot adia vântul!

În arşiţa sufletului meu...

Cum să culegi poame, desculţă prin ierburi, să te învăţ, dacă ceva găseşti, strecori mâna sub talpă, ca în copilărie şi prinzi fructul târfuit, aşa făcea, când prindea buieşteni d-argint în limpedele pârâu al Văii Caselor, Ilie...

Cutiuţa cu zvonuri

Lăstunii cirliind, iezii din clopoţei tilicăind, sticleţii trilulind, muuuugetul vacii triste, ting-tin, ţinn-ţin, bătutul coasei pe ascuţiş, ca-ntr-o toacă de fier, trâmbiţele isterice ale cocoşilor, hămăituri de câini, bâzâit sacadat de muscă prinsă-n fir de păianjen, gura Vârvării, bodogăneala lumii, care bodogăneşte, ş-un fel de ţârâit greieresc înlăuntru, zgomotul de fond al universului sau altceva, un zvon din bătaia inimii infernale, un val în uşurel reflux spre timpanul urechii mele surde!? Fluierare de nepăsare împotriva lumii imunde!?

Domeniul tactil

Fierbinţala plăcută-a pieliţei de prună din cărarea uşor înclinată, pe care, mai ales când cobori, trebuie să te sprijini, să te agăţi, de crengile puse la îndemână de merii de lângă potecuţă, de-ţi vine să te atârni ca pe nişte inele, în nestinsa lucire a multor mâini, mânere vegetale patinate de mii de treceri şi mulţi stăpâni. Moale-putred, neted-copt, după merele scărpinate ca păduchii-n păr prin ierburi, cu arsura urzicilor peste degete. Înţepături, usturime pe piele de la tăunii de ploaie, care sug sângele poporului muncitor, că-mi vine să-i omor; aşa că, improvizez după locul şi durerea înţepatului, bărbuncuri ardeleneşti şi ceardaşuri ungureşti, plesnindu-i-mă cu putere peste piept, genunchi şi buci! Boabele de sudoare, care-mi curg pe după urechi, îmi picură din barbă, mă gâdilă, pe spate pârâiaşe miniaturale de năduşală; sub talpă, mila şi regretul fructul strivit, stors de arome şî zeamă, fără a fi voit! Ghionturi uşurele, împinsături dulci de la fructele mici, căzute din cer; un cucui după ceafă, de la un măr tomnatic, care în contact cu ţeasta-mi tare, s-a meliţat! Ah, off, ce-mi doresc o boare, care să-mi apuce izmenele şi să le-arunce pe gard, la uscat!

Dicţionar:
- metăr: metru;
- a augusta: a se îndopa ;
- a adulmeni: mânca cu sorbituri;
- cureci: varză

Lăstuni, flori şi plăcinte

Pe cerul albastru şi fierbinte îmi aduc (vă mai aduceţi?) aminte de lăstunii viselor de vară? Nu ştiu ce se-ntâmplă?! Spre orele dinspre seară, un stol de lăstuni roiesc pe lângă turla bisericii, stau agăţaţi pe cornişe, pe pervazurile înguste de sub acoperiş, pe arcurile ogivelor de la ferestre, pe marginea cadranului şi chiar pe acele înţepenite ale ceasornicului din turn! Lăstuni tineri care se antrenează, se întâlnesc, comunică, se împrietenesc, unii se agită pe pereţi, de parcă ar învăţa să zidească cuiburi, sau se roagă, sau pun lumânări de văzduh, pentru marea călătorie? Ce se întâmplă? Îmi spune cineva? Cine ştie? O seceră ruginie de falco despică bolta în două; doar dimineaţa pe rouă se aud codroşii, cintezele, fâsele, presurile, câneparii, cănăraşii, sticleţii, ciocănitori pestriţe, verdoaice, piţiguşii de patru neamuri, codobaturile care pâsâie pe acoperişuri; în rest zăpăceală caniculară!

În grădină poveştile cresc mai departe decât mine, nalba, inima leului, sora cea aromată, nepeta şi urzicile mai înalte. Umbreluţele pătrunjelului s-au rotunjit, s-au îngălbenit şi poartă miros plăcut de sânzâiană. Mălaiul, floarea-soarelui şi fansulile s-au încâlcit în junglă. Bondari bâzbârnâitori cotrobăie potirele căldăruşelor, coleoptere smălţuite ş-alte gâze mărunţele se-mpleticesc prin păşunile de polen. Smulg câţiva bulbi cu miros iute şi ciupesc de pe câteva tulpini mirositoare, un bucheţel de frunză firoasă, verde argintie. Ce-i mai bun şi mai bun la mama acasă, decât o plăcintă grasă cu brânză şi verdeaţă din frunze de mărar şi cozi de ceapă! Să poftiţi bine!

Concerte de sfârşit de vară

La cules de mere, pere, prune şi necoapte alune. Covor de fructe verzi, arămite, murate, zdobite, mucegăite, putrede peste care zboară albine, muşte, fluturi şi viespi în roi. Încetul cu încetul se face oţetul, mierea, dulceaţa, pălinca, se-nvaţă din toamnă, alfabetul. Îmi trag sufletul şi rasuflarea de-mi odihnesc spatele gârbovit pe trifoi şi ierburi moi. Stânjenesc de pe păturicea verde câţiva zdrenţuiti fluturi azurii, bondari bondoci şi sirfi aiuriţi. Ciulesc urechea, trag cu ochiul; prin prunii ţepoşi, se ceartă piţigoii mari cu cei suri, prin salcâmii ghimpoşi ce ţin coasta să nu alunece, ticăie un măcăleandru, pe-un par în clenciuri cu mustăţi de otavă face mătanii, un june negricios de codroş, trei codobaturi pâsăie peste vârfurile nucului, două ciocănitori, una bălţată ş-alta-n strai verde ţopăie pe aceeaşi uriaşă crangă uscată pe sub care se plimbă fără plasă de siguranţă un scorţar-circar, o ceată de sticleţi tilicăie pe scaii mai 'nalţi decât omul, s-aud voci de gaiţi, care fac să scoboare ploaie, vorba lui badea George, le ţin hangul un cârd de ciori grive adăpostite în frasinii din livada bunicului Ciroaie, iar într-un colţ umbrit de podirei zăresc zboruri furtive de mierle ce-au dat iama în arbuştii de soc cu fructe pârguite. Pe cer se unduiesc două aripi de şorecar, se agită lăstunii cu ţipurituri de apropiată tristeţe. S-a dus vara ca un fum! La drum! La drum! Cobor cu traista aruncată peste umeri, siropul de mere îmi curge gâdilat pe spate, ca să-mi fie mai uşor, cânt în murmurare, o obosită manea: „Îmi fac casă-n Poderei/ Să moară duşmanii mei!"

Dicţionar:
Podirei: terasă, platou uşor înclinat.

Lăstunii viselor de vară

Sărbătoare la vecinii mei de peste drum, de subt streaşina ţaţei Lenuţa ; practic, la ei este sărbătoare tot timpul ! Se aniversează plecarea celor deja emancipaţi, se duminiceşte sosirea pe lume, a nou-eclozaţilor, se ospăţeşte şi se dansează sub cerul curbat de arşiţă, în roiuri mici, în turbioane, cu ciriituri de veselie. Îi vezi tăind scurt cornişele, retezând fulgerător hornurile joase, valsând elegant la mare înălţime, ca nişte avioane minuscule (în spaniolă, Avíon común), sau zvâcnind rok printre nucii, salcâmii, merii văratici de pe dealul Boboşa, de la şase dimineaţa, până spre orele înserării, doar atât cât să simtă fuioarele de parfum ce aburesc deasupra grădinii, din florile de regina nopţii pe care nu le poţi atinge cu lumina ; orarul floral e diferit, prinţesele nocturne se deschid după apusul briliantului astru, până pe la fusul zece al zilei, doar atât cât să vadă hora lăstunilor şi să le audă vocalizele în liniştitul cer de vară : pri, prii, pri-pri, prii ! La ţară, de Sfântul Pantelimon, cad petale de muşcate din oalele de lut rânduite pe cerdacul lustruit de ploi, prin muşeţel - potecă moale, ce duce de la portiţă la cămăruţă ; pe aceeaşi terasă de lemn în ulcele ciobite, cu smalţul descojit, sub care se ghicesc umbre albastre-n petale de cicoare, se alină, gâdilate de-o pană de boare, câteva fire sfioase de măghiran...