Haosul este starea de lucruri care ne convine cel mai mult. (F. E. Dzerjinski)Abia acum încep să-nţeleg că a vorbi despre impostură, în România de azi, e ca şi cum te-ai plimba cu o lumânare aprinsă printr-un depozit cu praf de puşcă. Deoarece impostura nici nu poate fi imaginată în afara complicităţii publice - sau în afara consensului naţional,după cum numea această ocrotitoare complicitate însuşi părintele ei postrevoluţionar, care (dacă nu din latină, măcar din indo-europeană) tot trebuie să fi aflat câte ceva despre străvechiul dicton: Asinus asinum fricat - adică, în idiom vanghelian: măgarul de măgar se scarpină, de aceea, pe ogor teratologic, îmi amintesc că, odinioară, în Epoca de Galben, bunicul meu creştea, într-un ocol cu gard de araci, vreo trei-patru porci indolenţi şi veşnic flămânzi, care se dedulciseră, de mici, la găini. Astfel încât, de dimineaţa până seara, pândeau şi adulmecau, prin ochiurile gardului, găinile care se plimbau, la numai un metru distanţă de râturile lor pofticioase şi guiţau neîntrerupt, ca într-un cinematografic raid aerian. Spre surprinderea mea însă, bunicul îşi vedea foarte liniştit de-ale sale şi, numai când porcii tăceau, ca prin farmec, toţi deodată, punea mâna pe-o furcă şi se repezea în fuga cea mai mare înspre ţarcul îngrădit cu nuiele. Deoarece, pentru el, tăcerea aceea neverosimilă însemna că porcii au reuşit să prindă vreo găină aventuroasă, pe care o devorau apoi, bot lângă bot, într-un deplin consens şi într-o împăcată complicitate. Ceea ce mă obligă să ridic un deget simbolic şi să strig de pe catafalcul colii de scris: Atenţie, oameni buni! În ultima vreme s-a lăsat o linişte cam rău prevestitoare şi peste ţarcul nostru cu lighioane! Ilustrându-se astfel o primă şi importantă treaptă argumentativă a acestui demers: impostura înseamnă, mai ales, complicitate! Iar cea de-a doua treaptă, care se deschide, aproape firesc, după prima, ar putea începe cu revelaţia faptului că impostorii, simţindu-se pretutindeni vulnerabili şi ilegitimi, se manifestă, de obicei, în haită, scărpinându-se şi despăduchindu-se reciproc. Deoarece, orişicine poate constata cum haitele de maidanezi trec, pe alei, umăr la umăr - liniştite şi preocupate, doar atâta timp cât lumea din jur le acceptă pe toate odată şi pe fiecare în parte.
Ia, încercaţi însă să o agresaţi, într-un fel, cu vorba sau cu gestul, pe cea mai urâtă şi mai jigărită dintre cotarle, adică tocmai pe-aceea pe care şi haita pare s-o fi abandonat, ignorând-o. Veţi constata cu stupoare, cum toţi dulăii din faţă, invulnerabili deocamdată, îşi lasă brusc adulmecatul şi oasele, pentru a se înghesui, bot lângă bot, într-o falangă întărâtată şi ameninţătoare, ştiind, fiecare în parte, dintr-un instinct îndelung exersat, că, dacă va accepta ca unul să fie agresat, următorul ar putea să fie chiar el . Iar acum, atenţie!, deşi nu v-aş sfătui să mergeţi până la capăt: Ia, încercaţi, într-un birou, într-o cancelarie, secţie, unitate comercială, autoba, fie şi numai să sugeraţi într-un fel oarecare faptul că aţi înţeles, în sfârşit, cam ce hram poartă pe-acolo domnul „X” (lichea oploşită, ca prin minune sub aripa caldă, dar impostor, leneş, turnător, lingău, corupt şi devastator prin incompetenţă) şi, abia atunci veţi vedea cum toate celelalte lichele, unele nedovedite încă, se vor aduna umăr la umăr în jurul său. Pentru că fiecare impostor îşi va spune - desigur, în gând: păi, dacă azi îl deconspiră pe ăsta, înseamnă că mâine vom urma noi. Apoi, va trebui să vă strecuraţi, zilnic, printr-o coalizată secreţie veninoasă de jigodie, bârfă, calomnie şi ură, până când veţi sfârşi în genunchi şi cu faţa la colţ. Fiindcă cea de-a doua axiomă a acestui demers s-a impus deja, de la sine: impostura este o consecinţă firească a Prostiei Organizate, care, iată, mai bine de-o jumătate de veac, a făcut posibil comunismul românesc, în toate ipostazele sale horror, inclusiv varianta sa capitalistă, de azi. Aşadar, n-ar trebui să uităm nicio clipă că neruşinată, intrusă şi triumfătoare, impostura va supravieţui în orice condiţii, obişnuită, din leagănul său bolşevic, să se apere-n haită! Apoi, se va observa uşor că (rigid, chivernisit, nesimţit şi indescifrabil) impostorul pare un mecanism improvizat, care, hârâind, păcănind şi trepidând, se străduieşte chinuit şi zadarnic,ca să arate, cât de cât, a fiinţă umană - pentru că nu-i uşor să-ţi copiezi şi să-ţi joci, clipă de clipă, ideologia şi sentimentele. Se subînţelege deci că,obligat să pară de-ai noştri, Impostorul este un android veşnic nefericit şi ridicol. Iar, din acest punct de vedere, cea mai bună definiţie a acestui mutant antropomorf ne-a dat-o, fără intenţie,chiar Bergson, prin celebra sa formulă : du mécanique plaqué sur du vivant, care sugerează atât natura rigid-artificială a specimenului cât şi rezultatul ridicol-penibil al demersurilor sale.
Numai că, toleraţi sau ignoraţi, impostorii din fiecare grup îl vor identifica, cu timpul, pe cel mai escroc şi mai ticălos dintre ei şi îl vor sprijini, prin toate mijloacele - manipulare, bani, referinţe pile,osanale, fals şi uz de fals - ca să ajungă cât mai sus posibil, iar, dacă se poate,chiar pe treapta cea mai înaltă a ierarhiei politico-economice, asigurându-şi, astfel, mult râvnita supremaţie şi invulnerabilitate de grup organizat sau, mai degrabă, de Famiglia , care la nord de Dunăre, Şatră,se spune.Astfel,înarmată cu diplome, atestate şi ranguri(sau legitimată prin mecanismele prea laxe ale democraţiei), Impostura se va ridica mereu mai sus, întinzându-şi tentaculele asfixiante pretutindeni şi devenind, cu adevărat, letală şi devastatoare,abia atunci când pericolul lustraţiei va fi trecut. Fiindcă toţi impostorii vor să anexeze, să impună, să subordoneze, au în sânge planuri malefice, patosul minciunii, batjocura şi râsul cel rău, împărtăşindu-se, spumegând de ură, din taina fărădelegii. Sunt,mai întâi, lipicioşi, unsuroşi, amicali şi excesiv de amabili, până când li se va ivi momentul potrivit, ca să muşte, să spurce şi să otrăvească. Fără să uităm nici o singură clipă că oportunismul, haosul şi confuzia generalizată a valorilor sunt stările de lucruri care le convin cel mai mult impostorilor profesionişti, cărora bulibăşeala din 89 le-a cauzat numai disconfortul că nu mai sunt remuneraţi direct, pentru delaţiunile lor ordinare.
Dar până la ce nivel s-ar putea ridica, in extremis,Impostura instituţionalizată? , veţi întreba, probabil, cu îndreptăţită nelinişte. Iar răspunsul este,din nefericire: Până la Dumnezeu!
Antihristul proorocilor biblici este, de fapt, Supremul Impostor: Omul nelegiuirii, fiul pierzării, înălţându-se mai sus de tot ce se numeşte Dumnezeu, astfel încât să se aşeze în templul lui Dumnezeu şi pe sine să se dea pe sine drept Dumnezeu. (Pavel. Epist. II, Tes.) Iar concluzia finală, izvorând firesc din cele de mai sus, ar fi că Impostura este Diavolul! Căci, mobilul tuturor manevrelor Satanei este unul singur; cel care l-a împins la păcatul său de revoltă, şi, anume, dorinţa de a se aşeza în locul lui Dumnezeu. De aceea Diavolul poate fi numit maimuţa lui Dumnezeu sau sosia, dublura lui Dumnezeu. Acest lucru îl descrie foarte bine scriitorul rus P. Evdokimov: „Mincinos şi tată al minciunii, prin esenţă, Cel Rău îşi atribuie o vocaţie redutabilă, aceea de a perverti cu bună ştiinţă adevărul. Diavolul se erijează în dublură pentru a-l evacua pe Dumnezeu din creaţia sa, pentru a face lumea creată insensibilă la prezenţa divină şi a opera astfel o uriaşă substituire: Îngâmfat în inima sa şi-a zis: Eu sunt Dumnezeu şi şed pe tronul lui Dumnezeu”.[1]De aceea, dacă vom coborî din nou treptele acestei teoretice descensus ad inferos, vom constata că totul pare să facă parte dintr-o conspiraţie instinctivă şi diabolică, identificată de noi drept Conspiraţia Prostiei Organizate împotriva Bunului Simţ.
--------------------------------------------
[1] Cfr. Ez 28,2.