8 Martie

Femeia este ceea ce noi constatăm că dorim a fi formă a frumosului. Este starea de veghe domesticită, este lacrima travestită în zâmbet, este partea frumoasă a suferinţei. Femeia poate fi mamă sau iubită! Fiecare mama poartă în ea munţii, copacii, cerul, apele, adică tot ce este sfinţit pe acest pământ şi trebuie înlănţuit generaţiilor hotărâte a se naşte, pentru ca astfel copilul să le cunoască la pieptul ei. Femeia este ploaia, furtuna, lumina trăsnetului, dar şi zăpada, curcubeul, soarele. De aceea mama zâmbeşte când îşi mângâie copilul. Toate acestea definesc iubirea. Femeia este fiecare anotimp în parte şi toate la un loc. Când femeia devine mamă devine formă a bogăţiei şi frumuseţii pământului, este forma vitală a pământului. După ce dă viaţă, femeia nu mai poate fi niciodată iubita cuiva aşa cum până atunci a fost! Ceva din ea se duce ireversibil cu fiecare naştere, în fiecare formă de viaţă, ce Dumnezeu o zămisleşte împreună cu ea! Dragostea o face universală! Femeia este Maica Domnului cea mai la îndemână! În asta constă frumuseţea ei şi a vieţii noastre! Nu vreau   să folosesc aprecieri, epitete sau alte forme de exprimare exagerate! Chiar mă feresc de limbajul sec al lemnului, eu doar mă gândesc la femeie, la menirea ei, la mâniile şi sufletul ei. Mă gândesc la mama mea care m-a făcut să simt şi să duc cu mine cel mai puternic sentiment de dragoste pe care l-am cunoscut pe acest pământ. Afecţiunea mamei mele pentru mine a fost totală, necondiţionată şi am convingerea că aşa sunt toate mamele acestei lumi. Mă gândesc la mama mea care nu mai este şi la neputinţa mea de a-i arăta mai multă recunoştinţă. Suntem pentru că sunteţi! Mersul copăcel, dragostea şi învăţăturile despre viaţă voi ni le-aţi dat! Căldura caselor şi a fiecărui cămin tot mâinlor voastre se datorează!

Sărut mâna femeie ce dai viaţă, rost şi frumuseţe vieţii!

Astăzi, noi fii tăi, de aici şi de oriunde, ne aplecăm cu smerenie şi recunoştinţă în faţa sfinţeniei tale şi-ţi mulţumim! Pentru că suntem stângaci şi nu totdeauna ştim să ne arătăm dragostea ce v-o purtăm, Dumnezeu a dat Primăvara spre a v-o închina cu toată splendoare luminii de flori şi de zâmbet! Mânat de primăvara ce-şi aşterne frumosul vieţii peste „ravagiile” iernii din jur şi din noi, primiţi această încercare de a vă transmite respectul şi dorinţa de a avea linişte, sănătate, zâmbet şi de a vă fi mai bine! În dorinţa de a omagia Femeia şi în încercarea de a găsi cuvintele cele mai potrivite, recunosc că a trebuit să fac incursiuni în cât mai multe ipostaze în care Femeia se poate defini. Recunosc că de mâinile ei se leagă mare parte din micile şi marile noastre trebuinţe şi chiar răsfăţul nostru. Nu îmi propun să omagiez femeia speculând acest prilej ce-mi permite a o face, pentru că mi se pare a fi un troc inechitabil între ceea ce mâinile ei fac şi cuvintele ce aş putea să i le adresez acum, indiferent cât de lucitoare ar fi. Vreau doar să recunosc că , acum, gândindu-mă la ce aş putea să spun, am realizat parte din zbaterile ei, din alergările ei şi mai ales din dragostea ei. Cunosc femeia prin mama mea de la care am primit dragostea dumnezeiască a vieţii, a dreptului de a fi. Prin mama mea am cunoscut munţii, câmpiile, apele, Cerul, viaţa! La mama mea am cunoscut prima dată zâmbetul, mângâierea, lacrima! Toate erau adevărate! De aceea sunt acum intacte în mine! Prin mama am cunoscut tot ce există, precum port în mine tot ce am şi ea m-a purtat! Dacă aş râde acum aş folosi râsul ei! Tot de la ea am cunoştinţă de lacrimă! Dacă aş vrea să mulţumesc aş folosi tot cuvintele ce ea m-a învăţat! Şi atunci ce să fac cu intenţia mea de a aduce mulţumire femeii? Cred că Dumnezeu ştie de neputinţa mea de a face acest lucru şi de aceea a trimis acum pe Pământ Primăvara, adică flori, miresme, păsări, soare, căldură, lumină! Eu doar sunt obligat acum să recunosc că sunt pentru tine Femeie! Primeşte toate aceste minuni ale lumii ce primăvara aduce şi puneţi-le la piept în dreptul inimii, la pieptul unde am învăţat despre viaţă! Să ai sănătate şi aceiaşi putere de a ierta!

La mulţi ani!

8 Martie este ziua în care infinitul se ridică cu faţa spre Cer să respire miracolul Primăverii, adică al vieţii! Cândva s-a hotărât ca această zi să fie dedicată Femeii! Eu cred că ea ne este dedicată nouă bărbaţilor ca o posibilitate expresă de a omagia pe cea care ne poate fi prietenă, iubită, soră, mamă! De n-ar fi fost această zi nu bag mâna-n foc că-n importanţa noastră, absorbiţi de probleme, nu am fi trecut la fel de indiferenţi mai departe.