(fragment din romanul „Acvariul cu fâţe")

- Bă, moş Gogule, lasă copiii cu ale lor ! – a strigat Matei al lui Ghici.
Mai bine spune drept !... Bă, dar drept, baba ce zice, mai vrea ?
- Bă, nene, nărod ai fost de când te ştiu şi aşa o să şi mori ! Sunt ei aici, că ţi-aş spune eu...
- Şi cine te ţine ? Ăştia, din ziua de azi, ştiu mai multe decât noi ! Crezi că mai e ca pe vremea lui Stalin ?! Să stea fata, fată mare, până... ehe, în noaptea nunţii ? Şi, a doua zi, să mai scoată şi cămaşa în văzul lumii ?!
- Bă, Matei, ce vârstă ai, mă nene ?...
- Nu cât dumneata, dar de avut, am ! Dar de ce ?
- Uite, aşa, să văd cât de nărod eşti şi dacă mai ai timp să-ţi revii ! Dar să zicem că mai şi glumim, şi că gluma e tot un fel de vorbă ! Treaba aia, cu cămaşa, şi mie mi s-a părut o prostie ! Un fel de a intra satul sub fusta femeii ! Iar muierea îşi are rostul ei ! Nu se poate despuia, aşa, în văzul lumii, că vrea mahalaua, Bircă, beat, sau eu, că mi s-a urcat la cap ! Dar de stat, trebuie să stea ! Altfel, unde mai e respectul ? ...Faţă de bărbat, faţă de părinţi ?! Iar, fără respect, începe strâmb ! În plus, şi cu stângul ! Iar viaţa de aici începe – de când se împreună bărbat cu femeie ! Abia atunci eşti – cum s-ar zice – la începutul lumii, al facerii de casă, de rânduială, de altă lume...
– Bă, moş Gogule, eu o dau dracu de treabă ! Ne-ai băgat pe toţi în ceaţă ! Eu una întreb şi dum¬neata alta zici... Spune, bă ,drept, mai poţi sau ba ?!
- Ptiu ! Bată-te să te bată ! Dar păcătos mai eşti !
- Acum, să nu crezi că n-am priceput, sunt eu nărod, dar nu şi prost ! Însă, vezi dumneata, fiecare vede lumea de pe locul său ! Eu, de la anii mei, copiii, de la vârsta lor ! Şi, de-acolo, fiecare cu dreptatea lui ! Dar, lasă asta, văd că nu ne înţelegem. Cu politica aia, cu ce se-aude, ce zici?
Moş Gogu a privit, o clipă, parcă dincolo de noi. A făcut ochii roată şi a oftat.
- Gata ! Cu cei de-acum s-a sfârşit ! Ceauşescu, cât a fost el de Ceauşescu, s-a urcat în elicopter şi... Mă, nene, nu ştiu ce să zic... parcă, totuşi, nu-mi vine să cred că a fugit !
- Tataie, e revoluţie! Poporul face revoluţie!, i-a zis Elena. Dumneata n-ai văzut ? Că ne-am uitat împreună la televizor!
- Poporul face ce i se spune!, mânca-o-ar moşu' !
– Mă, tată, mai bine hai să schimbăm vorba, ne mai aude careva şi... l-a rugat Gheorghe.
- Poporul, de când e lumea, a făcut ce i s-a spus, a continuat Moş Gogu. Poate să audă, tată ! Mie, oricum, nu mai au ce-mi face. Şi nici vouă. Gata!
- Uite, eu nu cred ! – s-a opus Ghici. Acum, depinde cine-i spune şi ce-i spune... Că nu face aşa, orbeşte, chiar tot !
- Ba face ! Ce, nu am făcut !? 50 de ani am tot făcut ! Şi apoi, în noaptea trecută, voi n-aţi văzut ? Au tot vorbit, au dat indicaţii.
- Cine ?
- Cei ce vor fi mâine !
- Unde, omule ? Că ne înnebuneşti de cap ! a întrebat, revoltat, Ghici.
– La putere ! Unde, altundeva ? Ori, voi credeţi că se zbat degeaba ? Sau spre binele nostru, al tuturor ? Mai vedea !
- Are dreptate ! – a aprobat bunicul meu. Şi Nicolae are dreptate ! E informat ! A ascultat şi, uite, că i-a prins bine ! Nu degeaba trage el clopotul ! Să se deştepte lumea !
- O fi ascultat el pe unii, alţii, însă, până acum vreo două-trei luni în urmă, nimeni nu ar fi crezut. Doar, poate, tata ! Dumnezeu să-l ierte ! ,,Bă, Gogule, – mi-a zis cu o vară înainte de a muri, prin 77, să-ţi arăt pe unde am avut noi curelele, adică pământul, că mâine, poimâine, al tău o să fie !
- Fugi, bă, moşule, de-aci !... Să dea Tropăneaţă pământul înapoi ? Păi, ăştia crapă, iar el îşi pune laţul de gât ! Ce dracu, bă, voi credeţi ? – s a revoltat Ghici. L-a lăsat baba dezvelit şi o fi răcit uncheşul ! Lozăşte ! De când e lumea, mortul de la groapă nu se mai întoarce !
- Uite, că de data asta... A zis şi, în iarnă, de Sfântul Ion, a închis ochii !
- Na, ca să vezi ! Moş Gogule, poimâine e Cră¬ciunul ! Ce-ţi veni ? Că nu ai lua-o din loc tocmai acum ! Nouă de înmormântare ne arde ? Ia o ţuică fiartă şi hai să ne vedem de ale noastre ! Dă-i în mă sa ! Că n-o fi doar după ei !

Strânşi în jurul lui Moş Gogu, cei de faţă aproape că uitaseră de porc. Doar o mâţă şireată cerşea, fără a o băga nimeni în seamă. Îşi încovoia, din când în când, coada şi i se ridica părul pe spinare. Alături, o potaie a Elenei îşi arăta colţii spre ea. Mai spre fundul curţii, dădeau târcoale şi alţii.
- Marş, javra dracu'! Mă, fraţilor, hai să facem porcul omului, că de-aia venirăm aci ! Altfel, noi ne tot dăm cu părerea şi javrele îi iau omului bucătura după masă ! Că sunt peste tot ! Rămâne sărac şi are şi el copil de crescut ! Bă Matei, dă-o dracu de treabă, te găsişi tu, ba cu politica, ba cu baba, ba că nu ştiu ce cu Moş Gogu... – l-a certat tata Costică.
- Ho, mă, că-l facem ! Mai e până diseară ! Să scoată şi Gheorghe o oală cu vin şi gata, nu ne mai oprim până nu punem şuncile pe coş, la fum. Şi, după aceea, pomana porcului ! Altfel, nu e în rândul lumii ! Am dreptate, Moş Gogule, sau n-am ? Bătrânul nu i-a mai răspuns, însă tatăl Elenei, parcă din ce în ce mai abătut, a intrat în beci. A ieşit de-acolo gâfâind, şi, din nou, vânăt la faţă. Le-a turnat în pahare, au băut şi, fără a mai sta pe gânduri, s-au apucat de treabă.
- Apă clocotită e ?, a întrebat Ghici.
– Este! A răspuns Elena.
– Atunci, toarnă aici, să-l spăl, să iasă şoricul moale !... Dar, vezi, să nu mă opăreşti, că am mai păţit-o! Uite, vezi mâna asta? S-a mai luat pielea de pe ea o dată ! Atunci, n-am simţit, că eram beat, dar după aceea... Pe la doctori... Ăştia nu te bagă-n seamă dacă nu le dai! Vai de mamă de om! Şi să am pe aproape sarea, să-l frecăm, că aşa se face, ori aţi uitat?!
În timp ce Matei punea în practică cele învăţate din tată în fiu, iar ceilalţi mai mult se învârteau pe lângă el, un soi de vacarm se rostogolea dinspre Satul Nou. Parcă se adunaseră, la comandă, şi cei de pe Stupineaua şi cei din Frăţila de sus, iar acum curgeau şuvoi, în cârduri, la vale, spre centrul comunei, la primărie. Dintr-o dată, Ghici a încre¬menit.
- „Libertate! Ceauşescu, nu uita, a venit şi ziua ta!" „Huăăă ! „Ceauşescu judecat pentru morţii din Banat!" „Jos Ceauşescu!" „Huăăă !"
- Bă, voi aţi auzit ?
Niciunul nu a răspuns nimic.
- Ce dracu, bă, aţi surzit? I-auzi :
- „Hoţilor ! Hoţilor ! Hoţii Ceauşeştilor ! Jos Ceauşescu ! Primaru-i şarlatan ! Primaru-i şobolan ! Afară ! Jos primarul, şarlatanul ! Huăăă !"
- I-auzi ! Să fiu al dracu' dacă aş fi crezut! Toţi cei de lângă porc muţiseră. Gheorghe se învineţise din nou la faţă, iar Ghici parcă era năuc.
- „Hoţilor! Hoţilor! Hoţii Ceauşeştilor! Jos Ceauşescu! Primaru-i şarlatan ! Primaru-i şobolan ! Afară ! Jos primarul, şarlatanul ! Huăăă !"
– Ce să mai... I s-a înfundat, a dat de dracu'!, a zis Ghici, ca pentru el, şi a înfipt cuţitul în slănina porcului.
- Am dat ! Adică, v-am spus eu, am dat !
- Bă, nea Gogule, zău, mă pui în încurcătură - s-a supărat tata Costică. Ba zici una, ba zici alta. O întorci ca la Ploieşti! După cum bate vântul ! Noi, ăştia de aci, ce Dumnezeu să credem ? Vorba lui Ghici, că nu om fi toţi tâmpiţi !
- Mă, Costică, mă copii, ascultaţi-mă pe mine, o să vină vremuri grele !
- Dă-o dracu de treabă ! Mai greu decât aşa nu se poate !
- Ba se poate !
- Bă, moşule !... Gheorghe, ia mai pune, mă, un pahar! Deci, unde rămăsesem ?... A, da. Ia spune, mă, de unde ştii dumneata ce se poate şi ce nu se poate, ai? Ai visat azi-noapte? Ţi-a dat baba cu bobii! ? Spune, bă, frate, dar spune drept, ca să ştim şi noi!
- E, şi cu tine ! Bă, Ghici, eu vorbesc serios, l-a întrerupt bunicul. Acum, chiar că nu-mi arde de băşcălie! Se schimbă sau nu lucrurile?
- Dar ce, mă copii, au fost vreodată înţepenite? Mai uitaţi-vă şi voi pe câte-o carte de istorie sau citiţi măcar Vechiul Testament ! Că la şcoală aţi fost ! Bă, Matei, câte clase ai, mă?
- Patru ! Dar diplomă, am parcă de şapte, dacă nu o fi de opt ! Dracu ştie, că nu m-am uitat ! Că doar ştiţi ! Diplome ne-au dat !
- Patru, zici ?! E, câţi domnitori a avut, mă, Ţara Românească ?
– Moşule, ne scoţi dracu din minţi pe toţi, şi vorba fetei ăştia, vine revoluţia peste noi ! Ce are sula cu prefectura ?
– Are ! Dacă ştii, răspunde !
– A avut... câţi o fi avut ! Ce, eu am stat să-i număr ?
– Spune, mă, şi tu măcar unul ! Să văd că ai auzit măcar de unul !
- Nu ştiu !
- Dar zici că a avut ! Află atunci şi tu că fiecare domn, cu domnia lui ! Cu rânduielile lui ! Când s-a urcat pe tron... au mai căzut capete... Dregătorii vechi au mai tras pe dreapta ! Adică, vreau să zic că se schimbă câte ceva ! Ce-i drept, din rău, în mai rău, iar între două belele şi câte un pustiu de bine, ca să orbească poporul... De ! Osul de ros !...
- Ehe, vai de mama noastră !
- E, şi, în concluzie, ca la ăştia, la şedinţa de partid : bă, tată, se schimbă ceva sau nu ? – a întrebat, revoltat, şi tatăl Elenei.
- De schimbat... da şi nu prea, şi nu cine ştie ce !
- Moşule, ce să mai,ne-ai lămurit! Gheor¬ghe, ia mai toarnă, mă, un pahar şi hai să terminăm dracu' de ciopârţit porcul ăsta, că ne-apucă miezul nopţii aci ! Şi te pomeneşti că mai găsesc acasă şi pe altul în pat ?!
„Hoţilor ! Hoţilor! Hoţii Comuniştilor! Huăăă ! Primaru-i şarlatan! Primaru-i şobolan! Afară! Jos primarul, şarlatanul! Huăăă !"

Mulţimea zgomotoasă, ca un tăvălug, se apropia din ce în ce mai mult şi strivea parcă, în cale, şi trecutul şi prezentul. Din spatele ferestrelor sau de pe prispa caselor, oamenii trăgeau cu urechea şi priveau uimiţi. Unii, parcă fără să vrea, ieşeau la poartă şi se alăturau celor de pe drum. Un steag găurit flutura deasupra lor. La fel, am făcut şi noi. Lângă porc, străjer a rămas doar Gheorghe, tatăl Elenei. Când au ajuns în dreptul nostru, un grup de tineri, ca nişte colindători, s-au oprit: „Şi voi aveţi copii !" „Şi voi sunteţi copii !" „Şi voi aveţi copii !" „Veniţi şi voi cu noi !" „Veniţi şi voi cu noi !" - au scandat întruna. Ca şi paralizaţi, toţi am aplaudat, iar eu, aproape inconştient, am sărit şanţul şi m-am alăturat lor. Câţiva, deşi necunoscuţi, m-au îmbrăţişat. Erau de vârsta mea.
- Ştefi, te rog ! Ştefi !... Nu vrei să asculţi ? Atunci, merg şi eu !
- Elena, fata mea, să nu-l lăsăm pe taică-tău singur! Casa e încurcată... Nu vezi că nu mai sfârşim cu ăl porc, a oprit-o moş Gogu.
- Lasă l, de-acum e bărbat şi trebuie să lupte! Poate ei, copiii ăştia, dacă-i ajută Dumnezeu, o să schimbe multe! Dar nu acum, nu la noapte şi nici mâine ! Trebuie timp! Încă 50 de ani, să îndrepţi ce-au stricat alţii în 50! Nici dracu' nu mă crede, dar asta e, şi-a zis moş Gogu, mai mult ca pentru el, însă l-am auzit.

Dinspre cimitirul cu lilieci, s-a auzit iarăşi dangătul clopotului, iar de-a lungul văii, bubuitul puştilor. Pentru o clipă, m-au trecut fiorii.
- Ştefi, tu n-auzi ? Ce să cauţi acolo ? Hai, vino, vino, că vreau să îţi spun ceva ! Te rog, m-a implorat Elena, copilăreşte.
- Când mă întorc, trec pe la tine ! – i-am răspuns şi i-am zâmbit stângaci.
- Bă, tată, fata are dreptate ! Vino şi... hai să ne vedem de-ale noastre, mi-a zis şi bunicul. Nu am mai putut renunţa. Necunoscuţii mă ţineau pe după gât şi cântau „Deşteaptă-te, române!". Am început să cânt şi eu. În juru-mi, nu mai auzeam nimic. Mi se părea, că, în curând, vom cuceri lumea, vom schimba dealul cu valea şi invers, că munţii vor îngenunchea la picioarele noastre şi că soarele va răsări tot timpul când şi de unde o să vrem noi. Cu greu, am răsucit doar capul spre ei şi am ridicat din mâini, în semn de victorie.
- Lasă, că vii tu! Ţi-arăt eu, m-a ameninţat Elena în timp ce şi-a acoperit cu podul palmelor ochii înlăcrimaţi. După câteva sute de metri, parcurşi alături de ceilalţi, sentimentul de frică a dispărut, chiar dacă auzeam, din ce în ce mai bine, şi clopotul bisericii şi focurile de armă. La un moment dat, ultimele au tăcut. Cei ce se aflau în faţa grupului s-au oprit şi au schimbat sloganurile: „Armata e cu noi !" „Armata e cu noi !" – au strigat ei, iar noi am repetat milităreşte.
La un moment dat, din casa lui Chirţu, ani la rând, magazin sătesc, au ieşit mai mulţi. Printre ei, şi Bircă beat. În mână, ţinea o sticlă cu ţuică.
– „Ceauşescu reales la al nouălea congres"! „Ceauşescu şi poporul!" „Ceauşescu reales la al nouălea congres !" – a strigat el şi a ridicat, în semn de cinste, sticla.
– „Huăăă!" „Huăăă!" „Ceauşescu judecat pen¬tru morţii din Banat !" „Huăă !" „Jos Ceauşescu!", am replicat noi dintr-o dată furioşi.
– Na, că n-aţi nimerit-o ! „Ceauşescu şi popo¬rul !" Asta e ! „Ceauşescu şi poporul !"
– „Huăăă !" „Jos dictatorul !" „Huăăă !"
– V-a dat să mâncaţi, băăă, fir-aţi ai dracu, v-a trimis la şcoală, că mureaţi proşti. „Ceauşescu şi poporul !" V-a făcut fabrici, bă ! Fabrici, bă, fir-aţi ai dracu de orbeţi ! „Ceauşescu reales la al la al nouălea congres !"
- „Huăăă !" „Huăăă !" „Jos Ceauşescu !"
- Jos pe mă-ta ! Fir-aţi ale dracu de puşlamale !
- Pe cine înjuri, mă ? Crucea mă-tii de neno¬rocit! – şi-a ieşit din fire un tip care auzise bine injuriile, şi l-a luat de piept.
- Eu... ce să spun: „Ceauşescu reales"... Eu... „Ceauşescu şi poporul !"
– Băăă, lua-te-ar dracu cu el cu tot! Băă, te strâng de gât! Ai înţeles?
– Înţeles, adică... Da! Trăiţi!... Înţeles...
– „Fără violenţă !", au dat din nou tonul cei din capătul coloanei, iar noi am repetat.
- Lasă-l, domnule, dă-l, Doamne, iartă-mă! Ăsta aşa e de când îl ştim noi, cei de pe aici!...
- Aşa o fi, dar de-i ca el... Eu i-aş trimite în mijlocul Bărăganului! O palmă de pământ, la fiecare...
- 15 ari, l-a completat un altul.
- Atât! Şi să trăiască. Să stea acolo cu Ceauşescu lor şi să facă tone de grâu pe metru pătrat. Mă, pe ăştia i-aş ţine aşa, măcar vreo 20 de ani, doar cu măceşe şi porumbe din ălea sălbatice, să vadă şi ei ce e aia foame! Sau aş mai croi un canal! Uite, unul, pe-aci, pe vale, pe la noi, până la munte, sus! Să mă duc pe el cu barca, să-mi iau brânză de la Novaci! Că de săpat, s-ar găsi destui! În dreptul lui Mardale, ne-am oprit din nou. Peste drum, Dragu, cel mai vechi activist din sat! Casa îi părea pustie. Iarăşi, m-am temut. Clopotul tăcuse. I-am simţit lipsa. O clipă, am tăcut şi noi, apoi am început din nou să cântăm „Deşteaptă-te, române!" şi am plecat. Of, bine că am scăpat. Puteau să-i dea foc şi nu era bine, mi-am zis în gând. Am fi şi noi ca ei! Aşa, are Dumnezeu grijă! Şi-apoi, câţi l or fi blestemat, numai El ştie!"
- Să se ducă preotul să tragă iar clopotul! Să se deschidă Biserica şi să facă slujbe pentru victoria poporului, a îndemnat unul aflat mai spre capătul coloanei.
- Popa ? Lasă-l, bă nene, în plata Domnului ! Că s-au mai dus şi când cu colectivizarea şi... ce-au făcut... s-a văzut ! – s-a arătat, supărat, unul mai în vârstă, Lulea, de prin Prejoi, care tocmai trăgea cu foc dintr-o pipă ce abia scotea fum.
- Ptiu, fire-ai să fii! S-a înfundat, bă, nene! – a vrut omul să-mi spună.
- Tutun prost ! Foi din grădină, din faţa casei, că altul, de unde ? Şi baba, hoaşca dracu, l-a pus tocmai la ştreaşină şi-a tras ! Că, pe sobă, cică pute ! E, o să vadă ea ce pute ! Păi aşa cum?! Tutun neam, rachiu, neam! Turtă, mai rar! Trăieşte, dacă poţi, dintr-un rahat de pensie?! Aud că ne-ar mai da o sută, două... Dumneata ce zici, o da?
- Cine, domnule?
- Partidul, ăştia ai mari... Că Ceauşescu, aud că s-a dus dracu', a fugit...
- Eu nu cred, adică, nu ştiu !
- Cum nu ? Păi, noi ce facem aci !?
- Facem ! Eu ştiu ce facem ?! N-auzi ce zice lumea ? Ascultă !
- „Huăăă !" „Huăăă!" „Jos Ceauşescu!" „Jos dictatorul!"
– Lasă-l, bă nene, asta e altceva ! Eu, adică eu... s-a bâlbâit el supărat, din ce în ce mai rău, pe pipa sa. A dracu, se-nfundă definitiv ! Eu am înţeles – a revenit el – că schimbăm primarul ! Porcul dracu, mi-a luat lotul ajutător ! Auzi dumneata, să n-ai o palmă de pământ ?!  Zice că n am muncit la colectiv şi baba n-a făcut norma. Păi, n-am muncit, că am fost la mină ! Tocmai la Moldova Nouă ! Scoteam de-acolo, de sub pământ, nu ştiu ce şi uite, mi-au căzut dinţii ! Mi-a picat părul... Ăştia o ţin pe-a lor !
Lângă Mardale, cârciuma, alături, Căminul cultural, iar lângă el, şcoala în care învăţasem carte. Tot acolo, şi Sfatul Popular !
,,Mărine, pleci ? Iar pleci ? Und' te duci, mă ? Că mi-ai mâncat dracu zilele !" – mi-am amintit-o pe Foaca, vecina Elenei. Făcea farmece, iar, dacă înfigea cuţitul în grindă, ăla erai ! ,,La sfat, fă, la sfat !" – îi răspundea Focu, singurul pe care nu-l dovedise, bărbatul ei de-al doilea, iar, peste un ceas, se întorcea acasă beat. Fără să vreau, am zâmbit. Lulea şi-a ieşit din fire.
- Ce e, bă, de râs ? Ai ? Pământ n-am, aia n-am, baba s-a dat dracu', iar luleaua nu ia foc! Şi tu râzi ! E, lasă că-l schimbăm noi pe ăsta şi o să vedeţi voi... !