În timp ce o ascultam pe mamaie şi încercam să despachetăm geamantanele, am auzit scârţâitul porţii din spatele casei.
- El trebuie să fie! – mi-am zis în gând şi am căutat, grăbită, în bagaje, luleaua, punga cu tutun şi sticla cu rachiu grecesc. Între timp, l-am auzit pe moş Gheorghe:
- Ioană, veni, fă, fata?
- Mai potoleşte-te, mă gălbejitule, cu ăl întrebat! Că mâine, poimâine, o iei din loc şi nu o să am cu ce să te îngrop! La popă, bani, la gropari, ca la gropari, ăla cu gorna nu suflă nici el degeaba... Fir-ar al focului de umblat! ...Şi de mat! Că m-ai mâncat de nu mai ştiu ce să mă fac! Of, Doamne, Doamne!
- Mai taci, fă, hârca dracului! Că dacă n-aş aştepta fata, uite acum m-aş culca direct între ăle scânduri. Mi-aş pune singur capacul şi gata! Te-aş scăpa dracului de ăl bombănit! Că m-ai pocit la cap de îmi vine să iau câmpii... Nu mai judec! Îmi vine să pun mâna pe topor să te toc bucăţi şi să te fac jumări. Mâine, o să mă duc să-mi sap groapa să vedem taci?
Pentru o clipă, am ezitat să intru între ei deşi, de căte ori mă vedeau, vrând-nevrând, se mai potoleau.
- I-auzi?! Iar se ceartă! Pe deoparte şi Ioana asta, tot cu gura mare!... Îl bate la cap de când i-a ţinut lumânarea şi el s-a întors... Acum ce vină are bietul om că nu l-a luat moartea? Ea zice că din cauză de ţuică i s-a înmuiat ălia coasa. Că dacă nu avea acolo, lângă el, sticla şi-l găsea îmbrăcat, aranjat, parfumat, gata! Că şi-a făcut pe aici stagiul! Până acum, ehe, tocmeau o fată mare, îl tămâiau, îi duceau şi apele, îl pomenea de trei săptămâni, cum se face! Peste încă vreo altele două, pomana de şase... O rânduială, acolo, şi lui, în rândul lumii, cu patruzeci şi patru de colaci, un Dumnezeu de pomenit şi o prescure, apoi pat şi masă şi... Gheorghe avea să se odihnească, o vreme, pe lumea ailaltă, până i-ar fi venit ceasul să se întoarcă şi să dea socoteală. Aşa, nu-i vezi?! Nu mai încap unul în altul! Lăsând la o parte că nu prea s-au potrivit niciodată...
Am ascultat-o pe mamaie, am tras cu urechea dincolo de noi şi am luat-o, de data asta, pe la poartă şi nu prin spărtura gardului din spatele casei, pe unde treceam de obicei. Când m-a văzut, moş Gheorghe s-a pus, ca un copil, pe plâns. S-a aşezat pe treptele scării din faţa casei, m-a aşezat pe genunchi, m-a mângâiat, apoi, şoptit, mi-a spus:
- Să ştii tu, fata mea, că mi-a venit ceasul. Am avut eu un vis. Nu cred că mai am timp să beau tutunul ăsta miresmat... Oricum, îţi mulţumesc! Dintr-ăsta am auzit că aveau nemţii pe front! Te-am aşteptat, ba chiar m-am sculat din moarte ca să-ţi spun că tu eşti cumva sânge din sângele meu. Mumă-ta, Maria, e şi fata mea. Am făcut-o cu bunică-ta. Să nu mă cerţi! Şi nici pe ea... Aşa e în viaţă! Acum, că ştii, trage-mă de mustăţi ca altă dată... Doar eşti singurul meu nepot câtă vreme Dumnezeu nu a vrut să fac copii şi cu Ioana.
- Of, of! Am simţit eu ceva... Dar nu mă păcăleşti?
- Nu îmi mai arde de şotii... Bine că te-ai întors, ai mai crescut şi am putut să-ţi spun.
- ...Baba Ioana?
- Ştie... De-aia nu prea mă înghite. Cu tine nu are nimic...Te faci însă că nu ştii. Ţii totul pentru tine, ca pe un secret...
- Şi nici lui mami?
- Nu acum, mai târziu, după ce o să închid ochii şi o să crească bojii... Pentu voi, mai e încă mult timp...
Nu, n-o să crească! - i-am zis, l-am îmbrăţişat şi mi-a venit să plâng. Mi-a şters lacrimile cu palmele lui bătătorite, m-a pupat pe vârful nasului şi a strigat către femeia sa:
- Ioană! Fă, tu nu auzi?
- Ce e, omule? – i-a răspuns ea din camera de la drum unde pusese provizoriu şi coşciugul.
- Fă Ioană, a venit fata mea, mâncao-ar moşu pe ea!...
- E, de-asta strigai tu?! Bine că a venit sănătoasă! Şi eu care credeam...
- Credeai pe dracu! Scoate jumările şi trandafirii din găleată... Pune ceaunul să facem păsat! Hai, ce mai stai? Să scoţi şi o oală cu vin! Din porţia mea de moarte. Uite, vreau să o beau eu cu fata, pomană de viu!

Câteva zile la rând, seară de seară, m-am plimbat prin sat cu moş Gheorghe de mână. Ne-am oprit pe la toate cârciumile şi prăvăliile. Nu a mai băut. Mergeam doar aşa ca să ne vadă lumea. Când însă ajungeam la Rătana, îşi găsea un loc, mă punea pe genunchi şi mă întreba ce-mi pofteşte inima. Îl trăgeam de mustăţi, el mă pupa pe năsuc, apoi îi răspundeam:
- Halviţă şi îngheţată de la Staroş!
- Fă, Rătano, pe ăsta, despre care zice fata, l-ai mai văzut?
- Ce să-ţi spun, moş Gheorghe? Unii spun că i-ar fi murit, în iarna trecută, gloaba. Iapa aia amărătă. Alţii cică i-ar fi degerat baba. A căzut în nămeţi seara şi acolo şi-a petrecut noaptea că el a cam surzit şi n-a auzit-o când ea se văieta.
- Bă, Gheorghe, fii-ţi-ar Staroş să-ţi fie! Din câte zice Şutu, că ştii, are pe fie-sa aia întreagă la cap, măritată la el în sat, peste deal, ar fi dat toţi ortul popii! - s-a amestecat în vorbă Tuiu.
- Fugiţi, bă, dracu! L-am văzut eu, de Paşti, la horă, la Izlaz, în Satu Nou... - m-a liniştit Cioacă. - Ce-i drept, fără babă, dar nu cred că o fi murit strâmba aşa cocoşată, că nu putea sta dreaptă în coşciug. N-aveai cum să-i pui capacul şi odată te pomeneai cu ea moroi, că se ridica din groapă, cu pământ cu tot în sus. Staroş zicea că mai întâi o duce pe la băi, de romantism, pe la Govora sau ceva mai sus, s-o dreagă. S-o îndrepte ăia cu nu ştiu ce ălea au mai ieşit acum... Nu râdeţi că nu e de râs! Am auzit că te pun în niste chingi, te bagă la cuptor şi te fac, în vreo şapte, opt zile, mai ceva ca atunci când erai nou.
- I-auzi, moşule, s-o dreagă pe babă, să se mai încălzească şi o să vină Staroş cu îngheţată. Până atunci, ia ceva de-aici! Cere-i la tejghea ce pofteşti tu!
- Păi, turtă dulce şi o mâncăm împreună cu lapte de la capră acasă. Cu mamaie şi cu baba Ioana!
- Lasă-le pe ele, că au tot mâncat şi le-au picat dinţii...
- Atunci nu mai vreau nici eu.
-Tii, drace! Bă, Gheorghe, bă! Dumneata?! Ia, ca să vezi, s-a întors şi fata?! - s-a mirat când ne-a văzut, din uşa prăvăliei, Tanţa din Gura Cerboaiei, venită şi ea la Rătana după un pachet cu sare. Se auzise că ai murit?! Aoleu, Doamne, şi ce m-am mai jelit! Că nu am venit şi eu cu lumânare. Nu am putut! De urât... Îţi dai dumneata seama, femeie singură, noaptea, peste câmp!
- Crezi că te prindea vreunul şi dădea cu tine de pământ?... Te pomeni că te punea dracu tocmai acum, când te-ai sfoiegit, cu cracii în sus! – a râs Ciocea.
- Bă, nu mi-ar fi fost de-aia, dar venise balta mare... Că mă şi gândeam: Doamne, cum l-or trece pe bietul om, în car, spre deal, la cimitir?!
- Fă, acum te duc ăştia în remorcă, cu tractorul... Bani să ai!
- Iar dacă nu?
- Mori tu în locul lui... Gheorghe, mai stai, mă, pe-aci, cu noi, chiar dacă o mai încurci pe Ioana în socoteli! Fă, mori tu în locul lui şi să fiu al dracului dacă nu te duc moartă în spinare până la groapă! Trec şi prin apă! Şi acolo, te pun aşa, în picioare, că cine ştie, poate răsari în primăvara viitoare vreo cucută? Sau vreo floare?! Mai ştii?!
- Râzi, fir-ai al dracu de hodorog, când erai tânăr şi plângeai...: ,,dă, fă, dara-i să dai, că de-aia ai şi nu te primeşte cu ea în rai! Acum, i-auzi, mori! Bă, fir-aţi ai dracu, am auzit la aparat, că eu, televizor, în văgăuna aia, n-am... Gata, se schimbă guvernul şi ăştia aud că au plan, ca pe vremea comuniştilor, să ducă în fiecare an din noi, la groapă, cam a patra parte. După socoteala mea, că a lui gălbează ăsta nu mai poate, în vreo doi ani şi jumătate au şi încheiat cincinalul de patru ani!
Am auzit şi eu. Are dreptate năroada! Cică ăia care o mai dau cotită pe la spitale, în plină democraţie, de asta de pe la noi, când se vor întoarce, o să-i pună în jug, la plug. Nu de-alta, dar statul nu mai are capră cu cinci picioare şi ţâţe pentru fiecare. Mai sug doar cei cu mintea chircită, pentru dezvoltare şi împeliţaţii de mici. Mai rău de fata asta şi de cei ca ea. Se vor bate pe troscot. Că atât a mai rămas. În plus, pentru ei, la vremuri noi, tot cu ei! Asta e! O să înghită-n sec, altfel şi buruienile vor fi la mare preţ!
- Află! Îi cred în stare! – a zis Tuiu.
- Şi eu, să ştii! – l-a aprobat femeia din gura Cerboaei.
- Gheorghe, mori, bă, dracului şi scapă de ei!
- Bă, tataie, i-am zis pentru prima dată lui moş Gheorghe, hai, că ăştia sunt nebuni! Hai!

Am plecat împreună. Oamenii ne-au urmărit cu privirea şi ne-au salutat deparcă plecam pe ultimul drum. Moş Gheorghe s-a mai oprit în uşă înainte de a-i trece, la ieşire, pragul. I-a măsurat pe fiecare cu privirea şi o clipă iar i-a ascultat. Toţi însă tăceau. Îi auzeam doar cum respirau. Doar Tanţa, în cele din urmă, făcând pe înţeleapta, a oftat.
- Uite, îl vedeţi? Astăzi e, mâine, stingerea! Vine ăla cu goarna şi... Norocul lui că o să-l ţină minte fata asta, altfel, bojii, pe el, de un metru!
- Ca să vezi, a dracului! Da de unde ştii tu, fă, ai? – a luat-o peste picior, iarăşi, Ciocea.
- Păi tu nu vezi, bă, gălbează, că el nu mai e el? I s-a schimbat uitătura.
- Eu ca eu, dar, ho, că daţi voi de dracu! – le-a zis moş Gheorghe, le-a zâmbit, şi m-a mângâiat pe cap.
- Fă, ţine şi tu minte! Când mortul are un zâmet în colţul gurii, mai ia cu el pe vreunul! Îl vezi la moş Gheorghe? Uită-te bine la el! Care credeţi că ar putea fi următorul?
- Păi cel ce întreabă şi e cu musca pe căciulă! Ciocea că ăsta e intrat în comunitatea europeană şi musai trebie scos înaite de a da colţul, de-acolo! Ascultaţi-mă, probemă a dracu! Apoi trebuie să moară cumva în rândul lumii. – le-a răspuns femeia.
- Ptiu! I-auzi a dracu! Fă, tu eşti aia! Şi o să te mănânce lupii moartă, acolo în Cerboaia. De, pe de o parte, o uşurare pentru ai tăi din neam, că nu mai cheltuiesc să te ducă în cimitir. Vezi cu ochii tăi că îţi trebuie una, alta, ca să mori. Ori tu... umbli creanga. Hodoroagă cum eşti, cine dracu se mai uită la tine?! Statul zici că nu mai dă... Atunci de unde, fă, bani pentru lumânări, colaci şi câte şi mai câte ălea?
- Bă, Ciocio, tu ştii că prostul e ăl de moare întâi! Află! ...De grija altuia şi asta e grija dracului! Vezi-ţi de ale tale că tot stând pe drum, s-ar putea, când mori, să nu ai nici izmene în cur! Iar dacă vrei să ştii, eu chiloţi şi un rând de ţoale mi-am luat! Am şi tămâie, lumânări... De când cu bolovanul ăla din cer. Că ziceau că o să cadă şi, al dracu, nici ălă nu a mai căzut! Că ne pricopseam cu el, scăpam, iar acum stăteam de vorbă peste gard. Eu şi încă vreo câţiva de aci, în rai, tu, că ai fost dat dracu, un nărod, dincolo, la cazanul cu smoală, în iad.
- Moşule, ai dreptate, hai! Că pe ăştia i-a prostit foamea şi au damblagit! – mi-a zis tataie şi am ieşit.
Pe drum, am mers, râzând de cele spuse, în prăvălie la Rătana. În faţa casei, cam cu greu m-a ridicat în braţe şi m-a pupat iarăşi pe frunte.
- La noapte, să visezi cum că tu ai să fii prinţesă la curtea unui mare împărat, iar eu tot acolo, pe la poartă, un cerşetor de zile. Mai dă-mi, Doamne, şi un mâine!
- Cum un cerşetor câtă vreme ai zis că eşti tataie al meu?
- E, fie şi cum zici tu, numai că, vreau sau nu, trebuie să recunosc, m-am cam împuţinat.
- Tataie, îţi spun, tu eşti acelaşi pe care eu îl ştiu!
- Crezi? Ceva ciudat mi se întâmplă! Deşi eşti aci, de la o zi la alta, îmi e dor de tine şi mai mult. Eu cred că se zvârcoleşte în sufletul meu Maria. Mumă-ta! Parcă n-aş vrea să închid ochii înainte să o mai văd, măcar o dată, şi pe ea.
- O să vină mai spre toamnă, însă nu-mi mai spune chestii de-astea, că mă faci să plâng!
- Draga moşului, să nu faci asta! Ascultă-mă, nu ai de ce! Când ai obosit pe-aici şi te-ncurci prea mult în lume, omul se mai şi odihneşte. Acum, fiecare în patul lui!
- Tataie, să nu mori!
- Nuu! Mâine o luăm de la început!
- Promiţi?
- Promit! N-avea grijă, mai am căte ceva de făcut.
- Atunci...
- Batem palma! Să nu uiţi să treci mâine pe la mine!
- Mă Gheorghe, mă, nici nu a venit bine, şi iar mi-ai luat fata! Fir-ar-ar să fie!
- Las-o, Mitro, că doar ştii, e şi a mea, iar dacă am să mor, tu o să o ai cât vrei, că eşti mai tânără.
-Gheorghe, taci, Doamne iartă-mă, că aşa n-a fost vorba!